4,695 matches
-
să se odihnească? — Sigur că da! Luke Încuviințează. Te rog transmite-le scuzele noastre tuturor. — Păi rămîi și tu cu ea? Venetia se Încruntă. — Luke, cred sincer că... Îi face semn să iasă cu ea din cameră și Îi aud murmurînd pe culoar. CÎteva clipe mai tîrziu, Luke apare iar În ușă, cu o carafă de apă. Cineva i-a legat papionul, observ brusc. Îmi vine să izbucnesc În lacrimi. — Becky, scumpa mea. Venetia crede că ar trebui s-o lași
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
țăndări aici, În fața ei. — Te simți bine? Fabia mă fixează curioasă. — Azi e... o zi foarte importantă pentru mine. Îmi scot un șervețel și-mi tamponez ochii. — Poți să-mi dai un pahar cu apă? — Iisuse, o aud pe Fabia murmurînd În drum spre bucătărie, e doar o amărîtă de revistă. Ok. Situația e sub control. Douăzeci de minute mai tîrziu, am reușit să-i fac pași Fabiei și casa pare cu adevărat să-mi aparțină. Am ascuns toate pozele Fabiei
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
nu e altă lenjerie de pat! Luke nu pare deloc entuziasmat. — Nu mai cumpăr lenjerie de pat! E... Tac, În clipa În care sună la ușă. — O să vezi. Ies iute pe hol. — Un pachet pentru dumneavoastră, semnați aici, vă rog, murmură curierul În clipa În care deschid ușa. Semnez repede pe agenda lui electronică, Înșfac plicul de poștă rapidă și mă Întorc spre Luke, care tocmai iese În hol. — Luke, am ceva foarte important aici, Îmi dreg glasul. Ceva care ar
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
sub privirile Încordate ale asistenței. Într-un final, se Întoarce. — Ai petrecut vreun pic de timp cu Becky? — Eu da! spune Suze, de parcă e În joc potul cel mare. Toată lumea se Întoarce spre ea și Suze se colorează vizibil. — Scuze, murmură. — Prima dată cînd am văzut-o pe Becky Bloomwood... Luke se oprește, mustăcind ușor. Tocmai Îl Întreba pe un tip de la departamentul de marketing al unei bănci de ce nu fac și cecuri cu coperte În alte culori. — Vezi? Venetia gesticulează
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
iarbă tăiată”, el vedea cum „în dreptul lunii se așază nori vineți/ Cu chenar de aur și formă de vultur”. Deasupra lui, „până târziu [...] cântau stelele”, în timp ce „suia la cer, asemenea ciocârliilor, cântecul greierilor,/ Slomneau copitele de pământ și clinchetul frâielor,/ Murmurau focurile ce parcă înviau, parcă mureau,/ Departe, la o stână din câmp, alcătuită din taine” (Tata se ducea în câmpia Ardealului). Impunându-și rigori clasicizante, în linia lui Pillat, R. nu rămâne la stanță și sonet, ci compune și în
RAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289147_a_290476]
-
Și, văzînd că nu-l slăbeam, la un moment dat, îmi ceru sticluța de coniac Vrancea pe care o purtam mereu asupra mea ca pe-o armă. El luă sticla, îi desfăcu dopul, vărsă cîteva picături pe vîrful degetelor și, murmurînd ceva risipise alcoolul în aer mișcînd din degete, scuturîndu-le. Abia atunci, cînd Sava rosti cu ochii în sus BOJE!, pricepui...Ce prost... Era vasăzică, Cel de Sus, era El însuși; era Zeul, hotărît să se retragă aici, la Baikal, din
Baikalul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17150_a_18475]
-
Cenușăreasa la balul prințului.La sfârșit, l-a condus pe Doru până la poartă. Acesta a îmbrățișat-o ușor și a sărutat-o pe obraz. Gestul nu a trecut neobservat, pentru că toate fetele își conduseseră colegii, prietenii. -Pe luni, i-a murmurat Doru la ureche și a plecat. A doua zi, duminică, toate fetele știau tot. Cota de popularitate a Măriucăi crescuse brusc. Ilinca o invită în dormitorul lor la prăjiturile primite de acasă, Petruța dintr-a douăsprezecea îi oferi trusa ei
CHAGRIN D AMOUR de STELUȚA CRĂCIUN în ediţia nr. 1932 din 15 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381245_a_382574]
-
l-am pierdut în adolescență, când îmi lăsasem brațul petrecut peste visare. Alteori, umbra este zglobie de frumosul murmurat al gurii mustoase, care alunecă, nu se știe cum, pe apusul soarelui, în fericirea cântului adierii de vânt. Acum umbra doarme, murmurând stelelor palide despre blândețea zilei de mâine. MONADĂ Citesc o scrisoare uitată, în miezul nopții, când nu mă mai pot bucura de nici un apus, de nici un răsărit. Căutam cartea Un veac de singurătate și-am găsit un teanc de scrisori
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
