2,882 matches
-
la crizele timpurilor noastre. Mintea mea, necontrolabilă și poznașă ca întotdeauna, mi-a sugerat în șoaptă un proiect atât de magnific și îndrăzneț, încât am vrut să mă feresc chiar și de gândul pe care îl auzeam. „Oprește-te!“ am implorat eu mintea mea de zeu. „Ce-mi spui e nebunie curată.“ Dar tot am ascultat sfatul pe care mi-l dădea creierul. Îmi oferea posibilitatea de A Salva Lumea Prin Degenerați. Acolo, pe pietrele tocite ale Cartierului, am angajat ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
În panică, temându-se să nu fie Înghițită de abisul flămând. „Opriți-vă!“ strigă pe când pietrele se rostogoleau sub picioarele ei. „Opriți-vă!“ le comandă mașinilor care se Îndreptau spre ea În viteză, care treceau peste ea. „Opriți-vă!“ Îi imploră pe trecătorii care o Împingeau cu umărul dintr-o parte și din cealaltă. „Vă rog, opriți-vă“ Când s-a trezit, Zeliha și-a dat seama că e singură, Îi e greață și se află Într-o Încăpere necunoscută. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cu o nouă teorie privind numele cafenelei, toți prietenii săi - chiar și soția sa - s-au simțit obligați să-l asculte cu atenție, ca un semn al sprijinului lor pentru că, În sfârșit, Își adunase curajul ca să facă ceea ce toată lumea Îl implorase dintotdeauna: să se Înscrie În asociația Alcoolicilor Anonimi. Exista, totuși, un al doilea motiv pentru care toată lumea de la masă era mai Înțelegătoare cu el decât de obicei. Astăzi fusese pentru a doua oară pus sub acuzație pentru că-l insultase pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ca un scufundător care, după ce s-a scufundat prea adânc, nu reușește să-și convingă trupul să Înoate Înapoi, până la suprafață. Vârtejul scrisului era imens și Încorsetant, Însă de asemenea extrem de ademenitor. Cuvintele săreau Încoace și-ncolo pe hârtia pergamentoasă, implorându-l să Încheie această ultimă poveste și să le călăuzească spre destinul lor Îndelung așteptat. — Bine atunci, a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. Spune-mi povestea Micului Prumbel Rătăcit. Însă te avertizez de pe acum că dacă aud vreun lucru trist Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
De fapt, nu era nici măcar un singur nor pe cerul de un albastru strălucitor. Și-a amintit cerul din acea zi nefastă ani și ani de-a rândul, nu pentru că Întorsese ochii către cer ca să-l roage sau să-l implore pe Allah să o ajute, ci pentru că În timpul luptei a venit un moment când capul ei atârna În afara patului și, nefiind În stare să se miște sub greutatea trupului lui, să se mai lupte cu el, privirea ei s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
că o să fie Înghițită fără urmă de abisul flămând. „Opriți-vă!“ striga pe când pietrele continuau să se rostogolească sub picioarele ei. „Opriți-vă!“ le comanda mașinilor care veneau spre ea În viteză și care treceau peste ea. „Opriți-vă!“ Îi implora pe trecătorii care o loveau cu umărul. „Vă rog, opriți-vă!“ Luna următoare nu i-a venit ciclul. Câteva săptămâni mai târziu s-a dus la un laborator recent deschis din apropierea casei sale. TESTE DE SARCINĂ GRATUITE LA FIECARE TEST
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
secol de isprăvi sexuale, cei doi parteneri aveau nevoie de un antract? Delphine Îl dorea mai puțin? O dorea el mai puțin? Era cumva un semn de Îmbătrînire sexuală? Va merge oare Într-o bună zi la medic ca să-l implore să-i pună implanturi cu silicon În penis? Existau chiar implanturi gonflabile! Și prostata? Procentul de hormoni masculini? Nu-și mai făcuse o analiză a sîngelui de cinci ani. Trei rețete zăceau pe masă, semnate de trei medici diferiți. Procentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
uită la mine de parcă nu m-ar fi văzut niciodată pînă atunci. Las să treacă două-trei zile, În timpul cărora Încerc să mă descurc fără el. Ascult discuri, citesc, nu se Întîmplă nimic. În cele din urmă, nu mai rezist, Îmi implor proiectul să mă ajute. Iată-ne din nou față-n față. Mă ia peste picior: «N-ai să izbutești! Severitatea supraeului tău, nevoia ta de autopedepsire...» A! Parcă altfel glăsuia cînd era vorba de a străluci În fața echipei de reprezentanți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
