KorAP: Find »[drukola/base=informator & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...134 >

3,341 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303

informativ care, la rândul ei, cuprindea: a) tactica culegerii informației, care varia după subiectul și obiectivul respectiv, precum și după organele care conlucrează (statuare sau acoperite, regulate sau ocazionale); b) tactica controlului (verificării informațiilor); c) tactica recrutării, controlului capacității și fidelității informatorilor sub raportul activităților; d) tactica supravegherii și observării (filajului); e) tactica de valorificare a informațiilor din punct de vedere al interesului polițienesc. 5. Tactica de auxiliar al administrației generale, adică colaborarea cu toate autoritățile civile și militare, indiferent dacă Poliția

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
serviciului informativ, compus din „tehnica tuturor factorilor și elementelor componente”, care trebuia să asigure „buna orientare a întregii funcțiuni polițienești”. În profunzime, acest capitol se diviza în: a) tehnica culegerii informațiilor; b) tehnica verificării informațiilor; c) tehnica recrutării și instruirii informatorilor pe categorii; d) tehnica controlului capacității și fidelității informatorilor; e) tehnica transmiterii informațiilor în general și în cazuri speciale; f) tehnica supravegherii și observării. 5. Tehnica educației și instruirii profesionale a funcționarilor. Activitatea de informare, cu tot ce cuprinde aceasta

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
componente”, care trebuia să asigure „buna orientare a întregii funcțiuni polițienești”. În profunzime, acest capitol se diviza în: a) tehnica culegerii informațiilor; b) tehnica verificării informațiilor; c) tehnica recrutării și instruirii informatorilor pe categorii; d) tehnica controlului capacității și fidelității informatorilor; e) tehnica transmiterii informațiilor în general și în cazuri speciale; f) tehnica supravegherii și observării. 5. Tehnica educației și instruirii profesionale a funcționarilor. Activitatea de informare, cu tot ce cuprinde aceasta - procurarea informației, verificarea și exploatarea ei, modul de recrutare

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
tehnica transmiterii informațiilor în general și în cazuri speciale; f) tehnica supravegherii și observării. 5. Tehnica educației și instruirii profesionale a funcționarilor. Activitatea de informare, cu tot ce cuprinde aceasta - procurarea informației, verificarea și exploatarea ei, modul de recrutare a informatorilor, calitățile polițistului ș.a. - sunt analizate de Eugen Bianu într-un capitol separat, intitulat Orientarea. El a apreciat că „valoarea informației variază și depinde de măsura în care ea corespunde condițiilor de justețe și oportunitate”, care sunt: a) certitudinea - gradul de

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
gratuit sau remunerat, din cercul său profesional sau politic. Aceștia aveau „un caracter flexibil” și li se acorda o încredere limitată și condiționată, deoarece nu era exclus „să lucreze pe două tablouri”, adică să fie agenți dubli sau provocatori. 3. Informatorii, altă categorie de auxiliari, erau definiți ca „fiecine, care are de spus ceva și dă relațiuni de interes unui funcționar, este considerat de informator” Ei puteau fi „voluntari” (cei care se prezentau benevol), „involuntari” (cei care trebui căutați, găsiți și

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
nu era exclus „să lucreze pe două tablouri”, adică să fie agenți dubli sau provocatori. 3. Informatorii, altă categorie de auxiliari, erau definiți ca „fiecine, care are de spus ceva și dă relațiuni de interes unui funcționar, este considerat de informator” Ei puteau fi „voluntari” (cei care se prezentau benevol), „involuntari” (cei care trebui căutați, găsiți și exploatați de polițiști) și „recrutați”. 4. Ultima categorie - vigilanții - reprezentau o categorie nuanțată de informatori, mai exact ei fiind indivizi angajați din cercul infractorilor

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
dă relațiuni de interes unui funcționar, este considerat de informator” Ei puteau fi „voluntari” (cei care se prezentau benevol), „involuntari” (cei care trebui căutați, găsiți și exploatați de polițiști) și „recrutați”. 4. Ultima categorie - vigilanții - reprezentau o categorie nuanțată de informatori, mai exact ei fiind indivizi angajați din cercul infractorilor (ei înșiși putând fi foști condamnați), care procurau informații de interes contra unor remunerații. Vigilantul oferea informații în mai multe cazuri, permanent și din medii stabilite anterior de către cel care l-

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
publice; - organizațiile iredentiste, extremiste și teroriste; - presa, mai ales cea minoritară „care caută pe toate căile ca să ne discretizeze în fața străinătății”. Culegerea de informații are la bază factorul uman, iar cea mai importantă persoană în această activitatea o reprezintă agentul informator. Acesta - „organul de căpetenie” - are în obiectivele misiunii sale observarea (perceperea directă cu caracter general), vegherea (observarea unui caz concret) și supravegherea (acțiunea continuă de observare). Pe de altă parte, Poliția de siguranță avea sarcina de a se infiltra în