prozodice devin și ele mai complexe. Criticii au remarcat ecourile tematice și stilistice din poezia italiană, în special din maniera ermetismului, precum și (filtrate) reminiscențe din Lucian Blaga: „Pe lespezi de piatră se zdruncină ziua / și totuși mai suge lumină șopârla / murmură frunza de viță absența / boabelor ei de dulceață. În pulpa / verii bătrâne un vierme se gudură moale. Mieii demult au murit în speranța / ierbii mai dulci decât laptele mamei. Și iată acesta e leșul cetății/ de toamnă, cu oase golite
BOERIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285782_a_287111]
-
Ce era el anume în carne și oase/ din creștet în călcâie/ o tigvă de maimuță pe un ciot de homunculus/ fața pârjolită de gălbeneală și umbrită de crețuri/ gură zvârlind țipete a poruncă și-nfricoșare/ câți îl vedeau în preajmă murmurau în ei înșiși/ ia te uită cine peste noi tronează”. Câteva pagini din Poemul care își citește cititorul (2001) sunt compuse în spiritul poeziei optzeciste, S. fiind considerat a-i aparține tocmai „pentru că recurge la acest joc al relației dintre
STANCIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289864_a_291193]
-
toți. 4. Căci toți aceștia din prisosul lor au aruncat la daruri, însă din sărăcia ei a aruncat tot ce avea pentru viață.” Văduvele primeau ajutoare, chiar dacă nu vorbeau limba aramaică 45 („în zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, eleniștii [Iudei] murmurau împotriva Evreilor, pentru că văduvele erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi” - Fapte 6, 1), făcând, la rândul lor, gesturi de caritate - precum Tabita, binefăcătoarea văduvelor din Iope: „Și Petru, sculându-se, a venit cu ei. Când a
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
avea „cine să mai pune pentru dânsul” la Vodă [Buhuș era cumnat cu Șerban Cantacuzino, o soră a lui fiind măritată cu stolnicul Constantin Cantacuzino] și Șerban a fost nevoit să fugă]), și în starea posconjugală. „N-avu deloc grija” - murmură Nicolae Iorga - „numelui ei bun, nici față de soț în tinereță, nici, la bătrâneță, față de copii. La București, când Duca se pribeji a domni acolo, se zicea că Doamna iubește pe frumosul logofăt Șerban Cantacuzino cu lunga barbă neagră și adâncii
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
iar produsele să îi hrănească pe membrii familiei și să acopere cheltuielile casei, atât. Paraschiv, Achim și Nilă au o poftă nemăsurată de câștig și prima lor formă de răzvrătire față de autoritatea tatălui este nemulțumirea față de imobilitatea lui socială. Ei murmură și îl vorbesc de rău în sat că a dat porumbul ieftin și că, în genere, el „nu face nimic”, „stă toată ziua”. A face ceva este a face bani. Tinerii Moromete au simțul acumulării capitaliste, ei vor să transforme
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
elemente; literatura lui e parcă o simfonie cvasivegetală. Marin Preda, urmărind prosopopeea rurală, problematizează și adună sub proiectoarele gândirii circumvoluțiuni și conștiințe care sunt ale unei pături socotite amorfă, dar care nu-s amorfe, și pe care parcă le auzi murmurând introspectiv: „Prea multă mare, noi am văzut destulă mare” (l-am citat pe Cesare Pavese). Literatura lui Preda e o literatură a potențializării cerebrale, a focarelor nervoase. „Ce este stilul?”, se întreabă Apollinaire. Pentru o sută de oameni, o manieră
PREDA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
fără sfială / și mai ales fără acea rușine / pe care o așteptau din parte-ne / ca pe un legământ.// Erai din ce în ce mai palidă; / osul frunții tale mi se părea / vibrând ca o elice de argint / și apropiindu-mă / te-am auzit murmurând înfricoșată: / „O, dar ei chiar ne iubesc, ne iubesc / cu adevărat! Încotro să fugim? Încotro?” (Elice); „Să ne împăcăm,! - strigați, / să ne împăcăm, chiar dacă / asta nu vă va fi de-ajuns, / iar mulți dintre voi / nu ne vor fi iertat
TUDORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290290_a_291619]
-
natura de care poetul s-a simțit mereu aproape. Atâta „risipă” de imagini nu se mai întâlnise - s-a spus - decât la V. Voiculescu. Poetul nu evocă țara fizică, ci una transfigurată într-o „țară a ochilor”. A doua plachetă, Murmură tăcerile (1940), continuă cu aceeași simplitate să dezvăluie o sensibilitate netrucată, însă are o tematică mai diversă. Pe lângă pasteluri se întâlnesc poeme puternic impregnate de sentimentul religios (Scrisoare lui Iisus) sau de cel patriotic, înțeles ca asumare gravă a descendenței
ZEGREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290728_a_292057]
-
