2,190 matches
-
decorativ al cafenelei bucureștene, dar și un simbolism nevrotic, interiorizat al Provinciei moldave. Nostalgia față de „vechea lume care dispare” se asociază cu expectația febrilă a unui viitor utopic, cu respingerea „cercului strîmt” al mediocrității mic-burgheze și cu execrarea subproducțiilor ruralist-populiste. Gazetari la reviste obscure, profesori la școli de provincie, funcționari dezrădăcinați, boemi în mizerie, tineri rebeli și famelici dornici de afirmare, esteți dezabuzați din protipendadă sau artiști întorși din mediile artistice pariziene, estetizanții autohtoni sînt cu toții avizi de mirajul unui „altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ai artei sociale, precum relativ obscurii Vasile Demetrius sau I.C. Vissarion, indică alianța dintre două concepții „antiburgheze”; în cazul lui Vinea, sensibilitatea fin de siécle, elegiacă și melancolică, a poetului se află în echilibru instabil cu angajarea militantă, pamfletară a gazetarului democrat. Adeseori, în cazul adepților noutății artistice, determinismul familial și, în particular, complexele oedipiene au un cuvînt greu de spus. Dislocarea/scindarea identitară, tradusă de obicei printr-un atașament matern și printr-o ruptură față de autoritatea paternă (v. Mateiu Caragiale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
controversată a lui Alexandru Bogdan-Pitești, emblematică pentru epoca dintre 1895-1920, constituie o stațiune obligatorie pentru istoria intelectuală a primei noastre modernități artistice. Motivele sînt numeroase. Animator cultural, estet, critic de artă, organizator de expoziții și protector al artiștilor moderni, amfitrion, gazetar versatil și colecționar de anvergură (cel mai important din istoria României, alături de Zambaccian și Kalinderu), B.-P. a jucat un rol-cheie în metabolizarea noutății artistice. Nume precum Macedonski, Arghezi, Gala Galaction, G. Bacovia, Fritz și Cecilia Storck, Ion Minulescu, Claudia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prim-planul -, în 1896 se expatriase în urma unui incident de presă (ulterior, realizase de unul singur o Révue Franco-Roumaine și trimisese în țară numeroase corespondențe de presă, inclusiv despre Afacerea Dreyfuss), fostul frecventator al cenaclului macedonskian, poet simbolist mediocru, dar gazetar social-cultural activ, autor al unui volum-dicționar de Figuri contimporane din România (1909) și realizator al primului catalog de muzeu de la noi (în 1908, la invitația lui A. Simu), se remarcă îndeosebi printr-un text plasat în deschiderea catalogului Expoziției „Tinerimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pînă la el. Se abține numai de a le imita. Își urmează calea lui creatoare”. Atracția lui Vinea față de romanul social, „de medii”, ilustrat de Vasile Demetrius sau Dem Theodorescu, de Gorki sau Panait Istrati, exprimă latura angajată, antiburgheză a gazetarului social. Accentul cade însă, și aici, asupra originalității moderne: descoperirea de teritorii literare noi, pictura de medii sociale neexplorate. În 1913, tînărul Vinea face o apologie vibrantă a lui Maxim Gorki („Alexei Maximovici Peșkov“, în Facla, an V, nr. 87
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Hibrid, jurnalismul modern nu absoarbe însă doar romanul, schița sau nuvela, ci și studiul critic, și eseul. „Jurnalistul” și „scriitorul” sînt categorii care nu se exclud. Rămîne valabilă doar distincția dintre jurnalism și poezie (în sens larg): „Suprimă deosebirea dintre gazetar și literat: rămîne distanța întreagă între genul acestora și poem. Iar prin poeme nu înțelegem doar strofe și compoziții verbale, ci și construcțiunea oricărei realități estetice. Numai în felul acesta problema putea fi formulată”. Pe urmele lui Arghezi, Vinea subliniază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
