3,617 matches
-
din oraș. După absolvire, într-adevăr, dispăruse. Până la acea întâlnire din troleibuz și mersul în jos, pe Bulevard, nu mai știusem nimic despre el. Nici nu m-a interesat. Știam că erau printre noi colegi recrutați de Servicii. Nu-mi păsa de ei. Mă simțeam liber, nu gândeam duplicitar ca să mă ascund sau să mă tem de ceva. Când o încasam pentru prostiile mele știam să mă apăr. Îi disprețuiam pe cei despre care se vorbea că sunt de-ai Serviciilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
siliți să trăim ceea ce trăiam, cu servicii pe care nu noi ni le aleseserăm, cu mereu gândul că provizoratul se va sfârși și vom putea face într-adevăr ceea ce știam că aveam puterea să facem: să scriem. Nimănui nu-i păsa că ne pierdeam cei mai frumoși ani pe margini de texte, de viață, de promisiuni. Nu cred că s-ar fi ales mare lucru de noi dacă n-ar fi fost criticii care să ne sprijine. Dacă nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-mi începusem coborârea. Nu știam nimic despre Luminare. Trăiam doar, fermecat de ușurința cu care se mistuiau zilele, una după alta, într-un dus despre care nu mă întrebam dacă este pierdere sau câștig, înălțare sau prăbușire. Nici nu-mi păsa, de altfel. Îmi pare rău că am distrus acele carnete, într-o clipă de rătăcire, când am crezut că viața mea chiar că nu mai avea rost. Mi se părea că ajunsesem la capătul tuturor prăbușirilor, al tuturor umilințelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Nu sunt însurat, am mormăit. — Și-așa, tot solo vă duceați. Mi-a spus și tov. Arghir că nu se admite femei decât cu funcții. Soțiile acasă. Doar de la un anumit nivel în sus. Am ridicat din umeri. Puțin îmi păsa de nevestele altora. — Toa’... oftă Paul îngândurat. Cum e, dom’le... asta, cum îi zice... că v-a dat, cred... Anșoua îi zice? Cum se mănâncă? — Ce-i cu asta? l-am întrebat nedumerit. Nu pricep. — Păi, nu v-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un pumn de firfirici, aruncați ca unui pomanagiu de care nu știi cum să scapi mai repede. Pomanagiu care înghite orice umilință, mândru nevoie mare că a ajuns și el să lucreze la Arhiva Cinematografiei. Simțeau, intuiau că puțin îmi păsa de o astfel de mândrie. Țineau să-mi arate că și lor puțin le păsa de mine. În gol de fantezie, disprețul și-l aruncau spre mine odată cu leafa lunarei umilințe. Mai ales în fața lui Țandără, cu care împărțisem atâtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai repede. Pomanagiu care înghite orice umilință, mândru nevoie mare că a ajuns și el să lucreze la Arhiva Cinematografiei. Simțeau, intuiau că puțin îmi păsa de o astfel de mândrie. Țineau să-mi arate că și lor puțin le păsa de mine. În gol de fantezie, disprețul și-l aruncau spre mine odată cu leafa lunarei umilințe. Mai ales în fața lui Țandără, cu care împărțisem atâtea alte mizerii și părăsiri, nu aveam de ce să mă rușinez. — M-am prins de când te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
permitem? Se așezase în fața mea la masă și încerca să-mi zâmbească. Am ridicat din umeri. Am dat să-i spun și eu, așa cum mă avertiza el: „Întreabă-mă orice vrei, numai să nu-mi lovești inima“. Prea puțin îmi păsa însă de astfel de lovituri. Nici nu prea credeam în acel timp că mai am inimă. Prea fusese inutilă până atunci. — Întreabă, Kerim, l-am încurajat. De ce să nu mă întrebi, suntem doar noi doi și altceva ce ne-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rup o legătură care, altfel, mergea în virtutea comodității, a rutinei și a lenei de a imagina. Cu Vichi, într-adevăr, nu trebuia să imaginez nimic. Nu eram gelos, nu mă întrebam ce face când nu eram cu ea, nu-mi păsa că, poate, se alinta cu mușteriii ei, că poate chiar îi făceau avansuri, o pipăiau și multe alte de-astea. Poate chiar mai trecea pe la vreunul. Nu-mi păsa nici măcar că primea bacșișuri, în pofida preceptelor morale comuniste, în ciuda afișului de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mă întrebam ce face când nu eram cu ea, nu-mi păsa că, poate, se alinta cu mușteriii ei, că poate chiar îi făceau avansuri, o pipăiau și multe alte de-astea. Poate chiar mai trecea pe la vreunul. Nu-mi păsa nici măcar că primea bacșișuri, în pofida preceptelor morale comuniste, în ciuda afișului de pe oglinda ei de la unitate: „Nu mă jicniți cu BACȘIȘUL (CIUBUK). Sunt OM AL MUNCII la Cop-va. «Hygiena»“. Mă amuzam chiar când, seara, își făcea socoteala banilor adunați din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
