2,300 matches
-
amintiri. A dat până la urmă peste discurile vechi, de după primul război, groase, grele, mai toate ciobite la mutările fără număr dintr-un oraș în altul și dintr-o casă în alta, le-a cărat pe rând în dormitorul ei, pe măsuța de lângă pat, și-a pus ochelarii, mâinile îi tremurau, dacă ar fi întrebat-o cineva, ar fi spus că de epuizare. Copertele din hârtie groasă, cafenie, aproape carton, erau îngălbenite, roase ușor la colțuri și pe margini, dar scrisul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încă dinainte, poate chiar din clipa cînd s-a întors să stea un timp cu ea, dar se convinsese mai ales în nopțile trecute în care, dormind pe patul pliant desfăcut în dormitorul mamei sale, alături de patul ei și lângă măsuța rotundă și oglinda înaltă, cu argintul ușor mâncat de vreme, în care umbrele nopții se mișcau neclar, ca niște fantome, îi auzea gemetele în somnul agitat, izbucnite din dureri probabil nu atât de mari sau nu atât de sfâșietoare, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
păsări spre dimineață sau zgomote nedeslușite care năvăleau de-a valma pe ușa-fereastră deschisă din fierbințeala nopții albăstrui, întunecate, amestecându-se cu gemetele periodice ale mamei ei, simțea cum o cuprinde disperarea, azvârlea cearceaful cu care se acoperise, bâjbâia pe măsuța rotundă după pachetul de țigări și brichetă și ieșea pe balconul-terasă trăgând fumul adânc în piept, ridicându-și privirea spre puzderia de stele care pulsau ca niște crustacei mărunți, își mijea ochii spre luminile albe, roșii și albăstrii întinzându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
deranjat într-o parte, ca și cum vreo soră ar fi fost neglijentă, perna la locul ei, nemototolită, cuvertura întinsă și de sub ea ivindu-se cearceaful curat, dispariția paharului și a cutiei cu medicamente de pe noptieră, lipsa oricărui obiect de pe fotoliu sau măsuță, o încăpere anodină, străină și nelocuită, încât, în acea îndelungă dilatare de coșmar, a simțit cum i se oprește inima de emoție, izbit de gândul că n-o s-o mai vadă; dar neavând timp să fie foarte conștient de gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ceafa și părul negru strâns într-un coc dezordonat de plușul tot cenușiu al spetezei și ghemuindu-se mai bine sub pledul tras până peste umeri, în dreptul gâtului. Încă dârdâia, dar nu se atinsese de ceaiul fierbinte pus pe o măsuță alăturată. Era trasă la față, cu cearcăne și ochii negri scufundați în orbite, slăbită. L-a privit pe Andrei Vlădescu un timp, apoi s-a zvârcolit sub pledul în carouri, întorcându-se pe o parte și acoperindu-se până la bărbie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vezi că tremuri de oboseală și surescitare? Te-ai văzut cum arăți?“ „Parcă ai fi o soacră! Uite că-l beau“, zise, scoțând o mână de sub pled, ducând ceașca la gură, sorbind un timp, lăsând-o cu zgomot pe cristalul măsuței. „Dar tot te întreb: ce dracu’ am să fac acum?“ Nu i-a răspuns. „Mi-e rău din clipa când s-a terminat ședința aia“, a continuat Ileana Roman. „Nu-nțeleg nimic. Nu-nțeleg ce s-a petrecut. Nu-nțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fumul și praful anilor, ici-colo varul se scorojise, se simțea nevoia unei mâini de gospodar care să curețe totul, de sus până jos, dar chiar și astfel păreau luminați, sub bicele razelor plăcut înfierbântate ale astrului de toamnă. Scrinul, dulapurile, măsuțele, fotoliile, oglinzile, vesela, lenjeria și tablourile fuseseră în parte vândute, în parte dăruite numeroaselor rude ori prietenilor și nu mai rămăseseră decât obiectele din cămăruța lui Andrei Îce oricum îi aparțineau lui), un pat pliant în care Mioara își petrecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
negru mereu ondulat, care părea și mai absentă. „Bine, dar era musafir totuși“, zicea Andrei Vlădescu, cu ceva în voce care nu era al lui și m-a surprins și am întors capul spre el. Stăteam strânși roată în jurul unei măsuțe joase, pe taburete sau pe perne, cu picioarele adunate sub noi, ca Ileana Roman, sau întinse înainte, sub masă, ca Andrei Vlădescu. „Știam și eu ce mi-ai spus. Dar trebuia totuși“, insista Ileana Roman strângându-și halatul călduros peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
