3,633 matches
-
capul căzut fără vlagă, dar nu înțelese de ce toți străinii în frunte cu Velasco îl numeau „Domnul”. Pentru samurai, numai Stăpânul putea fi numit „Domnul”, dar Stăpânul nu era o ființă atât de slabă și nici nu era un om neputincios. Numai după felul cum se închinau creștinii acestui om sfrijit, credința creștină îi părea samuraiului o erezie nemaipomenit de ciudată. Samuraiul avu un vis stânjenitor. Se făcea că se afla în vale, într-o cameră întunecată și umedă și făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dar când se ducea la templu, i se părea firesc să-și plece capul în fața statuilor frumoase și când stătea în fața unui sanctuar unde curgea apă neîntinată simțea, de asemenea, nevoia să-și apropie palmele. Însă, un om atât de neputincios și prăpădit nu-l putea face cu nici un chip să simtă nici sfințenie, nici prețuire. „Negustorii...” La fel ca el trebuie să fi simțit în adâncul sufletului lor și negustorii de care s-au despărțit în Nueva España. Însă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lui. — Senior Velasco! se ridică Nishi bucuros de pe scaun. Te așteptam cu toții să vii cu vești bune. Îl rugă să se așeze pe scaunul pe care stătuse el. Ca de obicei, Velasco zâmbea. Dar zâmbetul său era acum trist și neputincios. Dragii mei, răspunse el cu voce pierită. S-a întâmplat un lucru despre care trebuie să vă vorbesc. Samuraiul se uita scrutător la Velasco. Ca să-și alunge presimțirea de rău augur care-i încolțea în suflet, își întoarse fața către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ca samuraiul. Cu toate acestea, și tatăl, și unchiul, și tot neamul samuraiului se luptaseră cu trup și suflet pentru Stăpân. Din familia sa făceau parte și oameni care-și dăduseră viața pentru Stăpân. Stăpânul nu era nici pe departe neputincios precum omul acela sfrijit și amărât cu brațele răstignite. Stăpânul ar fi trebuit să știe toate acestea. Stăpânul? murmură Matsuki compătimitor. Stăpânul este el însuși cârmuirea! Cerul era cu totul acoperit de nori. Din când în când, păduricea se înfiora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
alte locuri, au făcut atâtea blestemății. Dar când au ajuns la capătul satului, au văzut ei că aici încă mai rămăseseră oameni cu sufletul înflăcărat și inima vitează, cu toate că, privindu-i, n-ai fi spus decât că-s niște bieți neputincioși, loviți de soartă. Când au pătruns în ograda gospodarului, nu le-a fost prea ușor: căci, cele opt fiice ale țăranului au luat în mâini care un topor, care o coasă sau o bardă, care o greblă... Se spune că
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
albastru cu un zâmbet mulțumit. Vânzătoarea mângâie același material și apoi arătă către un bărbat Îmbrăcat În longyin care trecea pe lângă ele. Heidi interveni: —Vrea să spună că imprimeul și culoarea asta sunt pentru bărbați. Când auzi asta, Dwight ridică neputincios din mâini. Nici gând. Și o porni după Moff și Rupert. Roxanne nu se uită În sus. Știu că e pentru bărbați, dar nu-mi pasă. Ăsta-mi place. Zâmbi către vânzătoare și arătă spre mai mulți bărbați din piață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
22. "Nu voiți să vă temeți de Mine, zice Domnul, nu voiți să tremurați înaintea Mea?" Eu am pus mării ca hotar nisipul, hotar veșnic, pe care nu trebuie să-l treacă. Și chiar dacă valurile ei se înfurie, totuși sunt neputincioase; urlă, dar nu-l trec. 23. Poporul acesta însă are o inimă dîrză și răzvrătită; se răscoală, și pleacă, 24. și nu zic în inima lor: "Să ne temem de Domnul, Dumnezeul nostru care dă ploaie la vreme, ploaie timpurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
în continuare o să intri pe teritoriul Japoniei, schimbă direcția!» Indiferent dacă m-a auzit sau nu, nu a schimbat direcția de zbor. Se apropia din ce în ce mai mult și a pătruns în spațiul nostru aerian. În acele clipe m-am simțit tare neputincios. Wajima e un loc izolat. Vara e foarte frumos. Vin mulți turiști și domnișoare tinere. Iarna nu rămân decât elevii, liceenii, bătrânii și bătrânele. Mă simțeam singur. Nu aveam ce face în timpul liber. Chiar dacă primeam vreo invitație, nu voiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult, și că le-am hotărît din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăți tari în niște mormane de dărîmături. 27. Și locuitorii lor sunt neputincioși, spăimîntați și uluiți: sunt ca iarba de pe cîmp și verdeața fragedă, ca iarba de pe acoperișuri, și ca grîul care se usucă înainte de a da în spic. 28. Dar Eu știu cînd stai jos, cînd ieși afară, cînd intri, și cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
