2,715 matches
-
calmă, clasică”, Înseamnă nu numai a o sărăci catastrofal, dar și a o Întuneca pur și simplu, a o „calomnia”, a o trăda! Astfel, descoperind „cea de-a doua față” a lumii și artei grecești, Nietzsche Îmbogățește substanțial nu doar optica noastră asupra acestor secole de civilizație și gândire care stau la baza a ceea ce numim „europeism”, ca un „prim” cristal În jurul căruia, după legea cristalizării, se formează și se „adună” celelalte cristale - În cazul nostru, culturile succesive, istorice ale continentului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
noastră despre om - omul creator de cultură, omul reflexiv. Astfel, „dionisiacul”, care În linii mari până la el Însemna mai ales - și sub presiunea bisericii medievale - negativul calităților umane, cele care se află În veșnică luptă cu cele „pozitive”, „diavolescul”, dizarmonicul - optică din care s-a ivit și conceptul de „păcat”, noțiune fundamentală a multor secole de credință, dar și de mentalitate -, sub pana tânărului filozof și clasicist de la Basel, „dionisiacul” devine nici mai mult, nici mai puțin decât „cealaltă valență” a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
dezordine” pe care o aduce cu sine acest zeu, el și suita sa, Încarcă ființa umană cu calități și prerogative nebănuite, calități care nu rareori În istorie puteau trece drept tot atâtea limite, „defecte grave”, pulsiuni negative etc. Omul, În optica nietzscheniană, devine aproape un zeu, asumându-și, Încărcându-se voios de elemente, de „calități” ce trăiesc Într-o continuă confruntare, Într-o luptă ne-antagonică, creînd pur și simplu - și explicând, În cheie hegeliană mai ales - viul! Ceea ce se naște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
se naște și poate dura doar din această confruntare, luptă eternă, care Înseamnă naștere și ucidere aproape În același timp, capacitate infinită de regenerare, de creație. Și, „mai presus de toate acestea”: Dansul, grația, jocul, ce nasc - Încă o dată, În optica nietzscheniană - doar În clipa când este Învinsă acea „inerție”, calm și armonie statică apolinică, când omul Își regăsește În stârșit „relieful”, complexa și contradictoria sa structură, când omul „Învie”, de fapt! Am insistat asupra „descoperirii nietzscheniene” a dionisiacului pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
medii culturale sau politice; a ceea ce am numit „neînțelegere” și, În cheie nietzscheniană, am putea defini ca „forță a neînțelegerii” sau „curaj al neînțelegerii”. Stare, moment psihologic ce Împinge În derută nu puține spirite orgolioase și avizate, dar care, În optica noastră, paradoxală pentru unii, ascunde foarte bine cel puțin un element pozitiv: acea perplexitate de care vorbeam mai sus, ezitarea și uimirea profundă a omului „de bun-simț”, fruct al unei dezvoltări europene de secole În fața unor fenomene sau aserțiuni acut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
care domnește În lumea, În realitatea istorică, socială și valorică. Această relație esențială - deviată În planul operei mele din cea fundamentală, principială relație Între călău și victimă (care la Hegel apare sub forma relației Între stăpân și servă - indică o optică clară, definitivă, a mea, a autorului care sunt, asupra existenței - și necesității! - ierarhiei În lumea creației de valori. Ca și În cea socială, excepție făcând, bineînțeles, egalitatea În fața legii! Dacă privim fenomenul sau procesul ratării Într-un sens mai larg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de un stat unitar și modern european. Dar rămânerea cumva în urmă a prozei - spre deosebire de poezie care, prin cei „patru mari”, Arghezi, Barbu, Bacovia și Blaga, a creat o școală și o psihologie lirică cu adevărat modernă, influențând binișor și optica criticii! - a fost iute amendată prin explozia suprarealismului românesc. Dacă comparăm textele în proză ale anilor ’20 - i-am înșirat parțial mai sus! - și cele ale unui Urmuz, Tzara, Sașa Pană, Blecher și alții, constatăm iute o discrepanță teribilă între
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
puțini dintre distinșii scriitori ai României încercau să mă convingă că „mi s-a părut”, că „tovarășul Ceaușescu” a retras cele afirmate public în iulie ’71, că reacționasem astfel, mult prea radical, aflat la distanță și înșelat de cețurile și opticile occidentale!... Nimeni, cu foarte, foarte puține excepții, nu a înțeles atunci, la începuturile puterii dictatoriale când paranoia născândă ar fi putut fi limitată, dacă nu răsturnată, că periclitată, atunci, în ’71, nu era cultura, în primul rând, ci se pregătea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de supraveghere riguroasă a tuturor cetățenilor care puteau fi bănuiți că desfășurau o activitate conspirativă, fie că aveau legături cu societățile secrete desființate sau cu emisarii vreunei puteri străine, mai ales inamice ale Monarhiei de Habsburg. Din această perspectivă, în optica autorităților centrale habsburgice, transmisă celor provinciale bucovinene, măsurile polițienești se impuneau cu atât mai mult a fi aplicate în Bucovina, cu cât aceasta se afla într-o zonă de graniță a imperiului, destul de "fierbinte", în hotarul Imperiului otoman și al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