motivată ironic: premierul liberal îl atacă printr-o scrisoare extrem de acidă pe Barbu Ștefănescu-Delavrancea, acuzat de a fi publicat secrete diplomatice („Bilet domnului Delavrancea“): „dece atîta deranj, domnule Ștefănescu, ca să tipărești răvașele d-tale în Epoca. Mai bine lăsai pe gazetari să scrie de-ale lor cum sînt ei, tot au mai mult meșteșug la scris. Unde pui că le-a citit toată lumea, și acum tot publicul s-a amestecat nepoftit în daraverile noastre și vorbește numai secrete diplomatice”... Altfel spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
restabilească legătura pierdută cu vechea linie a publicației cvasiomonime conduse de socialiștii Constantin Dobrogeanu-Gherea și Ion Nădejde între 1881-1891. Opțiune naturală, căci Vinea — discipol al lui N.D. Cocea, format în atmosfera cercurilor socialiste antebelice — era deja, în ciuda vîrstei tinere, un gazetar de stînga experimentat. Antiliberalismul lui, forjat în perioada neutralității, e comun multor intelectuali ai vremii, ostili războiului și dezamăgiți de consecințele economico-politice ale acestuia. Este și cazul grupului care înființa la Sibiu, în 1921, revista Gîndirea (Cezar Petrescu, Ion Marin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ulterior cea mai importantă publicație de stînga din România interbelică - îi atacă pe „dușmanii pacifismului”), Andrei Braniște („În jurul cîtorva fapte diverse“), B. Fundoianu („Ferestre spre Occident“, despre problema traducerilor din literatura română). După cum se vede - oameni politici de stînga și gazetari independenți de aceeași orientare, critici ai politicii liberale din timpul Primului Război Mondial, combatanți la revistele socializante imediat postbelice (Chemarea, Depeșa etc.), scriitori moderniști, foști membri ai cercului patronat de Bogdan-Pitești... Linia revistei va fi una democratică, apărătoare a cauzei „celor mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
întîlnesc - iată! - prin intermediul unui „modernist atipic” rămîne însă la fel de adevărat... Mai participă la această anchetă Tudor Vianu (care vorbește despre „miracolul” arghezian), Claudia Millian (care, pe urmele abatelui H. Bremond, se grăbește să vorbească despre „poezia pură” a lui Arghezi), gazetarul H. St. Streitmann, Jacques G. Costin și, nu în ultimul rînd, Perpessicius. Ultimul nu se ferește să vadă în Arghezi „cel mai mare poet de la Eminescu”, reluînd spusele lui F. Aderca din 1926 („Un nou Eminescu“, în Viața literară, I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care n-aveau talent, nici unul, pare-se, deloc. Mai venea lume și din pricină că la vernisaj avea să vorbească un ziarist foarte cunoscut, combativ și revoluționar permanent”. Perspectiva lui Fred - evident necunoscător... - este, după cum se vede, una ironic-rezervată. Cît despre „cunoscutul gazetar” invocat, acesta nu putea fi decît Eugen Filotti. Iată și o descriere a decorului, tot din perspectiva lui Fred: „Prin cuprinsul sălii (ai cărei pereți erau îmbrăcați într-o pînză de sac de culoarea cartonului și iluminați de sus cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Colecția „Biblioteca pentru toți”, București, 1982, pp. 186-188, text reprodus după Opere III, ediție îngrijită de Al. Rosetti și Liviu Călin, note și variante de Liviu Călin, Editura Minerva, Colecția „Scriitori români”, 1981). Spre deosebire de Fred Vasilescu, rivalul său - poetul și gazetarul George Demetru Ladima - este un adept fervent al picturii constructiviste, în care vede un „progres artistic”... În fapt, marea expoziție a grupării Contimporanul nu a avut un caracter izolat. Ea face parte dintr-o serie europeană de manifestări similare desfășurate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
