3,686 matches
-
luând loc În scaunul acestuia. Îl invită să stea pe scaun alăturat, Își aprinse o țigară oferind și lui una, dar cum acesta refuză puse pachetul cu țigări la Îndemână Începând discuția cu un ton echivoc. „Îndodeauna domnule, am avut oroare de mutat! El generează În așa fel o harababură Încât niciodată nu vei afla ce ai nevoie, va fi necesar să treacă mult timp...Îmi pare rău...!” „Evident, Tony Pavone nu se aștepta la o astfel de surpriză. Dădu la
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
efort - momentul din Crimă și pedeapsă În care Raskolnikov lasă să cadă securea asupra capului gol al bătrânei, părul ei unsuros Înspicat cu alb, coada Împletită prinsă cu un pieptăn de os rupt pe gât. Ceea ce vrea să spună că oroarea, nelegiuirea, crima fac mai vii toate fenomenele, cele mai mărunte detalii ale experienței. În rău, ca și În artă, se găsește iluminare. Era, de bună seamă, ca povestea lui Charles Lamb, arzi o casă ca să frigi un porc. Chiar era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
nu, nu! N-am vrut să cad În Marele Canion. E bine să nu fi murit? Mai bine să nu fi căzut. Prea multe lucruri pe dinăuntru erau rupte. Pentru unii, e adevărat, experiența părea avuție. Nenorocirea, de mare valoare. Oroarea, un noroc. Da. Dar niciodată n-am râvnit la asemenea bogății. După ciorapi, pantofii lui de zece ani. Îi tot repingelea. Destul de buni pentru a merge prin Manhattan. Avea foarte mare grijă de lucrurile lui, Își Împăia costumul cel bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Îi mulțumea pe nemți. Îi degrada și mai mult pe evrei să aibă o maimuțăreală de rege. Naziștilor le plăcea asta. Aveau o predilecție pentru asemenea farse cu asasinate gen Ubu Roi. Se jucau de-a patafizica. Îndulcea sau domolea oroarea. Aici În orice caz se poate vedea deosebit de bine chestiunea formelor ce se pot afla pentru acțiunile conștiinței eliberate și ura minții sângeroase, plăcerea ucigașului În fața eșecului și a Înjosirii ei. — Scuzați-mă, dar nu am reușit să fac această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de om, simțea lucruri pentru care nu era pregătit. Venise în excursia asta cu Naji pregătit fiind să urască ținutul, să-l urască la fel de mult așa cum ura și case cu exces de decorațiuni din cartierul în care locuia, așa cum ura ororile din districtul Castro, așa cum ura întreg orașul ăla țipător. Venise în Idaho închipuindu-și cum avea să incendieze munții, cum avea să transforme apa într-un râu negru de cenușă. Acum însă nu mai putea să-și închipuie decât cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
crede că nu se va întâmpla nimic, susține că moartea aceasta, nefiind o moarte oarecare, nu poate rămâne fără urmări, dar imperiul e prea mare, așa că urmările - spuse el - s-ar putea ivi prudente, în timp, el se gândește la oroarea terorii. E visător. De altfel și eu. Ceva totuși se va schimba. Rex fu îngăduit în bucătărie, se întâmpla rar, mișca vioi din coadă, se gudura pe lângă doamna Pavel, care-i arunca din când în când câte ceva, atenție deosebită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
atât de brunet, de sexy și plin de testosteron încât mie mi-e teamă să rămân singură cu el. Vreau să spun, e o persoană minunată, cu adevărat minunată, numai că, știți... e un bărbat adevărat. Exercită deopotrivă fascinație și oroare, dacă există vreo logică în asta, și toată lumea - chiar și mama - aș spune chiar și tata - e atrasă de el pe plan sexual. Nu și Helen însă. Deodată mama mi-a înșfăcat brațul - cel întreg, din fericire - și a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
mă bag în pat. Am închis ochii și pastilele m-au tras într-un vârtej de somn. În acea stare intermediară care precede inconștiența, s-a deschis una din acele crăpături sinistre cu marginile zdrențuite prin care am întrezărit fulgerător oroarea a ceea ce se întâmplase. Mă întorsesem la New York, nu îl găsisem și eram singură. Capitolul 17tc " Capitolul 17" Am dormit adânc și fără vise, probabil că datorită pastilelor. M-am înălțat trecând prin straturi succesive ale conștiinței, oprindu-mă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de obicei când mă întorceam seara acasă de la serviciu; deodată îmi dădeam seama că îl așteptam să apară în prag. Sau se întâmpla ceva nostim și mă gândeam, Oh, trebuie să-i povestesc asta lui Aidan. Și apoi mă copleșea oroarea - mă treceau toate apele și vedeam negru înaintea ochilor -, oroarea de a ști că-mi fusese luat din această lume și dus undeva unde n-aveam să-i pot da de urmă vreodată. Până acum, crezusem că lucrul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
