2,206 matches
-
fost relativ tolerant cu creștinii, așa că și meglenoromânii și-au putut păstra o oarecare autonomie până în secolul al XIX-lea, cu prețul de a avea totuși o situație inferioară celei a musulmanilor. Mai mult de jumătate din ei au rămas ortodocși, dar locuitorii unui sat, "Nắnti" (sau "Nǫ́nti") au trecut la islam, probabil în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, nefiind vorba de un fenomen brusc. Această convertire nu era lipsită de însemnătate, căci în
Meglenoromâni () [Corola-website/Science/302074_a_303403]
-
major, marea schismă din 1054 va influența istoria Bosniei. Teritoriul se află la limitele ortodoxiei și catolicismului. Din acest motiv, populația este divizată sub aspect confesional. În perioada respectivă se formează și Biserica Bosniacă, o grupare considerată eretică atât de către ortodocși cât și de către catolici. Datele despre Biserica Bosniacă sunt foarte sărace și sunt exclusiv prezentate de către clericii catolici. Unii autori (în special istoricii croați), susțin că membrii ei erau susținători ai bogomilismului. Alți autori (în special cei occidentali) susțin că
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
încurajată de către autoritățile otomane. Pentru explicarea acestui fenomen au fost propuse mai multe teorii. În general este acceptat faptul că în Bosnia catolicismul și ortodoxia aveau o prezență slabă iar membrii Bisericii Bosniace, persecutată de către catolici și considerată eretică de către ortodocși, au preferat conversiunea la islam. Controversele confesionale vor fi avut, de asemenea, un rol important în a determina mulți creștini să accepte islamul. O altă cauză importantă a fost faptul că în Imperiul Otoman creștinii aveau un statut inferior celui
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
sunt nesocotite. Bisericile creștine nu pot fi mai înalte decât minaretele moscheilor, nu este permisă folosirea clopotelor, toate acestea contribuie la înlăturarea oricărei urme de atașament față de sistem și creștinii încep să caute protectori externi. Catolicii caută sprijinul Austriei, iar ortodocșii inițial pe cel al Rusiei. De o importanță deosebită pentru ei este răscoala sârbilor din Serbia și formarea principatului autonom al Serbiei în anul 1815, recunoscut de către Imperiul otoman. În secolul XIX declinul Imperiului era visibil. În aceste condiții, sultanii
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
teama de a nu fi anexat de către Serbia sau Muntenegru, profitând de slăbiciunea Imperiului otoman. Austro-Ungaria a redactat primele recensăminte exacte ale populației din Bosnia-Herțegovina. Recensământul din 1879 (la care populația a fost recensată pe baza religiei) indică următoarele proporții: ortodocși 42,88%, musulmani 38,75%, catolici 18,08% alții (în special evrei) 0,31%. În general proporțiile au rămas neschimbate până în anul 1910, când a fost realizat ultimul recensămât al populației de către autoritățile austriece. Inrarea trupelor austriece a fost întâmpinată
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
populației de către autoritățile austriece. Inrarea trupelor austriece a fost întâmpinată cu ostilitate de către musulmani, care s-au revoltat până în anul 1883 (când ultima rezistență a fost înfrântă). Populația creștină așteptase cu multă încredere schimbarea administrației însă atât catolicii cât și ortodocșii au fost dezamăgiți de măsurile adoptate. Austro-Ungaria nu exercita în mod formal suveranitatea asupra teritoriului, prin urmare a existat, inițial, o mare reticență în a investi în dezvoltarea economică. Pentru a nu adânci tensiunile între cele două componente ale Monarhiei
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
frânat dezvoltarea economică a provinciei. Un alt proces esențial în aceasă perioadă este finalizarea procesului de identificare etnică a comunităților creștine din Bosnia cu sârbii și croații din afara provinciei. Desigur, un sentiment de înrudire existase și înainte de ocupația austriacă (între ortodocșii din Herțegovina orientală și muntenegreni sau între catolicii din Herțegovina occidentală și croații din Dalmația), însă în secolul XIX, ca urmare a răspândirii tiparului și a înființării societăților culturale naționale, procesul este finalizat, identificarea ortodocșilor cu sârbii și a catolicilor
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
și înainte de ocupația austriacă (între ortodocșii din Herțegovina orientală și muntenegreni sau între catolicii din Herțegovina occidentală și croații din Dalmația), însă în secolul XIX, ca urmare a răspândirii tiparului și a înființării societăților culturale naționale, procesul este finalizat, identificarea ortodocșilor cu sârbii și a catolicilor cu croații fiind ireversibilă. În aceeași perioadă musulmanii din Bosnia încep să-și pună problema identității lor naționale. În perioada Imperiului otoman (stat în care apartenența religioasă, nu cea etnică determinau statutul persoanei) musulmanii se
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
reformată. După Contrareformă, când Biserica Romano-Catolică și-a recâștigat poziția importantă în Polonia, nobilimea devenind aproape în exclusivitate catolică, în ciuda faptului că biserica romano-catolică nu era religia majorității în Polonia, ci numai a aproximativ 40% din populație, la egalitate cu ortodocșii, restul de 20% fiind evrei sau de alte credințe. Șelahticii erau toleranți cu alte religii. Nu au existat conflicte majore bazate pe diferențele religioase, mai mult chiar, fiind cunoscute mai multe cazuri în care șleahticii au intervenit pentru aplanarea diferitelor
Șleahtă () [Corola-website/Science/302169_a_303498]
-
mai încercat să contribuie la finanțarea stagiilor de documentare în țară și străinătate și la susținerea participării absolvenților la conferințe și congrese interne și internaționale. Primele înființate, în 1990, au fost Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni (ASII) și Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), urmate de Asociația Internațională a Studenților în Economie și Management (AIESEC), înființată în 1993, Liga Studenților Economiști (LSE), înființată în 1998, cu peste 180 de membri și Asociația Europeană a studenților în Drept (ELSA), al cărei grup de
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași () [Corola-website/Science/302206_a_303535]
-
înțelesului; dar pentru noi este de ajuns să știm că există multe înțelesuri mai adânci în Scripturi, dar foarte rar este eliminat cu totul sensul literal. Doar ocazional înțelesul este complet figurat. Critici vin atât din partea evoluționiștilor, cât și din partea ortodocșilor fundamentaliști.