moarte de literatura oficială”. Lupta izolată a revistei Nyugatt cu „obscurantismul” oficial a eșuat însă, ca urmare a „puterii dezorganizatoare și demoralizatoare a războiului european” ce a schimbat „și așa destul de impresionistele spirite într-o turmă de bătrîne bocitoare și gazetari interesați”. În continuare, pot fi citite considerații importante referitoare la caracterul „social” și „activist” al revistelor Tett și Ma înființate de Kassák. Ele privesc, pe de o parte, relația ambiguă cu futurismul italian și, pe de altă parte, deplasările în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pericolul recuperării postume a „intelectualilor revoluționari” de către „tradiționaliști și conservatori”: „E în obiceiul unei categorii de intelectuali înzgărdați de a căuta în opera scriitorilor novatori, adică revoluționari, partea care îi leagă de ideea comună și oficială a epocei. Profesorii și gazetarii, direct sau indirect aserviți statului, se îndeletnicesc, astfel, cu descoperirea naționalismului și a tradiției chiar în acei gînditori cari s-au depărtat de accepțiunea interesată a acestor cuvinte mai mult”. Printre recuperații abuziv sînt menționați „anarhicul Mirabeau”, apoi „Rémy de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sînt menționați „anarhicul Mirabeau”, apoi „Rémy de Gourmont, arătare bizară și doctă de artist și om de știință, de cugetare conservatoare și, totuși, paradoxală și dizolvantă”, socialistul Jean Jaurés și, nu în ultimul rînd, Ernest Renan, de la care poetul și gazetarul român împrumută definiția nonetnicistă a națiunii și a patriotismului. Totuși, oricît de recondiționat, discursul despre „naționalism și tradiție” rămîne obsedant în cazul său. (Și) din acest motiv, frustrarea apartenenței la o cultură „minoră”, periferică, a Europei a fost discutată pornind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
antrenament, fragili ca niște bibelouri. Nu-mi ieșea din minte replica de rămas-bun a lui Kay Lake, după cum îmi stăruiau în gând și râsul ei, și zâmbetul ei, și tristețea care o năpădea pe neașteptate. Deodată am auzit strigătul unui gazetar, „Hei! Uite-l pe Bleichert!“, și am ieșit în fugă spre parcare și spre Chevy-ul meu dublu ipotecat. Când am demarat, mi-am dat seama că nu prea am unde să mă duc și nu-mi doream nimic altceva decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
deductive. Acum se încingeau cele mai crunte partide de pocker și, când la sfârșitul schimbului, li se cerea să se înscrie cu câte o idee în registrul de idei al brigăzii, vardiștii formau numere de telefoane și se gudurau pe lângă gazetarii cei mai în vogă iar aceștia, derbedei, ziariștii ziariști cei mai în vogă, îi zeflemeau și le turuiau cine știe ce năzdrăvănie. Gaborii repetau cu nevinovăție tot ceea ce li se spusese, nimeni nu înțelegea nimic și presarii pleoștiți se împrăștiau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Perone va prinde să se deștepte în răcoarea umedă a dimineții și, descoperindu-l ca pe o pungă cu rahat lepădată la marginea trotoarului, își va abandona, pentru câteva clipe, gravitatea și se va sparge de râs. Strada. Până ce și gazetarii comuniști îi vor multiplica pijamaua în pozele din ziarele lor infecte, Securitatea își va relua ședințele de disecții predate pe fizicul lui, IF-ul îl va bănui că nu degeaba nimerește periodic în sânul șerpăriei de nebuni la Mociornița. Iar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