să-l repare, nici să-l oprească. A mai încercat el câte ceva, a mai tras de niște manete, a mai apăsat pe niște butoane, ba un potop, ba l-a trimis pe fi-su... Dar degeaba. Acum stă bătrân și neputincios și-și privește jalnica OPERĂ cum supraviețuiește din inerție, așteptând să se autodistrugă... să revină la Haos. Asta spune și Ioan în APOCALIPSĂ... -... După care lumea va renaște dreaptă și curată, pentru a lua totul de la început... Dieu est mort
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
frumusețea, și sănătatea. Pandele, în schimb, neistovit, apărea imediat pe calul vânjos ca un taur, în căutarea unor noi succese. Umili, țăranii îl salutau, iar el nu răspundea în nici un fel. Nu se supăra nimeni și-l acceptau cum accepți neputincios o forță de a naturii. Ospețele de la conac erau celebre în țară. Avea Pandele o imensă satisfacție de a primi bine. Aștepta pe musafiri în capul scării, încercînd chiar să surâdă grațios. În antreul enorm era aranjată o armată de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
De va produce ceva bun de tot, Irina va fi învinovățită că ființa ei mică a putut avea pretenții și m-a chinuit. Eu știu însă că la suprafață sunt astfel de judecăți. Adevărul sufletesc e așa de complicat că, neputincios, eu n-am nici o părere. Că în preajma mea și-a îmbogățit mintea, asta e adevărat. Dar dacă pentru ea această îmbogățire era ceva artificial, atunci de ce s-o numesc ingrată! Și să-i cer recunoștință? Cum voi putea ști eu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
puterea, să faci ce vrei cu ea, să o silești să facă orice ți-ar trece prin cap, s-o faci nenorocită sau fericită aproape în aceeași clipă și apoi să nu mai poți nimic. Din cauza depărtării, să te simți neputincios de a schimba cât de puțin mersul evenimentului. Și impresia că orice sforțare e vană. Cu ajutorul aței am mișcat paiața cum am vrut, în danțurile cele mai capricioase, și acum, ața rupîndu-se, paiața rămâne nemișcată, oricât m-aș strâmba, oricât
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Nu afirmă pur și simplu că actul de credință este absurd în sine. Nici că moartea și învierea Fiului sunt absurde în ele însele, în afara oricărei logici. A recunoaște limitele înțelegerii omenești nu înseamnă a spune că aceasta este complet neputincioasă. Nu sugerează în această privință o cale nouă, cum ar fi afirmarea constantă a celor imposibile. A deduce tot felul de concluzii ciudate, fie cu privire la ființa lui Dumnezeu, fie cu privire la natura credinței, îi apare acum un fapt gratuit. În definitiv
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Nu afirmă pur și simplu că actul de credință este absurd în sine. Nici că moartea și învierea Fiului sunt absurde în ele însele, în afara oricărei logici. A recunoaște limitele înțelegerii omenești nu înseamnă a spune că aceasta este complet neputincioasă. Nu sugerează în această privință o cale nouă, cum ar fi afirmarea constantă a celor imposibile. A deduce tot felul de concluzii ciudate, fie cu privire la ființa lui Dumnezeu, fie cu privire la natura credinței, îi apare acum un fapt gratuit. În definitiv
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
momente cu adevărat grele. Zeii și zeițele nu puteau decât să reproducă Viața și s-o îmbogățească; mai mult încă, nu puteau îndeplini aeastă funcție decât în vremuri "normale"; deși stăpâneau în chip desăvârșit ritmurile cosmice, aceste divinități se dovedeau neputincioase în a salva Cosmosul ori societatea omenească într-un moment de criză (criză "istorică" la evrei). Numeroasele divinități care au înlocuit Ființele supreme au acumulat puterile cele mai concrete și mai strălucitoare, puterile Vieții. Tocmai din această pricină s-au
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
