KorAP: Find »[drukola/base=greși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...561 >

14,023 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

cum arată totul după o noapte de nesomn, cînd privirile plutesc aiurea. Un adolescent buimac, așa cum sînt adolescenții, un tînăr (după voce) zăpăcit m-a sunat să-mi spună te iubesc. A închis, pînă să apuc să-i zic: ai greșit, băiete. Nonconformismul acestui te iubesc, strigat în pîlnia telefonului la doo de noapte, m-a trezit cu desăvîrșire. Am deschis fereastra, ca să constat că era frig. Frigul venea în valuri: de afară, dar și dinăuntru; de la teancul de cărți necitite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
de nervi. De cîte ori n-am corectat și iarăși corectat: Solului nu soțului; mistic nu mitic; slovă nu slavă. Sînt mai sensibilizată eu de greșelile de tipar? Oi fi, dacă o glumă de lynotipist mi-a terciuit existența. Cine greșește, de greșeală va pieri. În cazul meu a fost altfel. Am intrat fără vină în lungul șir al autorilor interziși. "Trebuie să debutezi din nou", mi-a hotărît Pasăre, pășind în librărie tocmai cînd storceam cîrpa în găleata de zoaie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
esențiale ale eroului negativ, viclenia și rapacitatea" suferiseră o modificare: în loc de rapacitate, apăruse capacitate. "Vreau erată la loc vizibil. Sînteți iresponsabili din punct de vedere politic", s-a repezit Andru. Cornel Șoitu l-a dat afară. De indignare, Andru a greșit ușa și s-a năpustit în debaraua pentru mături și găleți. Unde-i era și locul. Căzătura, mai anul trecut, în privata poliției, cu prilejul "Zilelor Sadoveanu", i-a încununat activitatea de "intelectual angajat" în numele maselor/meselor de protocol. Cert

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
de la pompa din curte; o tresărire de nefericire că Iordan îmi lipsea și cum îmi mai lipsea! Aflasem de cancer, dar parte din mine mai spera că-i va trece. Nu eram pregătită nici pentru boala, nici pentru moartea lui. Greșeam. Lui Sebastian, dintr-o eroare de tipar i-a ieșit o comedie de succes, Ultima oră. Mie de ce nu mi-ar fi ieșit? Eu de ce nu aș fi încercat? Așadar, viața ca o greșeală de tipar. Și metamorfoza s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
distantul, reticentul, taciturnul, vorbea cînd avea ceva de spus. Sau, mai ales, nu vorbea. Iarăși mi-a anticipat gîndul: Prostia, spunea cineva, înseamnă să taci cînd trebuie să vorbești. Am tăcut ca un prost, Ana. Să-ți fi arătat unde greșești și să-ți fi dat și-o lupă. Sau să fi tăcut de tot, am rămas eu imună la tema-obsesie. Trebuie să-mi răspunzi! De ce n-ai vrut să mă vezi cînd m-am întors în România? Uite că-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
rolul Jane? N-a fost Iordan lordul în ușor declin? Domnul Rochester? "Spune-mi Edward". Iordan și tandrețea lui dominatoare: "Să te învăț să dansezi, fată mică". Mă împiedicam, pierdeam ritmul, îl călcam pe picioare. Stăruiam degeaba, pasul tot îl greșeam. Nu mă ierta. Broaștele e știut se transformă în prinți. Dar și prinții se transformă în broaște după ce-i săruți. Ai grijă, surioară. Saint-Beuve scria că domnul de Balzac nu știe să dezvolte o situație. Eu știu? Nici atîta. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
a lungul unei biblioteci? O bibliotecă numai? Cu mult mai multe. "Borges, auzi! De altceva-i vorba: era inevitabil să pleci, atunci, din Dorobanț? Aș fi putut corecta existența lui Russ? Cum? N-am eliminat nici greșelile hrănite cu sentimente greșite din propria-mi e(st)xistență. Cum s-o fac pe demiurgul de ocazie cu viața altuia? Dar am plecat ca să-i las loc lui Șichy, să-l întorc pe Rusalin spre tinerețea ei înflorită sau am plecat ca să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

