KorAP: Find »[drukola/base=nemișcat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...154 >

3,831 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

chipul strălucitor. Omul intră, clătinându-se. Ușa se închide. Nu există sălbăticie fără o oază. Bărbatul zace în poala unei femei care are o lampă și doarme, timp în care ea îi cântă. în spatele femeii stă o fată goală și nemișcată. La picioarele lor șade femeia în cămașa de noapte lungă, de dantelă, și se uită la ei. Iată cuvintele cântecului: Cutezați, o, voi, a urca oare Inaccesibilul munte numit Kâf? îi doboară pe toți cu a sa vâltoare, Voința cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
lui, împrăștiate pe birou, pe scaun, pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă pat. O lumânare neaprinsă era așezată pe o masă de la capătul patului. Silueta din pat era scundă: leșul răsucit al lui Ignatius Quasimodo Gribb, odinioară profesor de filozofie, bigot și învățat. Silueta în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
care și le aruncaseră de obicei ei doi unul altuia, între ei existase o legătură importantă: nevoia reciprocă a contrariilor. A spus: — Puștiul De-Două-Ori a fost un om dintre cei mai aleși. Irina Cerkasova avea două cuvântări de rostit. Stătea nemișcată, cu bărbia împinsă înainte pe sub văl — arhetipul mândriei rănite. A vorbit scurt despre loialitatea și altruismul lui Norbert Page, iar Alexei Cerkasov a bătut din palme în momentul în care ea i-a rostit numele. Apoi, mutându-se la mormântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
pentru că cele două piese de mobilier erau pe atât de impecabil de curate, pe cât de murdar era restul casei. Erau șterse de praf și îngrijite, iar lenjeria de pat era spălată. Parcă veneau dintr-o altă lume. O umbră stătea nemișcată pe un scaun. Să intri din nou pe povârnișurile împădurite însemna să renunți la orice iluzie de normalitate, să te scuturi de aerul orașului nebunește de lumesc, lumește de nebun. Lumina verde a copacilor era un fel de purificator pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
un sentiment decât un sunet - era de-acum mai puternic, dar, în feluri diferite, toți trei erau apărați împotriva lui: Media datorită noii ei obsesii, Virgil datorită vechii sale paralizii, iar Vultur-în-Zbor datorită recentei sale victorii asupra febrei. Umbra stătea nemișcată pe scaun și auzea mișcările de afară. în cele din urmă se va mișca. în cele din urmă va veni vremea să se uite la cartea de sub pernă. în cele din urmă va veni vremea să frângă gâtul unui pui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
urmă va veni vremea să frângă gâtul unui pui și să mănânce. în cele din urmă mișcările vor trebui cercetare. Dar nu chiar acum. Pentru moment era de-ajuns să stea așezată aici, în întuneric,. Liv stătea foarte mult astfel, nemișcată, împietrită, statuie. Pe stâncă era frig, frig și umed. Ziua devenise după-amiază târzie. Vultur-în-Zbor stătea lângă măgarul lui Liv, mângâindu-l agale, și îl urmărea pe Virgil, care se purta ca un școlar în căutare de comori. î— Nu, spusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
fost într-un fel de transă. Trecutul o luase în stăpânire. Iar el, Vultur-în-Zbor, devenise o parte a acelui trecut. — Vino, îi zise ea, dându-se înapoi, către pat, și făcându-i semn. Vino și consfințește-ți legământul. Vultur-în-Zbor rămase nemișcat pe scaun, neștiind cum să reacționeze. — Privește-mi trupul, Umbră, spuse Liv. Nu e un altar potrivit? își duse brusc mâinile spre ceafă, unde acestea desfăcură o închizătoare. Rochia ei neagră căzu pe podea. Stătea goală înaintea lui, cu fața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
greoi, l-a urmat, clipind des. Media stătea la marginea pădurii, cu brațele tremurându-i și mâinile țepene, încleștate una de alta. Prinsă între brațele ei, se afla silueta posomorâtă și murdară de noroi a Prepelicarului. Fratele și sora rămaseră nemișcați un moment, cântărind totul în minte. — Spune-i femeii ăsteia proaste să-mi dea drumul, frățioare. Vocea îi era arțăgoasă. — Am văzut-o apărând, Vultur-în-Zbor, rosti Media cu un glas tremurător. Ca o stafie. Am văzut-o apărând, așa că am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
lungea gâtul la fiecare pas, cu mâinile întinse la nivelul umerilor, iar degetele i se mișcau, i se mișcau necontenit. Avea în mișcări un ritm unghiular care-ți obosea ochii. — Acesta este Dansul înțelepciunii și al Morții, spuse Grimus. Moartea, nemișcată, privește și ascultă, așteptându-și clipa. Bun. înțelepciunea dă ocol, gesticulând și dezvăluindu-se înaintea propriului ei destin. Bun. Așa aleg să fiu. Omul este liber să-și aleagă modul în care vrea să piară. Eu mi-am ales o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
umbra marelui frasin, lângă casa lui, cu podoaba pestriță de pe cap fluturând în bătaia brizei și cu păsările așezate pe umerii săi, adunate în jurul lui pe pământ, veghind asupra lui din înaltul ramurilor uriașe. Mâinile îi tresăreau. Altminteri era complet nemișcat. Și în cele din urmă cei patru au ajuns față-n față, știind ce trebuia să se întâmple. Grimus a spus: — Am aflat tot ce am vrut să aflu. Am fost tot ce am vrut să fiu. Sunt desăvârșit. Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Poartă. Insula Calf era din nou un loc unitar. Treptele coborau până la casa lui Liv, devenită solidă și vizibilă. Odată cu sfârșitul vuietului, venise și sfârșitul Subdimensiunii. De-acum nu mai existau stafii. Prepelicarul stătea ghemuită la capătul treptelor și rămase nemișcată atunci când cei trei oameni ajunseră în dreptul ei. Ei au trecut pe lângă ea fără să vorbească. Femeia în văluri negre ieși din căsuța ei neagră. Prepelicarul a privit-o cum vorbește cu cei trei și a urmărit brațul lui O’Toole

