2,404 matches
-
lui Îl amăgea? Vorbele lui sunau totuși adevărat. Speranța se Întoarse, firavă, plăpîndă. Poate că pînă la urmă n-avea să moară. - Lui Mary i-a tăiat gîtul cineva, spuse simplu Ryan. PM și-o reaminti pe tînăra femeie cu plete lungi care-i bîntuia nopțile de atîta amar de ani. Avea gîtul tăiat? Cum de fusese cu putință așa ceva? Era ultimul... Într-o străfulgerare, Își aduse aminte că văzuse o umbră mișcîndu-se printe ferigi lîngă tumulus... Să fi rămas unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În toată cruda lui ironie, mă ajunsese din urmă. Și mă lipsise o dată mai mult de cei pe care Îi iubeam. Am privit Încă o clipă chipul palid pe care cea mai mică rază de soare Îl umplea de pistrui, pletele lungi și brune, imenșii ochi verzi și am Închis medalionul. Zgomotul valurilor care se spărgeau cu putere de recifele din golful jefuitorilor de corăbii mi-a dat amețeală. Am fost atunci ispitit să mă duc după ea. Era de ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cîrpe. Sinistra siluetă rămase nemișcată deasupra femeii care gemea și se răsucea la picioarele lui, Întinzînd brațele. Bărbatul, imens, scoase cu un gest brusc de la șold o lamă care sclipi În beznă. Se aplecă, o Înșfăcă pe tînăra femeie de plete și, cu o mișcare precisă și fermă, Îi tăie beregata, făcînd să țîșnească un val de sînge. - SÎnge, sînge peste tot! A făcut asta cu cuțitul, Arthus a făcut asta... - Liniștește-te, Pierric, sînt aici, cu tine, destinde-te, furtuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
un obiect ciudat. Armelle le-o luă Înainte conducîndu-i În camera soțului ei și le arătă, așezat Îndărătul ușii, un zmeu mare. Pe o armătură ușoară, construcția avea un soi de velatură pe care era desenat chipul unei femei cu plete lungi, cu ochi Mari, verzi, Într-un giulgiu opalescent, cu gîtul tăiat vopsit În roșu sîngeriu. - Dar... Nu e asta fantoma care te-a doborît pe faleză? zîmbi Marie. Lucas nu dădu atenție notei de umor, În schimb Îi vîrÎ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de deziluzii, voia acum să rupă lanțul acesta și să decidă să-și conducă sigură soarta. Lucas o urmări pe Marie cu privirea, urca vioaie stîncile spre mica punte care lega farul de faleză. Gesturile Îi erau ușoare și sigure, pletele Îi străluceau ca flacăra. Desluși, În felul de a-și restabili echilibrul pe drumeag și În modul În care-i făcea semn cu mîna, o vioiciune, o bucurie pe care nu i le cunoștea. RÎse În sinea lui. El, dezlegătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Își revărsa pe insula Lands’en cantitatea de turiști pestriți al căror val se răsfira luînd cu asalt ulicioarele satului. În răspăr cu mulțimea, Marie, Însoțită de Jeanne și de Milic, se Îndrepta spre port. De pe puntea bacului, Lucas reperă pletele aurii, Îi văzu pe cei trei oprindu-se și Îmbrățișîndu-se. - Detest să-mi iau rămas-bun, Îi spusese ea chiar În dimineața respectivă. Milic și Jeanne aveau aceeași părere, În mod vizibil. Emoția Îi făcea să se simtă stingheriți. - Ai grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
tot v-am prins aici pe toți, spune tușind puțin prea teatral, dați-mi voie să vă aduc aminte că de sîmbătă Într-o săptămînă, compania noastră sărbătorește Ziua Angajaților În Familie. O șansă pentru noi toți să ne lăsăm pletele să fluture În vînt, să facem cunoștință cu familiile celorlalți, una peste asta, să ne simțim bine Împreună ! Toată lumea se holbează la el fără nici cea mai mică urmă de expresie. PÎnă azi, ori de cîte ori venea ziua asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
știu că odată, cândva, niște oameni vor pune un om asemenea lui Moru, să stea pe o pajiște cum era cea pe care tocmai stăteam. Îl vor pune să stea acolo și vor face În așa fel Încât bătrânul cu pletele răsfirate de o boare, să mestece un fir de iarbă pentru că asta le va servi la ceva. Eu nu știu la ce, dar tu știi. Sau măcar seamănă cu ceva ce tu știi și eu n-am să văd niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
