14,092 matches
-
aprobarea Consiliului Local - primar era Artenie Drăgan - a început în 1886, cu materialul lemnosă dat de Gheorghe Sterian. Locul, un lot de peste 3000 m2, primei școli cu tot cu locuința directorului, a fost în spatele noii primării care se construiește acum. Acel prim local (a fost folosit și ca bibliotecă) a rămasă în picioare până după 1965. În 1890 a fost adusă învățător în Lunca, Gheorghe Postoi. e) Conflictele dintre cetățeni au fost aplanate pe plan local. În 1832 au fost create județele sătești
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cărbune. Potrivit textului biografic, Julián Carax era un tînăr de douăzeci și șapte de ani ce se născuse odată cu secolul În orașul Barcelona, iar acum trăia la Paris, scria În limba franceză și profesa ca pianist de noapte Într-un local de moravuri ușoare. Textul de pe supracopertă, pompos și cariat, după gustul epocii, proclama pe un ton prusac cum că aceea era prima operă a unei valori uluitoare, un talent proteic și ilustru, promisiune de viitor pentru literele europene, fără asemuire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
nu era În relații cu editura În chestiune și că din romanul Casa roșie se vînduseră, Începînd din ziua publicării, exact șaptezeci și șapte de exemplare, probabil achiziționate În majoritate de domnișoarele cu virtutea ușoară și de alți obișnuiți ai localului unde autorul Înșira nocturne și poloneze pentru cîțiva bănuți. Restul exemplarelor fuseseră returnate și transformate În pastă de hîrtie pentru imprimarea de liturghiere, amenzi și bilete de loterie. Soarta mizeră a misteriosului autor sfîrși prin a cuceri simpatia lui Monsieur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
biroul ăla. — Ați avut mult de-a face cu domnul Fortuny? am Întrebat. — Așa și-așa. Mi-aduc aminte cum, atunci cînd am aflat că franțuzoaica Îl părăsise, l-am invitat la curve, cu niște amici ca lumea, la un local de poveste pe care-l știu pe-aici, pe lîngă La Paloma. Ca să prindă curaj, deh, atîta tot. Și să știți că nu mi-a mai adresat o vorbă și nu m-a mai salutat pe stradă, de parcă eram nevăzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prosperă În nenorocire și În oprobriu, n-a Întîrziat În a adulmeca prada și, mulțumită arguțiilor unui pîrÎtor profesionist, nu trecuseră nici patruzeci de minute de la intrarea În scenă a celor doi membri ai autorității cînd se Înfățișă În pomenitul local Kiko Calabuig, reporter principal al ziarului El Caso, mai cunoscut sub numele de Scurmărahat, gata să se informeze asupra faptelor de care era nevoie pentru ca cronica sa neagră să ajungă Înainte de Închiderea ediției de azi, unde, e de prisos s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
El Caso, mai cunoscut sub numele de Scurmărahat, gata să se informeze asupra faptelor de care era nevoie pentru ca cronica sa neagră să ajungă Înainte de Închiderea ediției de azi, unde, e de prisos s-o mai spunem, spectacolul petrecut În local este calificat, cu o mitocănie bombastică, drept dantesc și cutremurător, În titulare de corp douăzeci și patru. Nu-i cu putință, zise tata. Dar parcă don Federico se Îndreptase. Don Anacleto Încuviință cu vehemența unui pastor. — Da, Însă nu uitați de cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
funesta Împrejurare că ieri noaptea umbla prin zonă celebrul inspector Fumero. — Fumero, murmură Fermín, căruia simpla menționare a numelui urmăritorului său Îi produsese un fior. — El Însuși. Precum spuneam, căpetenia siguranței orășenești, abia sosit dintr-o razie triumfală Într-un local ilegal de pariuri și curse de gîndaci amplasat pe strada Vigatans, a fost informat de cele Întîmplate de angoasata mamă a unuia dintre băieții rătăciți din ospiciu, presupusul creier al evadării, Pepet Guardiola. Așa stînd lucrurile, notabilul inspector, care, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
