7,135 matches
-
reproșului meu că nu e mai incisiv, mai categoric cu impostura, selecția cărților pe care le comentez vorbește de la sine. Cărțile proaste, autorii mediocri se vor prăbuși de la sine!... Nu am fost de acord, până la urmă, cu această scuză, România literară avea nevoie de un cronicar energic și curajos, și atunci, încă o dată, cred că i-am indispus pe splendizii critici ai revistei, prietenii mei, de altfel, și l-am angajat și i-am dat „cronica” unui tinerel care era redactor
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
intensitate și duritate ideologică, și nici în ceea ce privește fiecare creator în parte, care, după cum o vedem și în cazul lui Dumitriu, a traversat epoci de confuze, penibile, cum spuneam, dar și de reală creativitate. În general, o anume lipsă de onestitate literară face ca unii să niveleze, să amalgameze, să treacă cu tăvălugul peste aceste „nuanțe”, esențiale pentru a înțelege epoca și scriitorii ei. Dacă o fac unii scriitori expatriați care nu au cunoscut brutalele reguli și presiuni ale stalinismului sau unii
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
posturi străine de radio!Ă, eu, știind că-mi pierd o parte din publicul deja mare al cărților mele, știrbindu-mi, cu siguranță, prestigiosul de „tânăr lider” al noului val, l-am numit în primul sfert de ceas la România literară ca prim-adjunct pe Nichita Stănescu, am dat cronici și rubrici fixe lui Lucian Raicu, Matei Călinescu, D. Țepeneag, C. Noica, N. Balotă și altora, l-am angajat pe Sorin Titel, de la Timișoara, pe Virgil Mazilescu, am respins presiunile constante
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Lovinescu și soțul d-sale - foarte supărat pe Sadoveanu și Călinescu pe care, dacă aceștia ar trăi, nu mă-ndoiesc că i-ar traduce bucuros în fața unui „tribunal al literelor și al istoriei!”. E, de altfel, tipic, în cazul unor „literați” care, deși aflați în libertate și în țări unde cultura este sprijinită, cum este Franța bunăoară, nu au publicat decenii la rând nici un op, mulțumindu-se cu un salariu la un post de radio pentru străinătate, însă frustrarea lor - deoarece
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Eu cred că înainte de a ne gândi să pătrundem pe piața literară europeană, ar trebui să încercăm să facem un pic de ordine în viața noastră literară, unde domină un haos de neînchipuit. Când va fi stabilită pe piața noastră literară o scară a valorilor, se va putea face și o strategie pentru exterior. Hai să vedem ce se întâmplă de fapt cu traducerile... După Revoluție, traducerile care s-au făcut din poezia română au fost, în general, făcute aiurea. Fără
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
este implicat îndestul întrebătorul, înainte de a fi provocat întrebatul. Dar fie. Oradea e mai aproape, kilometric vorbind, de alte două mari capitale europene, Budapesta și Viena. Și la ce-i folosește? Tot o provincie românească este, vrem, nu vrem. Oradea literară de astăzi nu mi se pare la înălțimea celei de odinioară. "Familia" a apărut la Pesta, abia din 1880 Vulcan se stabilește la Oradea. Atunci ca și acum "centrul" era Bucureștiul. Acestea sunt fapte. Cum se raportează unul sau altul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
spunând că o literatură fără proză consistentă este profund... minoră. Ideea și poziționarea le-am regăsit, mai apoi și la Noica. Cât de grea este viața literaturilor minore, eminamente poetice, într-o lume globalizată? N-ar trebui să luăm ad literam ceea ce disprețuia Cioran, și încă într-un eseu. Cioran însuși, în fibra lui intimă, este un poet, unul posteminescian. Expresivitatea scrisului său nu e filosofică ci literară. Ar trebui, dimpotrivă, să ne asumăm această natură "eminamente poetică" nu ca pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mult contează "șeful" la o publicație literară? "Șeful" e produsul unui grup, sau el impune o atitudine, o paradigmă? Care e amprenta ta, din punctul tău de vedere, evident, asupra revistei "Familia"? Revista "Echinox" era/ este o revistă a studenților literați în devenire, dar care de la început era deschisă și scriitorilor consacrați și a continuat să fie așa până în anii '90. când se circumscrie strict ca revistă studențească. În perioada când uceniceam în redacția ei, alături de colegi care au devenit mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ființei Antologia ta de poezie se numește "Apocalipsa după Marta". Ce legătură există între Apocalipsă și Poezie? Titlul antologiei vine de la un poem pe care l-am scris în 1990 și pe