1,981 matches
-
e o localizare din franțuzește. "...să te îmbraci după modă. În locul nădragilor acelor roși, să pui un pantalon elegant, botine de glanț, un bonjur făcut după jurnal ca toată lumea bine educată, ș-atunci aș putea suferi viderea dumitale, dar în halul acesta, o, ceriule! mă sparii!", în sfârșit, cum o caracterizează Drăgănescu, eroul piesei: "O alcătuire de toate ridiculele trecute, prezente și viitoare, o fată bătrână și nebună, care-și închipuiește că nebunește pe toți bărbații și socoate că nu-i
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
ei... Și a fost torturi extraordinare... Dom’le, am văzut..., am asistat la bătăi crunte. Un singur exemplu am să vă dau: un student din anul III de la Facultatea de Construcții de la Iași, Corneliu Niță, a fost bătut În așa hal... până l-a omorât 1. Vă mai amintiți cine l-a bătut? Țurcanu și cu oamenii lui. Țurcanu cu Pușcașu... Băiatu’ ăsta avea legături, la Bacău, cu o echipă care a omorât niște soldați ruși. Și l-au bătut să
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Ei veneau de la Suceava. Și el a Încercat să facă o reabilitare acolo, pașnică: să se citească cărți, să se facă educație, nu știu ce... Ăsta, Țurcanu: „Ce, mă, așa vrei tu să faci?”. Și l-au bătut pe Bogdanovici Într-un hal fără de hal, dom’le... I-au rupt dinții, i-au pus mâna așa... și i-au spart-o. Dom’le, ajunsese o epavă. Săracul... nu mai putea nici să stea. Altul Îi dădea să mănânce... Și Țurcanu zicea: „Aaa, face
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
de la Suceava. Și el a Încercat să facă o reabilitare acolo, pașnică: să se citească cărți, să se facă educație, nu știu ce... Ăsta, Țurcanu: „Ce, mă, așa vrei tu să faci?”. Și l-au bătut pe Bogdanovici Într-un hal fără de hal, dom’le... I-au rupt dinții, i-au pus mâna așa... și i-au spart-o. Dom’le, ajunsese o epavă. Săracul... nu mai putea nici să stea. Altul Îi dădea să mănânce... Și Țurcanu zicea: „Aaa, face greva foamei
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
stam acolo și asistam... Fără să vreau am asistat... Am și un prieten bun de aici, de la Brăila, un fost coleg de liceu, mai mare ca mine cu doi ani, Adrian Lupescu 3... Dom’le, l-a bătut Într-un hal fără de hal... El a fost legionar și avea legături cu cuibul, cu alții, cu nu știu ce... A fost ceva groaznic... În sfârșit. Ne-a scos de acolo, de la 4-spital, și ne-a dus la alte celule, izolați de ăilalți... Deci, nu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și asistam... Fără să vreau am asistat... Am și un prieten bun de aici, de la Brăila, un fost coleg de liceu, mai mare ca mine cu doi ani, Adrian Lupescu 3... Dom’le, l-a bătut Într-un hal fără de hal... El a fost legionar și avea legături cu cuibul, cu alții, cu nu știu ce... A fost ceva groaznic... În sfârșit. Ne-a scos de acolo, de la 4-spital, și ne-a dus la alte celule, izolați de ăilalți... Deci, nu aveam legătura
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
o denunțat pe soră-sa, no! Dintre fetele astea, care erau din lotul francez, două făcuseră tuberculoză la Securitate. Erau mai sensibile, așa, și de-alea spusese șefa de celulă că erau bolnave, că săracele tușeau și erau În ultimul hal de bolnave... Și abia după mai multe cereri pe care le-am făcut să le ducă la Îngrijire la spitalul deținuților la Văcărești... Și abia le-o putut duce... Și una o murit, dar una o fost salvată, că-ntre
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
din poartă la Întoarcere. Și mâncam. Și unii au cedat. Știi? Acolo mâncarea era problema număru’ unu’ a supraviețuirii. Pentru că eu, de exemplu, am 1,86 Înălțime și aveam 52 de kile... Îți dai seama? Eram distrofic, adică În ultimul hal. Revenind la programul de muncă... ce mai puteți să-mi spuneți despre acest aspect? Ei aveau următoarea rațiune: bătrânii și așa or să moară, dar ăștia tineri trebuie uciși... Și atunci ne supunea la un regim de muncă silnică epuizantă
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
răspund uneori la vorbe înainte de a le fi ascultat. *O vitrină de cofetărie, una a unui magazin de vinuri, una de aprozar nu-mi fac poftă, nici chiar în aceste timpuri de „criză mondială” (ea e vinovată, vezi bine, de halul în care am decăzut!). În schimb, pofta mi se trezește de fiecare dată cînd trec pe lîngă o brutărie sau o librărie. Prezența pîinii și a cărții îmi pune în mișcare, mai mult decît orice, simțurile și-mi amintește că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
