1,922 matches
-
nou și mă întreb de ce mi-a scris Geraldine, și nu Ben. Apoi, dacă decupajul alăturat e de la Ben și nu de la ea, de ce s-a deranjat să-mi mai scrie ea, și... o, Doamne, nu prea mă simt bine, luminița de la capătul tunelului începe să se micșoreze, așa că iau decupajul, după care trebuie să mă așez foarte repede. Ce este? spune Lauren, așezându-se lângă mine, așa că încep să citesc cu voce tare, dar șovăielnic, pentru că nu-mi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe care îl aveam pe-atunci, iar pe de altă parte aducându-mi aminte cât de reale și de importante mi se păruseră toate astea la vremea aia. Nu numai atât, a zis Luke în ai cărui ochi amintirile aprinseseră luminițe jucăușe. Mă preocupa grozav mortificarea trupului. Mă legam strâns cu tot felul de chestii. Era așa, ca o formă primară de sado-masochism, înțelegi? m-a întrebat el ridicând din sprâncene. I-am zâmbit încurajator. Numai că n-am găsit nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
poartă de grijă? —Bărbații. —De ce? Pentru că bărbații sunt puternici. Bărbații trebuie să aibă grijă de ceilalți. Dar tu te afli într-o poziție ingrată, nu-i așa, John Joe? l-a întrebat ea în timp ce în ochi i se aprinsese o luminiță ciudată. Fiindcă deși și tu ești bărbat și ar trebui să le porți de grijă celorlalți, preferi ca alții să-ți poarte ție de grijă. îți place să te simți în siguranță. John Joe a clătinat din cap circumspect. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
în nas? Cu nenorocitul de Luke Costello! Care a ridicat din sprâncene cu un dispreț usturător și-a zis „Bună, Rachel“ pe un ton atotștiutor și extrem de umilitor. După care a zâmbit, iar în ochi i s-a aprins o luminiță care m-a speriat. 34tc "34" —Scoate-ți rochia, mi-a spus Luke cu blândețe. Teribil de surprinsă, i-am aruncat o privire rapidă ca să văd dacă n-am început să aud tâmpenii. Eram la mine în bucătărie. Eu stăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cronică literară sau, mai rar, eseuri. Poemele ei au apărut în majoritatea revistelor importante din țară și în mai multe antologii, printre care La Neagra (Mirador, 2007), Nasturi în lanul de porumb (Brumar, 2008) și Poate ne vedem (Mirador, 2010). LUMINIȚA MARCU a publicat în 2006, la Editura Polirom, cartea de proză Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol și în 2014, la Editura Cartea Românească, cartea de istorie literară O revistă culturală în comunism. Gazeta literară 1954-1968, proze în câteva antologii, traduceri
Poveşti cu scriitoare şi copii by Svetlana Cârstean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1767]
-
este cum încercam să-mi aliniez bombeurile la pantofi ca să fie în linie și mi se părea atunci că este ceva neapărat necesar lucrul acesta. Asta a fost tot. Am intrat ca într-un beci negru, negru, fără nici o luminiță. Mi-am revenit în simțiri mult mai târziu în sala de urgențe înconjurat de personal medical prins cu tot felul de furtunuri de perfuzii și oxigen cu o sondă băgată în penis pentru a preveni un blocaj renal și cu
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
gemu el ducând repede mâna la ochi, mi-ai făcut un fund de ochi. Fii atent, măi băiete, ce faci cu lampa aceea! Exact în momentul în care Cristi întorsese capul, Vasilică apăsase pe declanșatorul aparatului de fotografiat, orbindu-l. Luminițe colorate îi jucau acum în fața ochilor, în timp ce retina rănită refuza să mai vadă ceva. Vă rog să mă iertați, n-am vrut! se scuză speriat agentul. Nu mă așteptam să vă întoarceți chiar acum. Lasă, nu te mai scuza! spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Mușcase momeala și se comportase exact cum voiau ceilalți. Își trimisese oamenii la pierzanie. Febril, înșfăcă telefonul, cu gând să-l avertizeze de primejdie pe șeful transportului. Prea târziu, o dâră albicioasă subțire, pornise din locul unde văzuse mai adineauri luminița aceea. Trei secunde mai târziu, primul camion se transforma într-o minge de foc. Urmaseră apoi alte două rachete, plecate din același loc, care loviseră celelalte camioane din convoi. Șoferul lui Mihailovici oprise mașina frânând violent. Își privea înspăimântat șeful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bătrânul de bucurie și, pe loc o porni spre casa de la poalele codrului. Merse ce merse și un viscol se porni din dreapta Țîului. Zăpada acoperi toată întinderea pământului. Fulgii mari îl împiedicau să înainteze, iar potecile erau pierdute. Văzu o luminiță și se îndreptă spre ea. Dar de ce se apropia, lumina se făcea tot mai mică, dispărând, uneori, cu totul. Dar, deodată, se trezi la marginea pădurii. Recunoscu locurile preumblate, când, păscând oile sau culegând fragii și bureții, pleca cu gândurile
