1,946 matches
-
Istorisirea Pelerinului: Jurnalul mișcărilor lăuntrice: Exerciții spirituale Introduceretc "Introducere" Puterea cuvintelor unui om al faptelor Despre Ignațiu de Loyola sa spus că este omul de acțiune în stare pură. Scrierile ignațiene precum Istorisirea Pelerinului, Jurnalul mișcărilor lăuntrice și Exerciții spirituale se nasc din acțiune și sunt menite să dea naștere la rândul lor acțiunii. Particularitatea acestui binom nu poate fi înțeleasă fără încercarea de a aborda fie și măcar succint două chestiuni care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de austere în expresie, au exercitat un impact dincolo de așteptări pentru generații întregi de oameni, iar numeroase experiențe din prezent confirmă acest lucru. Prin intermediul documentelor pe care le prezentăm, omul Ignațiu trăiește în fața noastră, chiar dacă vorbește puțin despre sine, cu excepția Istorisirii Pelerinului, unde rememorează câteva experiențe, despre care crede că vor fi de folos altora, în special acelora care sunt călăuziți de același spirit asemenea lui. „A fi de folos”: acesta este unicul motiv care-i justifică mărturisirile. Dacă acest lucru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
esto mociones y lágrimas”2). Scopul procesului comunicativ al Jurnalului privește alegerea tipului de sărăcie ce va caracteriza comunitățile iezuiților și de aceea structura de alegere iese în evidență în paginile acestuia, mai ales în numerele 10-11. La rândul ei, Istorisirea mărturisește trăirile autorului sub forma unui limbaj de interpelare a lui Dumnezeu, fie și prin intermediul altor persoane și realități, cu scopul de a cunoaște și înfăptui voința Lui. Și aici regăsim acel gen de scriitură generatoare de limbaj despre care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
naște Giordano Bruno. 1549 Sosirea primilor iezuiți în Germania. Începutul Contrareformei în Germania. 1549 Francisc Xaveriu ajunge în Japonia și predică creștinismul. 1550 Pontificatul lui Iuliu al III-lea, care reconfirmă ordinul iezuiților prin bula Exposcit debitum. 1552 Ignațiu scrie Istorisirea Pelerinului. 1552 Las Casas și Sepúlveda dezbat la Valladolid dacă amerindienii au sau nu suflet. Francisc Xaveriu moare în apropiere de coasta chineză. 1554 Ignațiu împarte Societatea din Spania în trei provincii: Castilia, Aragon și Betica. Portugalia devine provincie sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
1606 Se naște Rembrandt. 1609 La 3 decembrie, Ignațiu de Loyola este beatificat de către Papa Paul al V-lea. 1622 La 12 martie are loc canonizarea Sfântului Ignațiu, sub pontificatul lui Grigore al XV-lea. Antoaneta Sabău și Marius Taloș Istorisirea PelerinuluiTC "Istorisirea Pelerinului" (Autobiografia Sfântului Ignațiu de Loyola)tc "(Autobiografia Sfântului Ignațiu de Loyola)" Introduceretc "Introducere" Un testament spiritual sub forma unei autobiografii Textul de față, scris între anii 1553 și 1555, parte în spaniolă, parte în italiană, de către iezuitul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
naște Rembrandt. 1609 La 3 decembrie, Ignațiu de Loyola este beatificat de către Papa Paul al V-lea. 1622 La 12 martie are loc canonizarea Sfântului Ignațiu, sub pontificatul lui Grigore al XV-lea. Antoaneta Sabău și Marius Taloș Istorisirea PelerinuluiTC "Istorisirea Pelerinului" (Autobiografia Sfântului Ignațiu de Loyola)tc "(Autobiografia Sfântului Ignațiu de Loyola)" Introduceretc "Introducere" Un testament spiritual sub forma unei autobiografii Textul de față, scris între anii 1553 și 1555, parte în spaniolă, parte în italiană, de către iezuitul portughez Luis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
din Monumenta Historica S.I. i-a dat numele de Acta Patris Ignatii; în secolul XX s-a impus titlul mai intuitiv și mai exact de Autobiografie. Noi adoptăm însă, după edițiile moderne care se inspiră din versiunea franceză, titlul de Istorisirea Pelerinului. Care sunt rațiunile acestei alegeri? În primul rând, dacă este incontestabil caracterul autobiografic al acestei scrieri, nu mai puțin important ni se pare - ca de altfel și în cazul Jurnalului mișcărilor lăuntrice - caracterul fragmentar al acesteia. Într-adevăr, textul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