timpului. O zi din cele fără noimă! De vină e numai Aspida. Orele patru după-amiaza. Prin fereastra larg deschisă pătrunde o lumină lăptoasă; niciun nor pe cer, nicio adiere de vânt, soarele ferm pe boltă este așezat într-o poziție greșită în raport cu momentul zilei. Mă uit în direcția ceasului, apoi iar la soare, apoi din nou la ceas... Încerc să telefonez Aspidei, trebuie să-i vorbesc, să mă lămuresc. Am o senzație uscată, de sufocare. Un gol imens prinde tot mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
el, îl apucă de câte ori ar vrea să depășească mijloacele electronice și să se lase antrenat în această relație cu ce l-a înzestrat natura. Pulcheria își dă seama însă de semnificația iubirii lui Maurizio pentru ea, realizează că orice pas greșit din partea lui sau a ei, orice acțiune nesăbuită ce-ar mișca lucrurile din ipostaza lor stagnantă, ar distruge instantaneu relația. Scena 6 (Se aprinde mai întâi soarele peste un cer mâlos ca o cloacă, apoi se aprind treptat și alte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
lor, boala asta mi-e complet străină, ceva este nelalocul lui, ceva a luat-o razna. Tocmai acum, când eram atât de liniștit și împăcat cu singurătatea mea. Acest proces trebuie oprit, nu astfel este mersul lucrurilor, ceva este aici greșit. Azi-noapte m-am sculat să merg la baie. Nu e obiceiul meu să mă scol în timpul nopții, dar o presiune puternică în zona abdomenului m-a trezit. A fost poate primul semn elocvent al bolii. Un zgomot fojgăit se aude

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și apretate. Mă întreb dacă să le mai spăl sau să le mai port vreodată hainele atinse de înger!? Faza 3. Negocierea Îngerul se înșală. Nu pot lăsa lucrurile așa cum sunt. Trebuie să acționez cumva. De bună seamă undeva am greșit. Trebuie să încerc să repar ce-am greșit și să dau ceva în schimb. În schimbul bolii, trebuie să dau ceva de la mine. Doamne, nu ți-am cerut niciodată nimic. Dar aș vrea acum să fac un târg cu tine. Să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
spăl sau să le mai port vreodată hainele atinse de înger!? Faza 3. Negocierea Îngerul se înșală. Nu pot lăsa lucrurile așa cum sunt. Trebuie să acționez cumva. De bună seamă undeva am greșit. Trebuie să încerc să repar ce-am greșit și să dau ceva în schimb. În schimbul bolii, trebuie să dau ceva de la mine. Doamne, nu ți-am cerut niciodată nimic. Dar aș vrea acum să fac un târg cu tine. Să renunț la acea parte din mine pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Faza 4. Depresia Copiii mei au dreptate. Trebuie să încep tratamentul. Acum îmi este deja foarte clar că starea mea s-a degradat. Nu mai pot nega ceea ce a devenit evidență. Nu am ieșit din casă de câteva săptămâni. Am greșit că am întârziat atâta. Am greșit și față de copiii mei. Acum e prea târziu. Fiica mea mă vizitează acum din când în când. Băiatul, nu. El îmi seamănă mai mult. Cu fiica mea nu m-am înțeles niciodată. Nu mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
dreptate. Trebuie să încep tratamentul. Acum îmi este deja foarte clar că starea mea s-a degradat. Nu mai pot nega ceea ce a devenit evidență. Nu am ieșit din casă de câteva săptămâni. Am greșit că am întârziat atâta. Am greșit și față de copiii mei. Acum e prea târziu. Fiica mea mă vizitează acum din când în când. Băiatul, nu. El îmi seamănă mai mult. Cu fiica mea nu m-am înțeles niciodată. Nu mi-a plăcut niciodată felul ei de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mai bine sau, cel puțin, împăcat cu gândul că asta ar trebui să fac. Asta face toată lumea în situația mea. Azi, chiar m-a vizitat băiatul meu, după ani de absență. L-am îmbrățișat și i-am cerut iertare. Am greșit față de el, pentru că eu eram cel singur. Nu am fost apropiat cu copiii mei. Nici ei de mine. Se întâmplă... Nepoții mă obosesc teribil și nu sunt rodul unei educații prea alese. A trecut prea mult timp ca să mai pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de mii de luni dinaintea lor? Să dau credite cui? Bobilor, cărților, făcătorilor de minuni, lui Dumnezeu? La ce bun? Dumnezeu știe că nu vreau să mor, nu trebuie să-i dau eu credite, în fond aceasta e alegerea lui. Greșești! Greșești profund. Este ceva în inconștientul nostru care declanșează un program de autodistrugere. El poate fi lent, dacă nu suntem naturi prea decise, sau intempestiv; este cazul tău. Acest grăunte din subconștient, dacă se mișcă la granița cu conștientul, dă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
mii de luni dinaintea lor? Să dau credite cui? Bobilor, cărților, făcătorilor de minuni, lui Dumnezeu? La ce bun? Dumnezeu știe că nu vreau să mor, nu trebuie să-i dau eu credite, în fond aceasta e alegerea lui. Greșești! Greșești profund. Este ceva în inconștientul nostru care declanșează un program de autodistrugere. El poate fi lent, dacă nu suntem naturi prea decise, sau intempestiv; este cazul tău. Acest grăunte din subconștient, dacă se mișcă la granița cu conștientul, dă naștere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
scaun și îndrept amenințător degetul către îngerul meu. De ce-ai mai venit, numai ca să-mi răscolești îndoielile? Nu cred o iotă din ce-mi spui! Am avut dreptate când am refuzat să discutăm despre operația mea. Recunosc că am greșit adineaori, când m-am îndoit, la fel cum te-am plăsmuit și pe tine la fel de greșit. Nu am nevoie de nicio justificare! Nici pentru boala mea, nici pentru cicatricea de pe suflet, după cum nu cred că trebuie să stai la rând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

