5,997 matches
-
în seara aceea aveau să fie multe focuri aprinse care să încredințeze spiritelor vântului trupurile luptătorilor Hiung-nu uciși. Dintr-un nor de fum negru-albăstrui ieși Khaba, care înaintă spre Balamber ținându-și calul la pas. Haina sa de berbec, fără mâneci, era pătată de sângele dușmanilor doborâți și negre de funingine. — Aici n-o să găsim nimic, anunță. Au luat tot ce puteau duce. — Și animalele?... — Odolgan a găsit prin preajmă numai o jumătate de duzină de oi și un cal bătrân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai de aproape, constată că, așa cum își închipuise după voce, avea în jur de treizeci de ani; era destul de frumoasă, cu părul des, roșcat și cârlionțat, ce înconjura ca o cunună o față lungă cu profil hotărât. Tunica sa, fără mâneci și strânsă în talie cu o panglică, era murdară și sfâșiată în multe locuri. — Nu ești de prin părțile astea? — Nu. M-au prins departe de aici, în Reția. — De cât timp sunt aici? — De azi după-amiază. Când te-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe spinarea animalului; împungându-l sălbatic și urlându-i cu furie în urechi, țâșni în urmărirea Fredianei. O văzu galopând în fața sa, prin câmpie, la liziera mestecenilor. Observă că nu purta armură, ci pantaloni mulați și o bluză neagră, fără mâneci, și din nou aprecie modul său elegant de a sta în șa. Părul ei, tăiat ceva mai jos de nivelul urechilor și deci mult mai scurt decât își amintea el, se ridica și cobora înapoi, ritmic, la fiecare pas al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
țăran puțin la minte și deosebit de primitiv, dacă nu ar fi avut brățări de argint bătute cu rubine și pandantivul de aur - cu siguranță, rodul unor precedente furtișaguri - ce îi atârna la gât. Purta o bluză soioasă de in, fără mâneci, și pantaloni mulați, îmbibați de noroi și pătați de sânge - sângele Flaviei, gândi ea cu scârbă - strânși pe picior cu șireturile sandalelor. în grădină, Hippolita îl văzuse privind-o ironic, auzise râsul său batjocoritor, însă acum atitudinea sa părea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
numai de lumânările unui candelabru cu două brațe. în lumina aceea gălbuie, trăsăturile sculptate ale episcopului apăreau și mai pronunțate. Anianus era de statură medie, slab și puțin încovoiat de vârstă. Purta o tunică din lână, simplă și lungă, cu mâneci largi și fără centură, iar în picioare era încălțat cu sandale simple de casă. Trăsăturile sale păreau ascuțite, înconjurate de o barbă blondie, lungă și ondulată, ceva mai închisă la culoare decât părul albit aproape de tot, încă destul de des și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
străpungă orice lucru pe care și-ar fi oprit privirea. După cum avea obiceiul, nici măcar în ziua aceea regele nu îmbrăcase veșminte somptuoase: sub splendida armură din plăci, fabricată cu siguranță în Orient, Balamber ghici o tunică dalmatica, ă simplă, cu mâneci lungi, dar cu tiv și broderie cu specific hun. înconjurat fiind de mai multe persoane, își dădu seama de prezența lui doar într-un târziu. — Ah! exclamă, măsurându-l cu o privire scurtă, dar pătrunzătoare, acea privire care, după cum bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Pornește! Craig nu fu conștient de nimic altceva până ce ajunse la râu. Apa era caldă, dar era o căldură de sfârșit de octombrie. Îi răcori buzele aprinse; îi aduse alinare ochilor înfierbântați. Își spălă fața, apoi își trase în jos mâneca stângă a hainei și își scufundă brațul în apă, spălându-l. Apa se înroși. Sângele țâșnea dintr-o rană atât de căscată și îngrozitoare, încât îi veni rău și abia apucă să se arunce spre spate, pe malul cu iarbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Mă tem că ne-am supraestimat posibilitățile. În avionul care se îndrepta spre nord, Kay spuse: - Nu văd nici un motiv ca doamna Craig sau oricare dintre ei să fie eliberați. Acum, că și-a scos atât de prostește asul din mânecă, identificându-l pe Craig ca unul dintre ucigașii de la manifestație, nu-i datorăm nimic. Urmă o întrerupere. - O radiogramă, domnule Președinte, de la închisoarea Kaggat. Jefferson Dayles citi mesajul lung cu buzele strânse, apoi i-l înmână fără o vorbă lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