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
Un concediu ratat : Diana merge În concediu la Neptun. Aici, la o discotecă, Îl cunoaște pe Lucas, un român bănățean stabilit În Germania care vine să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc. La prima vedere, Între cei doi se aprind luminițele..., după care, la aflarea veștii că Lucas este cu soția infirmă la Neptun, Diana are remușcări... Printre prozele aprinse de scânteia zâmbetului se remarcă: Au venit americanii și Gigilică. Confesiunile Încorporate În cele șaisprezece proze scurte suscită atenția. Parsonajele par
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
tatălui meu. Simțeam noroiul cum mi se încleie pe încălțări, făcându mi drumul tot mai anevoios, alunecam deseori și cu greu rămâneam pe picioare. Cărarea devenea tot mai abruptă și eu gâfâiam de oboseală privind cu capul ridicat spre o luminiță ce se ascundea când și când după brazi. Aerul rece miroasea a dorință de viață și puteam să-mi imaginez că toți oamenii de pe acolo erau înalți și roșii în obraji, nu ca mine, un pipernicit crescut pe drumuri asfaltate
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
tanti Amália. În decembrie, fumul de lumânare încremenea săptămâni întregi prin cameră. Un pui de brad pe care ni-l aducea pădurarul iarna, iar vara, pe fiica lui din Argintiș, unde locuiau, ca s-o fotografiem. Iar pe brad, numai luminițe sfârâitoare, nici un îngeraș agățat de crengi sau bomboane de anul trecut, doar o singură podoabă de sticlă în vârf și ace de brad de la Dumnezeu, pătate cu ceară. Nopțile cu băi călduțe în cada aceea bizară, cărțile nerușinate sau umile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
toate, gol, care mă îmbia cu mirajul lui. Am ajuns, și îndată a venit și Irina. Învinsesem. Îmbrățișați, suspendați în aer! Primprejur copacii coborau în văluri. Umbrele nopții, care venea, și ale brazilor tremurau. Departe, în satul nostru, se aprindeau luminițe. Bisericuța se vedea distinct cu zugrăveala colorată pe pereți. Parfum, culoare, melodii. I-am spus, cu tot trupul zvîcnind: "Suntem fericiți, Irina! Ce e mai minunat decât clipa aceasta! Cine e în stare să facă la fel? Ce dragoste seamănă
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
acele orice aș fi crezut posibil. Într-o seară am plecat cu barca fără să avem lună. Alte impresii, alte tristeți, întunericul în straturi groase învăluia pământ și apă. Seninul apărea sumbru, presărând frică. Pe țărm toată lumea dormea, numai o luminiță de la restaurantul lui Mihali mărea prin singurătatea ei spaima. Barcagiu important, în afară de Cadîr, mai e și Ali. Ioana îmi vorbise de el cu mult înainte, cu entuziasm. - Este uimitor ce viață profundă se găsește în oamenii aceștiaprimitivi. Ali mă lua
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
începe viața mea de om singur pe lume. Mai întîi merg cu Ioana la izvor să mai beau, pentru ultima oară pentru ziua aceea, apă proaspătă. Plimbare în noapte, de-a lungul mării, prin micul port în întuneric complect, afară de luminița lui Mihali. Apoi Ioana mă conduce până în camera mea, aprinde lumânarea sprijinită intr-un pahar, trage perdeaua, mai mult în glumă, căci nu trece nimeni pe drum, aranjează așternutul pus pe podea. Ioana a adus un covor de la Cavarna, el
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu dădea nici un semn de ploaie. Era esențial ca un general care urma să se angajeze curând în luptă să cunoască vremea. Mitsuhide stătu mult timp, preocupat de mișcarea norilor și de direcția vântului. În sfârșit, privi spre Râul Yodo. Luminițele care se legănau în vânt trebuia să fi fost ale propriilor lui bărci de patrulare. Linia ondulată a marelui râu părea albă, câtă vreme munții de dincolo de ea erau negri ca smoala. Bolta cerească largă se întindea peste râu, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un medic generalist conștiincios, dar care nu se ridica la nivelul acelui Űbermensch care tocmai devenise. Un trio de antene ca niște vibratoare, groase și cauciucate, se ridica de lângă fereastra din spate a mașinii de vis. Pe bord străluceau câteva luminițe, cu o scânteiere mecanică. Pe bancheta din spate, acoperită cu o husă de catifea reiată neagră, se afla geanta diplomat neagră a lui Alan. Pe covorașul de cauciuc negru era trusa medicală. Telefonul mobil se afla în suportul de pe bordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