convertirea religioasă a tânărului cavaler, și până în anul 1538, când Ignațiu se stabilește la Roma și când proiectul Societății lui Isus intră în faza de realizare. De ce a fost ales numai un fragment, de ce tocmai acest fragment? Citirea atentă a Istorisirii îndreptățește importanța acordată acestui document atât pentru cunoașterea vieții lui Ignațiu, cât și pentru cunoașterea originilor ordinului întemeiat de el. Ignațiu însuși, cu toate că face distincție între istoria sa personală și cea a Societății lui Isus - nu întâmplător fragmentul autobiografic se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a Societății lui Isus - nu întâmplător fragmentul autobiografic se oprește în 1538, așa cum am menționat deja -, ajunge să înțeleagă că viața lui de după convertire are o relevanță pentru ordinul care abia se născuse. Aceste aspecte permit precizarea intenției lui Ignațiu. Istorisirea are evident în centru persoana lui, însă numai și numai pentru a scoate în evidență felul în care a fost călăuzit de Dumnezeu. El nu își propune atât să se povestească pe sine și cu atât mai puțin să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
se povestească pe sine și cu atât mai puțin să se ofere altora drept model, cât vrea să arate cum propria experiență spirituală l-a condus la întemeierea Societății lui Isus, deopotrivă opera și moștenitoarea acestuia. Acum putem înțelege de ce Istorisirea poate fi citită atât ca o Autobiografie a unui sfânt, cât și ca un testament spiritual lăsat de maestru urmașilor săi sau chiar ca testament spiritual sub forma unei autobiografii. Chiar dacă cele două aspecte nu pot fi disociate la nivelul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
sau chiar ca testament spiritual sub forma unei autobiografii. Chiar dacă cele două aspecte nu pot fi disociate la nivelul lecturii, vom încerca în continuare să le prezentăm succesiv pentru a reliefa ulterior felul în care se raportează unul la celălalt. Istorisirea ca autobiografie Textul se compune din două părți cu aproximativ aceeași întindere. Se poate spune că cea dintâi gravitează în jurul Ierusalimului: într-adevăr, prima hotărâre a neofitului, imediat după convertirea sa de la Loyola, este aceea de „a merge desculț la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Ignațiu ca „voință a Domnului” îl constrânge să caute o altă cale pentru a atinge același scop. În căutarea acestei noi căi, el „simți imboldul de a studia o vreme pentru a putea ajuta sufletele”4. Ne aflăm la jumătatea istorisirii, iar acest moment constituie totodată pivotul existenței sale. Partea a doua debutează cu o lungă secvență consacrată formării - mai întâi la Barcelona iar în cele din urmă la Paris - destul de haotică, deoarece hotărârea de a studia i-a fost deseori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în Ierusalim, aveau să se întoarcă la Roma, înfățișându-se Papei, ca el să se folosească de ei acolo unde ar crede că ar fi spre mai marea slavă a lui Dumnezeu și spre folosul sufletelor”2. Ultimele capitole ale Istorisirii descriu naufragiul providențial al acestui vis sau mai bine zis convertirea lui în acceptarea activă a unui destin: seria tentativelor de a se îmbarca spre Ierusalim îi va conduce în cele din urmă pe Ignațiu și însoțitorii săi la Roma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
conduce în cele din urmă pe Ignațiu și însoțitorii săi la Roma, locul de naștere al Societății lui Isus. Acesta fiind itinerarul autobiografic al pelerinului Ignațiu, să vedem în continuare relevanța lui testamentară pentru cei care aveau să-l urmeze. Istorisirea ca testament spiritual Scurta trecere în revistă a conținutului Istorisirii ne arată că avem de-a face cu o scriere în care atât însemnările, cât și trecerile sub tăcere sunt semnificative. Într-adevăr, Ignațiu nu a vrut să spună decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
la Roma, locul de naștere al Societății lui Isus. Acesta fiind itinerarul autobiografic al pelerinului Ignațiu, să vedem în continuare relevanța lui testamentară pentru cei care aveau să-l urmeze. Istorisirea ca testament spiritual Scurta trecere în revistă a conținutului Istorisirii ne arată că avem de-a face cu o scriere în care atât însemnările, cât și trecerile sub tăcere sunt semnificative. Într-adevăr, Ignațiu nu a vrut să spună decât ceea ce putea servi drept testament și învățătură: „Crezând că a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Crezând că a sosit momentul potrivit, i-am cerut și am stăruit să ne deslușească în ce fel îl călăuzise Domnul de la începutul convertirii sale, pentru ca aceasta să ne poată servi drept testament și învățătură părintească” 3. Potrivit acestei intenții, Istorisirea ignațiană poate fi citită ca un testament în care sunt ușor de identificat cele mai importante lucruri lăsate drept moștenire. Cea dintâi „moștenire” privește viața spirituală și constă în transmiterea unei convingeri de neclintit: recitindu-și „pelerinajul” vieții, Ignațiu recunoaște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