îmi dădeam seama că îl așteptam să apară în prag. Sau se întâmpla ceva nostim și mă gândeam, Oh, trebuie să-i povestesc asta lui Aidan. Și apoi mă copleșea oroarea - mă treceau toate apele și vedeam negru înaintea ochilor -, oroarea de a ști că-mi fusese luat din această lume și dus undeva unde n-aveam să-i pot da de urmă vreodată. Până acum, crezusem că lucrul cel mai rău care i se poate întâmpla cuiva era ca persoana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
s-a întors eram îmbrăcată. Mi-a întins o ceașcă de cafea și a zis: —Lasă-mă să chem un taxi. —În regulă. Tot nu puteam să-l privesc. Ziua dinainte îmi revenea în minte, cu toată încărcătura ei de oroare. Mi-am amintit cum îmi smulgeam hainele și îi strigam: —Trage-mi-o, trage-mi-o. Ce îți pasă? Doar ești bărbat. Nu trebuie să fii implicat emoțional. Doar trage-mi-o! Mă trântisem, goală, pe patul lui și zbierasem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Apoi reluă: — Să rezumăm. Fratele Leon nu va intra în călugărie; va intra doar în diplomație, la fel ca fratele Francesco. Liniștit acum, acesta își împreună mâinile, luă o mutră cucernică și rosti cu voce comică: — Dacă fratele Leon are oroare de adevăr, să nu se teamă: nu-l va întâlni prea des în confreria noastră. — Amen, am închis eu discuția pe același ton. Numeroși prieteni se adunaseră la mine acasă ca să-mi sărbătorească eliberarea, a cărei veste se răspândise încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
făcea inutilă artileria instalată la Sant’Angelo, pedestrașii germani escaladară zidurile în mai multe locuri și se răspândiră pe străzi. Câțiva dintre oamenii care reușiseră să scape cu viață izbutiră să ajungă la castel, privirile lor grăind deja despre primele orori. Aveau să urmeze și alte mărturii. Mă jur pe Dumnezeu care m-a făcut să străbat lumea largă, pe Dumnezeu care m-a făcut să trăiesc supliciul orașului Cairo, ca și pe cel al Granadei, că nicicând n-am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
slab. Semăna cu un tunet îndepărtat. Dacă ar fi fost atacat de un trib celtic sau de spirite, Valerius știa că n-ar fi reușit să se apere în fața oamenilor, pentru că nu pusese niciodată mâna pe arme și pentru că avea oroare de ele - nu purta nici măcar un pumnal. Cât despre spiritele acelor păduri, știa prea bine că unele erau în stare să târască un om sub pământ, dându-l drept hrană înspăimântătoarelor creaturi ale infernului. O invocă pe Velunda, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prezicătoarei continuau să-i răsune în urechi, mai puternice decât gândul că o ucisese pe marea vrăjitoare a acelui ținut, pe care toți o venerau și o ascultau. Și care, pe deasupra, era sora lui Julius Civilis, regele batavilor. Dintr-odată, oroarea crimei sale îl îngrozi. Înfipse repede pumnalul în zăpadă, să-l curețe de sânge. Dacă batavii se răsculau tocmai acum, când avea nevoie de o alianță cu ei? Dacă soldații lui, care o venerau pe Velunda, aveau să-l părăsească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
castru, i-am cerut să-mi vorbească mai întâi despre tine. Pentru ea ai venit aici. Își ținea mâinile pe umerii lui Valerius. Am auzit că ai venit să vorbești cu Vitellius. Valerius rosti numele acela cu greu, cuprins de oroare. Își aminti cuvintele lui Julius Civilis, care îi ceruse să răzbune moartea Velundei. Strânse amuleta în pumn, nefiind în stare să vorbească. Acum și Salix era în pericol. Oare n-ar fi trebuit să dea fuga la Pretoriu, să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
semn funest? Am auzit că apele au inundat orașul, au distrus casele, au înecat oameni, au distrus grânarele, provocând foamete... Ăsta-i un semn bun de la zei, după tine? — Fără să mai punem la socoteală că poporul roman simte deja ororile războiului. Cel care vorbise era un bărbat cu părul alb, creț, ce stătea în dreapta lui Vitellius. — Am auzit că Otho folosește banii pentru a face față cheltuielilor militare și, de aceea, prețul alimentelor crește tot mai mult... Poporul roman e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
