2,327 matches
-
turcii au cucerit Atena. Grecii au mai păstrat controlul asupra Peloponezului până în 1460, iar venețienii și genovezii au mai stăpânit unele insule grecești până pe la 1500, când cea mai mare parte a insulelor și Greciei continentale a trecut în mâinile otomanilor. Zonele muntoase ale Greciei au fost controlate cu greu de trupele otomane, aici găsindu-și refugiu elenii care încercau să scape de sub dominația străină, tot aici organizându-se lupta de rezistență împotriva cuceritorilor. Ciprul a fost cucerit de turci 1571
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
în timpul celei de-a patra Cruciade ). Acest val de migrație a avut ca rezultat imediat formarea diasporei elene moderne. Al doilea curent val de migrație a vizat grecii din regiunile joase ale Eladei, care s-au mutat în munți, unde otomanii nu au reușit să-și impună o prezență serioasă militară sau administrativă. Sultanul era plasat în vârful piramidei guvernamentale otomane. Deși el se bucura de puterile unui monarh absolut, acțiunile sale erau limitate de tradiții și convenții. Aceste restricții erau
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
să asigure colectarea taxelor . Ierarhia militară era tipic feudală. Cavaleria imperială era formată exclusiv de etnici turci, care primeau în schimbul . serviciului militar loturi de pământ funcție de gradul militar. Nemusulmanilor le era interzisă călătoria călare, ceea ce făcea deplasarea mult mai dificilă.. Otomanii au împărțit Grecia în sanjakuri, în guvernate de „sanjakbey”, care erau răspunzători în fața sultanului, care-și stabilise capitala în Constantinopol în 1453. În paralel cu această împărțire administrativă, otomanii au pus în aplicare sistemul de segregare a cetățenilor imperiului pe
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
le era interzisă călătoria călare, ceea ce făcea deplasarea mult mai dificilă.. Otomanii au împărțit Grecia în sanjakuri, în guvernate de „sanjakbey”, care erau răspunzători în fața sultanului, care-și stabilise capitala în Constantinopol în 1453. În paralel cu această împărțire administrativă, otomanii au pus în aplicare sistemul de segregare a cetățenilor imperiului pe baze religioase - „milleturile”. Teritoriile cucerite au fost împărțite de către sultan nobililor otomani, care au devenit deținători de fiefuri - "timar" sau "ziamet" - și supuși direct monarhului. Aceste terenuri nu puteau
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
de arme, dar această interdicție a fost ignorată tot timpul. Existau regiuni precum Creta, în care fiecare om umbla înarmat. Grecii erau obligați să plătească taxe foarte mari, dar cea mai grea de suportat obligație a fost „tributul de copii”. Otomanii pretindeau ca fiecare al cincilea băiat al unei familii să fie luat din sânul familiei sale și înrolat în corpul ienicerilor, unde urma să fie pregătit să devină un infanterist de elită în armata sultanului. Au existat o serie de
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
capitala Constantinopol și insulele din Marea Ionică care au rămas sub stăpânirea venețiană, unde grecii se bucurau de o prosperitate mare. Grecii au resimțit profund scăderea puternică a nivelului de trai în timpul stăpânirii otomane. La începutul secolului al XVII-lea, otomanii au trecut unele regiuni ale Greciei sub directa administrație a armatei, ceea ce a dus la noi schimbări economice și declin accelerat al populației creștine. În această perioadă, fiefurile primite pe perioada vieții de la sultan s-au transformat în proprietăți transmise
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
mare de autonomie în vreme ce altele erau conduse de guvernatori otomani. Unele regiuni precum Peninsula Mani din Peloponez sau Epir sau părți ale insulei Creta (Sfakia) erau practic independente. În timpul frecventelor războaie otomano-venețiene, grecii luau, cu câteva excepții, partea venețienilor împotriva otomanilor. Biserica ortodoxă a ajutata în mod hotărâtor la păstrarea moștenirea elene și, în timpul secolului al XIX-lea, apartenența la ortodoxie a devenit un semn distinctiv al etniei grecești. Otomanii nu cereau în mod expres grecilor să se convertească la islam
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
frecventelor războaie otomano-venețiene, grecii luau, cu câteva excepții, partea venețienilor împotriva otomanilor. Biserica ortodoxă a ajutata în mod hotărâtor la păstrarea moștenirea elene și, în timpul secolului al XIX-lea, apartenența la ortodoxie a devenit un semn distinctiv al etniei grecești. Otomanii nu cereau în mod expres grecilor să se convertească la islam, deși numeroși greci s-au convertit pentru ca să ocolească greutățile socio-economice pe care trebuiau să le suporte supușii otomani creștini, sau pentru că s-au declarat dezamăgiți de corupția clerului creștin
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
