2,610 matches
-
bolnav unul sănătos. — Este vorba de un caz izolat și mi se pare nedrept ca, din cauza unui imbecil, sute de nevinovați să suporte consecințele. Noi suntem cei ce suportăm consecințele unor fapte care nici măcar nu ne interesează. Dacă vor să gonească, s-o facă la ei acasă. Dacă vor să omoare oameni, să-i omoare pe-ai lor. Să organizeze în Europa un circuit cât vor ei de complicat și să-și petreacă timpul izbindu-se de stânci, dar să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
spunându-se că raliul e un circ, dar, la drept vorbind, nu este un circ nevinovatul cu clovni și acrobați, ci un adevărat „circ roman“, unde împărații au fost înlocuiți de camerele de televiziune, leii care rag cu mașinile care gonesc, gladiatorii cu piloții ce-și riscă viața luându-se la întrecere pentru a vedea cine-i mai inconștient, iar „creștinii“ cu sărmanii băștinași pe care, din când în când, îi calcă vreo mașină. Spectacolul este inuman, dar colorat și strălucitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
urmă față de momentul în care scriu eu acum, avioane americane și britanice au trimis peste Dresda o ploaie de explozive. Bombele nu aveau o țintă anume. Se spera ca ele să furnizeze mari cantități de material incendiar și să-i gonească pe pompieri sub pământ. Și apoi sute de mii de mici bombe incendiare au fost împrăștiate ca niște semințe în pământul proaspăt arat. Au mai fost trimise niște bombe ca să-i țină pe pompieri în adăposturile lor și toate focurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
curte. De o cracă groasă orizontală a unui nuc bătrân legase un leagăn în care se dădea în picioare, fluturîndu-și fusta și părul. Intra în toate șurile și dormea în fin. Nu se lăsase până ce nu se scăldase în heleșteu, gonind pe Felix ceva mai departe. Dar petrecerea de predilecție o constituia un soi de cavalcadă specială. Argatul de la grajduri le dăduse doi cai mai ciolănoși, pentru tracțiune grea, un fel de cai normanzi mai zvelți, care se lăsau încălecați cu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ce credeți c-ar spune? Cei doi erau nedumeriți. -Ar fi în stare să spună că Costache n-a avut-o înainte și că numai de câtăva vreme i-a venit, că Costache a început să devină iritabil, c-o gonește pe ea, pe soră-sa. Lumea o crede, ca soră. - Dar de ce? se chinuia mereu Felix cu întrebarea. - Ești copil! O vezi pe fata asta? (Arătă spre Otilia.) Fataasta n-are pe nimeni, decât pe moș Costache, care, să nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Așteptați să fiți majori, să vă faceți cariera, să vă cunoașteți bine unul pe altul, și apoi... Eu, unul, vă ajut din toata inima, crede-mă... Aș fi fericit să vă știu fericiți. Pentru asta nu e nevoie să mă goniți (Pascalopol vorbea cu un gest de implorare, care mișcă pe Felix), sunt un om inofensiv. Ce primejdie pot reprezenta eu, om bătrân, față de tinerețea dumitale? Banii, ah, banii! Când o femeie iubește, ia banii de la cel bătrân și-i dă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
că moș Costache îl trimitea să mănânce în oraș cu propriii lui bani, și aceștia împrumutați din propriul lui fond. Eliberîndu-se de întîia impresie, fu mirat de noul program. De ce să mănânce în oraș? Fără Otilia? Voia bătrânul să-l gonească din casă? De ce însă numai seara? - Dar dumneata, întrebă el, unde mănînci? - Eu nu prea mănânc seara, apoi mai gust eu câte cevaîn oraș. - Dar Otilia? - Păi, Otilia a plecat!Felix îngheță. - A plecat Otilia? Unde? - A plecat la moșie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și n-ai familie. - Firește! aprobă moș Costache. - Așa, ce s-a întîmplat? Partea adversă a cumpărat slugileși pe doctorul curant și a smuls declarația că bătrânul dădea semne de alienație mintală cu mult înainte de facerea testamentului, că bătea servitoarele, gonea fără motiv rudele. Ba au adus și icoanele din casă, fiindcă bătrânul avea multe de tot moștenite de la părinți, și au insinuat că era căzut la mania religioasă și risipea banii cu acatistele. - Ticăloși! spumegă moș Costache. - Au mers până
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mai spus el și alte lucruri! râse Georgeta, așezîndu-sela capătul opus al canapelei pe care stătu Felix. - Ce-a mai spus? - Mi-a mai spus că ești un mare cuceritor, că ai o iubită frumoasă, Otilia, pe care însă ai gonit-o fiindcă nu vrei să-ți strice cariera. De ce-ai făcut asta? Felix se făcu roșu. - Ce ticălos! Dar nu e adevărat. N-am nici o iubită! Everișoara mea și a plecat la moșie la... la un unchi. - Pascalopol, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