într-o cutie de tinichea, de lapte praf olandez, câțiva lei din câștigul zilei. Spunea că voia să dea banii astfel strânși bisericii de la ei din sat, undeva pe lângă Făurei, să-și cumpere preotul un rând de odăjdii. Nu-mi păsa de ea și cred acum, tot coborând, că, de fapt, cu ea am trăit cea mai liberă iubire. Plutire fără liman, fără valuri, fără lumini. Proțăpit în fața cinematografului, privesc doar cu un soi de năuceală spre fereastra de sus, de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
volume de scrieri ale doctorului vienez. Terenul său favorit era acela al interpretării viselor. Obișnuia să Întrebe oamenii ce-au visat, pentru a trece apoi la o diagnosticare a pacientului. Spunea mereu că are să moară tînăr și că nu-i păsa de asta. De atîta gîndit la moarte, credea Julián, sfîrșise prin a găsi În ea mai mult sens decît În viață. — În ziua cînd o să mor, tot ce am va fi al tău, Julián, spunea el de obicei. În afară de vise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și de scrupule. Îi era de-ajuns un nume și Îl lichida cu o Împușcătură În față, În plină stradă, În miezul zilei. Asemenea talente sînt foarte prețuite În vremuri agitate. Nu avea nici fidelitate și nici un crez. Nu-i păsa nici cît negru sub unghie de cauza pe care o slujea, ci se slujea el Însuși de cauza respectivă pentru a se cocoța pe scara funcțiilor. Există pe lume tone Întregi de asemenea ticăloși, Însă puțini au talentul lui Fumero
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ciudă sau din teamă, l-am predat tipografului fără măcar să-l citesc. Din ultimele economii ale lui Miquel, editarea fusese deja finanțată cu cîteva luni Înainte. Lui Cabestany, care Încă de pe atunci avea probleme de sănătate, de restul nu-i păsa nici cît negru sub unghie. Chiar În acea săptămînă, doctorul care Îl consulta pe Miquel a venit să mă vadă la editură, foarte Îngrijorat. Mi-a explicat că, dacă Miquel nu-și reducea ritmul de lucru și nu se odihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
te duci, vin și eu. — Asta n-are nici o legătură cu tine, Nuria. E ceva ce mă privește doar pe mine. M-am Întrebat dacă Într-adevăr Își dădea seama cît de rău Îmi făceau cuvintele lui sau dacă Îi păsa cîtuși de puțin. — Așa crezi tu. A vrut să-mi mîngîie obrazul, dar i-am Îndepărtat mîna. — Ar trebui să mă urăști, Nuria. Asta ți-ar purta noroc. — Știu. Am petrecut ziua afară, departe de Întunecimea oprimantă a apartamentului ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
ca o rană deschisă. Însă mai presus de toate Îl ura pe cel ce pricinuise toată acea nenorocire, acea dîră de moarte și mizerie: pe el Însuși. Ura acele cărți mizerabile cărora le Închinase viața și de care nu-i păsa nimănui. Ura o existență Încredințată amăgirii și minciunii. Ura fiecare secundă smulsă și fiecare respirație. Se uita la mine fără să clipească, așa cum te uiți la un străin sau la un obiect necunoscut. Eu clătinam Încet din cap, căutîndu-i mîinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mă voi Întoarce a doua spunîndu-i și că trebuie să fim cu multă băgare de seamă. — Fumero te caută iarăși, i-am spus. A Încuviințat vag, ca și cînd nu și-ar fi amintit sau nu i-ar mai fi păsat cine era Fumero. Astfel am petrecut mai multe săptămîni. Eu ajungeam acolo după miezul nopții. Îl Întrebam pe Julián ce făcuse În timpul zilei și el mă privea fără să priceapă. Ne petreceam nopțile Împreună, Îmbrățișați, iar eu plecam În zori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-și din timp În timp brațul năpădit de frunze și rotindu-l În bătaia soarelui. Curând avea să vină toamna. Frunzele vor Îngălbeni și vor cădea din ramuri. Sufletul lui Oliver se va dezgoli, rămânând În bătaia vântului. Ce-i păsa lui de vârsta oamenilor? De mult, trupul său migrase În alt regn. Oliver cunoscuse adevărul ultim al arțarului, al paltinului, al scorușului, al sălciilor. Al oamenilor-gât și al oamenilor-picior. Cunoscuse adevărul femeii-ușă, al femeii-scaun, al femeii-girafă și al femeii-Braic... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fi putut scăpa de coșmar. Acum, gândul că ar ieși din casă și ar da ochii cu un om Îl Îngrozea. „Crema adezivă extra-forte are efect puternic În mediul umed...” Coniacul Alexandrion așijderea. Dacă bei coniac, Începe să nu-ți pese de figurile ce-ți vor ieși În cale. Coniacul Alexandrion transformă totul În umezeală. E suficient să bei trei pahare și Începi să plutești În ceață. După al patrulea și-al cincilea, plutești În ape tulburi. Al șaptelea te trimite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
