58,748 matches
-
luminare a maselor, vremea când toate publicațiile care mai ieșeau se întreceau să difuzeze discursurile Conducătorului Iubit, decretele Conducătorului Iubit, felicitările primite de către Conducătorul Iubit și de către Conducătoarea Iubită cu ocazia zilelor de naștere și care ocupau restul spațiului tipografic, limitat de obicei la 4-6 pagini, cu reportaje, studii și articole despre marile succese ale economiei socialiste, planificate și supercentralizate, care producea zi și noapte pentru bunăstarea popoarelor din lumea a treia și pentru exportul pe valută forte în țările capitaliste
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
drept scop eliberarea omului de nevoi, garantîndu-i o anumită securitate a venitului. Este considerat drept risc social tot ceea ce amenință venitul regulat al indivizilor: boală, accident de muncă, deces, bătrînețe, maternitate, șomaj. În locul unor politici parțiale și al unor reforme limitate în domeniu, lordul Beveridge propune punerea în operă a unui sistem global coerent. 1.3.3.2. Cele trei funcții ale protecției sociale a) Funcția socială de asigurare. Printr-un sistem de cotizații obligatorii și plafonate se realizează o funcție de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
o adaptare sporită la nevoile locale, să contribuie la consolidarea libertății de decizie a autorităților locale și la formarea unui cadru favorabil inițiativei locale. În România postdecembristă s-a practicat vreme de 20 de ani o centralizare bugetară excesivă, ce limitează drastic gradul de autono-mie financiară, oscilând între 20% 30% de la un an la altul. În același timp, practica subvențiilor din bugetul central a fost grevată de birocrație și corupție și utilizată, de multe ori în interese politice sau de afaceri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
de autono-mie financiară, oscilând între 20% 30% de la un an la altul. În același timp, practica subvențiilor din bugetul central a fost grevată de birocrație și corupție și utilizată, de multe ori în interese politice sau de afaceri. Aceasta a limitat performanța economică în sectorul public, a generat risipă și ineficiență. După apariția Legii nr. 189/1998, autonomia financiară a crescut, dar și activitățile de finanțat la nivel local s-au multiplicat, administrațiile locale fiind efectiv sufocate de arierate și covârșite
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Ceea ce primează în această abordare este individul și nu grupul, dar acesta din urmă aduce un supliment (subsidiu) dacă respectă persoanele. Avînd alte fundamente, mai individualiste, liberalismul economic a elaborat și el un principiu al subsidiarității care a încercat să limiteze intervențiile publice. Dar există o divergență de opinii între concepția inițială a subsidiarității, ce se fondează pe o logică comunitară cvasiautarhică și concepția modernă, care plasează individul în centrul raționamentului. În această din urmă perspectivă, se încearcă prevenirea riscului de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
despre o societate bazată pe beneficiu, complementaritate între sistemul economic de piață și sistemul politic democratic. Dar ce înseamnă, de fapt, intervenția Statului în economie? Po-trivit lui B. Milanovici, "amestecul Statului se definește ca fiind ansamblul acțiunilor Statului care: a) limitează sfera opțiunilor unui agent economic, sau b) face ca un agent economic să nu fie în întregime responsabil pentru deciziile sale, sau c) impune un cost discreționar asupra activității agentului."14 Există trei sisteme economice esențiale în care trebuie definit
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
a economiei publice se îndreaptă spre monopolurile naturale bazate pe așa-numita "economie de scară". Exemple de asemenea industrii sunt serviciile publice care gestionează, de pildă, gazul, apa, electricitatea ș.a. Costurile descrescătoare apar din cauza indivizibilităților din rețelele de distribuție. De ce limitează costurile descrescătoare posibilitățile pieței? Pentru că, de vreme ce costurile marginale sunt mai mici decît cele medii, un preț stabilit egal cu costurile marginale va face firma să sufere o pierdere. Atunci este necesară intervenția guvernului pe piață prin cîteva posibile soluții, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
adiționale, măsuri provizorii etc. se extind, dar și diferă de la o țară la alta, în funcție de cultura specifică. Există un cost al reformelor. Guvernul trebuie să garanteze un anumit standard de viață al cetățenilor, pentru că o scădere masivă a acestuia poate limita succesul unui proces de reformă sau îl poate compromite pentru mult timp. Cetățenii pot accepta o anumită scădere, există un nivel de suportabilitate, iarăși de la țară la țară, dar dacă ei nu vor vedea ani la rînd roadele acestor eforturi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
