7,611 matches
-
brusc de mica lui depresie. De faptul că nimeni nu-l iubește. De nunta lui Mișu cu altă... cu Mariana. De egoismul și lăcomia și vorbăria neveste-sii. Femeia asta frumoasă nu voia să-i fure nimic. Poababil că era nebună, dar era cea mai frumoasă ființă pe care o văzuse în viața lui. Iar drogatul părea inofensiv. O mică aventură îl va scoate pe domnul Popa din monotonia căminului său târziu și în plus le va da niște emoții ingraților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
chelie, ciuperca de la picior și problema de la buric, viitor tată și fost homosexual... iată-mă cum mă fâțâi cu toate cele la vedere prin fața celei mai frumoase dudui pe care am văzut-o în viața mea. Contesa asta ori e nebună, ori face parte dintr-o sectă. Nu m-aș mira să mă pună să beau... Mă rog... În mod normal, ar trebui să plec. Să mă duc acasă la nevastă-mea, să văd ce face cu sarcina aia, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Sau m-a mințit? Maica schiță un zâmbet care putea însemna orice. Crede și nu cerceta, înțelese Horațiu și continuă. Uneori trebuie să nu-ți răspundă nimeni ca să conștientizezi ce crezi tu cu adevărat. - La început am zis că e nebună și mi s-a făcut milă de ea. Dar și nebunii sunt ai lui Dumnezeu. Mai ales nebunii, își luă heruvimul seama la interlocutoarea lui. Apoi, recunosc, am vrut să-i fur din casă. Oricum, din cele o sută douăzeci și patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
și straniu, asta da, ca un fel de disc zgâriat care repetă prostește unul și același sunet, fără să înțeleagă și fără să poată face ceva. Infinitul era ceva care dădea dimensiune clipelor mele de singurătate, stelele exercitau o atracție nebună, mă și vedeam plutind printre ele sau alunecând pe toboganul înfiorător al unei găuri de vierme. Apoi, încetul cu încetul, am început să pipăi viața de zi cu zi, imediatul cu nevoile lui, săturându-mă, scârbindu-mă și, ciudat, luând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mă holbez la umflătura care s-a și prezentat, îmi trece prin cap că acolo voi avea o echimoză -tocmai făcusem cu Luminița, care era studentă la Medicină, lecția cu echimozele -, mă uit la Ida și mă gândesc că e nebună. Îmi spune: ― Ți-am spus că te lovesc și ai acceptat. ― Așa este, spun și-mi trag la loc cracul treningului. ― De la capăt, spune. O iau de la capăt și urlu, dar nu cedez. Vine o durere nebună, mi se umflă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
gândesc că e nebună. Îmi spune: ― Ți-am spus că te lovesc și ai acceptat. ― Așa este, spun și-mi trag la loc cracul treningului. ― De la capăt, spune. O iau de la capăt și urlu, dar nu cedez. Vine o durere nebună, mi se umflă burta de efort, dar continui ca vai de lume și, dintr-odată, nu mă mai doare nimic, totul pare ușor, trec chiar de cincizeci și așez liniștit piciorul pe podea. ― Ai învățat să treci de punctul critic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
căci altfel nu înveți. ― Cât? ― 600 lei pe lună. Eu aveam o leafă de 800 de lei pe lună. ― Bine, am zis, când începem? ― Acum. Am renunțat la bere, la mâncare, la tot, nevasta mea a crezut probabil că sunt nebun, dar ea avea cursuri, nu-i păsa foarte tare de nebuniile mele, ne mai ajutau și ai noștri, nu era chiar o tragedie. Câteva luni am lucrat ca un apucat și încet, încet, am început să simt. Până să știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
L-a avut, Scorpia... s-a jucat destul de mult și cu public care umplea sala. Eu am avut acolo un rol care mi-a plăcut teribil, deoarece mi-a dat să joc parantezele și am făcut-o cu o bucurie nebună. Dansam, cântam, zburam prin sală și informam lumea cam ce urmează, cine intră, mă rog, ce scria acolo, între parantezele textului, și lumea râdea, mă plăcea. În timp ce actorii ceilalți jucau de zor, eu mă uitam prin sală, cochetam cu cuconetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
urcat pe scenă și spectacolul s-a definit cât ai bate din palme, ne încurca doar faptul că decorurile se lucrau greu, Marcela chiar începuse să fie nervoasă din cauza asta. Au venit în sfârșit și decorurile, premiera a avut succesul nebun scontat de reapariția Marcelei. Totul era ca la carte, cu excepția faptului că noi, cei tineri, eram nebuni de tot, ne era mintea doar la glumițe de doi bani, râdeam din te miri ce și asta ne-a și costat, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
