2,506 matches
-
putem depinde de altul? Chiar atât de... Bănuiam că sufletul nostru nu e înconjurat de ziduri de netrecut, că alții, perfizi și puternici, ne puteau surprinde și sări peste el și să producă în noi ravagii, dar pe urmă îi gonești de-acolo și redevii stăpân. Asta când n-o dorești, în conflictele noastre cu alții, dar de bună voie să lași pe cineva să intre fără să știi cine e? Frati-meu nu-și ascundea firea vindicativă, lipsa de respect
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Inima omului e largă, de ce unii și-o poartă strâmtă și plină de ură? De ce unii vor să-i omoare pe alții? Cine face timpurile? Oamenii sau altcineva străin de ei? Și acel cineva străin, dacă există, nu poate fi gonit?... De ce a fugit frati-meu Ilie de Florica?... Dar Megherel? De ce și-a lăsat el caii lui cu care alerga liber pe câmpie și a venit aici sa ducă pe alții cu mașina, fără să-l întrebe dacă... Nu mai
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
tragic sentimentul culpabilității noastre. Îmi apăram poziția elastic, reflectând apoi în singurătate la dizertațiile indianului dacă într-adevăr el cunoștea extazul de care vorbea... Un extaz perpetuu era oare posibil? mă întrebam. Însuși Cristos s-a înfuriat odată și a gonit negustorii din templu cu frânghia și îndoiala i-a vizitat sufletul pe cruce. Desele referiri; ale evangheliștilor că "fiul omului" știuse de totdeauna că va fi răstignit erau în acest strigăt al lui infirmate. Nu știuse, nu avea de unde, trădarea
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
trecând de la o vilă la alta... Heam, heam, heam... Radu Boureanu era foarte grijuliu cu ea, îi dădea oase, o mângâia... Aruncam în ei cu pietroaie... Mirosind miloșii în jurul vilei-cantină, veniseră cu duiumul, flocoși și poltroni, nu fugeau când îi goneam, știau că alții îi protejează. Se uitau urât la mine, ce-ai domnule cu ei?... Că nu iubesc animalele... îmi aminteam animalele... Bisisica... câinii la noi în curte nu-i râzgâia nimeni, nu-i îndopa să hămăie la fereastră fără
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
noapte pe la ora unu, i-am văzut eu prin geam, de la demisol, și m-a luat frica... M-a apucat și pe mine o clipă când am auzit-o, te pomenești, mi-am spus, că ăia pe care i-am gonit eu cu alpenștocul erau lupi... clănțănitul lor... cozile stufoase... Ducă-se dracului, bine că au mâncat cățeaua, am scăpat de ea... Am povestit la masă, rânjind de satisfacție, întîmplarea din timpul nopții. Bineînțeles că nu m-a crezut nimeni, dar
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
magazinul cu tot ce era în el... - Și? - Și l-au dat afară. Dacă nu iscălea, îl împușcau... Nu stau ei mult, mai adăugă el cu o mohorâtă convingere, nu neatinsă de îndoieli: și dacă totuși stăteau? Cine să-i gonească? Lumea își vedea de treabă, umbla pe străzi, prin magazine, prin tramvaie... Sau stăteau prin berării ca noi și beau bere. Ce-o să se întîmple? Cum o să trăim? Ce-or să facă legionarii? Nilă reluă după o lungă tăcere. - Să
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Ia, mă, și mănîncă! Parcă ar fi zis: ți-am spus eu, acuma vezi... mănâncă și taci! Mă uitai la el: adică cum?! - Legionarii! murmură. - Ce e cu ei?! - S-a terminat cu ei. A venit armata și i-a gonit. - Care armată, Nilă? Cum care armată?! Armata! Nu știam ce e o armată?... Mă așezai la masă și începui să mănânc. Nu înțelegeam bine. I-a gonit de unde? - Hî, făcu Nilă. Credeau ei că o să-l dea jos pe general
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
cu ei?! - S-a terminat cu ei. A venit armata și i-a gonit. - Care armată, Nilă? Cum care armată?! Armata! Nu știam ce e o armată?... Mă așezai la masă și începui să mănânc. Nu înțelegeam bine. I-a gonit de unde? - Hî, făcu Nilă. Credeau ei că o să-l dea jos pe general... - Au vrut să-l dea jos pe general? - Au vrut... -Și? - Și generalul a scos armata și i-a belit pe toți... - Când Nilă? -Azi... - Și nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
era vinovat sau nu de ciopârțirea țării, dacă dăduse sau nu dăduse ordin să cedăm fără luptă. Meseria de rege nu e lipsită de riscuri. Gândeam, desigur, ca și Gheorghe și Megherel, că bine i-au făcut că l-au gonit, dar și bine era dacă îl judecau ca pe Louis Capet și îi tăiau capul... Nu ești rege să jefuiești țara, porți răspunderea și ești dator, când vezi că nu mai ești în stare s-o conduci și s-o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