în zeci de mii de exemplare. Chipul lui și al ei păreau unul robot: adică erau același. Al ei de acum 50 de ani, al lui de mai târziu, dar nu la zi. De ce oare s-a abuzat în așa hal de portretele lor? Pentru că, iarăși după ani mulți, au apărut, cam la 30-35 de minute distanță, și portretele celorlalți membri ai Comitetului Central Politic Executiv: Dăscălescu, Ludovic Fazekaș, Bobu, Lina Ciobanu, Mizil, Pană etc. Aceste portrete erau grupate și treceau
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
fim înregistrate? Am ajuns și noi, femeile, să fim înregistrate ca vitele, pentru ca Cel mai iubit fiu al poporului să știe câți copii vor veni pe lume după nouă luni? Mai există vreo țară unde femeile să fie umilite în halul acesta? Nu vrem să credem că, dacă pe vremea când și dvs. erați tânără, ar fi venit cineva cu o astfel de idee, n ați fi protestat. Bineînțeles că suntem împotriva avorturilor, când sarcina e înaintată, acest lucru fiind considerat
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
legal din România și stabiliți de mai bine de un deceniu și jumătate în Germania Federală. În vara acestui an ne-am dus să ne vizităm rudele rămase în Ardeal. Și nu mică ne-a fost decepția văzând în ce hal s-au degradat țara și viața din România. Ce ne-a izbit în primul rând au fost cozile enorme, kilometrice, alcătuite din automobile staționând în fața benzinăriilor. închise, fără șoferi, rămân în așteptare în fața benzinăriilor cinci-șase zile. Se spune că rația
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
considerație despre oamenii și procedeele din armata țării lor, că ascultându-i, mi se strângea inima și plin de amărăciune judecam că numai o totală lipsă de simț patriotic și de solidaritate națională poate permite cuiva să vorbească în așa hal despre armata poporului său. Oamenii aceștia trecuseră unii din ei prin armata austriacă și din comparațiile între ce au văzut la străini și ce văd la armata lor a ieșit această stare se spirit. Un an și jumătate am trăit
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
și îi răspunde că el, locotenentul Ștefan îl provocase. Locotenentul îi strigă: Lasă că-ți arăt eu ție! Și se îndreptă spre Tavi mânios. Sluțenia deslănțuită și trupul lui uriaș, care se prăvălea parcă spre el îl înspăimântă în așa hal pe bietul om, că din câțiva pași ajunse la gardul de lemn și ca o pisică se urcă pe el și din vârf începu să strige din toate puterile cu vocea lui puternică de tenor: Ajutor! Ajutor! Ne omoară ca
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a fost adus pe targă, neputând merge singur, din cauza unui reumatism acut care îl făcea să urle de durere la orice mișcare. Acesta era Nicolae Petrașcu, comandantul general al Mișcării Legionare din țară. Am avut nefericirea să-l văd în halul acesta, pe omul pe care eu și toți camarazii l-am respectat și iubit, omul de care mă atașasem încă din Germania, când ajunsesem la Rostock, în 1942, ca ultimă echipă de legionari veniți de la Sofia pe drumul bătut de
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
găseam resursele sufletești să-l ajutăm pe Comandantul nostru care, după părerea mea fusese lipsit de aer, lumină naturală și mișcare, deci trei din elementele vitale absolut necesare în afară de hrană. Aceste carențe luni și luni de zile îl aduseseră în halul în care era, el, bărbatul atât de sănătos și atât de bine făcut. Datorită suferințelor nu se mișca decât atunci când era absolut necesar și restul timpului, zi și noapte și-l petrecea chircit în pat, era sărmanul cel mai oropsit
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
care lucrează la cantina ce se ridică de Consiliu de Patronaj pe lângă Școala de băeți No. 27 Str. Zoe Grand. Numitul se face vinovat de următoarele fapte: 1) Având sub comandă 150 evrei, i-a bătut și maltratat în așa hal că a produs spaimă și indignare în populația civilă din împrejurimi. 2) A avut atitudine necuviincioasă față de profesoarele Școalei No. 27 băeți. 3) A dat un spectacol îngrozitor bătând pe evrei astfel încât copiii din clase s’au speriat chiar cu
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
