1,909 matches
-
Vocabularul de psihologie, asimilează termenul de vigilență cu cel de atenție. Mackworth a folosit termenul de vigilență pentru a descrie menținerea la un nivel înalt a performanțelor de detecție a unor mici modifică ri care apar neregulat într-o ambianță monotonă. Modelul tipic al testului de vigilență propus de el poartă denumirea de testul ceasului "clock -test" și constă în observarea prelungită a mișcării unui indicator, care parcurge întreg cadranul unui ceas în timp de 100 de secunde efectuând câte o
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
și concentrării asupra aceluiași obiect sau activități. Stabilitatea nu constă în încremenirea atenției, ci presupune anumite fluctuații, dar care nu întrerup orientarea de bază a activității Fenomenul fluctuației iese în evidență în experimentele în care activitatea solicitată este ușoară dar monotonă (bifare de cifre, litere sau calcule simple aritmetice). Într-un astfel de experiment se observă că la anumite intervale, mai mult sau mai puțin regulate, apar blocajele. Aceste blocaje sunt mai frecvente atunci când scade conținutul de oxigen cu 60 % din
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
asigură momentele de odihnă necesare unei activități de durată. 3) Concentarea atenției presupune orientarea între o dominantă, un focar de excitație, și zonele învecinate relativ înhibate. Examinarea stabilității atenției se face în laboratoarele de psihologie prin teste care solicita sarcini monotone: teste de baraj sau de operații aritmetice simple. Aceste teste se numesc teste de atenție concentrată (vezi "Aptitudinile și măsurarea lor" , Bontilă, Ministerul Muncii, 1978). 4) Distributivitatea este acea însușire a atenției care permite persoanei ce o posedă posibilitatea de a
by MIHAELA ŞERBAN [Corola-publishinghouse/Science/1002_a_2510]
-
vălurit, melodios al acestor cărări în imagine are o eleganță care poate ajunge la frivolitate. Liniile înfloresc în compoziție și îi dau o factură muzicală, destinsă, grațioasă. Dar comentariile de până acum au vizat doar sugerarea bidimensională prin trasee egale, monotone, fără schimbări de duet pe parcursul liniei. Cu totul alt aspect are imaginea atunci când își propune să sugereze și a treia dimensiune, adică să spațializeze formele. Aici intervin elementele de perspectivă care se adună, adică tind către un punct, două, trei
Arta compoziþiei by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
de moduri universale de raționalitate, lecțiile istoriei au fost reduse la afirmația că nimic substanțial nu se schimbă vreodată. Asemenea asumpții au negat diversitatea experienței umane și posibilitățile de schimbare și diferență semnificativă, transformând astfel istoria internațională într-o poveste monotonă despre "recurență și repetiție". Analiza istorică aproape că a devenit o recitare rituală de pasaje din celebrele lucrări ale lui Tucidide, Machiavelli și Hobbes, toate cu scopul de a "demonstra" natura de neschimbat a relațiilor internaționale, justificând formulările teoriilor din ce în ce mai
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
avem senzația că suntem stăpâni pe soartă.” (J. Conrad) Urciorul nu merge de multe ori la apă. (Norocul nu trebuie forțat. În plan psihologic, efectele negative ale supralicitării se constată atunci când activitatea, desfășurată mereu prin aceleași procedee, devine cu timpul monotonă, plată, lipsită de creativitate, ceea ce determină abandonarea ei.) Mai degrabă pierzi un prieten dacă-i ceri, decât dacă-l refuzi. (Probabil din teama pe care acesta o resimte gândind că, o dată ce ne-a servit, ne vom face obiceiul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
arta de a spera, de capacitatea celor doi de a-și oferi reciproc surpriza descoperirii unor noi trăiri sufletești. În absența unei astfel de capacități, obișnuința pune tot mai mult stăpânire pe relația erotică, rutinând-o.) „...automatismul, repetiția uniformă și monotonă, este mormântul sentimentului, al stării vii și fecunde. Prin repetiție se creează o crustă din care se retrage sentimentul și, o vreme, asemenea crustă golită de viață este luată drept expresie a unei ființe vii. Așa se retrage cu timpul
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
spune despre Calul verde că este o "farsă tragică". Ilie Popescu, eroul piesei, e un "om fără însușiri", un funcționar onest și chiar zelos, manifestînd o neașteptată pasiune pentru o muncă pe care o bănuim cum nu se poate mai monotonă. Soția lui, Mina, se dedică, în chip iarăși surprinzător și cu un devotament demn de o cauză mai bună, exclusiv activităților domestice, cu unicul scop de a-i asigura soțului condiții ideale pentru a se realiza (?) pe plan social. Situația