încă, de pe tarabă, îi încercau tăișul pe buricul degetului mare și terminau prin a-l cumpăra, că parcă cel vechi se cam știrbise. Târgoveți vânjoși cu haine groase și incomode de aba țesută în casă, prăfuite, decolorate și roase pe la mâneci și buzunări, își lăudau cu zgomot marfa. Vindeau brânza cu lotul și pânza cu cotul. Ca să prindă safteaua târgului, plecaseră cu noaptea în cap de prin satele învecinate, după ce trecuseră de trei ori prin strecurătoare câte o vadră de apă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și flăcări pe gură. Pitici cu zurgălăi la încheieturi și tichie conică pe cap suflau congestionați de efort în trompete disproporționat de mari. Se scălămbăiau în fel și chip, spuneau măscări și zeflemiseau cu vorbe nerușinate privitorii, trăgându-i de mânecă sau vârându-se pe sub poalele muierilor. Se făcură nevăzuți, pentru a reapărea într-o clipă, unul trăgând de un lanț și altul călărind un porc înnebunit de spaimă, pe care-l înțepau, făcând animalul să grohăie și să guițe a
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
prea strâmtă, scormonindu-se prin brăcinare după câteva parale agonisite pe vreo vită vândută în zori. La ieșirea din circ, storși de vlagă și cu ochii rătăciți, târgoveții făceau roată în jurul fotografului ambulant, care îi ademenea și îi trăgea de mânecă, explicându-le că se pot pricopsi cu un tablou "mai real ca realul", cu care puteau să-și minuneze logodnica, familia sau vecinii din sat. Neîncrezători și suspicioși, gospodarii se codeau, împingându-se unul pe altul, până când, câte unul mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
în amintirea Sfântului. Pimen ciuli urechile, întrebă din om în om, colindă munții ținutului piatră cu piatră și găsi până la urmă schitul. Era aidoma celui din visul său, doar că cel aievea era părăginit și aproape dărâmat. Și-a suflecat mânecile, a cărat chirpici din vale, a reclădit bisericuța, a zugrăvit chipuri de sfinți pe pereți, și-a ridicat alături o chilioară și și-a spus: Aici am să hălăduiesc și am să-i slujesc Domnului până la sfârșitul zilelor mele". De
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cronologie. Ne-am dus la restaurant. Ne-am așezat la o masă mică, luminată de o lampă prinsă în perete. Bustul Adelei, înalt, elegant, era ușor aplecat asupra mesei. Ochii ei răspândeau o lumină viorie, și potirul de dantelă al mânecilor scurte îi punea flori de umbră pe albul rotund al brațelor. Ce grațios mănâncă o femeie când e grațioasă! Dar grația nu răpea actului semnificația lui de apetență pro-fund organică. Din contra, o făcea și mai tulburătoare. Adela mănâncă puțin
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dublă cu capetele legate de o creangă groasă și dreaptă, cu o scândurică în loc de scaun. - Fii cavaler și ajută-mă să zbor sus, sus de tot, ca la Vorniceni. Ti-aduci aminte? Cu mâinile strânse pe frânghie în dreptul capului, cu mânecile căzute până la coate, trecea pe lângă mine repede, singură cu fericirea ei, trimițând din fluturarea îmbrăcămintei ușoare o adiere suavă, pe care o simțeam pe obraz, pe pleoape, pe buze. Când se ridica în sus, desenîndu-se întreagă pe albastrul cerului, zborul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
învinge durabil. Dacă ar reuși, ea ar fi un antidot al amorului: frumusețea ar deservi femeia. La plecare m-a întovărășit până în stradă. Își apăra capul de soare cu o umbrelă mică. Brațul care sprijinea umbrela era încovoiat amețitor, și mâneca, puțin ridicată, îi descoperea începutul alb și rotund. Lumina crudă, răsfrântă de praful alb al drumului, o făcu să închidă ochii pe jumătate. Genele apropiate deveniră mai lungi. Privirea îi pătrundea acum de departe, din adâncul vieții ei. ...Și doar
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dintre femeie și bărbat. Raport care întotdeauna mi s-a părut acela dintre manejele subtile ale pisicii și naivitatea ursuză a câinelui. Și ce frumoasă era în clipele astea, cu o încordare de viață în toate liniile ei zvelte, cu mânecile suflecate și cu pala ei de aur pe jumătatea stângă a frunții! Încă nu pot înțelege ce s-a întîmplat... În seara asta ultimă, ne-am plimbat departe, pe șosea, "să ne luăm adio" de la natură și de la noi înșine
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mână, i-am scos mănușa, dezbumbînd-o inexpert. Aveam sentimentul că o dezbrac puțin. I-am sărutat mâna multă vreme, când pe o parte, când pe alta, apoi, cu o senzație și mai otrăvitoare, între încheieturile degetelor și, dîndu-i în sus mâneca îngustă a pardesiului, i-am sărutat brațul de la încheietura mâinii până la stofa răsfrântă. Brațul avea miros de ambră. Ea tăcea, cu fața întoarsă acum. O rugam să meargă în casă, să nu răcească, dar îi țineam mereu mâna, în care
