2,504 matches
-
Este fiul "iubit al lui El" și, în calitate de zeu, primește sacrificii ca și ceilalți membri ai panteonului. Pe de altă parte, el este un monstru acvatic, un dragon cu șapte capete, "Prințul Mării", principe și epifanie a Apelor subterane. Semnificația mitologică a luptei e multiplă. Pe de o parte, pe planul imageriei sezoniere și agricole, victoria lui Baal desemnează triumful "ploii" asupra "Mării" și a Apelor subterane; ritmul pluvial, reprezentând norma cosmică, se substituie imensității haotice și sterile a "Mării" și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
capete!" (traducere de Oldenburg, p. 198; cf. ANET, p. 137). Acest text face deci aluzie la o primă victorie a lui Yam împotriva Iu i Baal, urmată de înfrângerea sa (în acest caz, grație lui 'Anat), ceea ce corespunde unei teme mitologice bine cunoscute: înfrângerea și revanșa triumfală a unui zeu asupra unui monstru ofidian. ? 2 Cyrus H. Cordon, Ugaritic Manual, § 68: 28-31, traducere de A. Caquot și M. S/nycer. Leș relij>ions da Proche-Orient antique, p. 389. Religiile hittiților și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
că în ziua în care veți mânca din el vi se vor deschide ochii și voi veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul" (3:4-5). Acest episod, destul de misterios, a dat naștere la interpretări nenumărate. Fundalul amintește o emblemă mitologică binecunoscută: Zeița goală, Arborele miraculos și păzitorul său, Șarpele. Dar în locul unui erou care triumfă și ia în stăpânire simbolul Vieții (fruct miraculos, fântâna tinereții, comoara etc.), povestirea biblică îl prezintă pe Adam victimă naivă a perfidiei șarpelui, în fond
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
constituie, în fond, o istorie sfântă: ea explică originea lumii și, în același timp, actuala condiție umană. Desigur, pentru evrei, această "istorie sfântă" a devenit exemplară după Avraam și, mai ales, prin Moise; dar aceasta nu invalidează structura și funcția mitologică a primelor unsprezece capitole ale Facerii. Numeroși autori au insistat asupra faptului că religia lui Israel nu a "inventat" nici un mit. Totuși, dacă termenul "a inventa" e înțeles ca indicând o creație spirituală, munca de selecție și de critică a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
primelor unsprezece capitole ale Facerii. Numeroși autori au insistat asupra faptului că religia lui Israel nu a "inventat" nici un mit. Totuși, dacă termenul "a inventa" e înțeles ca indicând o creație spirituală, munca de selecție și de critică a tradițiilor mitologice imemoriale echivalează cu emergența unui nou "mit", altfel spus, a unei noi viziuni religioase a lumii, susceptibilă de a deveni exemplară. Or, geniul religios al lui Israel a transformat raporturile lui Dumnezeu cu poporul ales într-o "istorie sacră" de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
erau păstori de oi pe cale de sedentarizare 14. E de ajuns să amintim că există un anumit număr de analogii între obiceiurile patriarhilor și instituțiile sociale și juridice din Orientul Apropiat. Este de asemenea admis că multe lucruri din tradiția mitologică au fost cunoscute și adaptate de patriarhi în timpul șederii lor în Mesopotamia. Cât privește religia patriarhilor, ea se caracterizează prin cultul zeului părinților 15. Acesta este invocat sau se manifestă ca "Dumnezeul tatălui meu/tău/lui" (Facerea, 31:5 etc.
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
prin pustiu, moartea lui Moise și cucerirea Canaanului sub conducerea lui losua. De mai bine de un secol, critica s-a străduit să separe elementele "verosimile" și, prin urmare, "istorice", din aceste narațiuni biblice, de masa de excrescențe și sedimentări "mitologice" și "folclorice"23. S-au folosit, de asemenea, documente filologice și arheologice referitoare la istoria politică, culturală și religioasă a egiptenilor, canaaneenilor și a altor popoare din Orientul Apropiat. Cu ajutorul unor asemenea documente se spera să se clarifice și să
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
l'androgyne, pp. 108 sq. 31 J. Gonda, "Gods" and "Powers", pp. 75 sq. Religia indo-europenilor. Zeii vedici El este eroul prin excelență, modelul exemplar al luptătorilor, adversarul redutabil al populațiilor Dasyu ori Dasa. Tovarășii săi, Măruții, reflectă, la nivel mitologic, societățile indo-iraniene de tineri luptători (maryă). Dar Indra este demiurg și fecundator totodată, personificare a exuberanței vieții, a energiei cosmice și biologice. Neistovit băutor de soma, arhetip al forțelor genezice, el declanșează uraganele, stârnește ploile și comandă tuturor apelor 32
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