Mulțimile de Mioare adunau în ordinea liniară a cuvintelor, a propozițiilor indecise, uneori neterminate sau nelegate prin conjuncții, extrăgeau din dadaism și baroc frumusețea logică a poveștii fiecăruia, cu suspansurile terminațiilor în coadă de pește sau cu final neașteptat, uneori greșite din punct de vedere gramatical, pentru că sufletul nu e filolog și nici savant, ci un burete care absoarbe fără a analiza estetica urâtului din kilometrii de cunoaștere cu muzica divină a frumuseții inventate de veșnicul atipic om, neevoluat decât tehnic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
știe de mine, astfel aflam că exist. Pentru mine timpul nu însemna treptele sale, spațiul în care trăiam nu cunoștea acest concept, dacă așa cum spune. Autorul, care mă consemnează acum în această scriere, că timpul e o formă de energie, greșesc. Pentru că aici spațiul înseamnă energie. Pot să-l pipăi și să urlu: ESTE! Timpul, acest balaur nevăzut, spiralează pe undeva pe afară. Pot să-ți spun că îl vedeam. Se străduia, sărmanul, să pătrundă la mine! Zidurile îl opreau. Ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
brațelor și o poartă pe sus spre Salvarea care o așteaptă cu brațele deschise. Mitică se pierde în direcția ceasului istoric, al cărui cadran luminat era parcurs de limbile uriașe în sens invers, ca și cum cineva în interior învârtea roțile zimțate, greșind direcția de rotație a manivelei, uitând să se oprească. Timpul mergea înapoi, era un concept care o luase razna, pentru că timpul din trecut împreună cu cel din prezent și cel din viitor erau trei benzi rulante, care se roteau în sensul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
înțeles mare lucru, am copiat totul. Unele pagini le-am xeroxat, pe altele le-am fotografiat cu telefonul mobil, dar când din colaje am unit întregul material, am fost înspăimântat de gafele imaginației izvorâte din mintea personajului meu, de proporțiile greșite în raport cu adevărul pe care eu îl vedeam prin prisma valorilor matematice, cibernetica mea gândire nu se potrivea cu scârboșenia malaxorului de idei țâșnite din același cap șubred înclinat, se vede, spre morbiditatea descâlcirii adevărului despre Spațiu și Timp. Recunosc furtul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Și ce? Ne vom citi ca înaintași ai literaturii. Și pe dată le căzu la picioare manualul Compendium al lirismului autohton. Și se văzu Nilă pe sine și Prunilă așijderea. Se citeau înapoi fără a-și înțelege versurile. Ori au greșit lungimea în adâncurile existenței, ori e vorba despre un alt trecut. Sau noi am ajuns în trecutul altora spuse Prunilă. Își încercară norocul în viitor. Înveleau pietre de pe terasament cu foile poetice și le aruncau spre trenurile cu oprire dincolo de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268

ajun: după douăzeci și cinci de ani, orice întâlnire este o repetiție. Nu era adevărat: mergeam pe treizeci și nouă de ani iar Olaf Sildur nu-mi amintea de nicio altă persoană. Întâia mea mișcare fusese să judec situația sa necuviincioasă. Întotdeauna greșești rămânând la un a priori. Aerul său uluit îmi devenea simpatic, modul său de a se introduce la mine iar apoi de a se abandona aici mă înduioșa. Un rânjet interior mă avertiză că, mai devreme sau mai târziu, coabitarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
robot. Am început să sper că nu va răspunde nimeni când cineva ridică receptorul. Era o femeie. -Alo? -Bună ziua, doamnă. Vă rog frumos, aș putea să vorbesc cu Georges? N-am îndrăznit să pronunț patronimul de teamă să nu greșesc. -Cine-l caută? -Olaf Sildur la aparat. Tăcere stranie. -O clipă, vă rog. Am auzit pași îndepărtându-se. Vocea era cea a unei femei vârtsnice de vreo șaizeci de ani. Alți pași se apropiară. Am avut câteva secunde de angoasă cardiacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]