claviatură. Răsunetul coardelor interioare se mai auzi puțin, ca scuturarea unui brad încărcat cu chiciură, apoi totul se isprăvi într-un chițcăit ușor, și Felix avu uimirea de a constata că din direcția pianului fugea mărunt un șoricel speriat. "Am gonit geniul pianofortelui", gândi el, și părăsi odaia. Ieșind în oraș, Felix visă mai mult decât oricând la Otilia, cu o vagă presimțire că ceva trebuia să se întîmple. Prin asociație își aminti de Georgeta. Ideea de a se duce la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
serie întreagă denedumeriri îi muncea creierul. Otilia nu spunea lui Felix că nu-l iubește, ci numai se apăra de învinuirea că nu-l iubește. Nu da nici un curs sentimentului, nu în forma brutală pe care, de mult, Felix o gonise din mintea lui, ca absolut incompatibilă cu dragostea adâncă, dar sub chipul proiectelor, al visării împreună. Felix ar fi voit ca Otilia să spună: "Mai târziu, când vom fi împreună", însă ea nu făcea nici un proiect de viitor. Odată, ea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fi împreună", însă ea nu făcea nici un proiect de viitor. Odată, ea dăduse a înțelege că Felix are, mai întîi de toate, de îndeplinit o misiune în viață, să-și promoveze cariera, însă nu era acesta un motiv de a goni pănă și visurile. Evident, sufletul Otiliei era impenetrabil, și, dacă ea juca conștient o comedie, o juca cu multă finețe și grație. Cu cât Otilia săruta mai des pe Felix, pe frunte, pe obraz, sau ușor, ca pe un copil
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încet: - Fe-Felix uunde-i? Fe-Felix! - Nu știu, moș Costache, a plecat! - Lasă-l pe Felix acum, interveni Aglae, ce-ai cu el? Tu stai liniștit, acolo, ca un bolnav, să nu-ți cadă gheața de la cap. În timpul acesta, Felix venea aproape gonind cu pachetul de ciocolată, meditând pe drum ce trebuia să facă. Starea bătrânului i se părea gravă, și situația în casă foarte tulbure. Întrucât îl privea, mai avea câteva săptămâni până la majorat și ar fi răbdat până atunci. Dar Otilia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fără a scoate, din prudență, vreun cuvânt. Era tocmai să plece, când auzi glasul lui Costache. Se apropie de patul lui, și, bătrânul, după ce se încredință că nu-l auzeau ceilalți, șopti în urechea moșierului: - Să-să vii mâine, să-i gonești pe toți, vreau să-să-ți dauzestrea fe-fetiței! - Ce zici? întrebă Pascalopol pe Stratulat, când fură în trăsură. - Accident banal, bine suportat. Am impresia că a făcut o sforțare oarecare, a stat în soare. Deocamdată, îl cred în afară de pericol, dar dacă are
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ura, să îngropi toți doctorii, carenu știu nimic. Doctorii mi-au omorât pe îngerașul meu! Dumneata și bolnav! A fost acolo o oboseală, un pic de insolație. Aș da tot să am eu sănătatea dumitale! În ziua următoare, moș Costache goni pe toți din casă rugând chiar pe Felix și pe Otilia să plece până seara. Otilia se duse veselă, cu sentimentul că bătrânul se făcuse bine, însoți până la un loc pe Felix, apoi se despărți și Felix avu încredințarea că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
incidentul, din toată seva imaginației lui. - Îți dau cuvântul meu de onoare că moș Costache are uncopil cu ea, am văzut eu copilul, să nu vă mirați dacă o să-i lase ceva avere, de hatârul progeniturii. De ce crezi c-a gonit-o Marina? A fost pusă la cale de Otilia și de Felix, care n-au nici un interes să fie concurați. A bătut-o măr, am auzit chiar că s-a internat în spital. Otilia, așezată pe genunchii bătrânului, îi mângâia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cum zici prin binecuvântata gură, că n-ai cum să fii sigur că ești drept prin rugăciune; că, atunci, sfidezi chiar încrederea pe care o ceri de sus. Nu poți fugi de întâmplare la adăpostul rugăciunii, cu gândul că ai gonit tot ce este întâmplător... Nu poți, Părinte, pentru că și rugăciunea face parte din întâmplări. Ea se face în carne și oase... Nu-ți deschide ea porțile raiului, că atunci nu faci din rugăciune decât o mașinărie. Și mie de asta
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