poate că a avut mare noroc. Cine știe? Celelalte două nu aveau decât prenume, Aline și Rose, și celei mici toată lumea îi spunea Belle, iar unii care se voiau poeți adăugau chiar Belle de jour. Când erau toate trei în local, ducând carafele, paharele și tacâmurile, în mijlocul a zeci de bărbați care vorbeau tare și beau prea mult, mi se părea că sunt niște flori rătăcite într-o tavernă a viciilor. Și îndeosebi mezina îmi părea atât de pură, încât am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Fermillin, un ins înalt și slab, cu un cap în formă de pâlnie ce muncise zece ani la Căile Ferate din nord înainte de a-și descoperi vocația, „ca o chemare divină“, după cum îmi mărturisi într-o zi, pentru comercializarea spirtoaselor. Localul se numea La pasul bun. Mulți îi spuseseră că, pentru un birt, numele acela nu era foarte potrivit. Le răspunsese tăios că nu ar fi acceptat altul și că el știa de ce-și numise astfel stabilimentul, chiar dacă ceilalți nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în definitiv, nu era un nume așa de rău, suna bine, distins, se detașa de toate acele Excelsior, Floria, Terminus, Cafă des amis, și chiar că îți făcea și mai tare sete. Pe 3 august 1915, Fermillin prinse pe firma localului o pânză mare de postav pe care scrisese cu litere imense albastre, albe și roșii : A trecut un an, glorie eroilor!. Sărbătoarea începu pe la orele 5 ale după-amiezii cu obișnuiții casei: Moș Voret, un bătrânel rumen, pensionat de la Uzină, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
nespălată, vomă și mahorcă puțind a urină. Cei mai mulți dormiseră acolo. Fermillin, care se sculase primul, îi trezea scuturându-i ca pe pruni, înainte de a le servi niște vin alb la micul dejun. Am văzut-o pe Lysia Verhareine trecând prin fața localului, zâmbind, în timp ce Fermillin o saluta cu voce joasă adresându-i-se cu domniță. Am văzut-o, dar ea nu m-a văzut pe mine. Eram prea departe. Purta o rochie de culoarea piersicilor coapte, o pălărioară de paie împodobită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ciuleai urechile. Lysia o coti pe lângă ferma lui Mureau și ajunse în câmp, unde mirosul fânului și al grânelor coapte te făcea să crezi că pământul era un trup mare, moleșit de parfumuri și de mângâieri. Fermillin rămăsese în pragul localului său, privind cerul cu ochii lui roșii și frecându-și barba. Puștii ieșeau la joacă cu sandvișuri groase în buzunare. Pe sforile pentru rufe, femeile atârnau cearșafuri pe care le umfla vântul. Lysia Verhareine dispăruse. Mi-o imaginam mergând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
atâtea cadavre că nu le mai știai numărul. Dar vestea morții tinerei învățătoare, și mai ales o moarte ca aceea, dădu o lovitură orașului. Străzile erau goale. Mahalagioaicele, țațele, bătrânele gaițe dispuse oricând să bârfească stăteau pe la casele lor. În localuri, bărbații beau fără să spună nimic. Nu se auzeau decât zgomotele paharelor, ale sticlelor, ale gâtlejurilor, ale litrilor băuți. Atât. Ca un fel de omagiu, sau ca o stupoare. Parcă și vara ar fi coborât în bernă. Au venit zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
încă proastă în acele vremuri. Și mai era și războiul. Până și telefonul îl făcea, în felul lui. Atunci l-am luat la întrebări pe Marcel Crouche, factorul poștal, care nu reușea niciodată să-și termine drumurile, din cauza opririlor prin localuri, fiindcă nu refuza niciodată un pahar de vin, cafea cu rom, Pernod sau vermut. Către amiază, sfârșea rezemat de peretele toaletei, ținând discursuri politice, apoi adormea sforăind, cu geanta lângă el. Iar Castelul era cam la sfârșitul drumului său, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
umplând străzile cu umorul lor lăudăros și cu râsetele prostești. O nouă tranșă, mult mai numeroasă de data asta, se pregătea să fie trimisă pentru a-i întâlni pe nemți. Și, deocamdată încă mai puteau să glumescă. Străzile, ca și localurile, erau pline de uniforme. Un râu, un fluviu de ghetre noi, de nasturi strălucitori, de epoleți cusuți trainic. Unii cântau aici, alții urlau mai încolo, sau fluierau după puținele fete care mai întârziau prin magazine. Parcă se apropia o imensă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
zadă, asta în cazul în care aveau norocul să li se mai găsească niște rămășițe trupești pe fundul gropilor făcute de obuze sau agățate în sârma ghimpată. Tot umblând fără scop și mergând ca un orb, am ajuns în fața ușii localului RĂbillon. Asta m-a zguduit puțin. Apoi m-am gândit că nu puteam merge în altă parte, că trebuia să merg, să împing ușa, să-l văd pe Bourrache, ochii lui sumbri, trupul masiv, să-i strâng mâna și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că trebuia să merg, să împing ușa, să-l văd pe Bourrache, ochii lui sumbri, trupul masiv, să-i strâng mâna și să mormăi cuvintele prostești care se spun în asemenea ocazii. Niciodată nu mai văzusem înainte marea sală a localului goală. Nici un zgomot. Nici o masă pusă. Nici o voce. Nici un zgomot de pahare ciocnite. Nici un fum de pipă. Nici un miros de bucătărie. Doar un foc mic în vatra imensă. Și Bourrache lângă ea, așezat pe un taburet de spiriduș, cu picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
