3,184 matches
-
este sărbătoarea cea mai solemnă. Pe parcursul anului, Biserica explică întregul mister al lui Cristos, începând de la întrupare și naștere (Crăciunul), până la Înălțare și Rusalii, în așteptarea fericitei împliniri a speranței noastre: venirea Domnului (cf. Tit 2,13). Culorile liturgice Anul liturgic s-ar putea compara cu doi munți: unul mai mic, Crăciunul, iar celălalt mai mare, Paștele. Timpul Paștelui este mai important, pentru că Isus a înviat; de aceea, timpul sărbătoririi durează mai mult. Timpul de pregătire al Crăciunului (Adventul) și acela
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
tot acest timp, preotul îmbracă stola verde, care înseamnă: sperăm în întoarcerea lui Cristos, pentru ca el să transforme pentru totdeauna timpul nostru. Dimensiunile liturghiei Prin ea, Biserica împlinește misiunea memorialului veșnic, în toate locurile și în toate timpurile. Centrul celebrării liturgice nu este doar un fel de amintire pioasă (un suvenir). Este un eveniment istoric de mântuire reînnoit, pentru a deveni imediat folositor celor care participă la celebrare. Astfel, credincioșii pot să-l întâlnească cu adevărat pe Isus Cristos, și vor
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
istoria patriarhilor noștri, care devine propria noastră istorie; într-adevăr, Cristos a împlinit toate profețiile și promisiunile din Vechiul Testament. Apoi, mai ales din Evanghelii, facem cunoștință de cuvintele și faptele lui Isus. Prin celelalte scrieri ale Noului Testament, textele anului liturgic ne informează asupra perioadei de început a Bisericii, precum și asupra modului viu de transmitere a credinței. Prezentul viu Întreaga istorie a mântuirii este rezumată și păstrată în Isus Cristos. În mod deosebit, trecerea lui pascală are efect până în zilele noastre
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
o figură a trecutului, una dintre multe altele, care acum se odihnește în mormânt; el a înviat din morți și stă la dreapta Tatălui, în slava cerului; în același timp, el este mereu prezent în misterul Bisericii sale. Prin celebrările liturgice, care ne reamintesc toate acestea, intrăm în legătură cu el, Cel Viu; îl întâlnim în semne, ca să spunem așa, „materializat” în celebrările sacramentale. Viitorul prezent Pe pământ, la liturghie, luăm parte anticipat la acea liturghie cerească care este celebrată în orașul sfânt
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
liturghie se întâlnesc într-un tot: trecutul, prezentul și viitorul. Centrul oricărei liturghii Celebrarea misterului pascal în desfășurarea lui pe zile, săptămâni și în întregul an, constituie centrul oricărei liturghii creștine. Într-o ultimă analiză, în centrul tuturor sărbătorilor anului liturgic, se află întregul mister al lui Cristos. Întregul mister al răscumpărării noastre culminează în fiecare an, prin sărbătoarea Paștelui, și în fiecare săptămână prin sărbătoarea duminicii. În orice sărbătoare, fie că este Crăciunul, fie că este Preasfântul Trup și Sânge
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
centru se găsește vestirea misterului pascal. Maria este strâns legată de opera de mântuire a Fiului. Sfinții au suferit împreună cu Cristos, și sunt slăviți împreună cu el. Exemplul și mijlocirea lor atrage pe toți credincioșii la Tatăl, prin Cristos. Bogăția anului liturgic Întregul mister al răscumpărării este permanent prezent - de unde derivă și măreața unitate a anului liturgic. Totodată, ne apropiem de acest mister din perspective diferite - de unde și varietatea sărbătorilor. Deoarece omul nu este în măsură să înțeleagă, o dată și pentru totdeauna
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
Fiului. Sfinții au suferit împreună cu Cristos, și sunt slăviți împreună cu el. Exemplul și mijlocirea lor atrage pe toți credincioșii la Tatăl, prin Cristos. Bogăția anului liturgic Întregul mister al răscumpărării este permanent prezent - de unde derivă și măreața unitate a anului liturgic. Totodată, ne apropiem de acest mister din perspective diferite - de unde și varietatea sărbătorilor. Deoarece omul nu este în măsură să înțeleagă, o dată și pentru totdeauna, complexitatea misterului pascal, el încearcă să-și creeze acces la ea din diverse puncte de
Micul catehism pentru familie by Christoph Casetti () [Corola-publishinghouse/Science/100995_a_102287]
-
a vieții, cu ample referiri la pedagogia profesională, recte a învățării și educației școlare, la pedagogia familiei, la pedagogia socială și a muncii. Pe toată întinderea ei, apreciabilă în opinia noastră, cartea Călător... prin vâltoarea vremii este ca o spovedanie liturgică, o rugă de mulțumire adresată divinității pentru longevitate, pentru darul creației, pentru ambientul natural, cultural și social pe care i l-a dăruit. Viața l-a îndrăgit pe Al. Mânăstireanu și-i adaugă, cu generozitate, ani ființiali în vistieria vârstei
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
