2,056 matches
-
nici măcar pentru ea. Ne-am despărțit ca doi străini, tot ea mi-a propus să ne mai întâlnim de câteva ori, acceptam de fiecare dată cu jumătate de gură. Asta ar fi trebuit să fie partea mea, dar eu eram paralizat de dorință. După fiecare astfel de întâlniri, eram cuprins de o febră și neliniște ce mă aduceau într-o stare vecină cu nebunia. Trebuia să mă opresc aici. Am luat hotărârea să nu ne mai vedem în felul acesta, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
firesc, ca și cum am fi fost înțeleși să ne întâlnim în tren și să luăm masa împreună și să discutăm în voie despre problemele noastre casnice, despre viața noastră de zi cu zi. Naturalețea și firescul cu care-mi vorbea mă paralizau, nu o puteam contrazice sau opri din demersul ei, ca și cum memoria mea ar fi suferit dintr-o dată o lacună imensă, o sincopă. Pentru că nu pricepeam cine este ființa atât de caldă și apropiată ce știa totul despre mine, până la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
proximitatea mea, pe care probabil că-l respir zilnic și-l consum fără să știu, inconștient? Asta este, ea stă ascunsă în inconștientul meu și deopotrivă în fața mea la vagonul-restaurant al trenului și starea ei de firesc și nonșalanță mă paralizează. Nu pot protesta, nu pot decât răspunde la întrebările ei directe, ca și cum controlul asupra mea a fost complet luat de ea. Eu devin o biată ființă fără voință și memorie, rătăcită, care nu poate decât să contemple fără să întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
și mai evident sentiment din viața ei. Pentru că ea e sigură de iubirea lui Maurizio. De ce s-o năruie cu un sărut efemer? Cu o noapte searbădă? El, așa cum v-am mai spus, este un netrebnic și un fricos, e paralizat de propria lui dorință, pentru că nu-și poate depăși mediocritatea și siguranța vieții în care este prins. Pulcheria este dorința lui de-a ieși din suficiență și platitudine. Pulcheria, cu talia ei subțire de viespe și mâna ei fină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
gol, steril, tactil; când vag, când pregnant, dar irecognoscibil, la fel cum nu-ți recunoști vocea când o asculți pe o înregistrare telefonică. Prin urmare, și confruntările noastre au devenit mai palpabile. Dincolo de gândul ce mă interpela și mă acapara, paralizându-mi toată făptura, aerul înghesuit deodată în jurul meu forma un fel de stază prin care părea să nu pătrundă nici sunetul, nici unda luminoasă. Carnea "lui", mai opacă și mai insensibilă ca orice materie cunoscută de mine, se strângea peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Și ochii ei larg deschiși nu priveau decât zarea cum se apropie, nu se încrucișau cu privirile piezișe ale rechinilor cu ochii albaștri. Până când strigătul meu mut sau surd, pe care nu l-am putut percepe pentru că spaima mi-a paralizat fie coardele vocale, fie auzul, a făcut-o să întoarcă capul. Și atunci privirea ei s-a întâlnit cu cea a armatelor de rechini ce-o înconjurau din toate părțile cu ochiul lor lucitor și metalic, fixând-o din adâncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un cutremur a străbătut toată librăria, însoțit de un curent turbionar și o presiune apăsătoare, urmat la scurtă vreme de o bubuitură fantastică și o plesneală cumplită de sticlă spartă ce-ți penetra șira spinării ca o lamă. Și-ți paraliza toate simțurile în acel moment acut, ca o insuportabilă durere lăuntrică, ce probabil o poți experimenta aievea o singură dată, în vecinătatea morții. În acea clipă, încăperea s-a umplut cu un fum de praf cenușiu și dens ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ar fi stat ascunși până acum sub găvanele unui dovleac de Halloween. Gnomul mă privește ca și cum ar vrea să mă întrebe ceva, dar îi e teamă să nu mă înfricoșeze și mai tare. În ce mă privește, frica mi-e paralizată de dorința de a ști cine este și ce vrea să-mi spună. În condiția mea, orice ți se pare un semn, orice fapt nu poate fi întâmplător, trebuie să aibă rolul ei în formarea copilului, căruia trebuie să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
