2,067 matches
-
cu mult hulita nebunie, curaj de a te regăsi pe tine În clocotul și „hohotul” mulțimilor de oriunde și de oricând, acel werde wehr du bist, devino ceea ce ești! Caută-te pe tine Însuți, În ciuda istoriei, societății, mediocrității și fatalismului obsesiv ambiental, crede că ești, dar... numai În acest sens: al regăsirii, al renașterii, al viului, al adevăratului viu! Cel care nu poate fi biruit de moarte, talazurile acestea Întunecate, de bronz lichid și amenințător, din jurul nostru, În care se Îneacă
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
muri?!...” Când eram tânăr, foarte tânăr, ca și alții, mulți, nu-mi acceptam extincția fizică, chiar și foarte depărtată, cum părea atunci; universul, timpul, lumea ar fi trebuit să se oprească odată cu mine și, ceea ce e interesant În această aprehenisune obsesivă a puberilor este faptul că ea reapare „la suprafață” În cazul unor adulți care, printr-un proces sau altul, se pomenesc În postura de dictatori absoluți. Și atunci ei Își trădează ne-acceptarea actului final prin tot felul de „măsuri
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sunt autentice, reale, valoroase! Și care, implicit, se Îndoiește că textele mele, ample, ar putea constitui o „operă”!Ă Apoi, după „ruptura social-politică”, regăsindu-mă din nou În poziția adolescentului aproape anonim și aproape marginal social, au izbucnit marile teme obsesive, cum le numesc eu, În cele patru romane pe care le-am publicat În acest timp „mizerabil, confuz și splendid, uluitor de prolific”. Îngerul de gips, În ’72, cu tema: „spargerea adaptării ca o formă a rezistenței, a viului” - ulterior
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Oamenilor le e teamă de îngustarea subită a benzilor pe autostrăzile din Los Angeles.“ De atunci încoace formulele de început ale romanelor mele - indiferent cât de măiestrit aduse din condei - au devenit mult prea complicate și elaborate, încărcate de o obsesivă minuție. Cel de-al doilea roman al meu, Regulile atracției, începea așa, spre exemplu: „Și dacă e o poveste care ar putea să te plictisească, nu trebuie s-o asculți, mi-a spus ea, fiindcă știa cum stăteau întotdeauna lucrurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de Claude Monet, care îmi amintește de ritmul prozei lui Proust. O „violență armonizată” a culorilor în Camera roșie de Matisse... Din păcate pentru mine, „observ” și ramele coșcovite, strâmbe, ale ferestrelor de la sălile muzeului prin care intru. Un gând obsesiv: ce șanse mai au tablourile astea, dacă ferestrele se închid atât de prost?... Se mai păstrează o temperatură constantă în sălile de expoziție? Ne dispersăm, ascultând fiecare de propriul imbold interior, ne așteptăm unii pe alții o vreme, până la urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
e mai puțin clară, directă, stilistica, stăpânirea și fasonarea limbii, ca la I. Barbu sau Arghezi, mai dominantă. Dar și în volumele finale, motivele ideatice pe care le-am subliniat mai sus în fragmentele din En-Ghidu sunt prezente la modul obsesiv și eu aștept cu o anume nerăbdare să apară acel tânăr critic care să le cerceteze. În comparație cu acei dintre poeții europeni moderni sau mai puțin europeni care au „îndrăznit” să treacă de barierele splendide, fascinante ale mimesisului, ale „realului”, până la
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Juan fascinat de sexul „frumos”, impresionat până la teamă de „alteritatea” umană inexplicabilă, femeia, ce părea - și trebuia! - să ascundă altceva dincolo de puternica atracție sexuală, o „aură”, o suprastructură! Această obsedantă, puternică credință în „misterul” feminin a fost, alături de atracția puternică, „obsesivă” față de literatură, al doilea semn al „misterului”, dacă vreți, al propriului meu caracter. Ele, aceste două pulsiuni, m-au urmărit apoi decenii și decenii și, dincolo de „raționalitatea” lor evidentă, de cauzalitatea cunoscută, și azi încă sunt și au fost „motoare
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
care, în parafrază nietzscheniană, încerc o „victorie a cercului existențial”, o „învingere a labirintului” care, în cazul meu, s-a confundat cu întreaga perioadă, dezordonată și convulsivă, a adolescenței și tinereții, o „descoperire a legii mele interne”, a „motivului meu obsesiv”, a faptului că eu nu pun un semn de egalitate între „carieră, succes” - succes văzut și înțeles la modul „cantitativ”, spectaculos, de tipul american! - și sensul vieții. Unora, din varii generații, care mi-au întovărășit, contemplat și comentat cariera literară
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