ca un dulap de haine, dar nu erau haine acolo. Doar umerașe și grămăjoare de naftalină. Imediat mi-am imaginat că era de fapt un culoar secret care ducea cine știe unde. Altfel ce sens ar fi avut să mă echipeze în halul în care mă aflam și să mă vâre acolo? Tânăra a rotit un mâner de metal din colț și în clipa aceea o parte din perete s-a deschis spre interior, ridicându-se precum portbagajul unei mașini. În abisul acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
prune murate. A mâncat tot. Absolut tot. Pe masă nu mai rămăseseră decât sâmburii de la prune. Îi citeam satisfacția în priviri. — Mulțumesc pentru masă! A fost delicioasă! Nu mai văzusem în viața mea o fată frumoasă și slabă mâncând în halul ăsta. Ca bucătar, nu puteam fi decât încântat, dar în același timp nu-mi puteam înfrânge dezgustul. — Întotdeauna mănânci așa de mult? am întrebat ușor stânjenit. — Da, răspunse ea calmă. — Și nu te-ngrași deloc? — Am stomacul dilatat. Nu pun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cum a început. Fără nici un dar, dacă, apoi, cu toate astea. Fără nici un comentariu. Matahală a încetat să mai fluiere. Stătea nonșalant în ușa bucătăriei. Nici nu știu prea bine cât timp i-a trebuit ca să-mi aducă apartamentul în halul în care-l adusese. Cincisprezece minute? Treizeci? Cam pe-acolo. Oricum au fost mai mult de cincisprezece și mai puțin de treizeci. După privirile satisfăcute ale Piticului care-și privea ceasul, am dedus că Matahală se încadrase în timp. Există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să pună mâna pe nici un document, nu-i așa? — Cine crezi că a putut devasta astfel? întrebă fata. — Ființe umane, am zis. Simbolatori sau complici de-ai Întunegrilor. Nu puteau fi decât oameni. Numai niște oameni puteau aduce laboratorul în halul ăsta. Mai ales că au lucrat cu cap. Au lăsat neatins tot ce-i prețios ca să poată ei continua cercetarea bunicului tău. Pe Întunegri i-au lăsat afară ca să nu fie spionați. De aceea au și încuiat ușa de la intrare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
de la capătul peronului, calmi și senini, de parcă zilnic procedam astfel. Am trecut și peste barieră. Câțiva pasageri din cei care se adunaseră deja pe peron ne-au privit ciudat. Probabil se întrebau ce era cu noi și de unde apărusem în halul acela. Nu arătam în nici un caz a lucrători la metrou. Eram plini de noroi, aveam îmbrăcămintea udă, părul năclăit, ne dăduseră lacrimile din pricina luminii. Nu i-am lăsat să ajungă la nici o concluzie, pentru că ne-am mișcat repede pe peron
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
pozitiv ori negativ, sau la balul istoriei. Scriitorul se reconvertește În mistagog sau profet, ori, naufragiază Împreună cu minuscul său echipaj. Din punct de vedere estetic, romanul este mediocru, sub valoarea Particulelor. Substanța ideologică, bogată, se activează la maximum, În așa hal Încît exigențele convențiilor narative sînt adesea abandonate pentru a-i face loc. În sfîrșit, supratema: iubirea. Ceea ce se narează este la prima vedere o poveste de iubire, o dragoste terminată tragic, cu moartea ei și alienarea definitivă a lui. Nu
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
criticii societății de consum. Pentru că există cîteva motive pentru care realitatea (cu a sa prezență nominală obsesivă În Femeia perfectă, dar și În Le Feu d’artifice - “c’est la réalité qui vieillit mal”) nu se prezintă Într-un asemenea hal de precaritate Încît să fie nevoie de acțiune - acest sartrian substantiv - pentru redresarea ei. Obiectele sînt atît de vii, la Deville (personificarea lor este poate un pod Între scriitura flegmatică franceză și cea optzecistă românească, congenere), Încît ele, printr-un
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
plauzibilitate științifică și sunt deci destul de apropiate de ceea ce cunoaștem actualmente în materie de științe "dure". Această etichetă semnala, pentru început, opere despre care lumea credea că au, din acest motiv, un slab potențial imaginativ, precum Mission Gravity ⁄ Misiune gravitațională (Hal Clement, 1954). În acest roman, câțiva oameni aflați în expediție traversează o planetă gigantică, cu o foarte puternică forță gravitațională, fapt ce face loc unor comentarii de tip științific asupra raționalității exercițiului, asupra plauzibilității sale, explicații care, de altfel, îngreunează
Genul Science Fiction by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]