pluralitatea zeilor la un singur principiu divin: "cel ce este doar Unu, poeții inspirați îl numesc multiplu" (1,164,46). să fie pur spirituală, adică accesibilă omului numai după moarte (Satapatha Br., X, 4, 3, 9). Există și alte explicații mitologice ale originii morții, în Mahăbhărata, moartea este instaurată de Brahma ca să ușureze Pământul, împovărat de o masă umană care ar fi amenințat astfel să se reverse în ocean (VI, 52-54; XII, 256-58). Unele dintre aceste mituri privind nașterea zeilor și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
serie ierarhică variabilă. Sacrificiul este asimilat ascezei, dar de la un anume moment ceea ce contează este înțelegerea principiului care justifică asemenea asimilări. Foarte devreme, o dată cu Upanișadele, înțelegerea, cunoașterea (jnănă) va fi ridicată la un rang înalt, iar sistemul sacrificial, cu teologia mitologică pe care o implica, își va pierde primatul religios. Dar acest sistem întemeiat pe superioritatea "înțelegerii" nu va reuși, nici el, să-și mențină supremația, cel puțin pentru unele părți ale societății. Yoginii, de pildă, vor acorda o importanță decisivă
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
8. Este vorba, desigur, de un scenariu mitico-ritual egeean, având în centru Copilul divin, fiu și amant al unei Mari Zeițe. După tradiția grecească, țipetele noului-născut erau acoperite de zgomotele pe care le făceau Cure ții, lovindu-și scuturile. (Proiecție mitologică a grupurilor inițiatice de tineri celebrând un dans cu arme.) Imnul de la Palaikastro (secolele IV-III î. Hr.) laudă salturile lui Zeus "cel mai mare dintre Cureți"9. (E vorba probabil de un ritual arhaic al fertilității.) în plus, cultul lui Zeus
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
protectorul casei și simbolul belșugului. El veghează și asupra îndatoririlor și privilegiilor de familie, asigură respectul legilor, și, ca Polieus, apără cetatea. Într-o epocă și mai îndepărtată, el era zeul purificării, Zeus Catharsios, precum și zeu al 7 La nivel mitologic, acest episod explică transformarea ulterioară a Iui Zeus, izvorul "înțelepciunii" sale. 8 Asupra lui Zeus Cretagenes, vezi Charles Picard, Leș religions pre-helleniques, pp. 117 sq. 9 Cf. H. Jeanmaire, Courot et Couretes, pp. 427 sq. Lf) Euripide, fragment dintr-o
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
un loc important în tradițiile fabuloase legate de Apollon. Unii din discipolii săi legendari (Abaris, Aristeas) erau "hyperboreeni", și Orfeu era mereu pus în legătură cu Tracia. Dar e vorba de un septentrion care, deși treptat descoperit și explorat, păstra o aura mitologică. Mai ales acest septentrion imaginar a incitat și a hrănit creativitatea mitologică. În favoarea originii asiatice a lui Apollon se invocă faptul că cele mai însemnate lăcașuri de cult se află în Asia: Pătară în Lycia, Didymos în Caria, Claros în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
săi legendari (Abaris, Aristeas) erau "hyperboreeni", și Orfeu era mereu pus în legătură cu Tracia. Dar e vorba de un septentrion care, deși treptat descoperit și explorat, păstra o aura mitologică. Mai ales acest septentrion imaginar a incitat și a hrănit creativitatea mitologică. În favoarea originii asiatice a lui Apollon se invocă faptul că cele mai însemnate lăcașuri de cult se află în Asia: Pătară în Lycia, Didymos în Caria, Claros în lonia etc. Ca atâția alți zei olympieni, el pare un nou venit
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
să-ți aducem, în chip de cult?" (Y., 34: 12). ' Ar fi dificil de justificat prezența, în partea cea mai venerabilă a Avestei, a atâtor detalii concrete, dacă acestea nu ar reprezenta amintirile unui personaj istoric. E adevărat că elementele mitologice abundă în biografiile legendare ulterioare ale Profetului, dar așa cum am amintit, e vorba de un proces bine știut: transformarea unui personaj istoric important în model exemplar. Un imn (Yast, 13) exaltă nașterea Profetului în termeni mesianici: "La nașterea sa și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
46 Se cunoaște semnificația acestui motiv mitic: construirea unui templu în cer, de către membrii panteonului, exaltă victoria (de multe ori de tip cosmogonic; cf. Marduk) a unui zeu și consacră promovarea sa la treapta supremă (cf. Baal). Evident, acest episod mitologic se traduce pe pământ prin ridicarea unui sanctuar în onoarea/eului (cf. § 50). Zarathustra și religia iraniană aceste cuvinte: "prin planta barsom noi îi adorăm pe Mithra și Ahurâ, glorioșii (Stăpâni) ai Adevărului, incoruptibili în veac: (noi adorăm) stelele, luna
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
