2,843 matches
-
da un aer de nespusă blîndeță. Ochii nu mai aveau acea sălbatică și noptoasă strălucire în adâncimea cărora fulgera întunecosul amor și întunecoasa dorință... ci, limpeziți, nespus de adânci, te-ai fi uitat zile întregi în ei. Liniște și o melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierichonului, a cărei frumuseță nu se trece. Ea s-- apropia încet prin aleele străbătute de seninul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
da un aer de nespusă, blîndeță. Ochii nu mai aveau acea sălbatică și noptoasă strălucire în adâncimea cărora fulgera întunecosul amor și întunecoasa dorință... ci, limpeziți, nespus de adânci, te-ai fi uitat zile întregi în ei. Liniște și o melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierichonului, a cărei frumusețe nu se trece. Ea s-apropie încet prin aleele străbătute de seninul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
închis ochii și-am visat... ce?... Nu știu. Când i-am redeschis, eram singur în cimitiri. Luna revărsa printre arborii ninși și străluciți în haina lor argintie o lumină dalbă ca visul de vară, iar bătrânul cioclu arunca încet, nepăsător, melancolic bulgării ce sunau pe scândurile uscate ale sicriului. Un vis de moarte, de mormânt, iată tot. Când mă întorsei și intrai în mansarda mea, Ioan sta lungit drept pe patul meu, părul său era răslățit ca noaptea pe perina albă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aruncîndu-mă în genunchi, am coprins cu beție talia ei cu amândouă mînile și-mi apăsai capul amețit de amor în poalele ei. Astfel, în atitudinea această, ea-și întinse brațele pe clape și-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII 196} mă tâmpea și mai mult. N-auzeam note și armonie ci numai un vuiet melancolic și voluptos, care se pierdea încet, încet. Îmi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și-ncepu să bată clapele cu o vioiciune melancolică; era un valț turbat, înamorat și trist, a unuia din maeștrii germani, ce mă amețea, {EminescuOpVII 196} mă tâmpea și mai mult. N-auzeam note și armonie ci numai un vuiet melancolic și voluptos, care se pierdea încet, încet. Îmi ridicam capul, priveam cu atâta amor în fața ei roșită de căldură și strînsoa-ea brațelor mele, simțurile mele erau îmbatate și nu puteam răspunde de ele de iritate ce erau, privirea mea era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de flori albe și roza pe frunțile noastre - parfumul îmbătător al primăverei {EminescuOpVII 199} împluse cu suflarea sa răcoare și virgină piepturile noastre, gură-n gură îi sorbeam suflarea, ea, cu genele jumătate închise, nu rezista de fel dezmierdărilor mele melancolice... numai luna veghea ca un dulce soare de argint asupra îndelungului nostru amor! A doua zi, sculîndu-mă fericit de pe patul meu cel vârtos de paie și aninîndu-mi mantaua de umere, începui să colind stradele orașului: o cocardă tricolor - român în
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
greoaie scârțâiau carele cu lemne ce veneau din munte; românii ședeau culcați pe foale în vârful carălor sau, mergând alături, șuierau doine bătrâne și triste ca suvenirile trecutului. Toate farmecele unei nopți de vară - lună albă și stele aurii, fluierul melancolic și câmpii ce par a adormi, iar drept în față, bătrânii urieși de piatră, munții, ce acum păreau încununați de stele ce tremurau asupra frunților lor. Mergeam neoprit prin cărările albe ce duceau crucișe pin lanurile, unele încă verzi, mergeam
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
horă orcîte [o] chiuitură cu vorbe cu tot. Astfel ședeam lungit seri întregi cu capu-n poalele ei, pe când vitele se-ntorceau mugind greu de prin munți, iar talancele de la gâturile vacelor cu ugerul greu de lapte suna alene și melancolic prin atmosfera cea dulce a serei. Revoluțiunea ardea în câmpia Transilvaniei, dar mie ce-mi păsa de toate. Pentru realitate eu eram omorât... Nepăsare leneșă, lene de-a cugeta, lene de-a simți, abrutizarea cea mai adâncă și mai idioată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vinete devenise arămii, fața era palidă ca totdeuna. șezui cu desăvârșire la capul lui și mă uitam lung la el. În fine îl scuturai încet de braț, încît își deschise ochii. Cam somnoros, el mă văzu și, cu lenea cea melancolică pe care numai somnoroșia o răspîn [dește ] pe față, el îmi încongiură gâtul cu brațul lui și surâzând alene zise: - Tu aici? Surâsul cel liniștit arăta pe-un om fără pasiune, fața lui era sântă, ca să zic așa - se cunoștea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
