9,120 matches
-
prezenta pe iubita mea fratelui meu, am spus. Ce gest minunat! — Ea m-a rugat, spuse Honor Klein după o pauză. — Și de ce-ați răspuns rugăminții ei cu atâta solicitudine? Nu vă pot bănui că aveți un suflet sensibil. Ironia dispăruse de pe chipul ei și, în timp ce mă privea în lumina palidă, expresia ei mohorâtă deveni melancolică. Acum fața ei era gravă, severă, cum sunt fețele din tablourile spaniole cu tematică religioasă, chipuri care răsar din umbră, crude și totuși hotărâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o mare dezamăgire. Nu știu cât de mult a durut-o și nici nu m-am sinchisit să aflu. Am tratat-o cu o sarcastică bunăvoință care ei îi producea o nedumerire continuă și am răspuns la afecțiunea ei constantă cu o ironie constantă. N-o puteam ierta și-mi doream să nu o mai văd în fața ochilor. Devenisem mai dur, mai categoric, iar sentimentul permanent și limpede al pierderii suferite nu mă lăsa să ies din această stare. Înclinația mea spre o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
adevărat. Am asimilat promisiunea ascunsă în cuvintele ei și am spus: — Mă întreb dacă am să reușesc să supraviețuiesc. Ea răspunse, zâmbind fermecător: — Trebuie să riști! I-am răspuns cu același zâmbet strălucitor, îndulcind în cele din urmă tonul prin ironie: — Și tu la fel, draga mea! 1 Legături primejdioase, romanul lui... (n.t.) 2 Netsuke - sculptură miniaturală japoneză (n.t.) Este mai presus de mine. (fr. - n.t.) 1 William Shakespeare, Visul unei nopți de vară, actul III, scena 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
podium. Doar nu voiam să rămân școlărița asta obraznică pentru totdeauna, cu siguranță aș fi vrut și eu să devin o „femeie respectabilă“? Mai devreme sau mai târziu trebuia să mă maturizez și eu, nu? Era imposibil să nu detectez ironia și mă simțeam ca un impostor. Conform celor spuse de ea, prestația mea o stingherea și o incomoda În același timp. Săptămâna următoare n-am mai sunat-o. Și nici În săptămânile care au urmat. Povestea cu usturoiul distrusese totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
enigmatic și evident În același timp, cu Întârzieri calme, calculate, Înghesuieli la limită și Întorsături fermecătoare - sfârșind, desigur, cu acea izbucnire de pasiune pe care doar arta adevărata o poate oferi. — Desigur. Atâta timp cât lucrurile se legau, continuă Anton, imun la ironiile mele, tensiunea se va acumula până când, la final, neputându-se abține, spectatorii vor țipa după eliberare. — Astfel, filmul va deveni mai puternic. Revelația finală trebuie amânată, iar spectatorii, tachinați. Și totuși, la sfârșit, adevărul trebuie să iasă la iveală. Bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
în afară de manualele școlare, singurele cărți legate din casa noastră sunt cele primite cadou de părinți cu ocazia vreunei internări în spital. O treime din biblioteca noastră constă în Sămânța dragonului (de la histerotomia ei) (morala: nimic nu e veșnic lipsit de ironie, râsul pândește întotdeauna într-un ungher), iar celelalte două treimi sunt reprezentate de Jurnalul argentinian al lui William L. Shirer* și (aceeași morală) Memoriile lui Casanova (de la operația lui de apendicită). În rest, cărțile noastre sunt scrise de Sophie Portnoy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
cum mi-ar plăcea s-o văd pe Bubbles Girardi venind la mine acasă după-amiaza, să mi-o ia la muie, așa cum i-a luat-o lui Smolka, chiar în patul lui? Iată o chestiune interesantă, ca o mostră de ironie a soartei. Cu cine dau eu nas în nas, primăvara trecută, pe Worth Street, dacă nu cu bătrânul practicant al labei colective, cu domnul Mandel însuși; căra o valiză plină cu mostre de brâie, bretele și suspensoare. Și știi ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de fapt, nici nu vrei să duci o viață mai bună. Într-un fel, ori de câte ori zici ceva, mereu faci poante, trebuie neapărat să fii „haios“. Și-o ții așa cât e ziulica de lungă. Oricum ai da-o, totu-i ironie, autominimalizare. Autominimalizare? — Autodezaprobare! Mișto de sine! — Exact! Și ești un om extrem de inteligent - or asta face treaba și mai dezagreabilă. Că ai fost în stare să contribui la așa ceva! Cu autodezaprobarea asta stupidă! Dezagreabilă chestie! — Ah, nu știu ce să zic, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