care o degaja în combinație cu duna sau pentru că Hypnos îi venea în ajutor, înduioșat de dragostea bunicii. Afară, o lumină albă și difuză. Copilul meu încă doarme. Mă trezesc cu această senzație oribilă de răceală, de frig ce-mi paralizează spinarea, mă simt ca și cum port în cârcă un iceberg uriaș. E ceva prins de spatele meu, ceva inexplicabil. O spaimă neînțeleasă îmi cuprinde fiecare mădular. Nu mă pot mișca, îmi aud respirația greoaie pompând în urechi. De altfel, nu sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un colț salvator, aproape dispărut în brațele torentului, se lupta pentru supraviețuire, cu ultimele puteri, Dakota, cel mai mic dintre puii haitei de lupi! Vi s-a întîmplat să vă găsiți, măcar o dată, într-o situație disperată, care să vă paralizeze toate gîndurile, și în fața căreia să vă simțiți neputincioși? Vi s-a întîmplat, apoi, ca o forță venită, fără îndoială, de undeva din afara voastră să vă desprindă din amorțire, să vă împingă în mijlocul evenimentelor, să vă dicteze exact ce să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Claire e chiar genul tău, a intervenit Vivian, ca să umple tăcerea mea dezgustată. Are picioarele până-n gât și aerul ăla de bibliotecară sexy, cu tot cu ochelari și coc. Ar trebui s-o inviți în oraș când vii încoace. Corzile vocale îmi paralizaseră. șefa mea făcea pe codoașa pentru mine? În fața iubitului ei de ocazie? — Are picioare frumoase, ha? Da, mi-ar face mare plăcere, a răspuns Carl. Poate c-ar trebui să ne vedem în trei. Ce zici? — Trebuie să mai răspund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
foarte sonor. — Stai dracului jos, a șuierat ea către mine. Microfonul i-a captat însă cuvintele și le-a amplificat în încăperea încă tăcută în care se desfășura petrecerea. Obrajii mi-au luat foc. Luke a tăcut. Eu am rămas paralizată pe loc. — Ți-am spus să stai jos! a repetat Vivian pe un ton mai ridicat. Te faci de râs, Claire. Ai jucat și tu un rol micuț în publicarea cărții, foarte bine, dar băiatul ăsta îți oferă prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
centrale mai degrabă decât la nivelul meridianelor sau al punctelor vitale. De exemplu, dr. Huan Po-wen, un specialist în tui-na din Taipei, a petrecut un an întreg „apăsând și masând” coloana vertebrală și principalele ramuri nervoase ale unui pacient canadian paralizat de la gât în jos în urma unui accident pe un șantier. După șase luni de terapie tui-na zilnică sub degetele priceputului medic, pacientul putea să-și ridice ambele brațe deasupra capului, după nouă luni și-a recăpătat, brusc, capacitatea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
în ultimul centru. Se afla în pragul unui nivel care era odinioară culminarea multor ani de muncă acerbă și care reprezenta temelia unor etape superioare: centrul din creștetul capului. Lotusul cu o mie de petale a înflorit. Simțurile i-au paralizat brusc. Nu exista nici un fel de realitate externă, nici un fel de realitate internă. Nu simțea nimic, nu gândea nimic. A reușit să se contopească pe deplin cu vidul. Moartea și nemurirea Pentru a înțelege cu adevărat sensul vieții, natura condiției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
îmi vor aduce perfecțiunea dorită, am tras cearșafurile care le acopereau. Am rămas cu privirea fixată pe portretul perfect al lui Betty/Beth/Liz. Fata începu să urle: — Nu! Ucigașul! Poliția! Am întors privirea și am văzut o impostoare goală, paralizată de imaginile de la intersecția lui 39th cu Norton. M-am aruncat pe pat, i-am astupat gura și am țintuit-o acolo, spunându-i între timp rar și limpede: Problema-i că ea folosește toate numele astea, iar femeia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
încercat chiar gândul sinuciderii și dacă n-aș fi fost atât de laș în fața morții poate aș fi făcut-o; dar cu moartea n-am reușit niciodată să mă comport cum mă comportasem cu tata în copilărie; ea m-a paralizat, m-a înfricoșat, m-a redus la tăcere. Nu-mi mai rămânea decât să rup într-un fel cu trecutul, iar azilul despre care mi se vorbise mi se părea din ce în ce mai potrivit pentru asta, mai ales că marmura din atelierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că ai stat prea aproape de el? Doar nu ești tu de vină, nu tu ai fixat distanța dintre... Sau poate nu i-a plăcut mirosul? Dar ce, numai tu ai urinat acolo? Nu mirosea și propria lui urină? Ești aproape paralizat de spaimă. Mai bine te abțineai, nu veneai odată cu el. Mai bine erai câine și făceai undeva lângă un tufiș. Poate chiar în Olimp. Tot e Olimpul gol, de când zeii umblă pe la pisoarele muritorilor.” „Sportul atrage mulțimi din ce în ce mai numeroase. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îngriji pe bolnav din moment ce nici unul dintre cei trei doctori din azil nu fusese chemat vreodată să-l consulte, iar când am încercat să exprim eu această nedumerire au trecut peste ea. Anton a lansat într-o zi bănuiala că Bătrânul paralizase (Nelson a fost de părere că poate orbise, iar Dominic le-a povestit că văzuse la bar un nobil decăzut care dase în mintea copiilor) și că se închisese în sala cu oglinzi ca să nu se compromită. Dar asemenea presupuneri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cunoașteți»” Dinu mă privea, jumătate amuzat, jumătate speriat. „Sper că n-ai să faci una ca asta”. „Dar de ce nu?” „Pentru că te rog”, zise el serios, uitându-se la mine cu admirație. Pe el, umbra nevăzută a Bătrânului aproape îl paraliza, îl silea să dea înapoi. Eu, dimpotrivă, simțeam constrângerea atracției. Dar, de fapt, lui Dinu îi făcea bine obrăznicia mea. Agățat de ea, putea să tragă cu ochiul, peste umărul meu, la lucruri pe care n-ar fi îndrăznit, singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
din univers în afară de astmul lui. Mi-l amintesc cum arăta într-o noapte cu întuneric apos, o noapte îmbibată de o ploaie ticăloasă; mă dusesem să-i cer o carte sau un sfat și l-am găsit ghemuit în pat, paralizat de frică. Se temea de o criză de astm. M-a privit cu niște ochi atât de copilărește îngroziți încât m-a pufnit râsul. Ceea ce și pe mine m-a consternat. Numai că în timp ce egoismul lui Dinu rămânea în limite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu se pierdeau cu firea; erau atât de obișnuiți cu moartea încât trăiau cu ea aproape în concubinaj. Despre răposați se discuta rar. Depănându-și amintirile, câte unul se trezea exclamând: „Vă mai aduceți aminte de ăla cu mâna stângă paralizată?” „Sigur că da, răspundea altul. Mă enerva că plescăia când mânca, încolo era un om simpatic”. Și cu asta subiectul era, practic, încheiat. Numai într-un film despre junglă am mai văzut o asemenea liniște în fața morții. Arborii creșteau imenși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ca pe o muscă pătrunsă în sanctuarul său înainte de a-și face o intrare solemnă, impunătoare. Ezitam. Să mă așed pe unul din cele două fotolii și să aștept? Dar nu se cădea. Trebuia să aștept respectuos în picioare. Aproape paralizat de ideea că eram studiat de un ochi invizibil, mă străduiam să-mi impun o atitudine cât mai avantajoasă și să par liniștit, deși îmi auzeam pulsul zvâcnind la tâmplă. Ca să mă calmez, m-am uitat în jur. Abia atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
desprinde din împietrire, te scuipă, pentru că l-ai jignit? pentru că te disprețuiește?, și pleacă legănându-și în ploaie silueta deșirată. Scuipatul lui, cleios și galben, ți s-a lipit de obraz, ca un vierme, lângă gură. Te ștergi încet, aproape paralizat de surpriză; altfel ar trebui să fugi după Vecu și să-l obligi să înghită un pumn de mâl. Te urci în barcă, doctorul Dinu te urmează nehotărât, dar neîndrăznind după tot ce s-a întâmplat să-ți propună sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
moartea lui, cum te temeai înainte de viața lui. Și zici la fel: cum, tocmai acum când...? În cazul ăsta mereu suntem inoportuni, trăim într-o continuă inoportunitate, toată viața noastră nu e decât un șir de inoportunități... Bietul Dinu. Aproape paralizat de frică, a încercat o ultimă ieșire din această discuție. — Așa ai fost tu totdeauna. Ai bravat. Psihiatrul uitase că astfel mă ațâța. Am sărit ca ars. — Am bravat? Dimpotrivă, am fost mai modest decât trebuia. Le spuneam proștilor că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai auzeau șuierături, zbierete și fluierături, dar cascada de sunete era dominată de cele două vocale prelungite: uuooooo. — Huo! Huo! James avea o Înfățișare stupefiată, buimacă, total incapabil să Înțeleagă ce se Întâmplă sau cum ar trebui să reacționeze. Parcă paralizase, aplecat Înainte În gestul reverenței, cu chipul palid și rotund, cu fruntea cheală puse În evidență de franjurii bărbii negre și de fundalul negru al hainei de seară. Gura i se deschise o dată sau de două ori, Încet și tăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]