care l-am publicat mai întâi în România literară pe urmă, mai ales după ce mi l-am publicat și în Poeme nerușinate, s-a umplut România de apocalipse...! Mi s-a părut cel mai potrivit pentru antologia mea. De altfel, mi-am făcut-o numai și numai pentru că mi-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o "valoare simbolică extraordinară"! Dacă momentan Laurențiu Ulici se află într-un "con de umbră", cred cu tărie că nici o conspirație, nici un complot nu vor putea face să dispară definitiv valoarea sa din memoria noastră culturală. Opera sa, atât cea literară cât și cea politică sau obștească, ține de domeniul patrimoniului cultural național. Te rog să îl evoci pe Laurențiu Ulici prin câteva amintiri care ți-au rămas în memorie... Ți-am răspuns mai sus...! Mai adaug doar faptul că optzeciștilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
măsură! Laurențiu Ulici a fost cel mai aprig și mai consecvent apărător al breslei scriitoricești în general, și al cauzei tinerilor scriitori, cu precădere. Pe mulți i-a nășit, mulți îi datorează supraviețuirea unii chiar la propriu, nu doar cea literară multora le-a fost sfetnic și călăuză, cum spune Mircea Petean. Eu am ales poezia pentru a nu muri din cauza ei Poezia pare a fi un fel de " terra nova " pe care poetul își cheamă cititorul, îl îmbie spre un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
întotdeauna confiscate de subiectele zilei, ale ultimei ore, întorceam pe toate fețele „situațiunea“ care, de ce n-aș spune-o, ne apărea amândurora din ce în ce mai neagră. Mai vorbeam și de literatură, din când în când, despre ce apărea prin reviste, în România literară mai ales, al cărei cititor fidel, și exigent, era dintotdeauna. Era nerăbdător să-i apară volumul nou de poezii predat unei edituri, volum despre care îmi spusese într-o zi că îl dedicase regelui Mihai. M-a întrebat dacă nu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
fost aceea de arhitect de publicații. Nu mă mai refer la cele dinainte de război, ci numai la Contemporanul și România literară, de care numele său este legat indislocabil. Contemporanul l-a condus șaisprezece ani, între 1955 și 1971, iar România literară șaptesprezece ani, între 1971 și 1988, când moartea l-a găsit la post. România literară (seria actuală) nu el a înființat-o, ci Geo Dumitrescu, în 1968, dar, preluând-o în 1971, Ivașcu s-a implicat atât de mult în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
al colegului meu. I-am prezentat odată un caiet de versuri pe care le comisesem în ultimii ani de liceu, impresionând cu ele persoane dragi mie din cercul familial și câțiva buni amici brăileni, dintre care însă nici unul nu era literat. Pentru prima dată urma să mă confrunt cu un altfel de lector, dar nu mă bătea gândul că opinia lui ar putea fi alta decât a cititorilor mei de până atunci, adică integral favorabilă. Ce așteptam de la Sorin era să
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
54 și ’56, ecou bine temperat, cum arătam, al dezghețului hrușciovian, nu oferea o deschidere efectivă de orizont cultural. Nimic limpede nu se profila înainte, nimic ademenitor, totul era cețos, incert și astfel privirile noastre, ale tinerilor studioși de atunci, literați în formare, se întorceau iscoditoare spre trecut, nu spre trecutul imediat, de bună seamă, cufundat în noaptea proletcultismului, ci spre trecutul cultural antebelic, care ne apărea scăldat în îmbietoare lumini. De fapt, nici nu eram prea depărtați în timp, atunci
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Baltag a contribuit esențial, în plină epocă totalitară, la reînvierea poeziei românești și mai apoi la reafirmarea ei prodigioasă. În luna februarie a acestui an*, Cezar Baltag mi-a telefonat pentru a mă întreba dacă-i putem găzdui în România literară un mic articol polemic, un răspuns pe care se vede obligat să l dea unui atac care i s-a făcut într-o publicație de rea faimă. Îl ponegrise cineva care odinioară și el fusese poet, coleg de generație cu
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
să-i fac întrebările. Stabilim să-l vizitez duminică. Vineri mă sună el, voce bună, „cooperantă“. Și-a amintit că are niște tablete nepublicate, din cele scrise pentru „Cronica elementară“, rubrica pe care a vrut s-o țină în România literară în ’90, dar s-a răzgândit. Au rămas la mine trei texte (e adevărat), ar mai adăuga două. Ar mai fi și niște desene, portretele lui Urmuz, Ionescu, Rebreanu, Filimon, Ghica, să le punem și pe astea. Tabletele și desenele
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