măcar o portiță, o șansă pentru...“, a început să spună. „Știu ce vrei să zici“, l-a întrerupt. „Dacă vrei, fac și asta. Dar îți spun că e inutil.“ „Te iubesc, Ioana.“ „O, Doamne!“, a strigat ea, trântind peria pe măsuță, ridicându-se și repezindu-se la el. „Oare, oare, oare chiar așa e? O, Doamne!“ L-a luat în brațe, i-a așezat capul pe umăr, mângâindu-i părul. „Ți-am spus să încetezi cu vorba asta. Te implor. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
privirile prin încăpere de parcă ar fi urmărit o umbră. Își clătina capul și părul negru și înfoiat îi sălta pe umerii înveliți în aerul albăstrui. Lumina amurgului îi cădea pe față și părea transparentă și strălucitoare. A întins mâna spre măsuța de alături, a ridicat un șirag de mărgele pe care le-a trecut dintr-o palmă în alta, fără să le privească, și pe urmă și le-a prins la gât. „O, dacă s-ar putea“, a spus într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mi place enorm. — Îmi permiteți...? Am făcut semn spre locul din fața ei. — Cum adică să nu vă permit? Cum aș putea... adică, e ceva nemaipomenit... E visul oricărui cititor, nu? — Și al oricărui scriitor, am spus eu mutându-mă la măsuța ei. Am stat așa un timp, zâmbindu-ne timid, neștiind cum să începem. — V-am urmărit în timp ce citeați, am spus. Ați ajuns la scena aceea extraordinară de la nuntă, nu? Da, da, la nuntă, categoric. E un capitol minunat, emoționant. — Mmm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am șters pata, m-a cuprins o frenezie a curățeniei. Am lustruit masa, am șters de praf etajerele și am atacat tăbliile. Le-am atacat cu atâta ferocitate, că am început să iau vopseaua de pe cercevelele ferestrelor și lacul de pe măsuța de cafea. Dar nici asta nu m-a mulțumit. Am stivuit mobila din camera de zi pe hol și am aspirat covorul. Am dus un mop în baie și am spălat robinetele, dușul și oglinzile. Am spălat closetul. Pe urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de la subsol. Singura fereastră îngustă și înaltă zăngănea neîncetat în rama ei, zguduită de furtună, până când părea că sticla ei se va crăpa. În timp ce Michael își despacheta valiza și își aranja pieptenele, aparatul de ras și punga de burete pe măsuța de toaletă, un sentiment tot mai acut de neliniște începea să-l învăluie. Oricât de absurde ar fi fost cuvintele majordomoului, ele sădiseră în el semințele unei spaime fără formă, irațională și începu să tânjească după camera de zi de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu spatele la oglindă și se reflecta în ea, aplecată ca să iasă din blugi. Ce cauți în camera mea? spuse Michael, clipind derutat. Phoebe se întoarse speriată și spuse: — Nu e camera ta. Arătă spre periile de păr și fardurile puse pe măsuța de toaletă. Astea nu-s lucrurile tale, nu? — Nu, sigur că nu, spuse Michael. Iartă-mă, dar se pare că nu înțeleg deloc casa asta. N-am vrut să te deranjez. — Nu-i nimic. Phoebe își trase la loc pantalonii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Phoebe calm. Îmi amintesc. Michael avu o scăpărare de inspirație. — Aș putea să cumpăr tabloul acela? Ar fi frumos să-l am... ca amintire. Mă tem că l-am distrus. Curând după aceea. Phoebe se ridică și se așeză la măsuța de toaletă, unde începu să-și perie părul. — Nu din cauza a ceea ce ți-am spus, cu siguranță...? Ea nu răspunse. — A fost o greșeală prostească din partea mea. — Unii oameni pot fi lezați ușor, Michael. Se întoarse spre el. Se înroșise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
corp, dar cam mototolit, și cu niște pantaloni cu multe buzunare, mă aștepta la recepție, cu o cană de cafea de la Starbucks Într-o mână și cu ediția din decembrie a revistei În cealaltă. Tocurile Înalte erau plantate ferm pe măsuța de sticlă din hol, iar sutienul negru de dantelă se vedea clar prin țesătura de bumbac absolut transparentă a tricoului. Rujul cu care era ușor mânjită buza cănii de cafea și părul roșu, cârlionțat care i se revărsa pe umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
adevăr primisem un compliment de la un om din echipa Runway pe tema vreunul element din vestimentația mea, s-ar putea să merite. Emily a continuat să mă analizeze preț de o clipă, după care și-a dat jos picioarele de pe măsuță și a suspinat dramatic: — Ei bine, hai să trecem la treabă. Ai mare noroc că ea nu e aici, a zis ea. Nu că nu ar fi o femeie grozavă, firește, pentru că Într-adevăr este, a adăugat ea Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
