3,151 matches
-
greco-romană și de istoria romană; ulterior au fost repetate și de alți împărați și au fost celebrate îndelung cu prilejul jocurilor de la Corint, după cum se poate citi în cartea a X-a a Metamorfozelor lui Apuleius (125-170). Din paginile autorilor păgâni și creștini cunoaștem și subiectele preferate în cadrul acestor celebrări: nelegiuirea Pasifaei care, în lascivitatea ei, s-a expus taurului; a lui Attis care și-a mutilat organele genitale; a Danaidelor și Dircelor care au fost mai întâi deflorate și apoi
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
toate (religiile), fapt ce a sancționat incompatibilitatea conviețuirii socio-politice a Bisericii creștine cu Imperiul. Pentru anumite împrejurări ale vieții sale, pentru a pune într-o lumină reală fapte de detaliu, trebuie să procedăm prin deducție și prin excluziuni, întrucât izvoarele păgâne și cele creștine prezintă o imagine incompletă din diferite motive: uneori ni se prezintă opinia și părerea populară, precum și informațiile deformate de adversari săi politici. Lactanțiu (265-327) spunea că Nero nu a avut o înmormântare omenească, spre deosebire de Suetonius care ne
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
indirectă, a unui soldat martir. 2.1. Persecuția lui Decius În scurta sa perioadă de domnie, Decius (249-251), și-a propus să restaureze vechiul spirit religios roman. În anul 250 a publicat un edict prin care poruncea reîntoarcerea la religia păgână a statului roman. Cazurile de intoleranță din perioada republicană (509-27 a.Chr.) și a Principatului (27 a.Chr.-284 p.Chr.) erau foarte rare și legate totdeauna de subiecte de altă natură. În episodul celebru al senat-consultului De Bacchanalibus (186
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
neistoric să nu observăm că incendierea palatului lui Dioclețian (februarie 303), are loc în timpul unui climat încins, de la începutul secolului IV, care a marcat multe excese ale creștinilor fanatici: rebeliuni militare, sfâșieri în public ale edictelor imperiale, distrugeri de statui păgâne, revolte împotriva autorităților constituite și masacrări de soldați. Montaniștii, din timpul său, nu s-au mai mulțumit numai cu opoziția verbală față de religia statului roman; vrând să reactualizeze doctrina lor au trecut la fapte, atrăgându-i în intemperanța lor și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și pentru persecuția generală, încurajată și susținută la rândul ei de cezarul său, Galerius. Influența acestuia, asupra hotărârii lui Dioclețian, a fost susținută și de refuzul soldaților creștini de a aduce onoruri divine împăratului și de a participa la sacrificiile păgâne. În concepția lui Dioclețian, o atare participare era un semn al victoriilor și o parte integrantă a vieții militare a Imperiului. În manihei și religia acestora, Dioclețian îi descoperea mai ales pe principalii agitatori ai ordinii civile, iar în creștini
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a pierderii dreptului de a se apăra, iar unii chiar și a morții. Deși se crede că epurarea soldaților creștini din rândurile armatei a început atunci când Dioclețian a trimis scrisori către guvernatorii provinciilor, poruncindu-le să constrângă soldații la sacrificiile păgâne, iar cei care s-ar fi împotrivit, să fie îndepărtați din serviciul militar, sau, că, cezarul Galerius, fiul unei preotese păgâne fanatice, l-ar împins pe Dioclețian la declanșarea persecuției, de fapt, motivele reale ale persecuției au fost diferite și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
rândurile armatei a început atunci când Dioclețian a trimis scrisori către guvernatorii provinciilor, poruncindu-le să constrângă soldații la sacrificiile păgâne, iar cei care s-ar fi împotrivit, să fie îndepărtați din serviciul militar, sau, că, cezarul Galerius, fiul unei preotese păgâne fanatice, l-ar împins pe Dioclețian la declanșarea persecuției, de fapt, motivele reale ale persecuției au fost diferite și determinate de provocarea anumitor comportamente militare (aruncarea armelor de către soldați și ofițeri creștini, care au refuzat categoric să aducă jertfe idolilor
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lui Galerius de a redresa disciplina defectuoasă din cadrul trupelor, după cum constatase anterior și Maximian; cauzele care le-au provocat au fost diferite. Reforma armatei, nu putea să aibă loc în absența unității sentimentelor religioase, rezumate la pietatea tradițională a cultului păgân și la adorația principilor, ca reprezentanții pământești ai divinităților cerești. Prezența creștinilor în armată a fost văzută ca un obstacol insurmontabil în calea actualizării acestui plan. Anterior acestor evenimente, observarea spiritului religios al majorității însuflețea soldații pentru a lupta cu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
apoi, să se pronunțe personal în vederea îndepărtării soldaților creștini, despre care Galerius spunea că e sătul de prezența lor în rândurile armatei sale. Trebuind să întreprindă campania germanică pe Rin și Dunăre, Galerius intenționa să ia cu sine doar soldații păgâni din Iliria și din Moesia, cu sprijinul cărora îl învinsese pe regele Narses (293-302), sperând să obțină victorii răsunătoare pentru a-și mări prestigiul și a-i ironiza pe vlăguiții soldați creștini din Orientul Mijlociu, cu care întreprinsese prima campanie (pierdută