era „a creștina“. Trebuia să creștineze totul. Îl citez: „Aflăm cumva de boala vreunui prieten, de moartea unei mătuși, de bucuria unei nașteri? Familia Întreagă trebuie să vibreze la unison sub impulsul părinților, trebuie să se roage pentru a-l implora pe Dumnezeu, a-I mulțumi, a-I aduce laudă“. Mi-ar fi venit cam greu să-mi fac familia să vibreze la unison văzînd picioarele unor fete din parohie. CÎnd plecam cu toții Împreună la liturghie, o făceam cu alte gînduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
părinților, aidoma santinelei care stă de veghe noaptea pe acoperișul Atrizilor, la Începutul trilogiei lui Eschil, un om a cărui neliniște și lehamite mi se vor părea familiare cînd voi fi pus mai tîrziu la școală să traduc monologul: „Îi implor pe zei să pună capăt trudei mele, acestei veghi Îndelungate ce mi-e impusă...“ Am crescut și am Încetat să-l mai dau pe tata pradă unor morți violente. M-am considerat tot mai mult asociatul lui, colaboratorul lui, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Tragi cu ochiul după vreo tipă, dragul meu? mă Întrebase Prévert, pe care-l ascultam distrat, cu ochii fixați pe chipul fantomatic al tatei, ca un Hamlet modern care confunda terasa cafenelei Flore cu aceea a castelului Elsinore. Însă Hamlet imploră fantoma tatălui să-i vorbească. Eu eram În schimb mort de teamă ca nu cumva să vină tata să-mi adreseze cuvîntul. Iar Prévert Îi dădea zor cu povestea lui cu tipa! De parcă Îmi ardea mie atunci de așa ceva! Tată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
a face cu un mare țicnit. Nu eram prea departe de a crede la fel. „Fă-te comod“, mi-a cerut el, „destinde-te“. Mi-am scos pantofii și, așezîndu-mă pe jos, am Încercat să regăsesc poziția lotusului. L-am implorat să mă scoată de acolo: „Ați văzut dosarul meu medical. Tahicardie, agorafobie, psihanaliză.... CÎnd sună telefonul, tresar. Ar fi criminal să mi se lase pe mînă o armă de foc“. Am pus la Îndoială puterile mătăniilor mele și ale mantrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
e ceva trăit sau inventat. Nu te necăji. Totul se va aranja pînă la urmă. Tata e obosit În perioada asta. Abia și-a revenit după suferințele provocate de gută. I s-a spus să nu mai fumeze. L-am implorat să consulte un alt cardiolog. Nu face nimic ca să-și Îngrijească inima. Se mulțumește să bea un pic de whisky În fiecare seară, strîmbîndu-se. — Bea whisky? Dar el n-a băut În viața lui! Un păhărel de whisky În fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
trezească cel mai tîrziu la amiază, ca să aibă timp să se radă și să se Îmbrace. Oare de cît timp e nevoie ca să ne dăm seama că cineva care pare profund adormit de fapt a murit? De cîte ori Îl implorăm pe acel cineva să se scoale, de cîte ori Îi spunem că va Întîrzia? De cîte ori continuăm să-l zgîlțîim, refuzînd să credem ceea ce sîntem pe cale să admitem? Ce facem așteptînd să vină medicul? Nu cunosc răspunsul la aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
de asemena amăgeli și era prea obosită pentru a se enerva. Trecu pe lângă Zoia, către locul unde se afla patul îngust pe care îl împărțea cu fiica ei. Se simți însă prinsă de braț și vru să strige. Ochii săi implorau în timp ce se întorcea să o confrunte pe Zoia. ă Uite! îi porunci bătrâna, arătând înspre masă. Lilia nu mai înțelegea nimic. Vedea și nu îi venea să-și creadă ochilor. Pe masă se aflau de-a valma o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Dar trebuie să înțeleg mai mult. N-ai vrea să-mi povestești ce s-a întâmplat cu adevărat și care ar fi circumstanțele morții fiicei dumitale? ă Oh, dar ea nu e moartă! strigă Iecaterina Romanovna rugătoare. Ochii ei îl implorau. ă Atunci nu înțeleg cum ai putut să o omori dacă ea nu este moartă, răspunse Porfiri. Spuse cuvintele încet, încercând să ghicească adevărul ascuns în declarațiile contradictorii ale femeii. ă Am ucis-o, spuse ea plat, dând cuvintelor o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ca și cum să se se trezească dintr-un vis. Îi făcea plăcere să provoace lumea și să joace feste. știam că se va termina rău. ă Înțeleg. și-a făcut destui dușmani? ă Oh, dar, cu siguranță, niciunul! Virginski se uita implorând în ochii lui Porfiri. Numai Dumnezeu știe de câte ori m-a provocat și pe mine. O dată sau de două ori aș fi putut și eu să-l strâng de gât bucuros. ă Avem nevoie de cineva să confirme... spuse Porfiri. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