orice zvon și să jure oricând cu mâna pe Biblie că ei tocmai se aflau la fața locului și au văzut cu ochii lor personali cum se petrecuseră lucrurile - Încep Încet-Încet să-și arate roadele. Își aduc obolul și câțiva gazetari de provincie, care dau publicității, in extenso, relatările generoase ale proprietarului hanului, și astfel, legenda abatelui Saunière și a inestimabilei sale comori se află deja la startul unei cariere incredibile. Rennes-le-Château este asaltat de grupuri tot mai numeroase de curioși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să se întoarcă în Capitală, a doua zi după semnarea decretului, la 1 februarie. Sosește, împreună cu Principele moștenitor, pe vaporul Don Luiz, care intră maiestos, către căderea serii, în estuarul Tagelui. Familia regală, membrii Guvernului, doamnele de onoare, intimii Palatului, gazetari și fotografi așteaptă la stația fluvială. E o după amiază frumoasă, senină, înfiorată de apropierea primăverii. Mulțimea s-a adunat din belșug în jurul debarcaderului. Cordoane de polițiști stau gata să păzească ordinea. Dar aproape că nu e nevoie de ei
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
amiază și se continuă la lumina făcliilor. Apar, apoi, martirii revoluției. Toți se bătuseră la "Rotondă", toți complotaseră, toți fuseseră persecutați - și toți cereau acum, în ziua biruinții, posturi și măriri. Sunt trimiși în străinătate - miniștri și însărcinați cu afaceri - gazetarii, pamfletarii și scriitorii revoluționari; Joîo Chagas la Paris, Guerra Junqueiro la Berna, Bernardino Machado la Rio de Janeiro, și alții. Dar sunt ceilalți, miile de martiri, care-și cer recompensa. "Zi și noapte ministerele sunt tixite de pretendenți care-și
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Queiroz și asasinarea Regelui Don Carlos și a Infantelui Don Luiz. Ani dominați de propaganda desfrânată a tuturor ideilor antitradiționale, de la republicanism și masonerie până la insurecție armată și invectivă antireligioasă. Dezgustată de rege și de politicieni, amețită de tribuni și gazetari, intoxicată de propaganda ocultă, cloroformizată de câțiva artiști și cărturari de geniu - Portugalia trăia, în acești opt ani, ultimele clipe ale unui ciclu care se închidea: Monarhia, cu toate instituțiile ei sociale autentice, cărora Pombal le dăduse cea dintâi lovitură
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ar fi fost repede înfrînt. Dar P.T.T. și celelalte nuclee insurecte, aveau grijă ca Guvernul și organele lui să nu fie exact informați. În afară de toate acestea, norocul era de partea lui Gomes da Costa. Căci numai norocul face ca un gazetar monarhist, Correia Marques, care era prevăzut cu o seamă de telegrame false, să fie arestat de guvernamentali lângă Braga, să i se citească telegramele - fiecare din ele anunțând o nouă garnizoană revoltată - la Statul Major al coloanei guvernamentale și să
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
și îl întreabă despre alcătuirea noului guvern. "Guvernul este ceea ce s-a putut aranja într-un asemenea moment, răspunde Gomes da Costa. Ministrul de Finanțe e un oarecare Salazar din Coimbra. Se spune ca e foarte bun. Dumneata îl cunoști?" Gazetarul Antonio Ferro nu-l cunoștea. "Nu-l cunoșteam, cum nu-l cunoștea nimeni, în afară de străzile intime și discrete ale Coimbrei, de coridoarele Universității unde pașii se pierd... Și cu toate acestea, militarii au fost aceia care l-au căutat la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
vizitat la cealaltă moșie a lor, superba Kamenka, În provincia Podolsk, din sud-vestul Rusiei. Moșia Batovo a intrat În istorie În 1805, când a fost cumpărată de Anastasia Mateevna RÎleev, născută Essen. Fiul ei, Kondrati Feodorovici RÎleev (1795-1816), poet minor, gazetar și celebru decembrist, și-a petrecut majoritatea verilor În această regiune, Închinând elegii râului Oredej, cântând castelul prințului Alexei, bijuteria malurilor sale. Legenda și istoria, legate Într-o asociere neobișnuită dar solidă, pentru a sugera, după cum am explicat mai amănunțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]