își aprinse țigara. ă De ce? Nici ea nu știe? ă Ea nu va vorbi despre asta, spuse Zoia printre dinți, ca și cum ar rosti un blestem. Nu va spune nimănui. Cuvintele aveau intonația plină de pasiune și irațională a unui cântec liturgic, ridicându-se până la un adagiu final: Nu va spune numănui.' Capitolul șaisprezece Scrisoarea parfumată Tunul Fortăreței Sfinții Petru și Pavel anunță miezul zilei cu o bubuitură fără greș. Ca și cum ar fugi de impactul loviturii distante, Porfiri își iuți pașii în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
trinosoficul ordin mistic și ultrasecret al Cavalerilor Sinarhici ai Renașterii Templiere!“ „Sub umbra alarum tuarum!“ „Acum să intre demnitarii celor 36 de grade ultime și ultrasecrete.“ Și În timp ce Bramanti Îi chema pe aleși unul câte unul, aceștia intrau În veșminte liturgice, toți purtând pe piept Însemnul Lânii de Aur. „Cavaler al lui Bafomet, Cavaler al Celor Șase Sigilii Intacte, Cavaler al Celui de-al Șaptelea Sigiliu, Cavaler al Tetragramatonului, Cavaler Justițiar de Florian și Dei, Cavaler al Athanorului... Venerabil Naometru de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mistuită subt vinete bolte? De ești a mea, păzindu-mi anul și vatra, n-aruncă nimenea după tine cu piatra? [1932] * RUNE În chip de rune, de veacuri uitate, poart-o semnătură făpturile toate. Slăvitele păsări subt aripi o poartă 'n liturgice zboruri prelungi ca viața. În slujba luminii, urnă fără de toartă, luna și-o ține ascunsă pe fața vrăjită să nu se întoarcă. Stane de piatră, jivine, cucută poart-o semnătură cu cheie pierdută. Pecete tăinuită de două ori - fată de foc
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
care privesc situațiile de viață personală, celibatul sau căsătoria (1Cor 7,7). În cazul considerat aici, există o finalitate de slujire (diakonía). Sfântul Paul avertizează că Duhul împarte bogăția darurilor sale și asupra femeilor și recunoaște că, în cursul adunărilor liturgice, femeile profetese și orante operează în libertate și demnitate deplină. Cele orante vor transmite Duhul adresându-se cu o voce ridicată lui Dumnezeu prin psalmi, cântece spirituale, binecuvântări și mulțumiri (1Cor 11,5). În Rom 16 și Fil 4,2-3
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
literatură română spune că ar merita să fie al doilea eponim al liceului din Dumbrăveni, primul fiind Timotei Cipariu. Despre alt profesor de română, anume Horia Teculescu, aflăm că de câte ori ținea prelegeri despre Eminescu Începea astfel de lecții cu termenii liturgici „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați.” Remarcabil este nu numai talentul de portretist și de evocator al autorului, dar și darul de a povesti În chip emoționant. Sperăm să fie deictic crâmpeiul de text
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
fel, tatăl arhaic n-a ajuns să fie divinizat decît la multă vreme după uciderea lui violentă"508. După înfăptuirea uciderii, evreii se îndepărtează de religia monoteistă. "Moise a murit, dar cine oare nu moare?", aceasta este concluzia unei elegii liturgice care transformă crima într-un fapt firesc. Formează din nou o societate tribală, adoră mai mulți zei, Yahve fiind cel mai important dintre aceștia, reiau practicile magice ale popoarelor vecine. S-ar putea să revină chiar la matriarhat. În orice
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Într-un cuvînt, de a face mai ușoară resurecția în mințile mulțimilor ce vor veni. Limbajul în care i te adresezi acestui om divinizat este codificat în cursul ceremoniilor repetate. Vă sînt cunoscute frazele rostite de Stalin, cu o intonație liturgică, depunînd în fața catafalcului lui Lenin un adevărat jurămînt religios: "Părăsindu-ne, tovarășul Lenin ne-a poruncit să ridicăm cît mai sus și să păstrăm neîntinat titlul măreț de membru al partidului. Jurăm, tovarășe Lenin, că-ți vor urma cu cinste
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
lumea? Fără a avea deloc pretenția originalității, vom încerca să schițăm un răspuns în rândurile de mai jos, tratând relația dintre tradiție, Scripturi și mărturisirea Bisericii din perspectiva sarcinii primordiale a teologiei creștine. Vom insista mai întâi asupra caracterului public, liturgic, sacramental și universal al Crezului apostolic. Tradiția apostolică este o realitate non-obiectivabilă, deci apofatică. Tradiția are o autoritate duhovnicească, precedând și depășind competențele instituției vizibile a magisteriului (în Biserica romano-catolică). După o formulă celebră, Tradiția Bisericii nu este altceva decât