economică, stabilitatea prețurilor, ocuparea mîinii de lucru, echilibrul extern, atenuarea disparităților regionale ș.a.). Nu există, însă, o separație clară a sferei publice de cea privată. Multe obiective sunt dezvoltate în comun, prin parteneriate public-privat, iar întreprinderile publice nu se mai limitează doar la producția de bu-nuri și servicii publice, penetrînd sectorul privat, pe de-o parte; pe de altă parte multe întreprinderi private produc bunuri și servicii publice, astfel încît putem vorbi de o interferență realizată printr-o deplasare în dublu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
va fi deci decît parțial inter-nalizat. Este deci preferabil să ne plasăm în punctul de optim. Pentru aceasta sunt posibile mai multe metode: prima a fost deja prezentată. Printr-o măsură administrativă, se va fixa prețul la un nivel superior, limitînd astfel oferta și taxînd producătorii. E aplicarea elementară a faimosului principiu după care "polua-torul plătește"; principiul subsidiarității poate de asemenea interveni în acest cadru. O inițiativă privată provenind de la utilizatori, va consta în a pro-pune o indemnizație producătorilor pentru ca ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Se spune că cine plătește comandă muzica, deci Statul. Managerii acestor întreprinderi sunt, cel mai adesea, obligați la obediență față de structurile politice de comandă, iar de multe ori fac parte, cumulativ, din aceste structuri. Posibilitățile lor de a decide sunt limitate, de aceea și interesul scăzut pentru o gestionare corectă a cheltuielilor. Remarca este valabilă, în grade diferite desigur, pentru toate țările, mai mult sau mai puțin avansate, fără discriminări. Asta, însă, nu ne împiedică să fim, și în această privință
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
județene (energie electrică, rețele de transport, apă canal, gaze naturale etc.) și de la multiplele legături de cooperare biși multilaterale deja stabilite. O structură de tip "rețea" existentă de facto nu exclude un centru, chiar dacă, sau tocmai pentru că prerogativele acestuia sunt limitate la câteva aspecte esențiale (expertizare, informare, constituire baze de date, vocație în construirea și promovarea marilor proiecte ș.a.). Acestea pot fi și criterii de selectare a centrului. Și Uniunea Europenă are un "centru" și Sistemul Monetar European de asemenea, și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Aceasta nu înseamnă că toți contribuabilii cad automat pradă iluziei fiscale și nu vor reacționa, sub o formă sau alta, la creșterea poverii fiscale. Dar fenomenul este real și are chiar efecte pozitive, prin aceea că minimizează costurile politice și limitează proporțiile evaziunii fiscale. Nivelul optim al presiunii fiscale este extrem de greu de determinat. Deși teoreticienii l-au înălțat mereu în timp, practica l-a depășit de fiecare dată. De fapt, este vorba mai curînd de o percepție ce variază în funcție de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
și din alte surse stabilite prin dispoziții legale exprese. Dobînda, comisioanele și cheltuielile de emitere și plasare a titlurilor de credit se prevăd ca cheltuieli distincte în buget. Gestionarea datoriei publice este un proces laborios și costisitor. Mărimea acesteia trebuie limitată potrivit capacității de îndatorare a fiecărui stat pentru a nu crea dezechilibre și presiuni inflaționiste. Desigur, creșterea datoriei publice antrenează, pe termen scurt o creștere a veniturilor la dispoziția Statului și un transfer de resurse din sectorul privat în sfera
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
îndatorare efectivă a unei țări este dată de diferența dintre capacitatea teoretică de îndatorare și sarcina datoriei curente. Multe depind, în ultimă instanță, de fluxurile nete de capital ce vor fi generate de economia respectivă pe perioada îndatorării. Pentru a limita sau reduce datoria publică, ratele reale ale dobînzilor trebuie aduse la nivelul ratelor de creștere economică, sau chiar sub nivelul acestora, bugetul trebuie să înregistreze, pe cît posibil, excedente, prin reduceri corespunzătoare de cheltuieli mai cu seamă, iar evoluțiile principalilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
standarde, caiete de sarcini etc, ca și diferite instrumente politice și legislative. Descentralizarea bugetară presupune constituirea în fiecare unitate administrativ-teritorială a unor centre de cost și centre bugetare, pentru a profesionaliza cât mai mult prețul decizional la nivel local, a limita preferințele politice subiective sau exagerate și a oferi soluții optime, creative. De multe ori, politicile naționale se constituie în factori de constrângere pentru reușita strategiilor locale de dezvoltare, adevărate provocări, iar soluția e tocmai descentralizarea reală și efectivă, care să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
surmonta. Producătorii încearcă să obțină randamente crescătoare, cel puțin în anumite perioade, dispunînd momentan de monopolul unui produs nou sau reali-zînd randamente de substituție. Pe de altă parte, importanța costurilor fixe și strategiile disuasive ale firmelor prezente pe piață pot limita conte stabilitatea acesteia. Iată deci că procesul concurențial poate antrena, el însuși, limite ale concurenței (!...). De asemenea, chiar în absența reglementărilor sau instituțiilor care să limiteze concurența, economia reală nu funcționează întotdeauna în condiții care să garanteze tarifarea la nivelul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