acestuia de a fi educat, de a-și cunoaște și de a-și dezvolta propriile înclinații. Primordial, procesul instructiv-educativ al elevilor urma să înceapă cu însușirea cuvintelor, iar pe această bază se putea percepe și cunoaște lucrurile din proximitate. În optica lui Erasmus, un rol deosebit de important în procesul instructiv revenea studiului limbilor clasice, prioritar latina, care asigurau o bună cunoaștere a antichității și bunelor moravuri. Admirația și prețuirea față de natura și măreția omului în general și față de copil în special
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
creșterea copiilor - autorul francez opera o critică severă educației de tip feudal și, asemenea lui Rabelais, se străduia să-i convingă pe potentații zilei că era absolută nevoie de un nou model în formarea educațională a tinerilor. Scopul educației, în optica acestui gânditor umanist, îl constituia formarea omului de și pentru societate, a gentilomului, așa cum îl definea el, care, pe lângă cunoștințele vaste, pe lângă erudiția spiritului, trebuia să posede o mare capacitate de judecată, chibzuință și o bogată experiență de viață. Formarea
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
moravuri, pătruns de evlavie și înarmat pe această cale metodică în anii tinereții pentru tot ceea ce este în legătură cu viața prezentă și viitoare, printr-o învățătură dată pe scurt, în mod plăcut și temeinic.” Instituția școlară, adică ,,atelierul umanității”, reprezenta în optica sa un adevărat centru spiritual în care urma să se pregătească omul ca ființă rațională și atotștiutoare, o astfel de instituție trebuind să aibă caracter public, să fie deschisă tuturor. Scopul educației consta în umanizarea omului, transformarea acestuia într-o
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
de educație și învățământ după cum urmează: de la naștere la șase ani, școala și educația maternă; de la șase la 12 ani, școala satului/comunității; de la 12 la 18 ani, școala latină sau colegiul; de la 18 la 24 de ani, academia. În optica sa, educația îmbracă următoarele forme: educația intelectuală, educația morală, educația fizică și educația religioasă. În ce privește educația intelectuală, aceasta însemna un proces continuu de transmitere a fundamentelor științelor, dar și de formare a unor abilități de observație asupra lucrurilor și de
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
nivelului cultural al acestuia, motiv pentru care, în opinia lui Pestalozzi, învățătorii din mediul rural trebuie recrutați din rândul săracilor, deoarece doar ei cunosc nevoile reale ale acestora, doar ei se pot apropia mai ușor de această pătură socială. În optica sa, educația are ca scop dezvoltarea integrală și armonioasă, dezvoltare care trebuie să pornească primordial dinlăuntrul în afara individului, iar acest scop poate fi atins prin respectarea unor principii. Primul dintre ele, principiul educației armonioase, întemeiază dezvoltarea integrală a personalității copilului
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
să le cunoască. În acest caz, i se sporește încrederea în propriile posibilități și, concomitent, motivația învățării devine automotivație. Marele pedagog acorda o atenție esențială intuiției în consolidarea instrucției, idee devenită centrală în întreg sistemul său pedagogic. Intuiția înseamnă în optica sa de fapt contactul nemijlocit senzorio-perceptiv cu lumea externă. Din acest motiv, utilizarea intuiției, atât ca principiu, cât și ca metodă de învățare, determină inevitabil stabilirea a trei elemente: numărul (cantitatea), forma și cuvântul (numele) în cunoașterea precisă și clară
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
tinerilor. Pragmatismul (de la grecescul pragma - acțiune), curent contemporan, s-a răspândit inițial îndeosebi în SUA. Primele preocupări se conturează în SUA încă de la sfârșitul secolului XIX, avându-i ca promotori pe Ch, Pierce, W. James și John Dewey (1859-1952). În optica celui din urmă, pragmatismul a dobândit un caracter pronunțat empiric, căpătând denumirea de instrumentalism. Conceptul fundamental era cel de experiență, abordată din perspectiva raportului organism-mediu. Orice experiență umană se întemeiază pe acțiune și cunoaștere. Dacă acțiunea întreprinsă va fi urmată
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
imaturității copilului, în cadrul căreia filosoful american nu mai aborda acest stadiu psihopedagogic ca pe un aspect negativ specific vârstelor mici, așa cum îl evalua vechea pedagogie, ci ca pe o forță pozitivă care trebuie să asigure procesualitatea continuă a dezvoltării. În optica sa, imaturitatea se caracterizează prin dependență (copilul rămâne multă vreme dependent de adult) și plasticitate (copilul dobândește capacitatea de a învăța). O asemenea abilitate de a învăța și curiozitatea inerentă acesteia nu trebuie să dispară odată cu copilăria. Educația exprimă tocmai