presărând cu el stelele și micile lumini de pe tărâmul închipuirii. Ele, luminile, sunt ființele celor care au trăit vreodată. Sunt atât de multe! Locul meu e lângă una dintre ele, mic, pentru că nu sunt cu nimic mai mult decât o luminiță albă. Numai că... nu sunt toate egale, nici aici, ci luminează fiecare după cât a primit de la Tatăl ei, pe vremea când trăia. E cald. E frig. E noapte și astfel arată Moartea. Dar dacă cineva ar mai fi fost acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
din mână. Fă-ne o favoare, John. Treci pe la Majestatea Sa Regală când ieși în oraș. Vrea să-ți spună ceva. Hei. E vorba de Selina. Rânjetul lui batjocoritor s-a lărgit, părând să fie în strânsă legătură cu o luminiță care i s-a aprins brusc în priviri. Pun pariu că e o curvă sadea. Greșesc? — Selina? am spus eu împins de instinctivul meu devotament, idiot sentimental ce sunt - e o stricată. — Dăi drumul, fiule, mormăi el întorcându-mi spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
pus mâna pe umărul lui. În clipa următoare știam ce trebuie să-i spun. — Doamne, Lorne. Dacă tu te simți nesigur, atunci ce speranță mai putem avea noi, muritorii de rând? Își ridică spre mine ochii în care se aprinseseră luminițe timide, după care fața i se însenină ca unui copil. — John, spuse el, expirând pe nas, hai să mergem și să facem filme. După chinuitoarele manevre din Central Park South, Autocratul s-a trezit blocat pe o stradă laterală, adevărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
deplin, ca o atingere nostalgică a unor umbre din trecut, îl detașa de realitate ori de câte ori se întâmpla să se găsească în apropierea lui Angir. Evadările de acest gen erau însă ca niște capsule tonice, energizante care îi umpleau ochii de luminițe tainice ce îi iradiau pe fața prematur bătută în riduri adânci. Sursa acestor stări fortifiante, neștiutoare, alterna pașii măsurați ai unui dute-vino ca de metronom, cu pauzele îngândurate petrecute în fața ecranului panoramic al navei, având privirea pierdută, ațintită în spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
frunze de salvie și să exorcizezi cine știe ce rahaturi. Mona ia hârtia și întreabă: — Deci să văd doar despre ce energii e vorba? Helen scutură din mână și zice: — Nu mă interesează câtuși de puțin să găsească mai știu eu cine luminița de la capătul tunelului. Din partea mea, tremuricii ăștia n-au decât să rămână acolo bine-mersi, să stea în dimensiunea lor astrală, da? Mersi frumos. Se uită pe ziar și zice: Pot să rămână morți o eternitate. Pot să bântuie prin casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se poate transforma în cenușă. Uneori poezia e doar un simplu suspin; ascultă-l de vrei să-ți înțelegi inima! Colbul amintirilor-sălaș al gândurilor în căutarea fericirii din copilăria de mulți ani pierdută. Poveștile cu lumea lor de mirare sunt luminițe pe cerul întunecat al pământului. Citindu-le (la orice vârstă!) vei descoperi de unde venim și încotro ne îndreptăm. Punerea lucrurilor în ordine, vorbește de voința noastră de a gândi corect spre a face să rodească pacea în suflet, pace mult
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
pe marginea patului, privindu-l într-un anumit fel. Nu mai era privirea cu care îl întâmpinase la sosire, privire cuvenită unei cunoștințe oarecare, și nici privirea ironic-îngăduitoare, cu care-l sfidase adesea. În ochi i se aprinseseră parcă două luminițe, iar obrajii îi erau ușor îmbujorați. A, în două-trei zile cred că or să-mi dea drumul, îi răspunse. Mi-au făcut atâtea injecții, că o să-mi ajungă pentru toată viața!... În acel moment Victor se aplecă brusc și, luându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
putea respira, când văzu strălucirea oprindu-se în fața unei stânci. Stătea fără să facă nicio mișcare, așteptând ceva... dar ce? Nu conta, putea și ea să aștepte. Se așeză în spatele unui copac, ascunsă de tufișuri, cu ochii fixați pe acea luminiță. Aruncă o privire și către cer: soarele tocmai dispărea. Iar în același timp, când ultima lui rază se stinse, în stâncă apăru intrarea unei peșteri. Așa, pur și simplu, ca prin magie. Strălucirea intră, iar Sidney o urmă la câțiva
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]