Creaționism ortodox () [Corola-website/Science/302511_a_303840]
-
metanoia. Iar Serafim Roșe s-a dovedit un asemenea convertit. Lucrarea pe care a dus-o la Sfântă Mănăstire Platina, din Munții Stâncoși, este exemplara. În condiții de o rară asprime, autoimpuse, Serafim Roșe, părintele Herman Podmoșenski și alți câțiva ortodocși americani au creat din nimic o mănăstire tipică, asemănătoare celor din primele veacuri. Un generator asigura curent electric pentru tiparnița. Nu există telefon, fie el fix ori mobil, nu există radio ori televizor sau altceva de acest fel. Chiliile sunt
Seraphim Rose () [Corola-website/Science/302541_a_303870]
-
originalului acestui act sunt: lipsa semnăturii mitropolitului, fără care actul este lovit de nulitate dintru început; nemenționarea așa-zisului sinod în nici un document de epocă; nemenționarea așa-zisului sinod nici în plângerile și nici în răspunsurile din corespondența purtată de ortodocși cu autoritățile în anii 1698-1711; nerespectarea normelor procedurale sinodale referitoare la redactarea de documente (totdeauna hotărârile se redactau pe pagini întregi, neîndoite, textul fiind urmat, după un spațiu, de semnătura mitropolitului și alături a secretarului, cu pecețile acestora, urmată de
Manifestul de unire cu Biserica Romei () [Corola-website/Science/302578_a_303907]
-
de trecere a frontierei cu Ungaria. Conform recensământului din 1930, Episcopia-Bihor avea 4.112 locuitori, dintre care 3.592 maghiari, 488 români, 10 evrei, 9 germani ș. a. Sub aspect confesional, populația era alcătuită din 2.935 reformați, 546 romano-catolici, 302 ortodocși, 191 greco-catolici, 88 baptiști, 87 adventiști ș.a.
Episcopia Bihor, Oradea () [Corola-website/Science/302626_a_303955]
-
necunoscute sau anonime. Printre structurile eccleziale ala bisericii ortodoxe române, înainte de constituirea ei ca entitate autocefală în 1872, a existat Mitropolia Bălgradului : acest "Bălgrad" nu este Belgradul din Sârbia, ci Alba-Iulia. Ori, în Transilvania dominată de pactul "Unio Trio Natiorum", ortodocșii, în mare parte iobagi, erau marginalizați de grofii maghiari și de coloniștii Sași catolici sau protestanți, plăteau mai multe dări și nu puteau acceda la aceleași drepturi, fiind socotiți doar tolerați. În această situație, trecerea la protestantism sau unirea cu
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
aveau un ""vlădic"" (episcop, adeseori numit, conform tradiției, și mitropolit), cu scaunul de reședință la Bălgrad, erau mai mult sub autoritatea supraintendentului maghiar calvinist de la Aiud, care dicta organizarea și desfășurarea vieții religioase atât a coreligionarilor săi, cât și a ortodocșilor supuși. Reforma religioasă protestantă din Transilvania a încercat în secolele XVI și XVII, nu de puține ori, să-i convertească pe Români la protestantism. Procesul de convertire nu a fost lipsit de succese, având în vedere existența menționată în documentele
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
Această carte, tradusă din ungurește în românește de Ștefan din Făgăraș, a fost scrisă anume pentru convertirea la calvinism a românilor. Toate aceste traduceri s-au făcut cu sprijinul financiar al domnitorilor protestanți ai Transilvaniei. Chiar dacă majoritatea românilor au rămas ortodocși, au fost totuși mulți care au devenit reformați, formându-se comunități protestante românești în Sântămăria Orlea, Peșteana, Râul Alb, Suseni, Rapoltul Mare sau Mintia. Cu timplu însă, acești români, minoritari printre maghiari în cadrul comunității protestante, au trecut treptat la limba
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
fiind asimilați în națiunea ungară, așa cum fuseseră asimilați, în veacurile precedente, mulți alții trecuți la catolicismul de rit latin. Alta a fost soarta comunităților ortodoxe care s-au unit cu Roma păstrându-și ritul grecesc pe care îl aveau ca ortodocși, precum și reguli canonice ortodoxe ca, de exemplu, hirotonisirea bărbaților căsătoriți. Discuțiile purtate din partea catolicilor de către iezuitul Laszlo Baranyi, paroh în Alba Iulia, cu conducătorii Bisericii românești în frunte cu vlădica Teofil Seremi, au început încă din 1693, în secret, pentru
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