strecura, moale precum o blană proaspăt jupuită, printre niște copaci cu crengi nemaivăzute. Nu știam unde să mă uit mai Întâi: la apa aceea uriașă sau la copacii groși și noduroși, cu crengile lor lungi și dese, ca niște grele plete verzi cufundate În apă. Copacii beau apa? - m-am Întrebat și m-am grăbit spre mal. Numai că atunci am simțit din nou mirosul acelui om. Nu mai era Înfricoșat. Mă urmărea, bun Înțeles. Cred că se trântise pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cea care era să te ia pe tine și pe Enkim, Îmi zise Vinas. Eh, o să dea apa nițel pe afară, dar n-o să intre decât În smârcurile de pe mal și În pădurea de sălcii... Sălciile erau copacii aceia cu plete prelungi și moi. - Înseamnă că am noroc, am spus. - E rămas de la Ceața Adâncă, ca ucigașii să fie norocoși, spuse Vinas. Ce vrei să faci? - Plec deîndată. E a doua oară când se pune ceva Între mine și cei ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ori de câte ori se Încingea discuția, restul oamenilor mormăiau Încetișor, după cum credeau că le e interesul. - Cuvintele astea o să ne aducă numai chin, tot spunea unul dintre vrăjmașii lui Moru. Îl chema Scept și era ditamai omul, mare și falnic, spătos, cu pletele și barba neagră. Când vorbea, Își rostogolea ochii bulbucați peste cei strânși În poiană. - Ați văzut unde s-a ajuns cu casele lui Dilc, zicea el. Mâine-poimâine o să facem case cât colinele, ape care curg prin sat, sau poteci pietruite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tot de la el, de când l-a legat pe Kron cu vorbe ce s-au topit În trupul lui, ajungând astfel din tată-n fiu, până la Psara, fiică a Milei, și apoi la mine. Scept se sumeți. Avea barba lungă și plete negre ca pana corbului ce fâlfâiau, grele, În bătaia vântului de Miazănoapte. - Te știu prea bine, Krog, Încă de când ai venit În satul meu. Am auzit ce mi-ai spus dar, până una-alta nu văd În fața ochilor decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
turmă de bivoli alergând peste câmpie, stârnind nori de praf și culcând ierburile la pământ - Poate mor, poate scap! mai strigară câte unii când ne amestecarăm cu vrăjmașii. În față mi se arătă un blond spătos, cu capul Învelit În plete și barbă. Era din neamurile de pădurari de la Miazănoapte - răsucea o bâtă uriașă și, rostogolindu-și ochii cu furie, dădu să-mi zboare capul de pe umeri. M-am aplecat, ca atunci când se repede mistrețul furios peste tine și i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
orașul lui natal. Și la Paris stătea treaz aproape Întreaga noapte. Chelnerul Închisese ușile glisante, astfel Încât somnul de mătase al lui Nikki să nu fie tulburat. Din când În când, mă uitam pe geam la brațele lui rotunde și la pletele negre care i se revărsau pe umerii lucioși. La treizeci și ceva de ani, chipeșul Nikki era Încă adolescentin. Chelnerul ne adusese fragi de pădure, borcănașe cu gem și boluri din ceea ce Învățasem să numesc argintăria hotelului. Ravelstein și‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și ea s-a dus și a băut puțină apă și apoi s-a uitat la mine și mi-a apus „’tii, ce păr frumos ai” și eu m-am speriat așa de tare... așa de tare... (CĂLĂTORUL îi mângâie pletele și o ascultă; IOANA trăiește pe urmele unor reverii ușor bolnave.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce frumos știi să povestești! Cine te-a învățat să povestești? IOANA: Nimeni. Tot ce-ți spun este adevărat. Când eram mică m-am dus într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
de la Domnul care a făcut cerul și pământul Ajutor de la Domnul care a făcut cerul și pământul Ajutor de la Domnul... Părintele Ieronim e foarte bătrân. Se zice că are o sută de ani, ca moșul din poveste, cu barba și pletele ninse. După miruit, părintele citește poporenilor îngenuncheați pe lespezi molitva dezlegării. În jurul bărbii părintelui, sufletele adunate ciotcă își murmură mătănii sau tac despărțite de gânduri. Flutură în bătaia cuvântului precum o sfoară de rufe întinse la uscat. Părintele Ieronim îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în adâncul ei. De parcă căuta cine știe ce comori în vintrele ei. Își petrecu două degete în deschizătura cârlionțată. Apoi încercă să treacă toată mâna, răsucind-o, scormonind, scotocind, cotrobăind, colcăind tot mai adânc. Fata se zbătea, lovind-o, trăgând-o de plete pe maică-sa, devenită dintr-o dată o atât de aprigă, hapsână și criminală moașă. Urla înnebunită de durere. - Io ți-l scot, fă, acușica, pă moment, în ziua asta de s-a născut Sfântul Cristos, ăl răstignit pă crucea durerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ridicat de-asupra băltoacei. Apăru apoi și un ins slab, înalt, într-un un fel de redingotă și cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde larg deschisă. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie. - Revoluția, oftă Țongu, dacă n-are martiri, nu e adevărată la caracterul ei de revoluție, oricum ai întoarce-o. Oricâtă bunăvoință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un ins lungan, într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu o eșarfă verde fluturându-i pe umeri. O șapcă de piele, neagră, soioasă, mai mult îi spânzura pe fruntea ascuțită. Părea atârnată de cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. Ținea în mâna stângă o servietă voluminoasă, burdușită. Servieta i-a dat-o Andromandei, care a scos din ea un macat argintiu, părea țesut din razele lunii care nu mai răsărise, și i-a învelit pe cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
fie primită în Europa. Vă dați seama ce magnifică țară aveți? Popa Băncilă îl privea năuc. Acela, înalt, se aplecase asupra lui și-i perora înflăcărat. Părintele îi putea vedea în toată frumusețea lor cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. - Dar nu spre a continua discuția v-am căutat, se veseli acela. Un alt coleg este analist financiar. Eu sunt un simplu curier. Car geanta asta diplomat pe care, din greșeală, am schimbat-o cu a dumneavoastră. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Tresări. Abia atunci observă că în stânga lui un ins slab, înalt, într-un un fel de redingotă și cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau ca semnalizatoarele cu halogen. Pe cap avea o tichie tricotată, prăzulie. Puțin aplecat de spate, urmărea și el concentrat lista. O studia plin de interes, frecându-și mâinile înmănușate. Mănuși de motociclist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
intre la locul lui. Pe scaunul lui stătea însă un ins slab, înalt, cu un fel de redingotă, cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. Pe cap avea un fes tricotat, verzuliu. Se juca cu cesulețul-breloc atârnat de plafonieră. Îi dădea un bobârnac ușor și urmărea cum cesulețul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
este milă? Se răsuci brusc spre ea, zâmbind nedumerit. Un ins slab, înalt, cu un fel de redingotă, cu o vestă din petice colorate, cu cămașa verde deschisă larg. Pieptul bombat, acoperit de păr roșiatic, cârlionțat. Fața ascuțită, prelungă, cu plete dese, revărsate pe fruntea proeminentă. Ochii îi străluceau de parcă uitase să stingă lumina în plină zi. - Am auzit Aznavour și am trecut pe-aici, dădu el să se scuze. Mi-am permis să intru. Am simțit, așa, inexplicabil, dorința să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Tomnea. Dimineață ce, parcă, n-am văzut și io cum s-a suit unul în taximetru, pe locul șoferului? Unul slab, cu o țoală lungă, cu vestă colorată, descheiat la cămașă, cu niște floace de cârlionți roșii...Și-avea niște plete...Și cum îi luceau ochii... Ca neoanele în plină zi. Da’ am putut să zic ceva? Mă lăsa careva? Cum mă teroriza băiatul meu, carne din sângele meu, știi cum trăgea de mine, să mă bage în pământ și alta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
peste obrajii săi bordunoși. Când reveni în camera sa, privi spre Andromanda. Meșteritoarea nu mai era în pat. Nedumerit, intră în odaia ei. Din dreptul ușii îl privea lung, cu zâmbet feciorelnic, mușcătie și zambilie, o tânără brunetă, înaltă, cu plete lungi, într-o rochie de voal albăstriu, transparentă. Nu doar că i se ghiceau de sub stratul noratec formele bine potrivite de meșterul care o mlădiase, de statuie desăvârșită, dar Burtăncureanu, cu ochii holbați, putea sorbi gurguile unor sâni despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]