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
neagră, cu fața ascunsă în spatele unui văl negru, se îndepărtă de locul acela, îndreptându-se spre casa cea neagră, își întoarse privirea de la fumul care se ridica, se așeză, pe singurul scaun din mijlocul mizeriei și mucegaiului, unde rămase complet nemișcată și începu să cânte un vechi imn axona, pe jumătate uitat, pe jumătate rememorat, un imn închinat morții. — Dumnezeule! exclamă Nicholas Deggle. Virgil Jones se întoarse încet către el. — Tulpina, zise Deggle. A dispărut. Pur și simplu. începu să caute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

la gură și apăsându-i pieptul, cu mișcări ciudat de regulate și controlate, în contrast cu panica din jurul nostru. —Bill, am spus grăbit, sunt încă aici, mă auzi? Bill și-a ridicat capul pe jumătate. Nu pot... spuse din nou, apoi rămase nemișcat, privind țintă ceva din fața lui. Ochii i s-au mărit și se ținea cu o mână încleștată de piept. —Nu vreau să... a repetat. Își ridică vocea, ca și când ar fi vorbit cu cineva anume. Nu vreau s-o fac. Nenoro

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
pentru deranj; ca să găsești o slujbă mai puțin folositoare societății ar trebui să te strecori prin vreo organizație guvernamentală independentă. Nu am spus nimic, doar m-am uitat la ea. Avea o calitate ce putea fi admirată: de a sta nemișcată și de a se concentra numai asupra a ceea ce spunea. —Oricum, mi-a zis, și acum înțelegeam cum ajunsese unde era; avea o hotărâre în privire care nu putea decât să impresioneze, aceeași hotărâre care cu siguranță o ajutase să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
A - sunt aceia cu fuziunile și achizițiile - că îmi dă informații, nu ar fi făcut legătura cu Saul. Încercam să îl protejez. Știu că sună patetic, dar este adevărat. Genunchii de sub fustă erau la locul lor ca la început, mâinile nemișcate. Se vedea că era obișnuită cu întâlnirile, cu nevoia de a-și expune punctul de vedere, convingându-i pe șefii încăpățânați că are dreptare. Nu era prea bună în a tăinui lucruri, dar, când erau știute de toți, ți le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
am și apucat de testicule și l-am pocnit în față. El ar trebui să se ducă la un psiholog. Din toate punctele de vedere. Sunt bine. Totuși, trebuie să fi fost foarte neplăcut. Bărbia pătrățoasă a lui Hawkins era nemișcată, cu ochii albaștri plini de înțelegere și cu dorința de a răzbuna orice rău care mi-a fost făcut. Acum era Gary Cooper. Nu am putut să nu savurez ironia; acum un minut mă mustra pentru insensibilitate și cruzime, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