iar eu trag nădejde în sufletul meu că nu numai din țară. Radu Beligan, o siluetă prelungă, osoasă, cu gândurile undeva departe, cu ochi iscoditori, neliniștit, mereu gata să te năucească spunând o vorbă de duh colosală, cu o poftă nebună de teatru. Este teatrul însuși, în forma lui cea mai pură. Un El Zorab al teatrului românesc. PAGINĂ NOUĂ ACTORII MINORI Au fost nenumărați și nu înseamnă că erau slabi, ci doar că nu au apucat razele soarelui pentru că le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
dar altminteri era și el un om de treabă, se ducea acasă după spectacol, venea de acasă la spectacol, un gospodar așezat la casa lui. Când însă a venit vorba de Cyrano, l-a lovit damblaua, a făcut un tărăboi nebun să obțină dublură, Damian n-a vrut, scandal mare, în sfârșit se acceptă și vine ziua vizionării. El n-a avut parte de un Marinuș care să-l refuze și nici n-a avut înțelepciunea mea, chit că eram mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
spune că mușchetarii sunt dragostea lui și smulge patetic, drept probă a eroismului lor, o flintă pusă într-un fel de snop. Dezastru! Flinta cu pricina era legată, evident, cu nailon de toate celelalte, care s-au năruit cu zgomot nebun pe toată scena, și era mare al dracului, cădeau pușcoacele una după alta, pas să le poți opri, iar noi ne dădeam de ceasul morții de râs. Cyrano a trebuit să fie scos pentru că nu mai putea fi prezentat publicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
să facă podul, iar bijuteriile lui, pantomimele lui Bip erau mai tinere și mai incredibile ca oricând. Priveam din fundul sălii fascinat, evolua în fața mea un om care știa pentru ce trăiește. Am jucat și eu Mantaua cu o disperare nebună, doream să fiu mai bun, cred, și chiar am fost, căci cronicarii au vorbit extrem de elogios despre spectacolul nostru, spunând cât e de tineresc față de vechitura lui Marceau. M-au durut teribil cronicile. Evident că mă bucura faptul că apreciau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ceva. Într-o zi s-a aflat că a murit. Tocmai repetam Eunucul la Bulandra. Ajunsesem acolo după ce Tavi l-a chemat pe Besoiu, pe atunci director, să vadă examenul clasei mele cu această comedie antică. Examenul fusese un succes nebun, așa că Eunucul nostru a intrat în repertoriul Bulandrei, unde avea să facă peste o sută de reprezentații cu săli arhipline în numai o stagiune. ― A murit Meșterul! spune Stelică Nistor și se pune pe plâns. Vestea ne-a copleșit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
o întâmplare, este ceva straniu, nu știu, dar eu nu cred că sunt actor numai pentru că așa au decurs lucrurile, nu cred, este probabil o chestie, trebuie să fie, de vreme ce eu așa simt. Nu cred că sunt pur și simplu nebun, știu că întâlnirile mele nu au fost întâmplătoare, așa cum nimic nu este întâmplător pe lume. Am să fac o pantomimă cum nu s-a mai văzut, mi-am zis și peste o lună eram la Costinești, într-o noapte mirifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mai văzut, mi-am zis și peste o lună eram la Costinești, într-o noapte mirifică, în fața a două mii de suflete care nu au suflat și care au aplaudat apoi nesfârșit. Îmi jucasem viața mea așa cum este ea, o tragicomedie nebună, delirantă, galopantă, fără de odihnă, fără de sfârșit. O singură dată am mai jucat-o așa de disperat: era într-o vară, la Abrud, în fața minerilor și a nevestelor lor, vreo 500 de oameni înghesuiți într-o sală de casă de cultură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
lor ca mânați de tumult. Acolo tocmai au loc repetițiile orchestrei, programate întotdeauna așa de târziu ca să poată participa și cei ce peste zi lucrează. Cel mai bine ar fi s‑o luăm acum pe Kärntnerstrasse unde‑i o circulație nebună, gâfâie Sophie, și să ne pierdem în mulțimea de noctambuli (care sunt pe‑acolo). Nu putem să ne pierdem în nici o mulțime, pentru că noi suntem deasupra maselor oriunde ne‑am afla (Anna). Nu trebuie să ne ascundem, ci să dăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
