1,901 matches
-
dar plasate de către locutor în raport de opoziție, însă fără ca un element să-l excludă pe celălalt: Este o idee interesantă, dar inaplicabilă.; Este atent,/ însă nu notează totul; * coordonarea disjunctivă stabilită între elemente de aceeași importanță, dar plasate de către locutor în raport de opoziție, cu excluderea unui element de către celălalt: Merge la bunici sau în tabără.; Fie scrii,/ fie te uiți la film.; * coordonarea conclusivă stabilită între elemente de aceeași importanță, plasate însă de locutor într-o ordine care arată
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
aceeași importanță, dar plasate de către locutor în raport de opoziție, cu excluderea unui element de către celălalt: Merge la bunici sau în tabără.; Fie scrii,/ fie te uiți la film.; * coordonarea conclusivă stabilită între elemente de aceeași importanță, plasate însă de locutor într-o ordine care arată că un element se constituie în concluzie pentru cel anterior lui: Este o idee interesantă, deci de dezvoltat.; E atent,/ prin urmare notează totul. Formal, acest raport sintactic este marcat prin: * joncțiune conjuncții coordonatoare: și
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
bărbatul. Nu crez să mă ții de rău pentru că mi l-am luat." (Petre Ispirescu, Fata săracului cea isteață) V. Nivelul stilistic al limbii române Repere teoretice V.1. Delimitări conceptuale Stilul, ca rezultat al alegerilor 139 operate de un locutor/ creator din totalitatea posibilităților existente în sistemul unei limbi (alegeri inclusiv de a devia de la anumite norme, de a crea noi "semne", noi reguli de asociere/ relaționare a acestora etc.), se află, în opinia lui G. Genette (1994, p. 209
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
constituie relaționarea ideatică compatibilă între entitățile lingvistice ale acesteia, asigurându-i continuitatea și unitatea tematică; ea mai poate fi numită și „conectivitate conceptuală”. Consistența logică a unei producții discursive este asumată ca o conectivitate logică, non-contradictorie a acesteia. În timpul enunțării, locutorul este atent (sau ar trebui să fie) ca secvența discursivă, pe care o produce, să prezintă compatibilitate sau adecvare intra-discursivă (coeziune, coerență, consistență); această situație poate fi surprinsă prin sintagma „intenționalitatea lingvistică” a locutorului. În capitolul al treilea investigăm
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
non-contradictorie a acesteia. În timpul enunțării, locutorul este atent (sau ar trebui să fie) ca secvența discursivă, pe care o produce, să prezintă compatibilitate sau adecvare intra-discursivă (coeziune, coerență, consistență); această situație poate fi surprinsă prin sintagma „intenționalitatea lingvistică” a locutorului. În capitolul al treilea investigăm conceptul de referențialitate, acea dimensiune a limbajului prin care acesta trimite la lumea extralingvistică sau, mai bine zis, prin care interlocutorii se raportează la lume în practica discursivă. Asumăm modelul triadic al semnului lingvistic, redat
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
adevărului. Adevărul nu mai este „tare”, el presupune grade de manifestare; Searle vorbește de enunțuri „aproximativ adevărate”, Popper de „grade de verosimilitudine” iar Botezatu de „grade de adevăr”. La nivelul semantic al discursivității, putem vorbi de o intenționalitate cognitivă a locutorului, în sensul că acesta este orientat cognitiv spre o anumită stare de lucruri, pe care intenționează să o reprezinte prin limbaj, dar și pentru că el vizează la interlocutor o finalitate cognitivă: înțelegerea. În ultimul capitol abordăm performativitatea, concept introdus de
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
limbaj presupun: actul locuționar, adică a spune ceva cu sens și semnificație; actul ilocuționar care se realizează în limbaj, cu alte cuvinte, „a spune ce se face”; actul perlocuționar, care se produce prin limbaj, adică „a face ce se spune”. Locutorul urmărește, prin actul perlocuționar, să obțină anumite efecte la auditoriu, să-l influențeze într-un anumit mod. Plecând de la această situație, putem vorbi de argumentare ca strategie perlocuționară, deoarece locutorul, construind o secvență discursivă de tip argumentativ, urmărește adeziunea interlocutorului
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
se produce prin limbaj, adică „a face ce se spune”. Locutorul urmărește, prin actul perlocuționar, să obțină anumite efecte la auditoriu, să-l influențeze într-un anumit mod. Plecând de la această situație, putem vorbi de argumentare ca strategie perlocuționară, deoarece locutorul, construind o secvență discursivă de tip argumentativ, urmărește adeziunea interlocutorului, auditoriului la teza argumentată. Argumentarea poate fi dezvoltată pe două traiectorii, una mai rațională și mai precisă, surprinsă și prin sintagma “a convinge”, alta mai „afectivă” sau estetică, numită și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
de acțiune asupra celorlalți. Direcția de adecvare, la nivelul dimensiunii performative a discursivității, este a lumii la limbaj, în sensul că interlocutorul (și prin el lumea) este cel care trebuie să reacționeze adecvat la cele emise în secvența discursivă. Intenția locutorului, la acest nivel, este una practică, de a determina anumite efecte la auditoriu, de a-l influența prin discursul produs, iar prin acesta de a transforma însăși lumea. Capitolul 1 LIMBAJUL NATURAL CA INSTRUMENT AL COMUNICĂRII Motto: „Onoare-a oamenilor