să-și stoarcă pe rând coșurile de pe mână. Cum e viața ? Cum o vede el acum sau cum îi apare când e binedispus și uită de toate astea ? Se trântește pe pat și își strânge pleoapele, așteptând amintirea de nesuportat, gonind-o, scrâșnind din dinți, și ea, revenind, încălzindu-i sângele. Mirosul foarte timpuriu de primăvară al aerului, răceala lui, vie și tremurătoare, grămezile de zăpadă cu scoarța înnegrită adunate în marginea trotuarului, din care se scurg șiroaie de apă. Și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ultima vreme în momentele de încordare nervoasă, atunci când altceva decât voința lui îi antrenează jumătate de obraz într-o strâmbătură. Mânerul neted al coupe-papier-ului în palma ușor umedă, prea caldă, țipătul hârtiei de mătase sub ascuțișul de fildeș. Irisul verde-spălăcit gonește de la un colț al ochiului spre celălalt pe sclerotica cu pete gălbui și nervuri însângerate de vinișoare sparte. Un neg albicios, ca o prună mănată, prins în colțul ochiului îl cam supără la vedere și, inutil și automat, Profesorul își
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Pe catifeaua gheridonului, mâna osoasă încă mai șovăie nehotărâtă și, ca și când ar voi să mai câștige timp, unghia uscată râcâie abia auzit conturul unui nufăr brodat. Tânărul Titi Ialomițeanu se simte apăsat de tăcere. Doar incapacitatea lui mondenă l-a gonit pe Profesor înapoi la scrisori. O clipă pe care tânărul o suportă greu - cea de acum -, când, cu mâinile la spate, examinează un porțelan de pe șemineu : o păstoriță visătoare, cu mâna la tâmpla căpșorului blond, îngrijit frizat, îmbrăcată într-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-i nevoie, îi strigi, nu-i nevoie a avea găteli noi tot timpul, dar este nevoie de o eleganță înnăscută pentru a nu-l compromite pe cel ce apare alături de asemenea rude... Alergi acum pe strada pavată cu bolovani, ca gonit de Erinii. Pași mari și repezi, gesturile bruște care mimează energia, suferința sufletului tău, delicat și milos : pentru că ceea ce i-ai strigat Leliei a fost chiar adevărul. Pentru că, într-adevăr, de când te știi, te-au umilit gătelile lor sărace, chicotelile
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lumină -, ci licărește ca un nisip întunecat, prețios și viu. Ooo, de ce oare n ai sta acum la umbră, destins, pe o bancă la Șosea, ascultând șuieratul păsărilor, căutând să prinzi o privire ștrengară strecurată prin geamurile unui cupeu ce gonește grăbit, așteptând în liniște să se facă ora când au să apară toți musafirii ? Voulez-vouz nous faire l’honeur... Ce poate fi mai simplu decât să te salvezi în al doișpelea ceas ? Nu pentru acest motiv i-a fost dată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
un fel să se oprească. Oh, de n-ai fi întors capul ca să te asiguri că nimeni nu a înregistrat prea timpuria ta sosire, acum n-ai aluneca pe pământul ud, mânjindu-ți, fir-ar să fie !, pantalonul écru ! Să gonești până te va aduce într-o asemenea stare încât să fii gata să o lași baltă aici, cu trandafirii și cu misterul ei ! Să ți iei inima în dinți, fie ce-o fi, să suni la ușă și, scuzându-ți
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
deci nici la dreapta, nici la stânga, să nu ne privim decât înainte, mereu înainte, drumul, ca niște cai cu apărătorile pe ochi. Chiar dacă pielea ne supurează, roasă de hamuri, chiar dacă tremurul ei și loviturile de coadă nu mai prididesc să gonească muștele verzi-negre ce ni se așază pe răni, ciorchine, chiar dacă sub zăbală gura ne sângerează și ne poticnim tot mai des sub bici, îngenunchind, să ducem mai departe trăsura... Oricât de rău este viitorul spre care mergem, să plănuim laboratorul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe care îl chinuiesc visările dezmățate și atracția proastelor obiceiuri, atingi cu o iuțeală fulgerătoare și în cele mai modeste prilejuri insuportabilele tensiuni ale dragostei. Sau, cel puțin, lui așa i se întâmplase. Fereastra salonașului, permanent deschisă, nu reușea să gonească izul de igrasie al zidurilor vechi, prost întreținute, și mirosurile prea omenești - mâncare, praf, colonie vărsată din belșug ca să acopere restul -, probabil de multă vreme intrate în tapetul uzat, cândva, pare-se, bleu-vert, cu flori și crenguțe. Însă, pe lângă semnele
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]