va face pace, cerându-i însă a părăsi Transilvania, ca să nu fie prilej de tulburare. Sofronie a făcut acest sacrificiu, trecând în Muntenia unde își va sfârși zilele într-un schit din Argeș. Și el este canonizat, fiind prăznuit de ortodocși tot pe 21 octombrie, împreună cu alți apărători ai credinței. Acesta a frământat zeci de ani dearândul satele românești din Transilvania, atingându-și culmea în "răscoala fără sânge" a călugărului Sofronie din Cioara, de teama căruia tremura guvernul din Sibiu mai
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
al XVIII-lea, ca unul din cele mai grele perioade ale istoriei românilor. Acest lucru este cu atât mai mult valabil pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a avut de suferit nenumărate persecuții și loviri din partea străinilor. Astfel, în Transilvania, ortodocșii erau sub tripla teroare a forțării trecerii la grecocatolicism, a presiunilor pentru maghiarizare și a autorităților austriece. Nici în Banat situația nu era mult mai bună. Deși aici presiunea uniată era mult redusă, nu lipseau nici eforturile de maghiarizare și
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
reformist-conservator, dezvoltat în comunitățile „templelor corale”. Coexistența iudaismului ortodox cu iudaismul modern se petrecea în toate orașele mari. În Bucovina, unde exista și curentul neo-ortodox („ortodoxia modernă”) comunitatea a adoptat un modus vivendi special - coexistența a doi rabini comunitari, unul ortodox modern pentru evreii reformiști și unul tradiționalist pentru evreii tradiționaliști. Acești rabini funcționau paralel și își împărțeau funcția, primul se ocupa de probleme culturale și educative și al doilea de probleme rituale, divorțuri și căsătorii. De asemenea, între 1881-1914, aproximativ
Istoria evreilor în România () [Corola-website/Science/302660_a_303989]
-
catolicească“ și că doreau să beneficieze de privilegiile catolicilor. Pagina a doua a „Manifestului de unire“, a rămas goală și a fost ulterior completată de iezuiți, în limba latină (conform contestatarilor), declanșându-se o dispută de durată între greco-catolici și ortodocși. Pe paginile a treia, a patra și a cincea erau semnăturile protopopilor, astfel încât se părea că acceptau și cele scrise pe pagina a doua, în latinește. Pe pagina a cincea, era un text, scris de Mitropolitul Atanasie: „Și așa ne
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
pe roată în acel loc, iar acei câțiva țărani din împrejurimi care îl însoțeau au fost spânzurați. Unele răscoale și mișcări de pribegie au avut loc pe toată frontiera, până în 1783, când împăratul Iosif al II-lea a permis și ortodocșilor să facă parte din regimentele de grăniceri. Această situație tulbure a țării fusese favorizată și de faptul că, după moartea episcopului Dionisie Novacovici, cu excepția unei scurte prezențe a ierarhului sârb Sofronie, scaunul de episcop al românilor ardeleni ortodocși a rămas
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
fost numit și în 1784 instalat ca episcop pe protopopul celib Ioan Bob, din Târgu Mureș. Acesta a păstorit până în 1830. La 8 noiembrie 1781 împăratul Iosif al II-lea a semnat edictul de toleranță, prin care catolicii, protestanții și ortodocșii din imperiu deveneau egal îndreptățiți. Edictul interzicea discriminarea pe motive religioase, permitea oricărei comunități de măcar 100 de familii să își zidească propria biserică, de asemenea să își întrețină preot și învățător. Se permiteau trecerile de la o religie la alta
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]
-
Valachorum Transsilvaniae". La realizarea lui au lucrat nu doar episcopul unit al Oradiei, Ignatie Darabant, protopopul unit Ioan Para, Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și alți greco-catolici, ci și Gherasim Adamovici, episcopul românilor ortodocși, medicul Ioan Piuariu-Molnar și alți ortodocși. Memoriul a fost trimis în 1791 la Viena, fiind de aici trimis Dietei Transilvaniei, care l-a respins. Excepție a făcut „liberul exercițiu al cultului ortodox”, care era deja impus de edictele lui Iosif II dar încă nerespectat în Transilvania
Istoria Bisericii Române Unite () [Corola-website/Science/302697_a_304026]