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a fost integrală, întrucât după aceste evenimente elementele creștine, din armata imperială, nu au fost îndepărtate complet. Îndepărtarea soldaților creștini viza înlăturarea comilitonilor coreligionari cu funcții de comandă ori decizionale, precum și a celor cunoscuți prin ostilitatea lor accentuată față de religia păgână, deveniți cauza tulburărilor între camarazii de arme. Prezența acestor elemente militare, în acest caz creștine, îngrădeau inițiativa autorităților imperiale de a-și reînnoi armata, în planul lor de restaurare generală a Imperiului, rezumând totul la o simplă utopie. În final
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
parvenit unele nume: Iulius, Pasicrates și Valentius, Hesychius, Nicandros și Marcianus, din componența armatei ce lupta la Durostorum, în Moesia, pe Dunăre, sub comanda lui Galerius. Acești soldați au fost supuși decapitării pentru refuzul lor de a participa la sacrificiile păgâne (părăsirea armatei din proprie voință, fără o permisiune oficială prescrisă) ori pentru că, arestați și conduși în fața tribunalului marțial, au refuzat să sacrifice și chiar să protesteze public împotriva unei impuneri care ofensa dreptul conștiinței lor. 4.1. Martirii militari din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
militară petrecute în teritoriile Africii și Spaniei încredințate dominației lui Maximian (286-305). Aceste cazuri de indisciplină s-au adeverit după ce Maximian Hercule (285-286), înfrângând insurecțiile bagauzilor din Gallia (285) și ale africanilor (pirații mauri și berberii, 296-298), a reluat sacrificiile păgâne în interiorul armatei sale pentru a aduce onoruri și pentru a-și exprima pietatea față de divinitățile Romei. Cu acest prilej Maximian pretindea din partea soldaților, chemați la sacrificiile cultuale, un atestat de lealitate, de obediență și de fidelitate față de el, ca în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
din partea soldaților, chemați la sacrificiile cultuale, un atestat de lealitate, de obediență și de fidelitate față de el, ca în timpurile lui Decius (249-251). Acțiunea sa s-a izbit de refuzul categoric al soldaților creștini de a se supune vechilor uzanțe păgâne, provocând reacția violentă a împăratului care a făcut multe victime în legiunile sale. Motivele inițial religioase începeau să prindă conturul caracterului politic și tenta rebeliunii netăinuite față de poruncile imperiale; soldații creștini se puneau pe același plan cu maniheii din Alexandria
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a avut loc martiriul altor soldați, cărora le cunoaștem numele și împrejurările morții. Aceste condamnări la moarte ori la munci forțate, erau pronunțate cu prilejul unei epurări din armată, ca urmare a refuzului creștinilor de a se prezenta la sacrificiile păgâne; Maximian nu a mai aplicat epurarea lui Dioclețian în Orient, întrucât o făcuse deja. Soldații creștini uciși anterior anului 303, răsculați inițial împotriva disciplinei militare ce a dus la apariția obiectorilor de conștiință în sensul larg al cuvântului, au preferat
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
apariția obiectorilor de conștiință în sensul larg al cuvântului, au preferat renunțarea la serviciul militar datorită atitudinii imperiale perverse ce pretindea existența unui jurământ militar ostil conștiinței creștine și supunerii datorate Dumnezeului biblic. Acestei atitudinii i se adăugau și sacrificiile păgâne, inclusiv cele menite să atragă protecția divină asupra oștirii ori a Imperiului, care, prin ritul și semnificația lor intrinsecă, presupuneau credința păgână a participanților, respectiv pierderea celei creștine. Sublimarea cultului idolilor de către autoritățile romane devenise în ochii lui Tertulian (155-230
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
unui jurământ militar ostil conștiinței creștine și supunerii datorate Dumnezeului biblic. Acestei atitudinii i se adăugau și sacrificiile păgâne, inclusiv cele menite să atragă protecția divină asupra oștirii ori a Imperiului, care, prin ritul și semnificația lor intrinsecă, presupuneau credința păgână a participanților, respectiv pierderea celei creștine. Sublimarea cultului idolilor de către autoritățile romane devenise în ochii lui Tertulian (155-230): Principalul delict al neamului omenesc, cea mai mare acuzație a lumii, întregul motiv al judecății, este idolatria. În ea se află poftele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