bătură în retragere și luară rapid legătura cu baza lor pentru a cere instrucțiuni. Submarinele continuară croaziera de suprafață timp de câteva minute, după care se scufundară toate deodată. Nimeni nu le mai văzu a doua oară. Între timp, rachetele goneau spre capitală cu o viteză dementă care depășea pragul percepției umane. Fură reperate de radarele automate. Proiectile defensive lungi și subțiri, acționate electronic, fură lansate din centura de posturi fortificate care înconjura orașul și lăsate să-și găsească singure ținta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
care mi-o băgaseră în cap, cândva. Mă înșelaseră, numai împărăția răutății era de neînvins, da, mă înșelaseră, adevărul este pătrat, greu, opac, nu îngăduie nuanțe, binele nu-i decât un vis, o închipuire nicicând împlinită dar după care oamenii gonesc întruna până la istovire, o limită nicicând atinsă, domnia lui nu-i cu putință. Numai răul își poate atinge propriile limite, numai el poate domni în chip absolut, să-l slujim, pentru ca împărăția lui să stăpânească pretutindeni, abia după aceea vom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
un râs bun, puternic și cald, care îi semăna. - Și eu, Socrate, sunt mulțumit. Sunt bucuros că drumul etare. - Tu prea greu, domnu' d'Arrast, tu prea greu, râdea și șoferul, fără să se poată opri. Mașina luase oarecare viteză. Gonea printre ziduri înalte de arbori și de vegetație luxuriantă, învăluită într-o mireasmă molatică și dulceagă. Muște luminoase își încrucișau zborul, săgetând fără odihnă întunericul pădurii și, la răstimpuri, păsări cu ochi roșii se izbeau pentru o clipă de parbrizul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dreapta, când la stânga, traversând nenumărate pârâuri, pe podețuri de scânduri șubrede, care săltau la trecerea mașinii. După o oră, ceața începu să se îndesească. Se porni o ploaie măruntă, subțiind lumina farurilor, în ciuda zguduiturilor, d'Arrast aproape adormise. Nu mai gonea prin pădurea umedă, ci din nou pe drumurile din Serra, pe care le străbătuseră în acea dimineață, plecând din San Paolo. Acele drumeaguri de țară erau învăluite zi și noapte într-un praf roșu, al cărui gust îl mai simțeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
aș vrea să-mi strig iubirea ce încă o caut ca pe un răsărit. Cum să-mi răscumpăr astfel, împlinirea pe care-am avut-o, și-acuma-i doar un mit? Un bici pocnește-n liniștea eternă; visul se destramă, gonește în pustiu. E ca atunci când tristețile-s în bernă, se face lumină cu-n clinchet argintiu. Și mă trezesc din visul meu de-o noapte; mă uit pe fereastră, sufletu-mi vibrează de bucurie. Parcă aud șoapte: “bine ai venit
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
ar putea împrumuta febrilitatea, vârsta, să stau lângă o liceană fugită de acasă pentru câteva zile, în atmosfera festivă, jubiliară și frivolă a unui eveniment, care încurajează cutezanța amoroasă. Aș fi un student sticlos, transparent, cu gesturi și gânduri nestăpânite, gonit de o așteptare fără obiect, pe care nu reușește s-o umple... i-aș vorbi despre neobișnuita capacitate a sărbătoritului de-a iubi, de-a se dărui, despre libertatea și angajarea ce se condiționau, nu-i așa... câte alte eșarfe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ar dovedi că se stabilise, eventual, o legătură reală ? Concentrată asupra vieții și morții dintr-însa, îl simțise înrudit, era oarbă și crâncenă, ca el, cu o feroce îndârjire !“ Tocurile cui împungeau trotuarul, pași inegali, deznădăjduiți, toctoc, toctoctoc, ritmul sincopat gonea și vorbele care se împerecheau și se rupeau brusc, după ezitări prelungite. „Înfăptuise atunci, smulgând dintr-însa, un scurt, dar durabil adevăr, o lume limpede și rece și bizară, ca a lui. Reconstituiri uimitoare pentru că exacte și himerice, în același