i-o cerea - trebuia să se avânte în lumină. știa de la Lilia că stabilimentul lui Fraulein Keller era pe Strada Sadovaia, însă nu i-a spus niciodată unde anume. Ei nu îi plăcea să vorbească despre acel loc și îl implorase să nu-l pomenească niciodată. Credea că își amintește de o intrare laterală care ducea la atelierul pălărierului și de o scară de fier care cobora spre subsol, dar niciunul dintre atelierele pe care le vedea nu aveau acea configurație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să o liniștească cu un zâmbet. Vreau doar să stăm de vorbă. Ar fi mai bine dacă aș intra. Deși prin definiție supunerea era clar o obișnuință de-a ei, Lilia refuză să deschidă ușa mai larg. Ochii ei îl implorau să o lase în pace. Avea privirea abătută a celui care are ceva de ascums, însă tânjește după confesiune. Cu panică în ochii se uita la fiica ei, apoi, după o vreme, confirmându-i așteptările, începu să deschidă ușa. Micuța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
dumneata să fii delegat la acest caz ca să putem lucra împreună. Expresia lui Salitov fu cuprinsă de ură ca și cum Porfiri l-ar fi insultat. Ce-am făcut mai spus acuma? întrebă Porfiri. ă Te faci că nu știi? ă Nu, implorară ochii lui Porfiri. ă Insiști ca să îți spun? Întrebarea lui Salitov primi încuviințarea lui Porfiri. Foarte bine. știu că dumneata își bați joc de mine și că mă trimiți în misiuni de tot rahatul. Tragi sfori ca să primesc cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o vreme și ieși. Nu-i chair așa de sărac cu duhul, gândi Ulitin. Boierul îndesat îl apucă de braț. Văzuse ceva în privirea tânărului. ă Convingeți-l să o vadă pe Lana mea, înainte de a fi prea târziu, îl imploră el. § Pe moment, Ulitin crezu că bărbatul din pat era deja mort. Pletele sale albe păreau un halou în jurul capului. Pielea de pe față era trasă ca unui schelet. Corpul îi era nemișcat, abia zărindu-se dintre pături, încât era greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fi luat samovarul. Crima de a fi provocat bătăile doamnei Kezel. ă Atunci cum de explici fiola de laudanum pe care am găsit-o. -A fost acolo! Strigătul lui Porfiri era sfâșietor. Dar și noi am fost, nu-i așa? imploră el disperat. ă Noi am avut tot dreptul să fim. ă Du-te, comandă Porfiri. Salitov încuviință fără tragere de inimă și îi întoarse spatele magistratului investigator. § Lângă intrarea case de amanet a lui Limașin se afla un stand de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
care o folosea Întotdeauna când vorbea cu ea, În semn de tandrețe. — Ken, hai să ucidem pe cineva, șuieră ea. — Bună idee. În felul ăsta o să ai exclusivitate. Nici un alt post TV nu va ști, toți vor veni la noi, implorându-ne să le dăm știrea, spuse Ken prefăcându-se În glumă foarte entuziast. — Ba nu, o vor fura, zise Kitty disperată. — Kitty, ai fost la morgă săptămâna asta? — Nu. — De ce? — Săptămâna trecută am filmat un cadavru exhumat; a fost sinistru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
să meargă pe jos câteva ore În fiecare zi, până acolo și Înapoi. Voia să aibă parte de educație, să-și croiască o viață mai bună decât avusese mama ei, mai bună decât a femeilor din sat. Profesorii Anei Îl implorau pe tatăl ei să o lase să meargă la liceu, era cea mai inteligentă elevă din câți avuseseră vreodată. Cu toate astea, tatăl ei o retrăsese de la școală un an mai târziu, ca să o mărite cu bețivul satului. Când Kitty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
se enervă Kitty. — Trebuie, zise Desert Rose, cu lacrimile agățate Încă În colțul ochilor. — Ai nevoie de acordul lui ca să pleci? O să fie politicos, evident, o să te roage să rămâi. În mod clar lui Desert Rose Îi surâdea ideea: Charlie implorând-o să rămână... — Nu pot să fac o scenă, zise ea. Trebuie să fiu rezonabilă. Trebuie să-l Întreb dacă vrea să plec. Suntem, totuși, parteneri de afaceri. — Tocmai asta e problema! zise Kitty. Sunteți parteneri, dar nu aveți tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]