altă parte, importanța costurilor fixe și strategiile disuasive ale firmelor prezente pe piață pot limita conte stabilitatea acesteia. Iată deci că procesul concurențial poate antrena, el însuși, limite ale concurenței (!...). De asemenea, chiar în absența reglementărilor sau instituțiilor care să limiteze concurența, economia reală nu funcționează întotdeauna în condiții care să garanteze tarifarea la nivelul costului marginal. 4.2.1.2. Efectele externe (externalitățile) Deciziile agenților economici individuali au efecte asupra altor agenți. Interdependența dintre aceștia se manifestă în cadrul schimburilor pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
este un bun ce poate fi utilizat simultan de mai mulți indivizi, astfel încît consumul unuia să nu reducă, să nu afecteze consumul celorlalți. Se înțelege că bunul nu este cu adevărat colectiv decît în măsura în care consumul său nu este îngrădit, limitat. De pildă, cînd cursul are un asemenea succes încît nu se mai găsesc locuri libere în amfiteatru, consumul unora începe să se facă în detrimentul altora. Piața concurențială este în mod clar ineficientă pentru producția unei categorii particulare de bunuri colective
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
practice prețuri diferite de costul marginal. Existența unor distorsiuni inevitabile împiedică atingerea unui optim de prim rang (adică o situație în care optimul lui Pareto este atins în toate activitățile). Trebuie deci căutate condițiile unui optimum de rang secund, care limitează cel mai bine efectele perverse ale acestor distorsiuni. În 1956, Richard Lipsey și Kelvin Lancaster au enunțat în legătură cu acesta teorema fundamentală a optimului de rang secund (second best). Ea se prezintă astfel: dacă condițiile optimului paretian nu pot fi respectate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
normelor inițiale reținute de Arrow. A majorității, cert, dar nu a tuturor acestor norme. Într-adevăr, ultimul postulat este discutabil și a fost, de altfel, intens criticat în literatura de specialitate. Este adevărat că pare puțin acceptabil faptul de a limita orice alegere publică la o comparație între doar două soluții. Dar, chiar aban-donînd această condiție contestabilă, nu se rezolvă imposibilitatea revelată de Arrow. 4.2.2.3.2. Teorema imposibilității a Iui Sen Amartya Sen (în 1970) reia problema pusă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
să le diagnosticăm. Vom vedea că acestea pot fi, în parte, analizate în cadrul unei noi grile de lectură 4.4.1. Evaluarea activităților publice Așa cum teoria organizațiilor nu se aplică doar administrațiilor, la fel și practica de evaluare nu se limitează la activitățile publice. Se întîmplă adesea ca întreprinderi private să facă un audit al funcționării unuia dintre sectoarele lor, văzute de la nivelul de ansamblu al firmelor lor. E vorba de a repera disfuncționalități și de a identifica surse de ineficiență
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
acordate după comandamente non-economice și nu sunt susținute de o funcționare instituțională adecvată. Intervențiile trebuie să fie selective și funcționale. Dezvoltarea economică este rezultanta activităților desfășurate de trei actori principali: firme, piețe și instituții. Administrarea sa ține într-o măsură limitată de funcția publică. Oricîte investiții și calificări ar dobîndi, sectorul public nu se poate substitui sectorului privat, ci trebuie să-l susțină activ prin legi și politici coerente și funcționale. Politica dezvoltării regionale nu poate avea succes într-un mediu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
sociale ș.a., fie pentru realizarea unor obiective de care profită mai multe colectivități (cum ar fi realizarea unui drum, a unui pod, a unor rețele de alimentare cu apă, a unui aeroport ș.a.). Suma acordată ca subvenție (transfer) poate fi limitată ca valoare și acest lucru să fie stabilit de la început, sau nelimitată, în funcție de nevoile de finanțare. De asemenea, ele pot fi compensatorii, Statul acordîndu-le doar în măsura în care comunitatea locală se angajează la un efort comparabil, sau necompensatorii, caz în care ele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
mai strictă. Acest paradox se explică printr-un efect pervers destul de clasic: reglementarea a făcut ca în sectorul public, corporația instalatorilor electrici să reușească să instaureze reguli relativ stricte pentru a accede la această profesie, ceea ce i-a permis să limiteze numărul de ofertanți și deci să practice prețuri mai ridicate. Cum piața este un proces de selecție, ea elimină cîțiva solicitanți potențiali, care-și fac singuri tot felul de lucrări de electricitate la domiciliu, cu consecințele pe care ni le
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]