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de a intercepta semnalele adevărului, captiva lunecă în hăul unde își regăsește, probabil, fiul nenăscut, pânzele tinereții, iubitul, închisoarea, portretul Simonettei, revede soarele, chipurile contemporanilor, casele, culorile cerului. Suferința declanșează gesturi anapoda, panica de-a reînvia : veștile proaste, nenorocirile o gonesc spre florării sau spre stadioane, să vadă copii, parcuri, biciclete, rochiile femeilor. S- ar scălda iar în râul rece, ar cere căni cu lapte proaspăt muls, ar invoca lungile beții cu vorbe și vin, până în zori... Așa s-a întâmplat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tristețea decât slăvind-o sau fortificând-o, îi prilejuia și lui Cosimo, ajuns la vârsta maturității, o plăcere la fel de plină sau fusese doar un mod, nu lipsit de satisfacții, de a se răzbuna pe sine și pe alții, de a goni, cu ei, în vijelia unei fantezii macabre ? — Fiul Siei ar trebui să semene cu Cosimo ? Ar trebui ? Spune, hai, spune... Ar iubi coridele, luptele de cocoși, poate, boxul, măcar fotbalul, mascaradele nocturne cu cai mascați și cavaleri sumbri, legănându-și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îl trezea foamea. Se întâmpla ca zile întregi să uite de mâncare. ...Vizitatoarea s-ar înspăimânta, probabil, de grădina casei, nesfârșită, crescută în dezordine. Cosimo nu permitea să fie îngrijiți cum se cuvine și tăiați la timp arborii, spune Vasari. Gonea grădinarul, cum vedea că se apucă să sape în jurul lor, să-i curețe. Nici măcar smochinii nu reușea să-i curețe de uscături. Nu tăia nici vița care năpădise casa și îneca zidurile. Se simțea bine, se spune, în mijlocul naturii libere
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ce respiră pe pământ și să învioreze pe acei care cântă puterea ploii, spre binecuvântare, și nu spre blestem, spre saturare, și nu spre flămânzire, spre viață, și nu spre moarte. Întoarce-te către mine, căci singur și strâmtorat sunt.“ Gonesc, așadar, însingurat spre ora și cimitirul care îmi vor mai răpi un prieten, dar nu la blestem și moarte trebuie să mă gândesc, nenorocirile ciudatei noastre vieți vin să ne îmbogățească trecerea tulbure și nesățioasă. Femeia își încercuise, speriată, gâtul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să-i primească iar întrebarea. — Spune-mi, ce s-a întâmplat în vară ? De ce m-ai ocolit atâta vreme ? Celălalt roșește, stânjenit. Caută cuvântul, primul cuvânt. Explică potolit, cu pauze. Caută cuvintele potrivite. Îi văd, îi aud. Văd deja mașina gonind spre întâlnirea fatală, văd fiara apropiindu-se. Sunt un pieton, printre pietonii grăbiți, ca și ei. Îi văd, îi aud, văd fiara venind, o aud. Zăpada zace, murdară, în grămezi cenușii. Frig, umezeală. — Acum, a trecut. Poate ai fost mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
strigă cineva. Pasul lunecă, mâinile foarfecă ceața. Trupul se sucește brambura, piruetă de clovn. Din buzunarul stâng zboară un mic sul cu foi de caiet. Căciula cade, ca o plăcintă. Întoarce, aiurit, obrazul roșu de frig, capul tuns caraghios. Fiara gonește, se va apropia... „Hei, domnu’... foile“, mă grăbesc să strig spre zăpăcitul pieton. Străzi jilave, lunecoase din cauza ninsorii și noroiului... Soarele răzbise printre nori. O îngustă fâșie de lumină. Pentru o clipă, totul se învioră. Razele atinseră umărul pietonului care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
într-o pădure fără margini, spintecată de un drum fără sfârșit... Și în fiece copac al pădurii nemărginite, de-a lungul șoselei nesfârșite, i se părea că atârnă alți oameni, mereu alții, toți cu ochii după el, cerîndu-i socoteală... Automobilul gonea acuma alături de linia ferată pe șoseaua dreaptă și netedă ca o riglă. Braniștea nici nu se mai vedea. Înainte, la vreo doi kilometri, lucea turnul bisericii din Făget și, ceva mai aproape, roșea coperișul gării, care era chiar în marginea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în camera lui, iar eu îi simțeam absența cu o disperare mută și parcă ceva mă oprea, și acela era orgoliul meu de femeie superioară căreia nu i se cade “să pice” pradă unui bărbat. Mă simțeam ca o ciută gonită în noapte de vậnătorul cu numele Yon, rănită în dragostea mea, fără să înteleg totuși, că, dacă există vreo fericire pe pămậnt, apoi aceasta e prietenia, dragostea senină, curată, irațională. Și totuși, ce tragic este să rămậi izolată în dragoste
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
a veacului gândire A trăit în el... Cu dânsul cartea lumii iar s-a-nchis. Exilat în stînce sure și-n titanica-i gândire, 1160Ca Prometeu ce-a-adus lumei a luminei fericire, De pe-o piatră el privește lingușirea mării-adînci; Acolo, gonit de soarte și de gânduri el adoarme, Cu durere-adîncă marea vrea pământul să-l răstoarne - Și isbea mugind de doliu în mormântul lui de stânci. 1165Sori se sting și cad în caos mari sisteme planetare, Dar a omului gândire să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]