apartenența la ortodoxie a devenit un semn distinctiv al etniei grecești. Otomanii nu cereau în mod expres grecilor să se convertească la islam, deși numeroși greci s-au convertit pentru ca să ocolească greutățile socio-economice pe care trebuiau să le suporte supușii otomani creștini, sau pentru că s-au declarat dezamăgiți de corupția clerului creștin. În sistemul milleturilor otomane, un grec convertit, deși își păstra limba și cultura, era clasificat drept „musulman”. Din punctul de vedere al creștinilor, ei deveneau însă niște turci demni
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
general strălucit. Posibilitatea oferită tinerilor creștini, ca după convertirea la islam și înrolarea în corpul ienicerilor să acceadă la funcții importante a făcut ca unele familii de greci să-și ofere în mod voluntar copii pentru completarea efectivelor cerute de otomani prin „tributul în copii”. Rezistența populației elene la taxarea excesivă sau la înrolarea copiilor în rândul ienicerilor a avut consecințe grave. De exemplu, când un oficial otoman a venit în 1705 în Macedonia să găsească și recruteze băieți pentru corpul
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
o serie de cântece populare ("dimotika") despre viața poporului elen, despre briganzi și luptele cu ocupanții otomani. Baladele kleftice (Κλέφτικα τραγούδια) sunt un subgen al muzicii populare grecești, care descria viața rebelilor eleni. Cele mai importante înfruntări dintre greci și otomani au fost imortalizate în povești și cântece populare, precum balada epică "To tragoudi tou Daskalogianni" din 1786, în care sunt narate luptele de rezistență din timpul lui Daskalogiannis.. După eșecul în fața Vienei din 1683, Imperiul Otoman a intrat într-o
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
din timpul lui Daskalogiannis.. După eșecul în fața Vienei din 1683, Imperiul Otoman a intrat într-o lungă perioadă de declin - atât militară cât și economică, care a dus la creșterea corupției, acțiunilor represive și ineficienței birocratice. Nemulțumirile generate de abuzurile otomanilor au dus la izbucnirea unor rebeliuni. Pentru a putea face față creșterii nemulțumirilor și revoltelor, otomanii au trecut la guvernarea militară a tot mai multor regiuni ale Greciei. În loc să înăbușe rebeliunile, guvernarea militară a provocat noi revolte populare. Cercul vicios
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
lungă perioadă de declin - atât militară cât și economică, care a dus la creșterea corupției, acțiunilor represive și ineficienței birocratice. Nemulțumirile generate de abuzurile otomanilor au dus la izbucnirea unor rebeliuni. Pentru a putea face față creșterii nemulțumirilor și revoltelor, otomanii au trecut la guvernarea militară a tot mai multor regiuni ale Greciei. În loc să înăbușe rebeliunile, guvernarea militară a provocat noi revolte populare. Cercul vicios al revoltelor și represaliilor militare, care generau noi rebeliuni, a dus la prăbușirea vieții economice și
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
noi revolte populare. Cercul vicios al revoltelor și represaliilor militare, care generau noi rebeliuni, a dus la prăbușirea vieții economice și la accelerarea declinului populației. În această perioadă, fiefurile deținute direct de sultan și date de acesta în folosință nobililor otomani au devenit proprietăți ereditare, ("chiflik"), care puteau fi vândute sau lăsate moștenire. Noua clasă a moșierilor otomani au reușit să transforme țăranii eleni în iobagi. Iobăgirea populației din câmpii a dus la sărăcirea acestor zone și depopularea lor. Atena devenise
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
Odată cu consolidarea puterii Imperiului Otoman, sultanii și-au dat seama de înapoierea statului în comparație cu puterile europene. Pentru recuperarea rămânerii în urmă, tot mai mulți greci au fost recrutați datorită priceperilor lor în domeniile administrativ, tehnic și financiar, superioare celor ale otomanilor. Începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea, grecii au început să ocupe unele dintre cele mai importante funcții din statul otoman. Fanarioții, clasa grecilor bogați locuitori ai cartierul Fanar al Constantinopolului, au devenit din ce în ce mai puternici. Călătoriile întreprinse de aceștia în
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
cea Mare, care spera să poată cuceri teritorii otomane ale unui imperiu aflat în declin, cel mai important fiind Constantinopolul însuși, prin incitarea la revoltă a popoarelor creștine supuse. În ciuda eforturilor țariste, grecii nu s-au ridicat la luptă împotriva otomanilor în timpul războiului ruso-otoman declanșat în 1768. Atitudinea grecilor i-a dezamăgit profund pe sponsorii lor ruși. Tratatul de la Kuchuk-Kainarji (1774) a dat dreptul rușilor să-i „reprezinte” pe supușii ortodocși din Imperiul Otoman în fața sultanului. Abuzând de acest drept, rușii
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
regiuni. Primele atacuri ale grecilor au fost date împotriva coloniștilor musulmani neînarmați. Aproximativ 40% dintre musulmanii albanezi și turci din Peloponez au fost uciși în timpul acestor atacuri, iar restul a fugit s-au au fost deportați . În scurt timp însă, otomanii au preluat inițiativa și s-au dedat la represalii sângeroase, masacrând populație elenă dintr-o serie de localități. Represaliile s-au dovedit însă în dezavantajul otomanilor, ducând la creșterea simpatiei în rândurile opiniei publice britanice și franceze. Guvernele acestor două