masă, cerându-i să comande o birjă. Mesenii se mirară... De unde și până unde să se găsească birje În oraș? „Trăim În secolul vitezei”, păreau să spună toți. „Ce rost are să ne Întoarcem cu fața spre trecut?” Oricum, medicului Îi păsa prea puțin de prezent și viitor. Singurul lucru care Îl menținea În stare de funcțiune era trecutul, pe care nu-l ignora, ci dimpotrivă, Îl accesa, făcându-l să reînvie În fața lui. Viitorul putea fi Întâmpinat și cu spatele: dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
care a fost cândva albastră (nu galbenă așa cum Între timp au fost vopsite mai toate cutiile de poștă din țară, deci vopseaua ei se decolorează dinainte de prima vopsire În galben de care n-a profitat) și trebuie să nu-ți pese deloc de cel căruia Îi scrii o scrisoare pentru a avea curajul să plantezi acolo respectivul mesaj. Ar fi interesant de văzut Într-un nomenclator ce număr de cod poartă cutia din acest sat și ar fi un fapt lăudabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
curge roșu pe partea ailaltă!“ Omul spune că nu avea atunci decât cincisprezece ani și, calculând, inventând (o vârstă aproximativă pentru mutra lui nerasă), comparând, tragi concluzia că putea să se Întâmple acest lucru o dată cu Anschluss-ul. Desigur că puțin Îi păsa băiatului de 15 ani de atunci de ce se Întâmpla cu Austria și probabil că nici soarta de acum a țărilor din Orientul Apropiat nu-l tulbură prea mult. „Era un cazan tocmai acolo, pă vale, la nea Costică Sfârânel, parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
-și închipuia să nu mă vadă! M-a căutat și din nou m-a găsit când scormoneam la rândul meu pe poteci singuratice din parcuri, unde pașii noștri se pierdeau în zări, pe sub mări, peste văi înverzite și nu-mi păsa că iubirile mele apocrife și sentimentele mele pestrițe vărsau lacrimi vinovate, însă noapte ca aceea, când luna se încăpățâna să lumineze dragostea noastră limitrofă, nu s-a mai repetat! Profilul ei acum avea ceva bizar, dispăruse atracția, acel parfum care
V?rsta prescris? by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83733_a_85058]
-
-și dădu seama că trebuia să ia măsuri serioase pentru a-l readuce pe calea vituții. Melissa nu era orbită de dragostea ce o purta frumosului cavaler, ca Atlantes, care, negândindu-se decât la a-i apăra viața, puțin îi păsa de faina lui. Bătrânul vrăjitor fusese acela care îl mânase pe Hipogrgrif către insula fermecătoarei Alcina, unde nădăjduise că favoritul său avea să învețe a-și uita onoarea și setea de glorie. La vederea Melissei, chipul Bradamantei s-a iluminat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
face cumva să sufere, când l-am zărit pe Michael cu iubita lui, furișându-se afară să-și aprindă câte o țigară la câțiva metri de ușă. —Michael, urlai eu, conștientă de cât de jalnică păream, dar fără să-mi pese prea tare. Michael, Megu, sunt aici! Priviră amândoi pe deasupra hoardelor de oameni și mă văzură, ceea ce probabil că nu era prea greu, din moment ce urlam și săream fără un dram de demnitate. Îmi făcură semn și alergai pur și simplu spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
telefonul și mi-am reluat holbatul apatic la email, fiind convinsă că ziua de azi era printre cele mai nenorocite dintre toate. Nu știam exact cum s-ar putea aplica citatul domnului Bell la viața mea sau de ce mi-ar păsa de asta, dar știam că, dacă voiam să evadez la prânz, acum era unica mea șansă. În primii mei ani la UBS Warburg respectasem politica de-a-nu-pleca-laprânz și Îmi comandasem conștiincioasă mâncarea la birou, dar În ultima vreme Penelope și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]