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în cheie tipologică. Toate întâmplările din viața lui Iisus converg, acum, către evenimentul pascal prin care noul Adam a biruit moartea, putând fi mărturisit, fără tăgadă, ca „Domn și Dumnezeu”. Recunoașterea retrospectivă a profețiilor scripturistice conduce teologia creștină în exercițiul liturgic, doxologic și euharistic al recunoștinței. Ca analogie pentru acest extraordinar efect hermeneutic ne putem gândi la felul în care învățăcelul aflat în uimire curată la picioarele maestrului își interpretează cursul întregii sale vieți - fără să despartă eșecurile de succese - ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a se complace în delirul interpretării. Absorbit fiind în revelația lui Dumnezeu, apostolul respectă doar criteriile duhovnicești ale inteligibilității. Biserica procedează în aceeași manieră didactică, eliberată de fixația idolatră asupra trecutului, atunci când citește Cuvântul lui Dumnezeu într-o anumită gradație liturgică. Lectura din cartea apostolului și a Evangheliei este pregătită prin ascultarea profeților și a psalmistului tocmai pentru că aceștia din urmă nu pot avea, pentru inima încredințată, decât o singură adresă: Vestea cea bună a lui Hristos. Un ochi îndrăgostit vede
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
un interpret deștept să le descopere noima. Rostirea Crezului plasează Numele lui Hristos - „mai presus de orice nume” (Flp. 2,9) - în cazul vocativ, iar nu acuzativ sau nominativ. Cu greu poate fi trasată limita între dimensiunea narativă și aspectul liturgic al Crezului. Nu este ușor să decidem dacă Crezul este o povestire sau o rugăciune. În orice caz, mărturia Scripturilor și a Crezului apostolic presupune mai mult decât recunoașterea unor evidențe empirice. Mărturisirea lui Hristos ca „Domn și Dumnezeu” a
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dumnezeirii lui Hristos. Este Cuvântul - subiectul teofaniilor veterotestamentare - divin prin participare, sau prin consubstanțialitate deplină cu ființa Tatălui? La această întrebare, Scripturile nu mai puteau fi prin ele însele un răspuns. Canonul scripturistic - lista scrierilor autorizate de Biserică pentru lectura liturgică și gândirea teologică - nu putea furniza o viziunea organică asupra Revelației. Prezența intactă a notelor muzicale într-o partitură veche nu înseamnă nimic fără cunoașterea gamei în care acea piesă trebuie cântată. Scripturile sunt partitura teologiei creștine. Crezul ne indică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în primul rând un mod de a fi, un etos și o viziune. Prin urmare, limbajul teologic al acestei Ortodoxii nu poate fi decât „o melodie”1. Nimeni nu își poate face adevărata educația teologică fiind rupt de tradiția pneumatică, liturgică și doxologică a Bisericii care ne in-formează ochiul minții în exercițiul martiric al confesiunii lui Hristos. Văduvit de lărgimea unei asemenea panorame, militantul de serviciu se împovărează, pe sine și pe alții, cu toate armele duhurilor răutății, burdușindu-și ranița
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și duh de ceartă” (Flp. 1,15). Mărturisirea apostolică n-a substituit discursul apologetic cu psihologia integristă și defensivă a celor care, la limită, se tem că Dumnezeu ar putea fi înfrânt. Ancorat în tradiția Bisericii și locuind în spațiul liturgic de expresie a Scripturilor, teologul nu își constituie niciodată obiectul de discurs; în cuvintele sale este vorba despre Cuvântul însuși. Cum s-ar putea ca o revelație să fie autentică dacă supraviețuitorii ei n-ar fi chemați, instituiți și consacrați
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este o pledoarie inteligentă și persuasivă pentru întoarcerea la surse. Obsesia rădăcinilor atestă radicalitatea Ortodoxiei. Fără ancorarea dialogului cu lumea în sânul marii tradiții dogmatice a Bisericii, fără restaurarea demnității alegoriei în lectura Scripturilor sfinte și, mai ales, fără experiența liturgică a tainei bunătății și iubirii lui Dumnezeu, izvoarele teologiei seacă ori se înfundă. Inteligența profetică cu care Andrew Louth interpretează „semnele vremii” este lipsită de crispare. Autorul scrie și gândește altfel decât un scholar mânat de simple curiozități sau vanități
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
J.-L. Marion - nu se rostește în nici o limbă, pentru că el depășește limbajul însuși, de vreme ce, Cuvânt în carne și oase, El se dăruiește într-un mod indisolubil ca locutor, semn și referent”3. Biserica a centrat hermeneutica biblică pe experiența liturgică a Euharistiei, prin care adevăraților ucenici ai Domnului „li se deschid ochii” (Lc. 24,31) pentru a putea cunoaște (connaître) adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Alegoria nu este decât un efect al acestei strategii de unificare a lecturii Scripturii; hermeneutica culminează
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tradiției ecleziale. Adevărul mărturisit de creștini poartă straiele umilinței, deși ele descoperă rațiunea (logos) de a fi a întregii creații. Imunizarea inteligenței în fața virusului mortal al vanității este condiția recuperării practicilor spirituale ale tradiției, între care exegeza alegorică și hermeneutica liturgică a Scripturii. După o cuprinzătoare propedeutică intelectuală, care deconstruiește raționalitatea iluministă și restaurează demnitatea conceptuală a tradiției, Andrew Louth evocă dimensiunea liturgică implicată în practicile cognitive ale comunității creștine originare. Biserica nu poate evoca credința ca simplă via regis, fără
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]