însă, o dată cu bucuria de a mă vedea aproape „împins” spre alte orizonturi tematice: dezadaptarea existențială Îngerul de gips, mitul politic, în abisalitatea sa, Bunavestire (și nu ca o cronică politică, așa cum fac excelenții prozatori sud-americani!Ă, descoperirea unei alte teme „obsesive” ce a fost donjuanismul, căruia i-am dedicat cinci romane, și în sfârșit „tema viului”, încercarea în Drumul la zid de a mă „apropia”, în sfera epică, de o temă strict filozofică, ontosul, viul și ființa, descoperiri esențiale ale gândirii
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
marginală, chiar și față de propria mea generație biologică, în al treilea deceniu de existență; acestea, ca și „obrocul”, șapa de plumb stalinistă ce sufoca și turtea relieful mândru altădată al națiunii și al românului, nu m-au împiedicat să reflectez obsesiv, chinuitor, în singurătatea-mi socială, la această „problemă”. Până la marginile paranoiei, deoarece tânărul stângace și aparent lipsit de „talent” ce eram nu era măcar în posesia elementarelor instrumente ale amplei creații epice la care aspira. Depășit cu certitudine de unii
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
visat! În ce mă privește, eu nu sunt excesiv de preocupat de această problemă a „specificului național”. Dar, trebuie s-o recunosc, ea este „prezentă”, în forme directe, dar și deduse, „insinuate”, ascunse sub fețe paradoxale și, ca și la nemți, obsesive. Știm de unde venim - marea Școală Ardeleană își are aici meritele ei, oricât de ironizate de unii munteni, în frunte cu Caragiale și alții! -, dar, se pare, nu știm prea bine nu „cine”, ci acel „ce” suntem! Mă gândesc și la
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
în fața câmpiei și a mării, dar caută „obstacolul” și munții (Drumul la zid!Ă, simetria, simetriile și redundanțele, în frază, ca și în existență, acele „ocoluri”, dar și „reveniri” ideatice care reușesc, după un timp, să producă acele motive, teme obsesive în jurul cărora se poate structura o operă. Cultul „răbdării”, în existență, dar și în operă, acel calm temperamental, organic ce trebuie să se opună „neastâmpărului” actual, fuga după originalitate cu orice preț, excesivul cult al „noului” ce se face printr-
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
neagră,/ Poneagră,/ Și s-a dus la pădurea neagră,/ Poneagră,/ Cu topor negru,/ Ponegru” (BăhnășeniBacău), „Un om negru,/ Ponegru,/ Cu topor negru,/ Ponegru,/ Boi negri,/ Ponegri,/ S-o dus în pădurea neagră,/ Poneagrî” (Ibănești - Botoșani). Dacă aici universul se cernește obsesiv pentru a contracara efectul afecțiunii, în baladă pădurea neagră constituie tărâmul magic în care fetele devin subiectul ritualului de trecere. În basm, codrul malefic este reședința infernală pentru scorpie, care absoarbe viața ființelor din apropiere. George cel viteaz caută acest
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
neantului. Reptilei îi este asociată și puterea unei priviri malefice, capabile să înșele un martor neinițiat, prin „mimare”: „Răsărit-o două stele./ De zo, acelea nu-s și stele,/ Că-și ochițî șerpțâlor” (Gârdani - Maramureș). Ochii șarpelui sunt o imagine obsesivă în balade și în colinde, în ea concen- trându-se întreaga forță stihială a monstrului. Singura scăpare din această probă cu răspândire universală se află în protecția solară. Atât eroul, cât și salvatorul lui din balade păstrează atributele flăcăului plecat să
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
o urmărește pe fată primește ajutor de la singura căniță neîntoarsă cu fundul în sus, ca gest magic de închidere a gurii comunicante cu sacrul. Cel de-al doilea aspect al condiției inițiatice, de data aceasta propriu feminității, stă în răspunsul obsesiv la întrebarea zmeilor, „fata e în pământ”, repetat de 10 ori, atât de părinți, cât și de preot și de săteni. Coeziunea femeie- glie conține decodarea pentru răspunsul fix, feminitatea se dospește în consonanță cu ritmurile vegetale și telurice, după
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
i se cere o fertilitate hiperbolică smulsă sacrului (el trebuie să obțină recolte pe mare, pe munți, stânci...), pentru că acesta amenință lumea ciclic cu sterilitate. „Recolta simbolizează Creația, manifestarea triumfală a unei forme tinere, bogate, perfecte”, iată de unde vine grija obsesivă pentru roadele pământenilor. Efortul de supunere a tărâmului arid și convertirea lui la social este sugerat de metafora compoziției nefirești: „Cine-i ară pogonu de alamă și mâine dimineață să-i aducă pâine caldă, zâce, îi dă fata după el
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
sentimentul deformării lumii, sub efectul mistuitor al trecerii, gesturile sale repetă mecanismul pus în mișcare la nivel microcosmic. La fel de zadarnică și istovitoare este sfărâmarea pietrelor, ele înseși afectate de măcinarea creației. „Strânsa legătură între suflet și piatră” face semnificația actului obsesiv să coboare și mai adânc, în fibra vibrantă a spiritului marcat de puterea anihilantă a duratei. Nimic nu rezistă în fața disoluției cosmice, nici măcar roca dură. Cel de-al treilea personaj este în acord cu cifra pe care o materializează prin