la ușă ca să le-o tragem pe coajă romanilor, în loc să ne lăsăm uciși pentru ei. Ne ajunge; ar trebui să ne întoarcem la zeii noștri de demult și să ne desprindem de dumnezeul creștin, să-l lăsăm în seama acelor neputincioși care preferă să defileze în procesiuni și să cânte psalmi, în loc să pună mâna pe arme și să intoneze cântece de război! în murmurul cu care ascultătorii îi primiră vorbele, vocile care îl aprobau se confundară cu cele care îi erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o căldură pe care o cunoștea bine, căldură ce preceda totdeauna o crudă și nestăvilită excitație. O arteră prinse să-i pulseze la gât. — Așa! bolborosea Rutger triumfător, ținând într-o strânsoare de fier încheieturile copilei, sub privirile îngrozite și neputincioase ale tânărului Waltan, care încerca în zadar să se ridice să o ajute. — Așaaa, bravo! Ai văzut că până la urmă am câștigat eu? Acum, că reușise să depărteze picioarele tinerei fete, se lungi din nou deasupra ei, cu o mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la el pentru a doua oară: privirea, încărcată de furie și, în același timp, de o insuportabilă suferință, a unor ochi întunecați și inteligenți, adânci și totuși plini de lumină - ochii unei zeițe ultragiate. în ei putu citi o indignare neputincioasă, dar - surprinzător - și un mut, aproape poruncitor strigăt de ajutor. Totul dură doar un moment, căci privirea aceea, disperată acum, se îndreptă în altă parte; însă acel moment fu de ajuns pentru ca în sufletul lui să se miște ceva. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imagini porni să defileze, rând pe rând, în fața ochilor lui Sebastianus: Frediana pe calul ei, cu părul mângâiat de vânt; Shudian-Gundikar, care galopa către el rotind sabia scânteietoare; Lidania, aplecată asupra sa, cu privirea concentrată îngreunată de ura înghețată și neputincioasă care mocnea în ea, și Odetta, care, cu un ton ciudat, îi repeta iar și iar: „Doar pentru puțin doar pentru puțin...“. Ațipi. îl trezi un ghiont primit brusc, căruia îi urmară afară strigăte agitate și nechezături. Deschizând din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să respire puțin aer proaspăt în grădină, din pricina unei dureri insuportabile ce îi cuprinsese capul. în realitate, motivul principal al acelei dezertări trebuia căutat în incapacitatea Flaviei de a susține mai departe, pe termen lung, propriul rol, cel de martor neputincios al efuziunilor pe care Cilonus și Hippolita și le împărtășeau, practic, sub ochii săi. Preocupată de prelungirea absenței sale și intuindu-i cauzele, domina, neliniștită din pricina ei, ar fi vrut să meargă să o caute, și chiar era pe punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu fiecare pas tot mai îndepărtate, ale mulțimii ce ajunsese în fața villa-ei. Adâncindu-se iute printre tufișuri, se pregătea să-și mustre cât se poate de aspru prietena, care, cu siguranță, pradă acceselor sale prostești de gelozie și de furie neputincioasă, vărsa lacrimi pe vreo bancă, surdă și nepăsătoare la tot ce se întâmpla în jur. își reproșa că pierde timp prețios cu căutarea ei, că asta o lua de la sarcini mult mai importante în situația aceea de urgență și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ajungă lângă ea și ar fi pângărit-o definitiv. într-o fracțiune de secundă, Hippolita înțelese că dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, ea ar fi pierdut orice urmă de putere ce-i mai rămăsese, ar fi devenit imediat prada neputincioasă a acelui asasin cumplit. Ceva ca un curent îi străbătu tot trupul. Dându-se înapoi, scoase un strigăt de groază și lăsă din mână felinarul, care căzu și se sparse în iarbă. Uleiul, totuși, continuă să ardă pentru câteva secunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un vis care revenea și în care o revedea pe mama sa șezând în yurta cu picioarele încrucișate și pregătindu-se să coasă cu un ac gros o piele de bivol, în vreme ce vântul violent al stepei izbea cu o îndârjire neputincioasă învelișul de fetru, susținut de împletitura robustă de lemn. în vis, ca și în realitate, sau cel puțin într-o realitate pe care și-o amintea el, ce vena din vremuri îndepărtate, ea îi vorbea întotdeauna blând, cu voce domoală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
limpede pentru toți că, deși pierderile suferite erau foarte grave, armata Marelui Rege încă reprezenta o putere pe care dușmanul ar fi făcut bine să nu o subaprecieze. Părăsirea taberei se produsese în ordine și în plină zi, sub privirile neputincioase ale romanilor, care văzuseră trecând șirurile de care cu o mare parte din pradă, fără să îndrăznească să miște un deget. Balamber se simțea însă, mult mai puțin îmbărbătat privindu-și mingan-ul, redus acum, după ce mulți dintre cei răniți muriseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]