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
combinațiile prin care vorbitorul utilizează codul limbii pentru a-și exprima propriile gânduri” (idem:42,43). Limbajul este, prin urmare, limba (lexic și reguli gramaticale) ca sistem de semne instituite social, actualizată sau concretizată în vorbirea fiecăruia. Cu alte cuvinte, locutorul folosește, în procesul comunicării, un lexic și o serie de reguli gramaticale pentru a-și construi spusele, vorbirea sau secvența discursivă. G. Guillaume face o distincție asemănătoare cu cea dintre limbă și vorbire la Saussure, dar în loc de termenul vorbire el
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
perspectiva semantică, analizăm dimensiunea referențială a discursivității, prin care o intervenție discursivă se raportează la lume, reflectând-o sau reprezentând-o mai mult sau mai puțin fidel. Din perspectiva pragmatică, investigăm dimensiunea performativă a discursului, adică acea dimensiune prin care locutorul, producând o secvență discursivă, acționează asupra interlocutorului influențându-l. Analizăm, așadar, trei dimensiuni sau caracteristici ale discursului, dimensiuni care se manifestă mai mult sau mai puțin în orice domeniu cognitiv sau situație de comunicare, deoarece discursul sau limbajul natural se
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
fie considerată bine formată trebuie să fie coerentă ideatic. Coerența garantează unitatea discursivă, continuitatea și integrarea progresivă a ideilor în jurul unei teme. Aceasta deoarece pe lângă “intențiile comunicative locale” pe care le are pentru fiecare dintre enunțurile pe care le produce, locutorul unui discurs are și o “intenție comunicativă globală” pentru discursul său luat ca întreg. Barthes spunea chiar că, coerența unei succesiuni de propoziții nu este altceva decât “proiecția” pe această succesiune a unei singure propoziții, “discursul...este o lungă propoziție
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
astfel relația dintre lucruri. Din perspectivă pragmatică, putem spune că avem o intenție acțională sau practică, adecvarea dintre unitățile discursive trebuind să răspundă eficienței intervenției discursive în acțiunea asupra celuilalt, și prin el asupra lumii. 2.6. Intenționalitatea “metalingvistică” a locutorului În timpul enunțării sau producerii unei secvențe discursive, putem spune - într-o abordare tridimensională a discursului - că intenționalitatea (în sensul propriu, husserlian, de vizare a ceva) locutorului este trihotomică. Astfel, pe dimensiunea referențială a intervenției sale discursive, locutorul vizează lumea reală
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în acțiunea asupra celuilalt, și prin el asupra lumii. 2.6. Intenționalitatea “metalingvistică” a locutorului În timpul enunțării sau producerii unei secvențe discursive, putem spune - într-o abordare tridimensională a discursului - că intenționalitatea (în sensul propriu, husserlian, de vizare a ceva) locutorului este trihotomică. Astfel, pe dimensiunea referențială a intervenției sale discursive, locutorul vizează lumea reală sau starea de lucruri, pe care vrea să o reprezinte, reflecte într-un mod cât mai fidel cu putință, adică intenția locutorului este una teoretică sau
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Intenționalitatea “metalingvistică” a locutorului În timpul enunțării sau producerii unei secvențe discursive, putem spune - într-o abordare tridimensională a discursului - că intenționalitatea (în sensul propriu, husserlian, de vizare a ceva) locutorului este trihotomică. Astfel, pe dimensiunea referențială a intervenției sale discursive, locutorul vizează lumea reală sau starea de lucruri, pe care vrea să o reprezinte, reflecte într-un mod cât mai fidel cu putință, adică intenția locutorului este una teoretică sau cognitivă. Pe dimensiunea performativă, pragmatică a producției sale discursive, locutorul vizează
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
de vizare a ceva) locutorului este trihotomică. Astfel, pe dimensiunea referențială a intervenției sale discursive, locutorul vizează lumea reală sau starea de lucruri, pe care vrea să o reprezinte, reflecte într-un mod cât mai fidel cu putință, adică intenția locutorului este una teoretică sau cognitivă. Pe dimensiunea performativă, pragmatică a producției sale discursive, locutorul vizează interlocutorul, asupra căruia încearcă să acționeze prin actul său de limbaj, cu alte cuvinte intenția locutorului este una acțională sau practică. Pe dimensiunea conectivă, sintactică
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
discursive, locutorul vizează lumea reală sau starea de lucruri, pe care vrea să o reprezinte, reflecte într-un mod cât mai fidel cu putință, adică intenția locutorului este una teoretică sau cognitivă. Pe dimensiunea performativă, pragmatică a producției sale discursive, locutorul vizează interlocutorul, asupra căruia încearcă să acționeze prin actul său de limbaj, cu alte cuvinte intenția locutorului este una acțională sau practică. Pe dimensiunea conectivă, sintactică a intervenției sale discursive, locutorul vizează însăși construcția discursivă, cu alte cuvinte în timpul combinării