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
dezvoltă și un complement intern, interacționând cu nivelul sintactic: „Ca să mă trezesc-u/ Să mă străjuiesc-u/ Straja din trei părți?”. A se străjui implică o stare de veghe acută, ce conștientizează pericolul asupra entității proprii. Reluarea ideii prin complementul intern accentuează obsesiv nevoia de ocrotire, dublată de tragismul eșuării. Stilistica verbului are funcția unei chei de boltă în decodarea textelor, prin puterea acestei clase gramaticale de a instaura lumi și perioade. Jocul permanent dintre timpurile duratei și devenirii (cum sunt perfectul compus
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
inițiatice a feciorului: conștientizarea, plecarea și căutarea, eșuarea, regretul și abandonul. Aspectul aglutinant al repetiției este sporit de cele cinci tipuri de rude pornite în recuperarea voinicului, ca imagine exahaustivă a grupului familial din care a fost smuls. Structura reiterată obsesiv realizează în plan stilistic imaginea hipertrofiată a dispariției neofitului din durata istorică. Un număr limitat de reacții sunt proprii umanului circumscris planului mărginit și doar neofitul poate transgresa spațiul profan, dovadă că fecioara va fi cea care îl va găsi
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
din destin sau e o forțare a destinului? E greu de vorbit despre ratare. Există, cu siguranță, un "sentiment al ratării" care însoțește aventura literară a oricărui scriitor, român sau nu. În mod paradoxal, pare a fi mai puternic, mai obsesiv tocmai la autorii autentici, și cred că e ceva benefic. Altfel, putem vorbi oare de ratare atunci când un scriitor încetează să mai publice, sau când scrie niște cărți mai puțin reușite? Nu știu dacă e corect, cel puțin atât timp cât nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pentru implicarea scriitorului, motivând că României i-a fost bine atunci când intelectualii, scriitorii în special, s-au implicat în politică, în forțarea sorții societății, în favoarea europenității. Unde te situezi față de politica românească? Eu nu fac politică. De ce? Iarăși ajungem la obsesivul adevăr personal, iarăși subliniez: nu mă închipui existând altfel decât în literatură. Politica ar trebui s-o facă nu amatorii, ci profesioniștii, oameni care să studieze, care să se specializeze în acest domeniu. Dar sunt atent la mișcarea de pe scena
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
la Casa Cărții, deși e un mare oraș universitar... Cum poți să te faci cunoscut azi ca scriitor dacă nu îți circulă cărțile? Sau despre ce fel de recunoaștere a scriitorilor români de azi vorbim? Întrebările astea ale tale sunt obsesive pentru scriitorii zilelor noastre. Eu am să-ți răspund că sunt receptat la nivelul așteptărilor mele, acest nivel fiind fixat după posibilități, coane Fănică! Rețeta e simplă, alta mai bună n-am. Risipesc vreo 50 de exemplare dintr-o carte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
minți! Și câte altele, încât în răspunsul la această întrebare încap tot felul de minciuni și adevăruri, încât acestea s-ar contopi și ar deveni orice. Spune-mi care sunt raporturile tale cu visul? Visezi? Ai vise care îți revin obsesiv? Sunt vise provocate sau vise care îți tulbură sublumea din subconștient? Ca orice om, visez, desigur. Nu fac din vise o experiență, o rampă de discuție sau de orientare imediată. Nu mi le explic. Nu mi le vreau descifrate. în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
aduc aminte. Odată am învățat să zbor/ Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte" spunea Adrian Popescu în poemul Arsura. Visele sunt o derulare de fapte la care nu te-ai gândit sau te-ai gândit în subconștient. Unele revin obsesiv. Doar visele cu ochii deschiși par a avea o miză. De regulă ele se transformă în iluzii. Iluziile sunt rateuri, de regulă. Faptele nu sunt niciodată împliniri ale viselor, ci ale unor proiecte concrete, derulate conștient. Relația mea cu visul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
opera, textul, procedeele literare, temele cutărui scriitor și abia apoi, pe baza acestora, se ajunge la comportamentul omului, la portretul moral și fizic. Deci la punctul de pornire se află „exegeza“, iar „amintirea“ la cel de ajungere. Astfel, acele repetări obsesive ale unor cuvinte sau sintagme din proza lui Zaharia Stancu, un aspect stilistic, sunt elementul care declanșează amintirile despre acest scriitor, despre acest lider necontestat al scriitorimii române din anii ’70,a cărui prezență a marcat memorabil acel interval. Sau
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]