lucrurilor (1977), includ sonete care surprind uneori prin încălcarea versificației și prin impresia de ușoară domolire a fanteziei. Totuși, sensibilitatea, delicatețea, melodicitatea rămân caracteristice, multe poezii având aerul unor romanțe. SCRIERI: Către țara ochilor mei, pref. Victor Papilian, Cluj, 1938; Murmură tăcerile, București, 1940; Dar de nuntă, Sibiu, [1944]; Nopți ardelene, Sibiu, f.a.; Amfora de lut, pref. Tudor Arghezi, București, 1965; Sonete, București, 1969; Lăsați vulturii să zboare, București, 1975; Asemeni lucrurilor, București, 1977; Trei „Z”, ed. bilingvă, pref. Vasile Lechințan
ZEGREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290728_a_292057]
-
Iată cum învăluie lumea Calipso cu pătura stelelor, dăruită de atotputernicul părinte atlantic...” - meditează Ulise. Fiorul rece și îngrijorat al toamnei se strecoară pe sub chitonul țesut din lână ioniană de roabele Penelopei și îi pătrunde în suflet lui Ulise. Își murmură în barbă că a venit vremea să se retragă în sălașul meditației și se întoarce în liniștea casei lui Laerte, în care s-a născut și în care va muri. Îl întâmpină și îl îmbrățișează „soața bătrână cu caier de
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
el își regăsește totodată eul esențial, sufletul de copil. Munții din preajmă, „albaștri, vineți, de aur-verde”, păzesc „basmul copilului ce-am fost”. Totul, „pe Argeș în sus”, e plin de bucuria copilăriei: „Acolo unde-n Argeș se varsă Râul Doamnei/ [...] murmură pe ape copilăria mea”. Poetul se zărește pe sine, cel de odinioară, „sub bolțile de vii”, copil „ducând la gură un strugur de rugină”. Privind prin ochelarii bunicii, vede - în alt timp - un „băiat liniștit”, căruia „bunica-i dă pe
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
semnul apăsării și nesiguranței, neajunsurilor de fiecare zi adăugându-li-se panica demolărilor, Strada Parfumului, salvată de revoluție, făcând parte din perimetrul dintre Piața Muncii și Halele Obor, destinat sistematizărilor orbești. Memorabilă rămâne scena dărâmării bisericii Sfânta Vineri: o mulțime murmurând mocnit se adună zi și noapte în jurul lăcașului în care izbesc buldozerele și macaralele, în vreme ce peste toți se ridică o pulbere spectrală, îmbibată de miros de ceară și tămâie. SCRIERI: Poarta de sticlă, București, 1982; Fereastra de la Veneția, București, 1983
KERIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287710_a_289039]
-
un tărâm de lume mitică. Trecând printre crucile din „cimitirul bătrân”, poetul îi salută pe cei duși: „Bună dimineața, Grigorie! Bună dimineața, Filoftei! / - Bună dimineața, Ieronime”. El aude cum „plouă în munții Carpați peste oasele fraților mei”, cum „leuzele mamelor murmură repede ruga / De amintire nestinsă și dragoste”. Uneori e bântuit de sentimentul, atât de frecvent în lirica ardeleană, al dezrădăcinării, contrapunctat de dorința întoarcerii la vatră: „Eu am uitat cum crește grâul și am uitat să țin un plug, / privirile
MICU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]
-
Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Întâlnirea dintre Iisus și Zaheu devine o providențială binefacere. Zaheu abia își poate stăpâni bucuria. Arătând interes pentru „acest fiu al lui Avraam”, Iisus primește mustrarea oamenilor indignați că Învățătorul a oprit la casa unui păcătos. Dacă apostolii tac, mulțimea murmură (Luca 19, 7). Dar Iisus nu judecă după înfățișare (Ioan 7, 24). Copleșit de prezența Mântuitorului, Zaheu face o promisiune la timpul prezent: „Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
încununat parcă de o glugă; așa cum atîrna acolo, în mijlocul acelei liniști adînci, semăna cu capul Sfinxului din deșert. Ă Vorbește, enormă și venerabilă căpățînă, care, deși lipsită de podoaba unei bărbi, pari încărunțită de mușchiul ce-ți crește în smocuri - murmură Ahab. Vorbește, cap prea puternic și spune-ne taina pe care-o ascunzi. Dintre toți scufundătorii, tu te-ai scufundat cel mai adînc. Deși ești luminat acum de razele soarelui, te-ai vînzolit cîndva printre temeliile acestei lumi. Acolo unde
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
insultat. Dar nu-ți cer, pentru asta, să te ferești de Starbuck - ai rîde dacă ți-aș spune așa ceva. Ferește-te, însă, de Ahab, căpitane Ahab, ferește-te de dumneata însuți, bătrîne! Ă A prins curaj, dar totuși se supune, murmură Ahab după ce ieși Starbuck. Prudentă îndrăzneală! Dar ce-a vrut să spună prin cuvintele alea: „Ahab să se ferească de Ahab?“ E ceva adevărat în ele! Și, folosindu-se în neștire de pușcă în chip de toiag, începu să se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]