legăna alene pe Mureș, făcând să tremure lungile și groasele funii de tei cu cari era legată, de țărmuri. Sasul se puse-n ușa cea mare a moarei pe-un pietroi neted ca o bancă și, aprinzîndu-și luleaua, se uita melancolic la răsărirea luceafărului de sară. Eu mă așezai lângă el, înnopta din ce în ce mai mult, când din deodată auzii un bucium vuind cu jale. - Sunt ei! zisei eu sărind în sus și apucând înspre câmp dar uitîndu-mă înapoi cam de la 40 de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
blană, cu fața vânătă, c-o legătură de chei mari și teribile, c-un felinar. El era urmat de soldați cu sabiile scoase, cari luceau slab în lumina felinarului. Îmi ordonă să mă scol. Turnul unei biserici de pe Neva sună melancolic trei ore după miezul nopții. Ieșirăm din închisoare, în curtea ei încunjurată cu multe ostrețe de fier până la gigantica poartă de piatră. M-am uitat înapoi să văd acel negru palat de uriaș, ce s [e]-nalța în cer asemenea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să moară în acel moment... - Ai milă de mine, rugă el cu glasul muiat, ai milă de mine... Ea se-mbrăcă iute în hainele cu cari fusese îmbrăcat el pe scenă... Ce frumoasă era astfel. Era un pagiu frumos și melancolic, un Hamlet - femeie... - Astfel mă joc cu tine... ca tigresa cu prada sa... Căci ești prada mea, Angelo... fiecare sărutare a mea va fi un voluptuos martiriu pentru tine... fiecare-mbrățișare - un iad de întunecoasă și dulce durere... Asta-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în noi; în curând va fi vestejit, în curând sufletul și inima lui se vor răci și îmi vine să plâng... îmi vine să fug, să las pe astă virgină cu chip de Adonis să înflorească în umbra cugetărilor lui melancolice... și să moară cum o floare moare, cu toată primitiva ei frumusețe... astfel cum a mai murit o dată... de gândeai că e un înger înmărmurit, să nu-i brăzdeze pasiunile fața lui cea netedă și rotunzită în ovalul ei, să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el adormi adânc, foarte adânc, de astă dată fără să-i pese de cancelaria lui de mâni sau de alte treburi. În somnul lui cel adânc auzea însă mormăind primprejurul [său] ca niște roiuri de albine, dar foarte trist, foarte melancolic. De mai multe [ori] voise să-și scuture capul, ș-atunci, încordîndu-și vederea, zărea o mulțime de lumini aprinse, dar apoi recădea repede în somnul lui adânc și nu mai pricepea nimic [din] acel murmur misterios si tânguitor de roi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nemișcat, pe care naturi estreme în afectele lor o doresc atât de mult. I-ar fi fost urât dacă urâtul n-ar fi fost atât de dulce, un urât ca mirosul florilor de măr cari cad scuturate de vânt, urâtul melancolic ce naște în om după ce a citit un idil sau o poezie liniștită, intuitivă, cu bucurii și nefericiri modeste; în asemenea momente omul tânăr simte intrând în el liniștea bătrâneței și mai că-ți vine să te apuci de lucrul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
deal curtea bătrânului Oleanu. Ea avea forma descrisă mai sus. Înfundată în cercul curții, încunjurată de pomăt, albă și invitatoare, ea avea un cerdac încăpător, în care sta bătrânul sara, cu ciubucul în gură și cu fesul pe ceafă, uitîndu-se melancolic la priveliștea ce se întindea sub ochii lui. În aceasta curte se născuse Iorgu. Să ne familiarizăm cu casa întreagă în simpla ei frumusețe și cu copilăria eroului nostru. Cuconul Vasile Creangă era bogat și om bun de suflet. Oamenii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
atât de frumoase, ca niște povești, și era ușor de a pune în ele un înțeles mai adânc. Visele acestei copile erau firești în frumuseța lor. Mamă-sa murise puțin după naștere-i, și tată-său, un om tăcut și melancolic, care ședea toată ziua închis în casă, nu-i da ocaziune de veselie or distracțiune. Ea deveni meditativă, și un copil nu cugetă, ci visează. Somnul ei nu era decât o continuare a cugetărilor de peste zi. În urmă îi muri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
epilepsia sau isteria) conduce la ceea ce astăzi am numi epuizare psihică datorată contracției nervilor și obosirii pneumei interioare oricărui corp animal. Galenus vede în reținerea abruptă de la orice activitate sexuală un risc major, având între altele ca posibile efecte depresia melancolică ori abulia 2. El face parte din suita de gânditori antici care valorizează substanța generativă (mai cu seamă sperma bărbătească) drept produs al naturii care reglează economia umorilor corpului. De aceea, activitatea sexuală poate avea efecte restauratoare pentru foarte mulți