veselă, și un astfel de eșec nu se Întindea un gol atât de mare. Se agăță de fraza lui. — Sănătatea, spuse ea. Aceasta-i misiunea dumneavoastră? Nu chestia cu „numai pentru adulți“. Cărțile dumneavoastră sunt acordate ca premiu În școli. Ironia ei fusese puțin prea evidentă. — Sunt mândru de asta, spuse el. Generația mai tânără a fost creșcută Într-o tradiție șănătoasă. Ea observă buzele lui uscate, ocheada În direcția culoarului. O să pun chestia asta cu tradiția sănătoasă, se gândi ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mâncau iepuri. Șoarecii nu mai au ce mânca, deci nici șerpii. Astăzi, anizanta domină preriile din Canada până în Nevada, acoperind un areal de două ori cât Nebraska și răspândindu-se într-un ritm de mii de hectare pe an. Culmea ironiei e că nici vitelor nu le place anizanta, zice Stridie. Așa că și vacile mănâncă tot rarele smocuri de ierburi indigene. Ce-a mai rămas din ele. Cartea Monei se numește Artizanatul tribal pentru amatori. Când o deschid, din ea își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sincer să fiu, ți-o spun pentru că nu te cred suflet meschin ori vulgar, am crezut că am șanse la..., la o femeie frumoasă. Mi-a bănuit intenția și mă tratează cu un sictir fin, așa de fin, deghizat în ironie sau indiferență, că uneori mi-i milă de mine, alteori mi-i ciudă și-mi vine să fug. Crezi că fata pe care o aștepți...?... Sînt hotărît! Are un trup frumos. La cap e cam botoasă, ce-i drept, seamănă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
umbră pînă a fost reabilitat, apoi bum!, catapultat. Iar acolo, sus, în scaunul ocupat, v-ați temut chiar și de o metaforă, ori, cunoscînd jocul, ați mai plusat; știați că-n vreme ce alții au caré de ași, dumneavoastră, culmea ironiei, aveați chintă roială. Șoferul, care a urmărit cu privirea scena, s-a apropiat să-i despartă: Chiar dacă aveți ceva de împărțit, vă rog să nu încărcați și mai mult atmosfera de aici; se uită lumea la dumneavoastră. Avem de luptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
murmură Mihai. Și ce-a zis? Privirea lui Mihai s-a aruncat din nou spre oglindă, unde se văd doi ochi în care crește furia, pe măsură ce sîngele părăsește obrajii. Acest "interesant" al Mariei Săteanu i se pare lui Mihai o ironie de prost gust. A spus "bun găsit!" la venire și "la revedere!" cînd a plecat răspunde el calm, dar ironic. Și între? întreabă femeia, fără să se întoarcă, cercetînd cu privirea cărțile înșirate, în rînduri suprapuse, pe lîngă perete, pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rog să uiți; n-aș vrea să am neplăceri. Puteți conta pe cuvîntul meu că n-o să afle. Dacă i-ai spune, ar însemna să-i mărturisești că am fost aici, nu? îi aruncă Maria o privire în care sclipește ironia așternută vizibil în colțul gurii. Te-ar face bucăți, fii sigur, dacă ar afla... Iar dacă mă mai înfurii, îl amenință ea cu arătătorul întins îi spun eu, așa, să știe că și spre nevastă-sa întind alții mîna, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sînt cei ce murdăresc și distrug tot ce ating. Tu surîde ea ironică ai avut măcar bunul simț să te fi spălat pe mîini... Dar proasta inspirație de-a-mi fi închipuit că ești femeie normală răspunde Mihai prompt, ars de ironie. Palma Mariei îl lovește în plin peste obrazul stîng, aruncîndu-l în plasa patului de fier. Mai gîndește la hotarul dintre normal și anormal, băiete! îl amenință Maria cu palma întinsă. Nu de alta, dar societatea noastră are niște legi bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
eu am citit textul, pe care, acum, pe scenă, îl găsesc mult îmbogățit. Finalul nu-mi place însă. În text, eroul piesei strunea chitara și murmura acele versuri : "Un elefant se legăna...", care erau de fapt o mare și amară ironie, vecină cu batjocura, la adresa soartei, a soartei, nu a destinului, deși aș înclina să-mi reamintesc și aici, la finele spectacolului vorbind, cugetarea lui Camus: Nu există destin care să nu poată fi depășit prin dispreț". Eu aș zice, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