i‑a spus: Hei, Anni, vino repede că au băgat plăci cu Bach în tonomatul Wurlitzer, nu te interesează? Și tâmpita de Anna, prostită de atâta soare, orbită de studiile muzicale și transformată într‑o ființă asocială de o mamă nebună, se repede într‑acolo ca să aibă și ea muzica proprie, neînțeleasă de nimeni altcineva, pe care ea s‑o poată explica. Dar ce se aude la tonomat? O melodie trăsnet cu Elvis, Tuttifrutti, care măcar din motive de cultură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cu salam de la Greissler, Rainer o să‑i poruncească să i‑l dea lui. Va fi o chestiune de voință. Iată că se întoarce Sophie, iar Rainer, cu o expresie brutală, îi pune de probă câteva degete pe jugulară. Au, ești nebun, la gât sunt mulți nervi pe care‑i poți distruge foarte ușor dacă nu ești atent! Nici vorbă de neatenție, spune Rainer. Am văzut asta într‑un film franțuzesc. Doar nu te apuci să omori oameni numai pentru că ai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
m-ar fi dat ei afară. Dacă mi-ar fi spus cineva că mă voi întoarce la Alex ca membru al clasei de ofițeri superiori atâta timp cât la putere se mai afla încă guvernul național-socialist, i-aș fi spus că e nebun. Majoritatea celor așezați în jurul mesei și-ar fi exprimat, aproape cu certitudine, aceeași opinie, dacă e să ne luăm după fețele lor: Hans Lobbes, al treilea în ierarhie după Reichskriminaldirektor și șeful executivului în Kripo; contele Fritz von der Schulenberg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
declarații contradictorii. Starea variază între euforie și apatie și există o instabilitate emoțională generală. Tipul clasic se caracterizează printr-o euforie dementă, deliruri de grandoare și accese de paranoia extremă. — Isuse, singurul lucru pe care l-ați omis este mustața nebună, am zis. Mi-am aprins o țigară și am tras din ea posomorât. — Pentru Dumnezeu, să schimbăm subiectul. Haideți să discutăm despre ceva vesel, ca de exemplu despre amicul nostru criminal în serie. Știți, încep să înțeleg punctul lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
șirul de înțelepți Wiligut a fost întrerupt. El a dat vina pe soția sa și pe măsură ce a trecut timpul a devenit din ce în ce mai violent. În cele din urmă, a încercat să o sugrume și, mai târziu, a fost certificat ca fiind nebun. În câteva ocazii, în timpul reținerii sale, a încercat să omoare alți colegi de celulă. Dar treptat, sub influența tratamentului medicamentos, mintea sa a fost adusă sub control. — Și Kindermann a fost doctorul lui? — Da, până la eliberarea lui Weisthor în 1932
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
-i convinge pe oamenii cu mintea mai slabă că spiritele erau acelea care îi informau unde sunt ascunse cadavrele fetelor pe care ei înșiși le omorâseră. Și de n-ar fi fost Kommissar Gunther, ei ar fi încercat același truc nebun cu această adunare de ofițeri. — Reichsführer, asta este de-a dreptul inadmisibil, izbucni Weisthor. — Unde este dovada pe care ai menționat-o, Heydrich? — Am spus nebun. Exact asta am vrut să spun. Normal că nu este nimeni aici care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
recunoști acest merit: era la fel de rece ca un somon din Marea Nordului, și la fel de alunecos: — În noiembrie 1924, Wiligut a fost internat într-un azil de nebuni din Salzburg pentru tentativa de omor asupra soției sale. În urma examinării, a fost declarat nebun și a rămas instituționalizat în grija doctorului Kindermann până în 1932. După externare, și-a schimbat numele în Weisthor, iar restul - fără îndoială, îl cunoașteți, Reichsführer. Himmler aruncă o privire dosarului preț de un minut-două. În cele din urmă oftă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că detaliul lucrețian își are sursa într-o lectură a textelor hipocratice ce descriu felul cum evoluează ciuma cu luxul de amănunte propriu medicilor care pe atunci erau și legiști, și anatomiști și epidemologi... Vrăjit, aflat sub puterea unei femei, nebun de legat, lucid doar pe timpul cât și-a scris poemul, dar chiar și atunci marcat de tarele maladiei sale, Lucrețiu pare absolut nefrecventabil pentru un creștin. Evident, se ocolește esențialul: reducția atomistă a oricărui adevăr, demontarea forțelor care însuflețesc lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]