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sfîșieri”, „orașul ca un cimitir”, „tristețea panoramelor de pe cheiul mohorît și apăsător”, parcurile unde „bănci și lumini În toamnă putrezesc” cu „pomi singuratici și triști”, În „desfrunziri”, și „despletiri” tînguitoare. CÎte o strofă sintetizează expresiv această atmosferă dezagregantă, generatoare de melancolice rememorări: E pustiu șie frig În odăi stinse Toată viața o regăsești ca pe un ceasornic oprit Auzi sufletul căzînd, poate sînt frunze, Pásul tău prin amintire sîngerat și rănit. (Despărțiri) „Rătăcirile”, „preumblările bolnave” sînt de asemenea variante ale periplului
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
solitudinii se conturează În „plecarea celor din urmă prieteni”, pe o corabie incendiată; În Copacul-centaur libertatea poetului rămîne limitată la reveria dintre „pereții strîmți” ai odăii, iar după elogiul „scrisului dumnezeiesc de liber” urmează, În finalul Pădurilor orchestre, aceste rînduri melancolice: „Dar vocea ta, cîntecul nostru, scrisul acesta mărunt, nu sunt decît scoicile și brățările uitate pe țărm și pe care un braț al mării lunecos le adună și le face să dispară”. Poetul-personaj trăiește Însă cu o particulară frenezie - ca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
cornuri și trîmbițe, și de atunci, din viorile prefăcute În rădăcini, au crescut paltini Înfiorați, din flaute au crescut fagii, din piculine mesteacănii, din violoncele și contrabasuri stejarii și jugaștrii gravi, din cornuri și trîmbițe sonorii cedri, din harpe teii melancolici, din țitere subțiraticii plopi. Prin coroanele lor bogate vei deosebi Încă fiorul de alămuri și de coarde. Imnuri religioase, fanfare sărbătorești, chiote lungi de podgorie. De la nord, păsări venind fermecate de lumina acestor muzici. [...] Așa, pămîntul legat de cer prin
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
secolul II d.Hr., caracterul rezultă din predominanța uneia dintre cele patru umori fundamentale: sângele, bila galbenă, flegma (adică ceea ce curge din nas, numită și spută) și atrabila (sau bila neagră). Aceste patru umori determină caracterele sangvinic, coleric, flegmatic și melancolic, fiind prezente în vocabular și sub forma expresiilor „a-și vărsa fierea de mânie”, „a-și face sânge rău” sau a avea un „caracter flegmatic”... Amabil, răutăcios, simpatic, rece, altruist, limitat, boem... Confruntați cu extrema diversitate a cuvintelor care desemnează
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
o muzicalitate stranie, fluidă, pe care singurătatea o imprimă meditației. Cititorul se lasă repede convins de inutilitatea oricărei tentative de orientarea a semnificației, bănuind totuși, dincolo de aceste notații disparate, spațiile albe ale singurătății, nesfârșitele tăceri, ca un fel de preludiu melancolic al morții. Privite intens și de foarte aproape, lucrurile însele își pierd treptat concretețea, până într-atât încât „cămașa în carouri”, „un pahar spălat la chiuvetă”, „un pepene”, „un fier ruginit” se convertesc în indicii ale unor prezențe-absențe, devin ambigue
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de alte însușiri care să-l singularizeze, cu preocupări dintre cele mai banale (lectura gazetei sau a vreunui roman polițist, mai rar vizionarea unei piese de teatru, plimbări prin grădina orașului, singur sau în compania „câinelui de aer”, îndelungi și melancolice popasuri la bufetul termita, conversații prelungite cu prietenii sau cu diverse „zeițe”), mopeteiana își dezvăluie treptat resursele carnavalești. Iar protagonistul, în ciuda aparenței sale umile, se dovedește, până la sfârșit, o figură nu doar ieșită din comun, ci și emblematică pentru un
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
așadar că în spatele acestor „răsturnări” funambulești, care amestecă planurile într-o asemenea măsură încât nu se mai poate distinge dacă în poem e vorba „despre mopete-personajul, despre mopete-autorul, sau despre autorul-însuși deghizat în mopete”368, se află în fapt o melancolică intuiție a imanenței literarului, a faptului că totul a mai fost spus cândva, într-o carte, într-un text. De aceea, la Mircea Ivănescu până și cea mai prozaică însemnare apare „încadrată” de formule din speța acelui let’s pretend
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]