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
curent interbelic s-a preocupat de încercarea de a demonstra specificitatea esenței fenomenului educației. Orientarea sau curentul interbelic românesc, intitulat ,,pedagogia culturii”, concepea educația ca fiind un proces de formare continuă a omului în și pentru cultură, cultura fiind în optica unor pedagogi români o entitate ,,sui-generis” și o virtute de valorizare a potențelor spirituale ale individului, transformându-le în personalitate. O asemenea perspectivă i-a avut ca reprezentanți de marcă pe C. Narly și Șt. Bârsănescu. Curentul culturologic românesc a
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
român invoca într-o manieră categorică o revenire la sat, la o ,,cultură țărănească prin valori create de țărani”. Fără discuție, acest capitol scoate în evidență influența poporanistă și personalismul energetic din ideile și tezele lui C. Rădulescu-Motru, deoarece în optica lui Petrescu lumea urbanului era nefirească. Cu o moralitate îndoielnică și neorganică pentru o doctrină educogenă sănătoasă a copilului sau a tânărului. În același timp, interesantă și corectă ni se pare teza pedagogului român privind originalitatea idealului educativ, originalitate care
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
în cadrul psihologiei educației, termen prin care înțelegea împlinirea ciclului vital uman, în sensul adaptării depline a individului la mediul social, iar prin termenul de învățare admitea progresul evoluției bio-psiho-sociale a omului. Învățarea, ca noțiune echivalentă cu cea de educație în optica acestui pedagog, prezintă o serie de principii specifice de ghidare, pe baza cărora autorul elaborează o teorie personală, ,,teoria gradient dinamică a învățării”: ,, Dispoziția de a învăța, creată de un motiv sau imbold, se proiectează intențional în orice scop și
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
și soluțiile se propun sub denumiri diverse, ca de exemplu: pedagogia culturii sau pedagogia personalității, aceste noțiuni de cultură sau de personalitate fiind socotite tocmai ca împreună, într-o perspectivă mai înaltă, ale tendințelor atât individuale, cât și sociale.” În optica sa, idealul educativ este definit într-o manieră kantiană drept un ,,imperativ categoric al personalității”, Narly evaluându-l ca un ,,maximum de dezvoltare într-o ființă umană a originalității sale specifice, în cadrul principiului social, principiu prin care înțelegem armonia productivă
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
materializat în patru ipostaze succesive: pedagogia clasică (pe care el o mai denumea și filosofică), pedagogia experimentală, pedagogia științifică și pedagogia științifică a fenomenului educativ, fiecare dintre acestea aducându-și aportul la progresul pedagogiei ca știință. În ce privește pedagogia clasică, în optica sa aceasta a fost axată pe idealul educației, beneficia de un caracter unitar, dar ,,nu era o știință, ea era mai curând o morală aplicată.” Cea experimentală și-a pierdut unitatea formală, căci, de data aceasta, aceasta s-a defalcat
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
constituit eludarea studiului asupra idealului educativ: În seriozitatea lor științifică, fondatorii pedagogiei noi (...) recunoșteau că idealul - acest capitol crucial din orice teorie a educației - nu poate fi rezolvat prin experimente pedagogice; de aceea cei mai mulți nici nu l-au studiat.” În optica sa, în primele două decenii ale secolului XX, pedagogia și discursul pedagogic s-au multiplicat într-o diversitate de curente, precum: pedagogia morală, socială, sexuală, pedagogia autorității și a libertății ș.a.m.d. În fapt, avem de-a face în preajma
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
în vedere atât individualitatea copilului/elevului, cât și mediul social atunci când aborda formarea sa prin educație, dar insista pe studiul individualității copilului de către pedagogie prin utilizarea testelor și metodelor cunoscute, inclusiv procedeul testelor, cel mai eficient procedeu didactic fiind în optica sa metoda fișelor individuale. Prin aceasta din urmă, copilul poate fi investigat în intimitatea sa profundă, în locația sa ambientală, în proximitatea mediului său sociocultural. Cei trei factori care concură la formarea personalității umane - ereditatea, mediul natural și social, educația
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
va preciza mai nuanțat că ,,Metoda ideo-vizuală a dr. Decroly dă rezultate bune numai pentru elevii înapoiați și constituie un mijloc excelent de aplicare pentru elevii buni, care au învățat scris-cititul după metoda obișnuită.” Temelia psihologică a metodei ideo-vizuale era, în optica sa, observația conform căreia gândirea copilului cu un retard minor este globală, sincretică. Aceeași concepție stă și la baza metodei ,,centrelor de interes”, care admite că interesul este considerat drept o tendință înnăscută, care încearcă să se manifeste, dar nu
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]