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fie prezent În biblioteca Institutului francez prin cîteva volume (de exemplu Un anneau d’argent a l’oreille,1982) scrie detașat, fără miză, cu umorul și spiritul ludic proprii polar-iștilor francezi de azi; dar și cu flegma, cu expresia monotonă și chivernisită care-i pune În evidență micile explozii tehnice, parcă involuntare - ambele, atribute ce se regăsesc, ridicate În rang, la Echenoz. Romanul susmenționat al lui Tony Duvert este un polar cu convențiile revizitate al cărui protagonist nu ratează uniforma
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aveam chef să mănînc cu ceilalți. În relațiile cu semenii devii; e ceea ce le face greu de suportat”. Uneori Însă formulele sînt fericite, ca atunci cînd, vorbind despre viața tihnită a miliardarilor cu yacht, Houellebecq o găsește “În același timp monotonă și romanescă.” Personajele feminine sînt În romanele lui Houellebecq „ceilalții” bărbaților. Nu greșim dacă spunem că ea este În esență celălalt sex asupra căruia scriitorul stăruie cu Încăpățînare. Iubirea masculină, În acest roman, este definită ca egoism. Autorul trebuie că
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cititorului. Devine așadar limpede cum se face că literatura feminină răspunde atît de bine imperativelor autenticiste ale receptării contemporane a literaturii. La fel de clar putem Înțelege cum, În aparență paradoxal, o scriitoare trash ca Virginie Despentes ajunge, la „maturitate”, să adore monotonul roman Le Bébé al Mariei Darrieussecq, scrisă după ce autoarea Truismes-lor devenise mamă. Ar trebui așadar să ne așteptăm ca scriitoarea, mult mai neîndemînatică În disimulări decît scriitorul, să caute alte mijloace de ficționalizare compensatoare. Cel găsit este, cred, „invenția”. Atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
autonomie care le poate potența mesajul. Influențată probabil de editor, ea a renunțat la poezie și a reușit o nouă succesiune, tot aleatorie, de schițe Întinse pe cîteva pagini, unde cupluri de personaje - tată-fiu, soț-soție, frate-soră, etc. - duc vieți rapide, monotone, dependente de o serie de meserii transistorice, În locuri transistorice, vieți care de cele mai multe ori sfîrșesc tragic. Tragicul apare Însă atenuat de mecanismul diegetic, acționat artificial, care funcționează dintr-o formidabilă inerție: personajele fiecărei schițe au numele monosilabice și paronime
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cinism, parodie. Este o literatură de interior, adresată occidentalului urbanizat care-și petrece toată viața În diverse interioare funcționale, standardizate, impersonale, pe care totuși, cu efort, le poate ocui și le poate impregna de locuirea lui. Este o literatură adesea monotonă, senzație nu foarte supărătoare, Însă, pentru că temperatura camerei nu se impune sensibilității epidermice cu nimic, este temperatura care adoarme simțurile și nu stimulează, prin experiențe senzoriale de prag, operația deductivă de discriminare și cea intelectuală de uimire. Este, apoi, literatura
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai trivial cu putință: intră Într-o menopauză foarte precoce (Les Champs d’honneur, pp. 145-152). Ca și În cazul altor scriitori contemporani, procesul de Îmblânzire a morții - prin reprezentările propuse - este ușor de detectat. La Jean Echenoz o ploaie monotonă, tânguitoare, se transformă pe nesimțite Într-o ploaie cu sânge (În finalul romanului Nous trois). La Chevillard moartea produce guturai Mourir m’enrhume sau reprezintă o prezență perpetuă prin preluarea obligatorie a zestrei vestimentare a defunctului Boborikine de către personajul narator
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
clasică și, oricât ar fi experimentat după aceea și alte modalități, a continuat să scrie o poezie de nobilă inspirație și impecabilă execuție.7 Cu ecouri din Bacovia, Coșbuc, Anghel, Iosif, Voiculescu 8, poezia lui este un cântec continuu și monoton, alimentat de o muzică nostalgică și parcă obosită 9. Analog se înfățișează (dar în expresie mai palidă), producția lui Ion Rahoveanu. Pluralitatea răsunetelor din poezia epocilor anterioare dă stilului acestor poeți și al multor altora o tentă eclectică. Menționăm, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu ceas", editura Dacia, 1971; "Zeii asediați", editura Albatros, 1972. 8 "În roșii asfințituri te irosești fecund,/ Silabisire calmă de spații vegetale/ Mari pogorâri de aștri și fumuri lungi ascund/ Petrecerea, sub larmă, a ciclurilor tale." Poetul vorbește egal și monoton despre harta țării, despre apele Dunării, despre naștere și iubire, despre istorie: "Mă gândesc la femeile grece/ când umblau pe aici/ Naltă a crescut trestia/ seducător de mlădie. / Mă gândesc la femeile grece/ trestia-i cu amintiri". 9 "Toate fructele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care-ți dă fiori din cap până-n picioare. Aici nu știu de câte ori atingeam culmea plăcerii. Am tot încercat să număr, dar întotdeauna le pierdeam șirul. Totul culmina cu la pièce de résistance, o repriză de ploaie mocănească în tempo rar, monoton, dar tocmai prin asta răscolitoare, care te pătrunde până la oase... Ajungeam atunci într-o fază în care nu mă mai adusese niciun bărbat. Încetul cu încetul mă condensam, partea din mine care nu participa la luptă se evapora, nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