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
parte, Poliția de siguranță avea sarcina de a se infiltra în mediile ostile României, în scopul de a identifica acțiunile care vizau destabilizarea statului. Pentru aceasta se impuneau trei acțiuni concrete: urmărirea, semnalarea și informarea. În acest context, rolul agentului informator devine unul esențial deoarece, pentru a deveni un bun profesionist, acesta trebuie să aibă „inteligență, cultură generală cât mai vastă, cunoașterea de limbi străine, curaj, memorie și, mai presus de toate, însuflețire și dragoste de țară și de profesiunea pe

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
deveni un bun profesionist, acesta trebuie să aibă „inteligență, cultură generală cât mai vastă, cunoașterea de limbi străine, curaj, memorie și, mai presus de toate, însuflețire și dragoste de țară și de profesiunea pe care o îndeplinește”. După natura activităților, informatorii puteau fi «descoperiți» sau «acoperiți». Agenții «descoperiți» sunt cei care adună informațiile care li se cer de către „cei ce diriguesc serviciul siguranței publice de Stat”, utilitatea informațiilor procurate de aceștia fiind însă relativă. La rândul lor, agenții «acoperiți» activau în

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
utilitatea informațiilor procurate de aceștia fiind însă relativă. La rândul lor, agenții «acoperiți» activau în interesul siguranței statului român „nefiind cunoscuți nici de public, nici chiar de funcționarii polițienești, lucrând direct cu șeful conducător”, fiind cea mai importantă categorie de informatori. Recrutarea potențialului uman pentru a afla date de interes se efectua din trei zone, în funcție de importanța siguranței statului: din interiorul statului, din zona punctelor de frontieră și din străinătate. În acest ultim segment, Ghinea a oferit și o definiție a

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
invențiilor de război ale armatei altor țări”. De asemenea, trădătorul este considerat „acel ce oferă sau vinde secretele țării sale de apărare națională unei alte țări”, indiferent dacă el este plătit sau se răzbună pentru anumite neîmpliniri/nemulțumiri. În afară de agentul informator și trădător, un alt element uman putea oferi informații utile Poliției de Siguranță. Acesta era «confidentul politic», recrutat din mediile de interes și care deținea o funcție care să-i permită cunoașterea problemelor de interes pe problematica urmărită. Informația - „adunarea

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
actele de terorism și sabotaj ce s-ar putea săvârși”. La 18 iunie 1940, Marele Stat Major a publicat și trimis unităților și marilor unități Instrucțiunile pentru orientarea acțiunii de propagandă și contrapropagandă de către Biroul 2 de la comandamente și ofițerii informatori din corpurile de trupă, în care făcea cunoscut înființarea Biroului 4 Propagandă și Contrapropagandă, subordonat Secției a II-a, cu începere de la 1 iulie 1940. De asemenea, printre alte atribuții, munca de propagandă depusă de viitorii ofițeri propagandiști trebuia să

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
studiu și răspândire. Secția a II-a reprezenta „organul de stat major care conduce întreaga activitate informativă” și, pentru misiunile sale specifice, avea la dispoziție diferite mijloace de căutare. Printre acestea se număra și Serviciul Secret ce acționa „folosind agenți informatori care acționează în spatele frontului inamic”. Păstrând linia normelor enunțate în 1927, acestea au accentuat importanța acestui tip de culegere de informații care „nu se poate improviza”, el necesitând o organizare de lungă durată și o încadrare cu personal special pregătit

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
Roth (conspirativ Cucu), era binecunoscut la Siguranță încă din 1924, când a fost ales în conducerea P.C.R. În august 1926 a devenit membru în Biroul Politic și secretar cu probleme organizatorice pe țară dar, fiind arestat de Siguranță, a devenit informator în schimbul eliberării. Tovarășii săi i-au reproșat trădarea și, ori de câte ori erau obligați să raporteze la Moscova situația mișcării, se refereau la „trădarea” lui Cucu și la implicațiile extrem de negative pe care acesta le-a adus Partidului Comunist român. Spre deosebire de Secția

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
Ungaria. Acțiunea sa a fost descoperită, astfel încât a trebuit să fie rechemat, însă și-a continuat munca din Ministerul de Externe de la Budapesta. Omul său de încredere din Viena a fost identificat în persoana lui Charles cavaler de Kleeberg, agent informator în perioada războiului în favoarea Germaniei. Între 1911 și 1914 acesta a fost de 15 ori la Roma și Paris, de 10 ori la Bruxelles și de două ori la București. În 1916 a activat în Biroul de spionaj german din

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
și „Înfrățirea”, însă atât tipografia, cât și colaboratorii au fost descoperiți și anihilați. Conducerea grupei din România o aveau locotenentul Narcis Jeszenski și Kostics Jövö, care se aflau la București. Organele D.P.S.G. au identificat întreaga organizare a secțiunii românești, agenții informatori, biroul de presă și modul de propagandă a acestora. Totodată, a fost documentată „o strânsă legătură” între organizațiile ungare din Viena și cele din București, astfel încât acțiunile de monitorizare și deconspirare au fost continuate. O analiză a Inspectoratului General de