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
doamna Silsburn. — Nu știu ce băuturi am, încă nu m-am uitat în frigider, am spus, dar îmi imagineză — Adu orice ai, m-a întrerupt purtătoarea de cuvânt de pe canapea. Numai să fie lichid. Și rece. Tocurile pantofilor i se odihneau pe mâneca jachetei surorii mele. Mâinile îi erau împreunate pe piept. Sub cap își vârâse o pernă. — Pune gheață în băuturi, dacă ai, a adăugat închizându-și ochii. I-am aruncat o privire scurtă, dar ucigașă, pe urmă m-am aplecat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
tot felul de lovituri. În orice caz, în mod sigur de la mine. Mă aflu în situația unică de a-l numi pe fratele meu vorbitor non-stop - o caracterizare destul de nefavorabilă - și totuși, în același timp, de a-mi simți ambele mâneci pline de ași gata a fi scoși și de a-mi aminti, fără efort, de o întreagă legiune de factori atenuanți (și „atenuare“ nu-i termenul cel mai potrivit). Pot să-i condensez pe toți într-unul singur: Pe când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
măsura lui. Probabil că o zbughea, posibil pe jumătate dezbrăcat și, cu siguranță, fără semne de cretă pe haine, ori de câte ori se apropia de el cineva de la atelierul de ajustări. Hainele sau atârnau pe el sau i se ridicau în sus. Mânecile sau se extindeau până la încheieturile degetelor sau se opreau scurt la încheietura mâinii. Fundul pantalonilor era întotdeauna partea cea mai dramatică. Uneori îți insufla spaimă, de parcă un șezut de talia 36 mediu fusese zvârlit, ca un bob de mazăre într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de sărbători, se legănau pe-o sfoară Întinsă Între doi salcâmi ce creșteau În fața sa, pe alee. Rochia ei de nuntă aninată de-o prăjină se ondula deasupra cimitirului, mișcate de-un vânticel cald ce bătea din miazăzi, fluturând din mâneci și făcând plecăciuni În stânga și În dreapta În fața năsăliilor, ca un om credincios ce și-ar fi luat rămas-bun de la un prieten ce pleca pe drumul celor drepți... Vântul aducea cu el miros de baltă, de pământ reavăn, de bălegar răspândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
limfă și de ce oare mugeau ca la tăiere vacile când se Întâmpla să treacă prin apropierea porții lui!? Mulți l-au Întâlnit stând În zori pe trepied, lângă fântâna lui Buig, Îmbrăcat Într-un halat alb precum frizerii și mulgând mânecile unui alt halat, la fel de imaculat, din care țârâia laptele ca dintr-un șiștar... Și oare de ce, pe măsură ce gălețile lui se umpleau, ugerele vacilor secau sau se umpleau de puroi și sânge!? Și abia după ce erau descântate și tămâiate cu smirnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
clăbucii de săpun amestecat cu țepi din barba-i vineție pe care Îi arunca În fântână și abia după aceea, cu mișcări largi, Își arunca prosopul și halatul pe un gard și se apuca de muls. Dar, În loc de lapte, din mânecile albe ale halatului și din prosopul dungat curgeau cărți de joc, desfăcându-se Într-un evantai din ce În ce mai larg, ce se Împrăștia prin curte. Privindu-l, bătrâna spunea: „A și venit procletul să mă ia În lumea lui...“. La Început, Subotin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se Îndreptau spre sfântul lăcaș și se Întrebă de ce bate toaca la o vreme atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie sclipeau În lumina lunii. Toaca tăcu și Începură să bată și clopotele. Pe drum, bătrânele Își făcură cruce, aplecându-și mânecile lungi ale hainelor cernite până la pământ. În mâinile lor, mătăniile părea niște cădelnițe aprinse. Brusc, mesteacănul de lângă fereastra ei se potoli din fierbere. Nu se mai mișca nici o frunză. Și la fel de brusc, Întreaga lui coroană vui, transformându-se Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și Încep să joace cărți. Poker și chiar șeptic... Or, la noi și jocul de cărți e interzis. Credința e și ea un fel de joc. Totu-i să știi când să plusezi la timp. Când să arunci asul din mânecă pe masă și să iei tot potul. Un joc pe care nu-l mai joacă nimeni. Pentru că toți s-au plictisit de el. Îmi vei spune că s-au plictisit tocmai că la masă se trișează. Și pentru că fiecare are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]