A Înfulecat patru chifle, găsindu-le savuroase, și a consumat Încă un jigger dublu de ciocolată Înainte de a-l cuprinde un sentiment plăcut de detașare. După inspectarea grăbită a pernițelor, fanioanelor și fetelor Gibson Înșirate pe pereți, a ieșit din local și și-a continuat plimbarea, cu mâinile În buzunare, pe strada Nassau. Treptat, a Învățat să-i deosebească pe studenții din anii superiori de cei abia Înmatriculați, deși bobocii n-aveau să-și poarte chipiele decât de lunea viitoare. Cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de Alec Connage. Acesta din urmă era un pișicher tăcut destul de arogant din Hotchkiss, care locuia În camera alăturată și experimenta aceeași singurătate impusă ca și Amory, datorată faptului că toți colegii lui de liceu se aflau acum la Yale. Localul „Joe’s“ era inestetic și ușor neigienic, dar puteai deschide un cont practic nelimitat, Împrejurare care-i convenea lui Amory. Tatăl lui speculase cu acțiuni ale industriei miniere și, În consecință, alocația sa, deși generoasă, nu era atât de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-l din urmă cu grupul. Hai, Amory, rupe-te de peisaj, coboară cu picioarele pe pământ. — Mai Întâi Încercăm cel mai bun hotel, a continuat el, și așa mai departe. Au străbătut cu pași mari promenada până la cel mai impozant local și, intrând În sala restaurantului, s-au răspândit repede În jurul unei mese. — Opt Bronxuri, a comandat Alec, un club sandwich și cartofi juliennes. Pentru o persoană. Restul pentru ceilalți. Amory a mâncat puțin, Întrucât Își adjudecase scaunul de pe care vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
asta, Amory? — Nu mă-ntreba. Aceleași chestii, presupun. O lună sau două la Lake Geneva - contez pe tine să mă vizitezi acolo În iulie, știi -, pe urmă voi fi la Minneapolis, ceea ce presupune sute de dansuri În aer liber, colindarea localurilor, plictiseală. Dar, Tom, adăugă el, Însuflețit brusc, nu crezi că a fost un an grozav? — Nu, a declarat apăsat Tom - un Tom nou, Îmbrăcat la Brooks, Încălțat la Franks. Am câștigat acest joc, dar cred că n-am chef să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
categoria superioară fiind petele de la varieteu. În linii mari, o adunătură tipică, iar grupul lor era și el tipic. Cam trei sferturi din cei de față petreceau numai de dragul efectului, fiind prin urmare complet inocenți. Totul se termina la ușa localului, destul de devreme ca să mai prindă trenurile de Yale sau Princeton. Al patrulea sfert continua să se distreze până la ore mai mici, strângând pe haine praf din alte locuri ciudate. Petrecerea lor urma să fie una dintre cele nevinovate. Fred Sloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
neînțeleasă de nimeni altcineva, pe care ea s‑o poată explica. Dar ce se aude la tonomat? O melodie trăsnet cu Elvis, Tuttifrutti, care măcar din motive de cultură și tot trebuie respinsă. Fetele se tăvălesc de râs pe podeaua localului, proastă mai e și colega noastră Anna, să creadă ea că dintr‑un Wurlitzer răsună acorduri de Bach și nu ceea ce place tineretului. Anna este o elevă ciudată care‑și pierde timpul liber cântând la pian. În cazul Annei e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
lasă și ceața de seară care te face să nu mai vezi chiar nimic. De pe cal se vede un alt fel de câmp deschis decât atunci când o vizitez pe mătușa Mali, la țară. Poate mă duc mai târziu la un local de jazz. Când mă uit la tine, mi se pare că am trăit degeaba, iar tatăl tău a murit degeaba. Dar când mă uit la cei doi tovarăși care au fost adineauri aici, știu că viața a avut totuși un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
un astfel de bar? Fără Îndoială Înghițirea pastilelor și perspectiva de a ne regăsi singuri la hotel ne excitaseră În asemenea măsură, Încât ne-am simțit atrași de lumina neoanelor și de hohotele de râs care se auzeau din acel local. Mai bine am fi ales un loc mai liniștit sau chiar barul hotelului din cartierul Akasaka, unde rezervasem o cameră. — Nu prea ești nerăbdător să rămâi singur cu mine, nu-i așa? Ce se Întâmpla oare? Eram pe punctul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]