o anumită măsură munca deținutului. Nu avem informații despre cercetări semnificative pe tema muncii în penitenciare, dar, în același timp, se pot avansa câteva ipoteze în legătură cu avantajele posibilității de a presta o muncă: deținutul are posibilitatea să scape de ritmul monoton al vieții de detenție, de senzația de „irosire” a timpului; sumele obținute pot fi utilizate pentru satisfacerea altor necesități decât cele minime (care cad în sarcina administrației), aspect foarte important în cazul deținuților care provin din familii cu posibilități materiale
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
acum douăzeci de ani [schița din care citez a apărut în 1908]! Azi asiști la culesul viilor, cum ai asista la funcționarea unei fabrici oarecare. O fabrică, unde culegătorii, flăcăi și fete, își îndeplinesc munca lor automatic, tăcuți, cu regularitatea monotonă și hursuză a unor mădulare de mașini, nu cu zburdălnicia zgomotoasă cu care niște vioaie albine adună mierea de pe flori. I-am văzut pe culegători mîncînd răzlețiți cîte un codru de mămăligă și-o bucată de brînză, în mijlocul aceluiași silnic
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
prezențe te duc cu gîndul la întîmplări grave. Constrîngătoare, semnele sociale și cele naturale impun retragerea, închiderea în casă, unde, în lipsa altor ocupații, intelectualului nu-i rămîne decît să se dedice cititului cărților. Prelungită zile, săptămîni, luni, lectura devine însă monotonă, istovitoare. întrucît poetul (un ins „condamnat” la inactivitate) a mai trăit asemenea experiențe, cunoaște rezultatul. De aci anticiparea: „voi adormi”. Dar de ce, oare, adaugă și „uitat”? Pentru că, în „provinciile” lor (de remarcat că termenul „provincie” apare prima dată în „Plumb
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să se înfioare, alteori e înlăuntrul său, ca o oboseală, ca o „amețire” ori ca o „amorțire”. Moartea îl cheamă, îl soarbe, îi înmoaie cerbicea: fără violență, cu blîndețe. Vine, nu o dată, pe fluviile muzicii, îl prinde într-un vals monoton, continuu, înșelător: „Acum, suspină valsul, și mai rar,/ O, lasă-mă acum să te cuprind.../ -Hai, să valsăm, iubito, hohotind,/ După al toamnei bocet mortuar.” („Vals de toamnă”) Bacovia o ispitește, o invocă retoric, pentru impresionarea celorlalți, o tranformă în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
geamul unei fabrici o pală lucrătoare/ Aruncă o privire în zarea de azur”. Alteori dă dovadă că înțelege atît „voioasele vechi moravuri” de Arminden, „plăcerile de o zi”, cît și starea de „post festum”, cu întoarcerea „Spre necesarul randament/ Din monotona Muncă”. în fine, munca îl deprinde cu anonimatul („voi fi uitatul muncitor”) din viața socială și economică. Cine a introdus cuvîntul „pantofi” în literatura romînească? în poezie, Iancu Văcărescu, în „Ocheanul”, o așa-zisă „baladă” („Și în mulți cu rupți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
încet), mi-ar fi imposibil. M-aș împiedica de toți și toți s-ar împiedica de mine”. Azi însă lumea evocată de versul lui Bacovia pare că a dispărut și din orașul nostru. „Vals funebru, depărtat”, „Un vals îndoliat și monoton”. Pentru noi, valsul e rotire amețitoare, jubilație extremă, nu tristețe. Nimic din el nu ne amintește de moarte. Totuși Bacovia n-a inventat un astfel de vals. Au existat și „valsuri funebre”. în schița „Valsul” (volumul Simplu, p. 39), Traian
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cuvinte care măcar să îi amortizeze, dacă nu să îi obnubileze cu totul gândul morții. Eremitul preocupat de abstracțiuni, sedus de intuiții filosofice și servit de concepte dintre cele mai nobile ("amantă intuiția mi-a fost/ și conceptul slugă devotată" Călătorie monotonă sub soare) se transformă, în poemele de dragoste, într-un subtil psalmist al uniunii desăvârșite dintre animus și anima cea dătătoare, etern, de viață: "de-atunci poeți cu lira și îngeri cred că de va/ mai reveni silaba divină printre
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nuanțată de dîrele roșiatice și viorii pe care le lăsau razele de soare la apus, reflectîndu-se în cei din urmă nori. Această stranie și misterioasă panoramă se întindea pînă undeva departe de ei, împresurîndu-i cu o mare de nisip cenușie, monotonă și aparent fără nici o urmă de viață... Dar deodată se făcură simțite niște vibrații ce veneau dinspre pantele abrupte de pe vîrful masivului de stînci cenușii care formau un lanț muntos sculptat destul de bizar. Se ridicară în picioare și zăriră un
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]