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
de partea Uniunii Sovietice. «Convins» de justețea cauzei comuniste, agentul a câștigat repede încrederea lui Ceadar, care l-a numit în fruntea grupei de spionaj din Brăila, punându-l în contact cu alți agenți pe care îi avea în zonă. Informatorul a primit numele conspirativ Crot și a devenit șeful grupului comunist „Iaceica”, obiectivele sale fiind procurarea de informații militare din județele Brăila și Galați, precum și propaganda printre locuitori, mai ales în mediul rural și muncitoresc. În perioada 5-19 decembrie 1926

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
agenții români infiltrați în interiorul acesteia, chiar la Sofia, neutralizând toate inițiativele subversive la adresa statului sau conducătorilor români. De asemenea, operațiunile contrainformative desfășurate în jurul diplomaților Puterilor Centrale aflați la București au avut ca rezultat obținerea unor documente „de mare preț”, prin informatori recrutați din persoane aflate în cercul intim al acestora. Odată cu formarea guvernului Alexandru Marghiloman, Ion Panaitescu și-a prezentat demisia (6 martie 1918) și a fost înlocuit de Ioan Bărbătescu, care a condus D.P.S.G. în perioada martie-octombrie 1918. Conform unor

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
Europa. La începutul Războiului de Întregire, armata a dispus, la Marele Cartier General, de un Birou de Informații alcătuit din 14 militari (nouă ofițeri și cinci subofițeri), la care s-au adăugat câțiva translatori-traducători și desenatori. Lipsa unor rețele de informatori și a unei bune organizări a culegerii de date la nivelul comandamentelor și unităților s-a văzut în prima parte a campaniei (1916), când trupele române au fost surprinse de inamic fără a avea datele și mijloacele necesare pentru a

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
exacte și de importanță capitală pentru conducerea operațiunilor, iar acestea se găsesc de multe ori amestecate cu informații false. Utilizarea lor cere o muncă de finețe și o cercetare profundă a izvoarelor”. În continuare au fost definiți termenii de agent informator și agent de spionaj, precum și clasificarea tipurilor de agenți existenți. Noua conjunctură a permis și elaborarea unor norme de lucru, îndeosebi întărirea capacităților contrainformative. Au fost elaborate și difuzate Măsuri de luat pentru a face ca acțiunea informativă a inamicului

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
avea obligația să-și stabilească reședința în zona comandamentului sau corpului de armată, după care își trimitea agenții în localitățile unde se aflau dislocate diviziile și brigăzile. În subordinea sa se afla o întreagă echipă de agenți specialiști, agenți secreți, informatori, teroriști, semnalizatori și cercetași, toți fiind într-o strânsă legătură prin aparate T.F.F., curieri și agenți de legătură. În atribuțiile rezidentului principal intrau cunoașterea ordinelor operative ale armatei sau corpului de armată din zona sa, interceptarea legăturilor telefonice și telegrafice

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
care le permitea să-și desfășoare activitatea în spatele frontului inamic o perioadă cât mai îndelungată. Organizarea unei agenturi sovietice, la nivel de divizie, cuprindea cinci agenți secreți, doi agenți teroriști, trei agenți legali, trei cercetași, trei de legătură și doi informatori. Agenții secreți se ocupau de culegerea de informații militare, agenții teroriști erau întrebuințați în asasinate, aruncări în aer, etc., agenții legali erau cei angajați în diferite instituții civile sau comandamente militare, cercetașii identificau locuri de trecere între dispozitivul trupelor române

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
aruncări în aer, etc., agenții legali erau cei angajați în diferite instituții civile sau comandamente militare, cercetașii identificau locuri de trecere între dispozitivul trupelor române și cele sovietice, curierii transmiteau informațiile de o parte și de cealaltă a frontului, iar informatorii adunau și comunicau știrile preluate din zvonuri, gazete sau observații personale. La brigăzile sau regimentele inamice (române) puteau fi trimiși atât rezidenți, cât și agenți. De regulă, o brigadă era pusă în supraveghere de o echipă compusă din doi agenți

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
gazete sau observații personale. La brigăzile sau regimentele inamice (române) puteau fi trimiși atât rezidenți, cât și agenți. De regulă, o brigadă era pusă în supraveghere de o echipă compusă din doi agenți secreți, trei curieri, trei cercetași și un informator. Aceștia nu se cunoșteau între ei, iar informațiile lor erau schematice, referitor la structura comandamentelor, organizarea și dislocarea unităților pe linia frontului. În zona regimentelor se aflau agenți speciali și agenți semnalizatori, recrutați, în majoritate, dintre locuitorii din zonă care

Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU (2010) [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]