zeci de rânduri de vie, pornind chiar din fața „Geamandurei“ și urcând pe dealul Miresei, până spre redișul de lângă antena releului de transmisiuni. Toamna târziu, până spre primăvară, veneau mii de ciori și se adunau pe sârmele spalierilor, una lângă alta, nemișcate, înghețate parcă, mute, cu privirile ațintite într-o singură direcție, spre locul de unde răsărea Soarele. Treceam pe lângă ele când veneam și plecam de la cârciumă. Noaptea, mai ales, aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

emailate de pe jos și de pe pereți. Apa țîșnea fierbinte, cu o presiune care, comparată cu modestia băii noastre de pe strada Santa Ana, mi se păru demnă de hotelurile de lux unde nu pusesem piciorul niciodată. Am rămas mai multe minute nemișcat sub șuvoaiele de abur ale dușului. Ecoul loviturilor căzînd asupra lui Fermín Îmi izbea În continuare timpanele. Nu-mi puteam scoate din minte cuvintele lui Fumero, nici fața acelui polițist care mă prinsese, probabil ca să mă protejeze. Imediat am băgat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
răcească și am prepupus că epuizam rezerva de apă a amfitrionului meu. Am stors ultima picătură de apă călduță și am Închis. Aburul se ridica din pielea mea ca niște fire de mătase. Prin perdeaua dușului, am Întrezărit o siluetă nemișcată, În dreptul ușii. Privirea Îi strălucea ca a unei pisici. Poți ieși fără grijă, Daniel. În ciuda tuturor răutăților mele, tot nu te pot vedea. — Bună, Clara. Îmi Întinse un prosop curat. L-am luat și m-am Înfășurat Îl el cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
de la fereastra camerei sale, unde petrecuserăm Împreună atîtea după-amieze, stînd de vorbă sau jucînd șah. L-am salutat cu mîna, forțînd un zîmbet pe care probabil că nu-l putea vedea. Nu mi-a răspuns la salut. Silueta lui rămase nemișcată, lipită de geam, contemplîndu-mă cu răceală. CÎteva secunde mai tîrziu se retrase, iar ferestrele se Întunecară. Ne aștepta, m-am gîndit eu. 35 CÎnd am ajuns acasă, am găsit pe masă resturile unei cine pentru două persoane. Tata se dusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
oară. Unde-i? M-am văzut pe mine Însumi reflectat În pupilele negre ale inspectorului, care se contractau lent În timp ce apăsa cu degetul arătător pe trăgaci. — Nu-i aici. Nu l-am văzut de la prînz. Ăsta-i adevărul. Fumero rămase nemișcat preț de vreo jumătate de minut, brăzdîndu-mi fața cu revolverul și lingîndu-se pe buze. — Lerma, ordonă el. Aruncă o privire. Unul dintre agenți se grăbi să inspecteze apartamentul. Tata se zbătea În zadar În strînsoarea celui de-al treilea polițist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
implacabilă. M-am Îndepărtat În josul străzii. CÎnd am dat colțul, m-am oprit și m-am Întors o clipă. Mi-am ridicat privirea spre apartamentul familiei Aguilar. Silueta vechiului meu prieten Tomás se contura În fereastra camerei sale. Mă contempla nemișcat. L-am salutat cu mîna. Nu mi-a răspuns. După cîteva secunde, s-a retras Înăuntru. Am mai așteptat vreo cinci minute, În speranța că-l voi vedea reapărînd, Însă a fost zadarnic. Ploaia mi-a iscat lacrimile și am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
a camerei portarului și am urcat scara pe bîjbîite. MÎinile Îmi tremurau cînd am ajuns pe palierul de la etajul trei. O fîșie de lumină roșiatică se zărea pe sub cadrul ușii Întredeschise. Am pus mîna pe clanță și am rămas locului nemișcat, ascultînd. Mi se păru că aud un susur, o răsuflare Întretăiată ce provenea dinăuntru. O clipă m-am gîndit că, dacă deschid ușa, o s-o găsesc așteptîndu-mă de partea cealaltă, fumînd lîngă balcon, cu picioarele strînse, rezemată de perete, ancorată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
rezemată de perete, ancorată În același loc În care o lăsasem. Încetișor, temîndu-mă să nu deranjez, am deschis ușa și am intrat În apartament. Perdelele de la balcon unduiau În Încăpere. Silueta stătea așezată lîngă fereastră, cu chipul estompat contra luminii, nemișcată, cu o lumînare aprinsă În mînă. O perlă sclipitoare Îi alunecă pe piele, strălucitoare ca rășina proaspătă, și Îi căzu În poală. Isaac Monfort se Întoarse, cu chipul brăzdat de lacrimi. Nu te-am văzut În după-amiaza asta la Înmormîntare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]