treacăt, spre obraz: un piept frumos, feminin, un zîmbet condescendent și o privire fixă, spre afișele unor spectacole mai vechi. "Oare o invită și pe ea nenea Toader mîine seară la petrecere?... Are ceva din aerul superior al Mariei, minus ironia. Deși ce chestie ! -, abia acum, privind-o pe Claudia Butnaru, înțeleg că Maria, prin zîmbetu-i afișat, lasă o portiță de intrare, îți dă curaj, ca apoi, imediat ce te-ai prins în laț aruncîndu-i o privire, să te pună la respect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ce chestie ! -, abia acum, privind-o pe Claudia Butnaru, înțeleg că Maria, prin zîmbetu-i afișat, lasă o portiță de intrare, îți dă curaj, ca apoi, imediat ce te-ai prins în laț aruncîndu-i o privire, să te pună la respect cu ironia sa caracteristică." Bine, și-n concluzie? întreabă președintele. Spectacolul poate ieși spune Victor. Eventual, s-ar putea întreba careva cum se face că din trei colegi, doi sînt..., negativi nu-i bine spus, că nu asta a vrut autorul. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gest spre telefon a rugat-o pe Mara Nedelcu să-și invite o prietenă din copilărie, care vine mîine cu părinții, de la Iași. Le-am reținut un apartament la hotel. Vei avea surîde fata, nu fără o ușoară urmă de ironie spectatori tot unul și unul. Asta conchide ea, devenind acidă nu te va putea obliga să faci petrecerea la noi. Iar pentru că tăticu' nu mai are timp, acum, cu întroienirea asta, să-și găsească alt dramaturg, va face o petrecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui Vlad"... gîndește Mihai. Bine pufnește el înciudat și scoate portmoneul, din care trage cele trei invitații, gîndindu-se o clipă: "Lui Vlad i-am dat locurile șașe-șapte, am să-i dai Doinei locurile doi-cinci; măcar să fie Vlad lîngă familia Marcu, ironia soartei trebuie stimulată uneori. Cristina are zece-unsprezece, la capătul rîndului, iau eu rămîn cu opt-nouă, lîngă Vlad, mare, lung, și prost, bietul de el!" Poftim întinde Mihai cele două invitații. Dacă-ți pare rău că mi le dai... face Doina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cîteodată să stimulăm disprețul. Fostul prieten al Sorinei, cel de aici de la uzină, mi-e prieten și are locurile șase-șapte. Înțelegi? Aș vrea să nu fiu de acord. Înseamnă răutate și nu trebuie să ne caracterizeze. Ia-o ca o ironie, Doina. Atunci..., da. Mihai traversează sufrageria, cu telefonul într-o sacoșă, oprindu-se la cuierul de la intrare, să-și îmbrace paltonul. Știi, Mihai..., începe Doina timid, ajutîndu-l să-și potrivească fularul mă gîndesc că ai putea să judeci sever cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
și profit, dovadă c-am băut cu tatăl tău, c-am stat la masă seara asta... Zîmbetul lui, tocmai cînd Doina începe să se lumineze, are un moment de încremenire, după care, umbrindu-se, în amintire îi apare Maria, cu ironia ei, acuzîndu-l că vine să bea și să vîneze zestre, asemeni tuturor celor de o condiție morală foarte joasă. Bine, Mihai conchide Doina, întinzîndu-i mîna. Să rămînem într-un teritoriu senin. Cred că ai dreptate în privința bunicului, dar asta... Zîmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sincer, asta am vrut s-o spun de la început: doamna Săteanu privește de sus; cred c-ați avut dreptate dumneavoastră, cultura a aruncat-o în afara tangenței cu noi, dar, și-aici e-aici!, la dînsa n-am văzut vreodată țățisme; ironie, persiflare da; gesturi, sau atitudini de țață, de ignorantă nu. Căci nu mi-o închipui luînd în derîdere vreo realizare de-a dumneavoastră, cît de mică. Mai bine un dușman deștept, decît un prieten prost și prefăcut. Deși, se întristează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Vreți și paltonul? Două mii, că-i nou. Profesorul numără în fugă patruzeci de bancnote, apoi, înfrigurat, începe să se îmbrace. Cînd e gata îmbrăcat, începe să alerge pe loc, asemeni unui sportiv de performanță. Ei da! îl admiră Lazăr, mascîndu-și ironia. Să-i vezi pe băieții de la "Voința" la antrenament spune profesorul slăbind ritmul -, e-o plăcere!, au o condiție fizică..., niște trupuri de Adonis... Merg adesea cu Marcu și-i admirăm... Ce faci cu atîția bani? întreabă el, așezîndu-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
alta, dar se fac controale... Ieșit din birou, cu obrazul gata să-i crape de roșu ce-i, Mihai coboară încet cele douăsprezece etaje, uitînd de lift, derutat de comportarea acelei femei "frumoasă, știe să fie delicată chiar și-n ironie, dar nu-i de nasul meu; la prima încercare de-a o curta, mă repede că nu mă văd. E bine să rămîn la vînzătoarele mele... Cred că-s măgar! Cristina nu merită să mă gîndesc ironic la ea. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]