fie îngrămădite acolo, probabil pentru o mai lesnicioasă supraveghere, repartizându-ni-se câteva mici odăi în care, la început, simțeam cu toții că ne sufocăm. Eram obișnuiți cu largile spații ale clădirii boierești din Ana Ipătescu 15, unde, înainte de evacuare, România literară ocupa în întregime primul etaj. Azi funcționează acolo, în toată clădirea, Ambasada Libiei. Eu și Horea împărțeam, așadar, în redacție aceeași strâmtă încăpere în care ne primeam colaboratorii, eu criticii, iar el poeții, ceea ce înseamnă că la el venea mai
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
și dramatic, o formă, la urma urmei, de a-l omagia. S-a întâmplat să fiu multă vreme primul cititor al cronicilor lui N. Manolescu, înainte de-a le trimite la tipar, luni la prânz, când le aducea la România literară ca să apară joi. În anii sumbri ai ceaușismului, când înghițeam de nevoie maldăre de maculatură propagandistică, aruncată cu scârbă și rușine în paginile revistei, citirea textelor lui Manolescu reprezenta pentru mine momentul fast al muncii redacționale, ca și acelea în
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
al X-lea la 11 martie 1513, guvernul a decretat o grațiere generală ca parte a festivităților, iar Machiavelli a fost eliberat din închisoare. Machiavelli s-a retras la ferma familiei sale din Sant'Andrea în Percussina, unde ocupația să literară sporadica din timpul carierei guvernamentale a devenit acum ocupația să majoră. Scrierea Principelui Machiavelli nu era fericit departe de lume. Scopul său declarat a rămas acela de a servi din nou în guvernare. Un astfel de serviciu ar fi fost
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
dată "Die x octobris 1513". Cum se considera în general că volumul Barberini a preluat informațiile din Apografo, aceasta confirmă pur și simplu varianta noastră de înțelegere în care apare luna "octobris" din Apografo, chiar dacă în versiunea Barberini lipsește enigmatica litera "D"45. Pornind de la aceste argumente putem să considerăm că Ridolfi a greșit când a scris că Apografo ne arată că data corectă este 10 decembrie 46. Însă nu avea dreptate nici Cecil Clough, când, într-o discuție asupra tradiției
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
fost sa omită punctul de pe litera "i", după care, într-un al doilea moment, a reluat instrumentul de scris pentru a lega în partea de jos cele două părți ale literei "i" formând în acest mod o neregulata dar inconfundabila litera "a". Întrucât al treilea semn "a" nu face parte din formă naturală a semnăturii, aceasta litera pare să fi fost pusă mai mult intenționat decât accidental. Diferența dintre "i" și "a" este atat de mică încât pare că nu merită
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
gustă poezia eminesciană. Firește, e deptul lor. Numai că, în virtutea acestui drept, nu e permisă, totuși, nesocotirea valorilor naționale, oricare ar fi ele. Scandalul de acum, din jurul naționalistului Eminescu, se dovedește că nici măcar nu e original, repetându-l aproape ad literam pe cel din 1924 din cazul Panait Istrati (ideile și expresiile sunt aproape identice), care devine astfel unul simptomatic pentru acei intelectuali români care, disprețuind tot ce ține de calitatea noastră națională, mizând numai pe valorile universalității, îl tratează pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
subtilă descindere analitică în intimitatea construcției imaginarului eminescian, atât în poezie cât și în proză, în dramaturgie și, nu în ultimul rând, în publicistica acestuia. (IN)ACTUALITATEA LUI EMINESCU (Florin Oprescu) Indiferența (ca să nu spun mai mult) cu care critica literară operantă dar și cea... specializată oarecum în analiza fenomenului eminescian (după expresia lui C. Noica) a manifestat-o față de studiul lui Florin Oprescu, (In)actualitatea lui Eminescu*, din 2010, se datorează, probabil, și proastei difuzări a cărților, practică nefastă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Nu mă iau de oameni pe stradă Să simți cum îți crapă capul, ochii, fiecare vinișoară, striație. Apoi, plecând de la spital, drumul spre casă, halta la vânzătorul de ziare, care bănuiește că, dacă e miercuri, voi cumpăra ProSport, Cațavencu, România Literară nu mai citiți? Nu prea vorbiți dumneavoastră! Începuse să mă cunoască. Autobuzul 136 e ceva mai liber spre orele 8, 9. Evitam dialogul. Auzeam zdruncănituri, huruituri. Și atât. Nuanțele nu le percepeam. Oameni care deschid gura ca niște pești. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]