nici luna, nici stelele nu strălucesc acolo 65. E vorba de o eshatologie arhaică, poate indo-europeană (cf. iama Fimbul, în tradiția germanică), dar care nu corespunde deloc viziunii zoroastriene. Se înțelege totuși de ce s-a introdus Yima în acest scenariu mitologic despre sfârșitul lumii: el era regele fabulos al Vârstei de Aur, și în vara erau păstrate, mai exact "salvate", semințele unei umanități viitoare, gata să cunoască, după catastrofa eshatologică, existența paradisiacă a "începuturilor". O altă idee eshatologică vine să se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ajută deloc la înțelegerea mitului. De la început, cu greu putem concepe un hieros gamos între zeul celest și Pământul Mamă care să se sfârșească prin combustia acesteia din urmă. Pe de altă parte, și e esențial, cele mai vechi tradiții mitologice insistă asupra acestui fapt: muritoare 2, Semele a zămislit un zeu. Această dualitate paradoxală a lui Dionysos îi interesa pe greci, căci numai ea putea să explice paradoxul modalității de a f i a zeului. Născut dintr-o muritoare, Dionysos
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ca Herodot (II, 49) îl considera pe Dionysos ca "introdus târziu", și în Bacchantele (v. 219) Pentheu vorbea despre "acest zeu târziu venit, oricare ar fi el". Oricare ar fi fost istoria pătrunderii cultului dionysiac în Grecia, miturile și fragmentele mitologice care fac aluzie la opoziția întâlnită au o semnificație mai profundă: ele ne informează atât asupra experienței religioase dionysiace cât și asupra structurii specifice a zeului. Dionysos trebuia să stârnească rezistență și persecuție, deoarece experiența religioasă pe care o suscita
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de vie și s-a interpretat mitul sfâșierii sale ca ilustrând "pătimirea" cerealelor sau prepararea vinului; deja mitografii citați de Diodor, III, 62. 6 Cf. Textele și referințele discutate de W. Otto, op. Cit, pp. 162-164. "Dispariție", "ocultare" sunt expresii mitologice ale coborârii în Infern, deci ale "morții", într-adevăr, era arătat la Delfi mormântul lui Dionysos; se vorbea, de asemenea, de moartea sa la Argos. De altfel, atunci când Dionysos era invocat din adâncul mării (Plutarh, De Iside, 35), în ritualul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
pe munți, ca Atlas sub munți,/ într-o stea stinsă, mai stinsă, mai rece,/ îngerul ei făclier/ ca un păianjen se clătina de colți -/ doar valurile albe de sare/ luminând extraordinara somnolență/ păreau pisici mângâiate pe spinare." (Steaua Venerei). Trimiterile mitologice conturează și ele imaginile acvaticului ca spațiu al nediferențierii, al ștergerii limitelor dintre adânc și înalt, apa somnolentă e una a retragerii din conștient în inconștientul caracterizat prin aceeași nediferențiere. Iubita cu surâs neutral se încadrează tot în seria poemelor
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
niciodată aici pentru un refuz al divinității și o acceptare a demonicului. Ambele categorii conviețuiesc. E mai aproape de viziunea din poemele lui Lucian Blaga, fără să existe la Tonegaru nici intenția, nici tentația de a proiecta totul într-un univers mitologic sau mitologizant. Tentația demonică, dacă se poate presupune că e reprezentată de această "Sonată a Diavolului", este derizorie și neluată în seamă. Tocmai descriptivul acesta sec aproape e poate mai impresionant decât orice retorisme. "Acum sub Luna lipsită de-un
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
mână la fereastră:/ e mâna mea din panoplii/ care agită smintită batista cea mai albastră". După modernismul puternic metaforizant, Tonegaru propune o poezie a vagului, a ambiguității date nu de ecartul metaforei, ci de ruperea frastică și de proiectarea concretului, mitologicului, poeticului, banalului, senzualului, grotescului chiar pe același plan într-un fel de colaj improvizat, într-un joc tragic cu limbajul sau cu viața. Poemul devine aproape unul ekphrastic, tablou ireal ale cărui margini se pierd în universul cotidian. Imaginarul clasic
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Caraion)9), într-una din variante, versul „Aud șuvoaiele plîngînd” cu „Aud materia plîngînd...”, Bacovia a avut intuiția enormei puteri evocatoare pe care o are acest cuvînt. „Cuvîntul «materie» - remarca Blaga, care îl folosește în «Lucrătorul» - este plin de rezonanțe mitologice: el vine dintr-o epocă cînd materia era privită ca principiu matern al lumii sau chiar ca o divinitate maternă”10). „Aud materia plîngînd...” înseamnă aud întreaga natură, în profunzimi, totul. A doua performanță decurge din acuitatea auzului. Unii poeți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Ion Barbu. De ce totuși, pe planul receptării, ea interesează pe mai mulți decît poezia acestuia? Un răspuns ar fi că emoția, ceea ce „izvorăște din inimă”, are un impact mai puternic și e mai rezistentă decît „experiențele și transfigurările” intelectuale, aluziile mitologice ori de alt gen, care adesea nu sînt pricepute ori se uită repede. Alt răspuns ar fi că Bacovia e mai comprehensiv în fața lumii, pe care o integrează mai larg în versurile sale, cu aspirațiile și dezamăgirile ei. E mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]