încă „orb”. Chiar dacă transformarea lui interioară dintr-un „om dornic de a dobândi faimă și onoare” a fost un lung proces de purificare, Ignațiu a recunoscut că Dumnezeu l-a călăuzit tocmai pornind de la această dorință - unul dintre cuvintele-cheie ale Istorisirii. Numai că Dumnezeu călăuzește îndreptând. Aceasta este cea de-a doua convingere lăsată de Ignațiu drept moștenire. Din cele trăite de el se poate vedea că este bine să avem modele- precum Sfinții Francisc și Dominic -, numai că viața spirituală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
teribilă de la Manresa. Atunci el a înțeles să renunțe la imaginea de erou al sfințeniei și să se lase povățuit în schimb de Dumnezeu. A se lăsa povățuit și instruit este îndemnul care completează moștenirea spirituală transmisă de Ignațiu în Istorisire. Cărțile citite, întâmplările care i-au schimbat cursul vieții, deciziile autorităților civile și ecleziastice, diversitatea spiritelor care-l „mișcau” lăuntric, toate au constituit pentru el tot atâtea căi prin care a putut desluși „voința lui Dumnezeu”. Dar asta nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Ea începe printr-un timp de probă (noviciatul) în care vocația candidatului va fi supusă mai multor încercări: exerciții spirituale, slujirea săracilor și a bolnavilor în spitale, pelerinaje pe distanțe lungi și fără mijloace materiale, așa cum se poate citi în Istorisire. Apoi perioada studiilor este concepută ca un mijloc de „a ajuta sufletele”. Ignațiu a ținut cont încă o dată de propria experiență atunci când a schițat stilul de viață al studenților iezuiți. În fine, după hirotonire și înainte de a se fi pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
de studiu intelectual, o „școală a inimii”. La rândul lor, și voturile de sărăcie, curăție și ascultare, pe care le depun membrii Societății lui Isus, își regăsesc arhetipul în viața lui Ignațiu și a primei generații de iezuiți. De fapt, Istorisirea se mărginește să menționeze că la Veneția, în 1537, Ignațiu și însoțitorii săi au depus „voturile de sărăcie și curăție”1. Cât despre votul ascultării, acesta apare deocamdată in nuce în hotărârea luată la Paris, în cazul în care aceștia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
apare deocamdată in nuce în hotărârea luată la Paris, în cazul în care aceștia nu ar mai fi reușit să plece la Ierusalim 2. În fine, experiența crucială avută de Ignațiu la La Storta și care conclude ciclul narativ al Istorisirii, confirmă la rândul ei caracterul testamentar al acestui document. Dacă harul cerut de Sfânt în drumul său spre Roma - „să fie pus cu Cristos” - este unul personal, în schimb harul primit este unul colectiv: „La Roma, vă voi fi binevoitor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
săi însoțitori au înțeles bine lucrul acesta când și-au luat numele de Societatea lui Isus. A fi pus împreună cu Cristos, și cu Cristos ducându-și crucea, este la urma urmei moștenirea cea mai prețioasă a acestui testament. Marius Taloș Istorisirea Pelerinuluitc "Istorisirea Pelerinului" (Autobiografia Sfântului Ignațiu de Loyola)tc "(Autobiografia Sfântului Ignațiu de Loyola)" Prologul părintelui Nadal 1 Părintele nostru Ignațiu îmi spusese mie, dar și altor Părinți, că I-a cerut lui Dumnezeu să-i dea trei haruri, înainte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
au înțeles bine lucrul acesta când și-au luat numele de Societatea lui Isus. A fi pus împreună cu Cristos, și cu Cristos ducându-și crucea, este la urma urmei moștenirea cea mai prețioasă a acestui testament. Marius Taloș Istorisirea Pelerinuluitc "Istorisirea Pelerinului" (Autobiografia Sfântului Ignațiu de Loyola)tc "(Autobiografia Sfântului Ignațiu de Loyola)" Prologul părintelui Nadal 1 Părintele nostru Ignațiu îmi spusese mie, dar și altor Părinți, că I-a cerut lui Dumnezeu să-i dea trei haruri, înainte de a pleca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
după ce s-a recules în camera sa, a simțit o mare evlavie și înclinație spre aceasta, încât s-a hotărât să le împlinească dorința. Vorbea ca și cum Dumnezeu l-ar fi luminat că trebuia să facă asta. Și era vorba de istorisirea a ceea ce se întâmplase în sufletul său până în acel moment. A hotărât ca eu să fiu cel care-i va primi destăinuirile. În vremea aceea Părintele era foarte bolnav; nu fusese nicicând obișnuit să trăiască cu siguranța că va avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
-mi povestească viața lui, cu rătăcirile din tinerețe 1, în mod deslușit și fără a lăsa de-o parte împrejurările în care au avut loc. Apoi, în timpul aceleiași luni, mă chemă de două sau de trei ori și ajunse cu istorisirea până la câteva dintre zilele pe care le-a petrecut la Manresa, după cum se vede și din schimbarea scrisului (în manuscris). Felul Părintelui de a povesti e același cu care face toate lucrurile, adică cu atâta limpezime încât pare a-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]