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
atacuri, iar restul a fugit s-au au fost deportați . În scurt timp însă, otomanii au preluat inițiativa și s-au dedat la represalii sângeroase, masacrând populație elenă dintr-o serie de localități. Represaliile s-au dovedit însă în dezavantajul otomanilor, ducând la creșterea simpatiei în rândurile opiniei publice britanice și franceze. Guvernele acestor două țări au privit la început cu mare reținere rebeliunea grecilor, suspectând că la mijloc este un complot rus pentru cucerirea posesiunilor europene ale otomanilor, inclusiv a
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
în dezavantajul otomanilor, ducând la creșterea simpatiei în rândurile opiniei publice britanice și franceze. Guvernele acestor două țări au privit la început cu mare reținere rebeliunea grecilor, suspectând că la mijloc este un complot rus pentru cucerirea posesiunilor europene ale otomanilor, inclusiv a Constantinopolului. Grecii nu au reușit să obțină un control eficient în zonele pe care le cuceriseră, în bună parte datorită luptelor pentru putere dintre diferitele facțiuni elene. Luptele au continuat neîntrerupt între 1821 - 1825 cu rezultate neclare, până când
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
putere dintre diferitele facțiuni elene. Luptele au continuat neîntrerupt între 1821 - 1825 cu rezultate neclare, până când sultanul a apelat la sprijinul armatei terestre și flotei egiptene a lui Muhammad Ali. Atrocitățile comise în timpul expediției egiptene și moartea în lupta împotriva otomanilor a poetului britanic Byron la Messolongi (1824) au dus în cele din urmă la schimbarea poziției guvernelor Marilor Puteri. O flotă reunită britanico-franco-rusă deplasată în Golful Navarino la inițiativa guvernelor de la Londra, Paris și Sankt Petersburg a distrus în octombrie
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
semnarea acestui tratat s-a simțit nevoia convocării unei noi conferințe la Londra pe 3 februarie 1833, în cadrul căreia s-au fixat definitiv linia de demarcație pe aliniamentul Arta - Volo, punând capăt astfel în mod oficial conflictului dintre greci și otomani. În același timp, noul suveran Otto I și-a făcut intrarea în capitala Greciei, Nauplion, în fruntea a 5.000 de soldați bavarezi.
Conferința de la Londra (1832) () [Corola-website/Science/325877_a_327206]
-
al împăratului aveau să primească din acest moment titlul de „despot”, fiind numit conducător al regiunii. La începutul secolului al XV-lea, bizantinii au recucerit ultimele posesiuni ale francilor din Moreea dar, în 1460, întreaga peninsulă a fost cucerită de otomani. Peninsula a fost cucerită pentru Republica Veneția de către Francesco Morosini în timpul războiului din 1684 - 1699. Stăpânirea venețiană s-a dovedit a fi una nepopulară, iar otomanii au recucerit Moreea după o campanie-fulger în 1714. În timpul noii perioade de stăpânire otomane
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
posesiuni ale francilor din Moreea dar, în 1460, întreaga peninsulă a fost cucerită de otomani. Peninsula a fost cucerită pentru Republica Veneția de către Francesco Morosini în timpul războiului din 1684 - 1699. Stăpânirea venețiană s-a dovedit a fi una nepopulară, iar otomanii au recucerit Moreea după o campanie-fulger în 1714. În timpul noii perioade de stăpânire otomane, regiunea s-a bucurat de o creștere a prosperității. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, gradul de nemulțumire a cetățenilor din Moreea a reînceput să crească
Moreea () [Corola-website/Science/325925_a_327254]
-
incursiunilor mongole în Palestina ale generalului nestorian creștin Kitbuqa, incursiuni care s-au terminat odată cu bătălia de la Ain Jalut (3 septembrie 1260). Începând cu 1486, s-au dat lupte între mameluci și turcii otomani pentru controlul asupra Asiei de Vest, otomanii capturând Palestina în 1516. În 1832, regiunea a fost cucerită de către viceregele Egiptului Muhammad Ali, dar în 1840 Imperiul Britanic a intervenit și a redat controlul Levantului turcilor în schimbul viitoarelor capitulații. Sfârșitul secolului al XIX-lea a fost marcat de
Istoria Palestinei () [Corola-website/Science/324938_a_326267]
-
cetăți locale, pe unele reamenajându-le. Mai întâi au fost construite fortificații transilvane noi de mai mică importanță. Edificarea unor mari fortărețe a debutat de abia după ce în 1699 prin tratatul de la Karlowitz, respectiv după 1718 prin cel de la Passarovitz, otomanii au renunțat la teritoriile din Transilvania, Banat și - vremelnic - Oltenia, în favoarea unui protectorat austriac. Inspiratorul proiectului a fost mareșalul principe Eugeniu de Savoia, cel care a introdus în Imperiul Habsburgic sistemele de fortificații elaborate de Vauban în Franța pe timpul regelui
Cetatea Alba Carolina () [Corola-website/Science/327431_a_328760]