guvernatorule? Vitellius tăcea. Nu era în stare să gândească. Neliniștea îl copleșea. Se uită spre medic, pe care soldații săi îl țineau strâns, și-i întâlni privirea. Bărbatul acela avea ceva care îl înspăimânta. Și-o aminti pe preoteasă; cu oroare, o revăzu, acoperită de sânge. Cuvintele profeției îi răsunau în minte. Trebuia să scape de omul acela, și de data asta nu mai era de față Julius Civilis ca să-l lase în seama lui. Nu-l putea ucide pe Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ei. — Când a aflat despre înfrângere, împăratul Otho le-a ținut un discurs soldaților săi care supraviețuiseră. A zis că nu vrea să se încăpățâneze să rămână în fruntea Imperiului dacă asta pune în primejdie populația și soldații, că are oroare de război civil și nu dorește să fie răspunzător de masacre și lupte fratricide. A spus că îi cedează conducerea lui Vitellius și că avea să se omoare așa cum făcuse soldatul care venise la Brixellum să anunțe înfrângerea... Pentru că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
capul în jos. — Iartă-mă, maestre. Nu știu de ce m-am simțit așa de furios dintr-odată... Poate pentru că ar fi trebuit să-l înveți pe Valerius nu doar să vindece, dar și să fie curajos și să nu aibă oroare de arme, de violență... Violența zace în noi toți, o întâlnești peste tot în lume. Misiunea noastră este s-o înăbușim sau s-o dezlănțuim când avem nevoie de ea, pentru a servi idealurilor noastre - îl privi pe Proculus drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dacă te temi de flota lui Vespasianus... Gândește-te cât de departe e Africa, după cum spune bunul meu prieten Flavius Valens. Vitellius zâmbi. — Liniștește-te. — Nu pot să mă liniștesc, răspunse țâfnos Flavius Sabinus, aranjându-și toga. Și apoi, eu am oroare de sânge. M-ai adus aici cu forța. Tot ce vreau e să mă ridic și să plec; nu mă interesează ce-ai născocit tu ca să-i omori pe gladiatori. Și acum mai am coșmaruri... Mă chinuie de când am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o cupă cu vin. Și tu m-ai trădat. Știu că, împreună cu cele trei cohorte ale tale și cu milițiile, încerci să anihilezi trupele care au rămas alături de mine și să-i predai orașul lui Antonius Primus. — Știi că am oroare de sânge. Doar n-o să încep un război la Roma... Nu vreau morți. Dar te-am chemat aici, în templul lui Apollo, ca să-ți cer să abdici și să juri că te vei retrage cu familia ta în Campania. Vila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pornit cu legiunile din Pannonia și Maesia, că tu ai trecut peste Alpes, că tu ai învins la Bedriacum, alungând dușmanii împreună cu soldații tăi călare, și că ai cucerit Italia. I-ai spus că nenorocirile de la Cremona se numără printre ororile războiului civil. Ai scris că nu vrei să știrbești cu nimic gloria lui Mucianus, dar că tu lupți pentru împăratul tău cu faptele, nu prin mesaje și rapoarte. În încheiere, spui că, datorită ție, toți au trecut de partea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lui Otho i s-a opus Vitellius, guvernatorul Germaniei Inferior, ales împărat de legiunile sale, iar lui Vitellius i s-a opus Vespasianus, guvernatorul din Judaea, ales împărat de armatele din Africa. Evenimentele acestui an - în care Imperiul a cunoscut ororile războiului civil - sunt povestite în amănunt de Tacitus în cele patru volume ale Istoriilor sale, în care se distinge figura lui Antonius Primus, curajosul general al armatei romane, numit de istorici „eroul lungului an“, personaj-cheie al întâmplărilor. Protagonistul romanului este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
puțină puritate goală... ....capătă brusc curaj, străbate strada cu toată viteza labelor ei și se oprește o clipă în fața statuii, mișcându-și frenetic mandibulele rujate. Turnată în bronz, statuia are însă ceva sec și rău, o mică doză delicată de oroare: nu trăiește, dar nici nu este neînsuflețită... se mulțumește să arunce o privire glacială cerșetoarei care i-a deranjat destinul venusian, după care pășește mai departe, spre alte culmi olimpiene. Bătrâna cerșetoare rămâne prostită în mijlocul drumului, cu brațele-i suspendate
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]