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
un mod cât mai fidel cu putință, adică intenția locutorului este una teoretică sau cognitivă. Pe dimensiunea performativă, pragmatică a producției sale discursive, locutorul vizează interlocutorul, asupra căruia încearcă să acționeze prin actul său de limbaj, cu alte cuvinte intenția locutorului este una acțională sau practică. Pe dimensiunea conectivă, sintactică a intervenției sale discursive, locutorul vizează însăși construcția discursivă, cu alte cuvinte în timpul combinării, înlănțuirii sau conectării entităților lingvistice, acesta este atent la însuși acest proces sintactic, intenția lui fiind aceea
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
cognitivă. Pe dimensiunea performativă, pragmatică a producției sale discursive, locutorul vizează interlocutorul, asupra căruia încearcă să acționeze prin actul său de limbaj, cu alte cuvinte intenția locutorului este una acțională sau practică. Pe dimensiunea conectivă, sintactică a intervenției sale discursive, locutorul vizează însăși construcția discursivă, cu alte cuvinte în timpul combinării, înlănțuirii sau conectării entităților lingvistice, acesta este atent la însuși acest proces sintactic, intenția lui fiind aceea de a închega o secvență discursivă adecvată sau compatibilă din punct de vedere sintactic
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
o formă lingvistică, spre exemplu textul. Dar individul uman nu are experiența lumii, nu cunoaște lumea doar printr-un raport direct, nemijlocit cu ea, ci și prin intermediul practicii discursive, prin discursul sau textul celuilalt. Așadar, într-o situație de comunicare locutorul, adresându-se interlocutorului, pune în circulație un discurs care spune ceva despre lume, discursul fiind o “tensiune în raport cu celălalt și în raport cu lumea” (Rovența Frumusani, 1995:157). Referențialitatea este, așadar, acea dimensiune a limbajului prin care acesta trimite la lumea extralingvistică
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
în care referențialitatea este caracteristica limbajului de a trimite sau de a se referi la lume. Într-o practică discursivă sau situație de comunicare, receptorului îi este oarecum suficient să înțeleagă, “să prindă” ideea, gândul sau sensul celor spuse de locutor pentru a putea pricepe ce vrea să spună acesta și astfel pentru a putea comunica la un nivel satisfăcător cu el. Dar dacă receptorul este interesat mai mult decât atât, și anume de lucrurile și stările de lucruri la care
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
pricepe ce vrea să spună acesta și astfel pentru a putea comunica la un nivel satisfăcător cu el. Dar dacă receptorul este interesat mai mult decât atât, și anume de lucrurile și stările de lucruri la care se referă spusele locutorului, de corespondența sau adecvarea dintre acestea, cu alte cuvinte de valoarea de adevăr a enunțurilor, el trebuie să treacă, dincolo de sens, la referință. În acest sens, va spune Frege: “Năzuința spre adevăr este ceea ce ne îndeamnă întotdeauna să pătrundem de la
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
Blaise Grize, și interesează ca „reprezentare sumară, dar esențială a referinței tematice a intervenției discursive.” (C. Sălăvăstru, 1996:142). Discursul la nivel transfrastic se raportează la lumea reală abordând o anumită temă, de aceea și referința este una tematică. Astfel, locutorul construiește schematizări discursive care propun interlocutorului „imagini globale” sau „sinteze cognitive” despre lucruri sau stări de lucruri ale lumii reale. 3.2. Referință, realitate și ficțiune De cele mai multe ori, atunci când producem o secvență discursivă, noi avem pretenția de a ne
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
și folosindu-le la rândul meu. (cf. Tullio de Mauro, 1978:194). Problema contextului și efectelor sale asupra sensului și referinței unei unități lingvistice intervine datorită dihotomiilor între sens literal (fundamental) și sens figurat (contextual), între semnificația convențională și semnificația locutorului (P. Grice). Contextual, sensul literal și semnificația convențională, ce țin de lexic sau de limba ca sistem static, pot fi actualizate în discurs într-un mod particularizant, cu sensuri adiționale (contextuale) și semnificații proprii locutorului, intenționale. Acest fapt ne impune
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
între semnificația convențională și semnificația locutorului (P. Grice). Contextual, sensul literal și semnificația convențională, ce țin de lexic sau de limba ca sistem static, pot fi actualizate în discurs într-un mod particularizant, cu sensuri adiționale (contextuale) și semnificații proprii locutorului, intenționale. Acest fapt ne impune contextualizarea sau analiza contextuală a intervențiilor discursive, pentru a determina sensul și referința intenționate de locutor, depășind astfel „intenția lectorului” și „intenția operei”. Astfel, funcție de context, rostind cuvintele „se strică vremea”, locutorul poate intenționa să
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]