planat repede și scurt pe lângă niște fripturi senzaționale de miel și cotlete de vițel și, cu un efort de voință, am virat pe lângă porția de pizza cu roșii uscate la soare și brânză de capră (care se lăfăia pe o măsuță exilată Într-un colț al Încăperii, pe care toată lumea Îl numea „Colțul Hidrocarburilor“ă. Nu mi-a fost la fel de ușor să navighez pe lângă la pièce de résistence a sălii, și anume barul cu salate (cunoscut sub numele „Verdețuri“, adică: „Ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
din patru direcții, dar hoardele m-au lăsat să trec când le-am asigurat cu glas tare că nu atentez la ultimele patru cubulețe de tofu. Taman În partea din spate, lângă masa de cornulețe, care aducea oarecum cu o măsuță de machiaj, se afla unicul și Însinguratul raion În care se vindea supă. Însingurat, pentru că bucătarul-șef al acestuia era singurul din Întreaga sală de mese care refuza să gătească vreun fel de mâncare cu cantități reduse de grăsimi, sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Încă transportate la apartamentul Mirandei. Își dăduse un strat suplimentar de ruj strălucitor, mai Împrăștiase ceva pudră pe obraji, iar acum Îmi făcea semn să-mi termin treaba. Am Înhățat punga cu ziare și le-am scuturat grămadă pe o măsuță din biroul Mirandei, un fel de birouaș luminat separat, unde Emily Îmi spusese că Miranda stătea uneori cu orele și examina pozele făcute la ședințele cu fotomodelele. Dar tot acolo Îi plăcea să-i fie puse și ziarelele, și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
stacojie spre Emily și mi-am dat seama că, Într-adevăr, se holba la mine. — Buletinul e la zi? a Întrebat Miranda, fără a se adresa cuiva anume, În timp ce intra În biroul ei, Îndreptându-se, spre satisfacția mea, drept spre măsuța unde Îi aranjasem ziarele. — Da, Miranda. Poftim, a zis Emily cu mare deferență, a năvălit În urma ei și i-a Înmânat carnetul În care notam toate mesajele pentru Miranda, pe măsură ce veneau. Am rămas acolo tăcută și am urmărit-o din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
țoale Prada? Unde, În tot universul ăsta, un asemenea comportament putea fi considerat acceptabil? Chitanța pe care trebuia să o semnez zilnic pentru ca prânzul de nouăzeci și cinci de dolari să fie inclus În factura plătită de Elias-Clark era pe măsuță și am mâzgălit la repezeală o semnătură nedeslușită. Era semnătura mea, sau a Mirandei, sau a lui Emily, sau a lui Mahatma Gandhi, nimeni nu și-ar fi putut da seama În momentul ăsta a cui era, dar nu conta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fuma o țigară și bea un lichid incolor, care sigur nu era apă, dintr‑un pahar de cocktail. — Parcă era vorba că nu fumăm În apartament, i‑am zis eu și m‑am trântit lângă ea, aburcându‑mi picioarele pe măsuța de lemn pe care mi‑o dăduseră ai mei. Nu că mi‑ar păsa cine știe ce, dar era regula impusă chiar de tine. Lily nu era o fumătoare Înrăită ca subsemnata, ea fuma de regulă numai când era beată și nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
până atunci, dar venisem cu rucsacul În spinare și stătusem la un motel ieftin În partea cealaltă a orașului, și ceea ce văzusem atunci nu se compara nici de departe cu buticurile șic de confecții și cu aceste cafenele adorabile cu măsuțe la stradă, văzute acum de pe bancheta din spate a unei limuzine. Chiar m‑aș putea obișnui cu toate astea, am gândit eu În timp ce șoferul a cotit ca să‑mi arate de unde pot să cumpăr câteva sticle de apă, dacă aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Daily pe care cineva de la birou - probabil Allison, care, după atâția ani În slujba ei, Îi cunoștea obiceiurile cotidiene - i‑o trimisese prin fax, În vreme ce doi bărbați superbi Îi făceau unul coafura, celălalt machiajul. Un platou cu brânzeturi trona pe măsuța antică de lângă ea. Discurs? Ce discurs? Singura activitate planificată pentru azi, În afara prezentărilor de modă, era un soi de dineu oficial pentru acordarea unor premii, unde Miranda probabil avea de gând să stea numai cincisprezece minute, ca de obicei, Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]