împotriva dușmanilor lui Dumnezeu, o cedare în fața unei constrângeri tiranice, o negare a propriei religii, un act de violență morală incalificabilă, o piatră de scandal pentru toți păgânii și creștinii care i-ar fi văzut luând parte când la sacrificiile păgâne, când la misterele creștine, despre care Tertulian spunea că: Fiind cunoscut de creștin, ești ispitit și acționezi împotriva conștiinței celuilalt, ca și cum nu ai fi creștin. Unii dintre soldații creștini pentru a nu-și forma o conștiință duplicitară trăind în promiscuitatea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și nici indicat să preamărească faptele soldaților martirizați pentru credința creștină, care puteau fi definiți în același timp rebeli față de ordinele comandanților legitimi. Același drept pe care l-au invocat cândva soldații creștini pentru a se revolta împotriva unui împărat păgân, îl puteau avansa acum soldații păgâni care slujeau unui împărat creștin, care, din motive diferite, promulga dispoziții asemănătoare predecesorilor păgâni, chiar dacă acum erau de nuanță creștină. Martirii militari, evocați de martirologii, au fost uciși în bună parte în teritoriile aflate
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
soldaților martirizați pentru credința creștină, care puteau fi definiți în același timp rebeli față de ordinele comandanților legitimi. Același drept pe care l-au invocat cândva soldații creștini pentru a se revolta împotriva unui împărat păgân, îl puteau avansa acum soldații păgâni care slujeau unui împărat creștin, care, din motive diferite, promulga dispoziții asemănătoare predecesorilor păgâni, chiar dacă acum erau de nuanță creștină. Martirii militari, evocați de martirologii, au fost uciși în bună parte în teritoriile aflate sub jurisdicția lui Maximian: Spania, Gallia
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
ordinele comandanților legitimi. Același drept pe care l-au invocat cândva soldații creștini pentru a se revolta împotriva unui împărat păgân, îl puteau avansa acum soldații păgâni care slujeau unui împărat creștin, care, din motive diferite, promulga dispoziții asemănătoare predecesorilor păgâni, chiar dacă acum erau de nuanță creștină. Martirii militari, evocați de martirologii, au fost uciși în bună parte în teritoriile aflate sub jurisdicția lui Maximian: Spania, Gallia, Italia și Africa. Eusebiu, oprindu-se în scrierile sale cu precădere asupra persecuției abătute
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
dădeau seama că prestarea serviciului militar în asemenea condiții era un rău în sine, un mijloc de pierzanie sufletească. Această acțiune nocivă spiritului creștinismului și conștiinței creștinului a apărut ca un rezultat al exercitării unei presiuni excesive a autorităților imperiale păgâne împotriva conștiinței individuale, a militarilor creștini și a disprețului libertății personale a acestora, ducând inevitabil la apariția cazurilor de obiectori de conștiință în primele patru secole ale creștinismului antic. Alături de cazurile de obiecție de conștiință față de serviciul militar, precum cele
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
sălbatice și nici adâncurile mării profunde. După falimentul persecuției dioclețiene, declarate solemn de către Galerius (311), și finalul tragic al opozanților creștinismului, era de negândit ca Licinius, care își dăduse acordul în promulgarea rescriptului de la Milano (313), deși era de credință păgână convinsă, să se fi ridicat împotriva creștinilor și a religiei lor. De fapt, persecutând creștinii, Licinius voia să-l umilească pe Constantin, care la prima vedere nu era în măsură să intervină în ajutorul celor prigoniți, provocând o confruntare armată
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
legiunii a XII-a Fulminata, transferată după distrugerea Ierusalimului (70 p.Chr.) la Melitene, în Armenia Minor unde, ajungând în contact cu creștinii zeloși și activi de acolo, soldații creștini și-au reconsolidat credința făcând noi convertiri printre proprii camarazi păgâni. Între timp, și-a revărsat violența asupra tuturor creștinilor și a soldaților de orice grad. Din acest motiv, unii creștini îndemnați și încurajați de scrupulul religios, dacă se aflau deja în serviciul militar, ieșeau din rândurile armatei, iar dacă erau
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
și toate lucrările sale în numele lui Isus Cristos care i-a încoronat. Printre aceștia s-a învrednicit să fie numărat și preafericitul martir Theogenes care a învins și ironizat dușmanul. De fapt, pe timpul lui Licinius, tiran și protector al religiei păgâne, a fost capturat în Frigia, fiind fiul unui episcop, și condus în cazarma legiunii a II-a Traiana, în prezența tribunului Zilicentius și a praepositus Possidonius, a cărui legiune era cantonată la Cyzic, oraș principal în Hellespont (denumirea antică a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a lui Constantin pentru sporirea stabilității organizatorice a Bisericii (conciliile), servirea statului nu mai era contra conștiinței. Serviciul militar era considerat licit și chiar obligatoriu în conștiință, în timp ce obiecția de conștiință, susținută și practicată de unii antimilitariști sub domnia împăraților păgâni, nu mai era actuală. Pe durata secolului IV creștinismul devine treptat religie de stat (381); în schimbul beneficiilor primite a trebuit să-și adapteze disciplina la noua situație. Conciliul imperial a acționat și mai liber (Niceea I, 325), dacă nu chiar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]