2,024 matches
-
se folosi de cuvinte, de a sugera doar inexprimabilul. De îndată ce veni notă de plată”absurd de mare”, Lăură făcu observația că nu ar fi trebuit să-și depășească statutul de studentă leftera, dar scoase imediat o sută de lei din poșetă, netezind-o ușor pe masă. Bineînțeles că mesenii îi refuzaseră banii, se simțeau jicniți, dar ea insistă, întotdeauna îi plăcea să- și plătească singură consumația, zicând că nu vrea să- și facă obligații față de nimeni și altele de acest gen
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
gândea însăƒ mai puțin la ea, încercând din răsputeri să-l ,,acopere" pe el. Traversa grăbita aleea, încercând să se retragăƒ discretă sub luminile unui stâlp. Începu săƒ se plimbe încet printre copacii bătrâni, pipăindu-și cu grijăƒ pistolul din poșetă. De undeva, mai jos puțin, se auzea susurul unui firicel de apă. Simțea că a fost prinsă într-o ,,capcană" pe care o presimțise deja și era decisăƒ săƒ nu dispere. La această se mai adaugă relativă ei libertate, faptul
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
fi urmat moartea. În cele unsprezece zile de comă, fusese îngrijită, mai spune soțul ei, foarte atent, chiar cu devotament. De altfel, n-a găsit printre lucrurile ei vreun chilot ciopârțit. Cât despre certificatele de inițiere, trebuie că rămăseseră în poșeta uitată la spital. Deocamdată, nu poate verifica dacă bizarul ritual al doctorului Sinus a avut realmente loc. Ea nu se îndoiește de realitatea personajului, cum nu se îndoiește de realitatea Cléei, a doamnei Sinus, a falsului medic Pacienza sau a
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
trecut, fie că se plictisește din lipsă de viitor, vremea trece. Se întoarce la spital. E primită ca o veche cunoștință, dar Aurélie a plecat să-și petreacă vacanța în Senegal, iar Brigitte lucrează acum în blocul operator. Îi aduc poșeta pe care o uitase. Are timp doar să constate că certificatele nu sunt în ea, când o infirmieră vine să-i recolteze sânge. Și puțin după, intră s-o vadă medicul de gardă. A pus la loc trei kilograme, dar
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ședințe, terapeutul va revedea toate tehnicile predate de-a lungul cursului și le va explica din nou pacienților cînd și cum trebuie aplicate acestea. Participanților li se vor împărți cartonașe pe care să le poată purta în buzunar sau în poșetă, pe care vor fi scrise principalele instrucțiuni; 117GHID PRACTIC PENTRU TERAPEUȚI Cînd intri în panică: 1. Dă-ți seama că te confrunți cu un atac de panică și că simptomele sînt cauzate de panică. 2. Folosește tehnica de reducere a
Psihoterapia tulburărilor anxioase by Gavin Andrews, Mark Creamer, Rocco Crino, Caroline Hunt, Lisa Lampe () [Corola-publishinghouse/Science/92028_a_92523]
-
indispusă. Nu m-am așteptat la o asemenea reacție din partea unei colege de serviciu. Ziua de școală s-a prelungit cu o ședință, așa că, acasă am ajuns abia seara. Le-am povestit cele întâmplate și când să scot banii din poșetă, i-ai de unde nu-s. Banii dispăruseră fără urmă. Atunci mi-am amintit de blestemul doamnei S.A. și-am început să plâng. Soțul însă mi-a zis, c-așa este în viață, mai pierde omul, dar astfel cunoști mai bine
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
asta îți sucește mințile și te stoarce de bani ? — Când în sfârșit am găsit dragostea pe care mereu am căutat-o, tu vii să-mi spui să n-o prețuiesc ? — Sunt curios ce dragoste ar mai fi fără atâtea blănuri, poșete și pantofi de pe care numai diamantele mai lipsesc. — Ești doar invidios. Îi dăruiesc femeii pe care o iubesc ce pot. Și merită toate darurile mele. — O iubești, spui ? — O iubesc cum n-am iubit pe nimeni alta. Și ea mă
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
contactat poliția să le comunici teoria ta? - Nu-i o teorie. Își scutura capul ca o fetiță. Nu-i o teorie, Bret. Copiii n-au fost răpiți. Nu există cereri de răscumpărare. N-a fost găsit nici un cadavru. Scotoci în poșetă, apoi scoase un șervețel. Au un plan. Băieții au un plan. Cred că au planul ăsta. Dar de ce? De ce au un plan? Vreau să spun că nu există altă explicație. Poliția n-are nici un indiciu. Știi asta, Bret? N-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
întâmplat aseară. Stilul ei de a vorbi, ușor năvalnic și patetic, în aceste prime zile ale călătoriei îmi place mult. De fapt, ea n-a pățit, slavă Domnului, mai nimic. S-a speriat grozav când au încercat să-i smulgă poșeta de pe umăr, dar cel care a suferit cu adevărat este prietenul ei de la Ambasada Elveției, cu care se plimba prin oraș. „Închipuie-ți, va trebui să schimbe câteva lacăte de la ambasadă, pentru că ținea cheile în servieta-diplomat care i s-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
îmi pare cunoscută. Mai rămân în preajma scenei pentru a le ține pumnii alor noștri la lectură, apoi mă duc să mai bat piața. Deodată, dau peste Ioana Crăciunescu. Bronzată, într-un balonzaid alb, vaporos, suflecat la mâneci până la coate, cu poșeta pe umăr și un evantai între degete. Se arată nu mai puțin surprinsă de întâlnire. Și are de ce. E prima dată când ne vedem la Paris, până atunci discutaserăm mai mult pe la întâlnirile scriitorilor de la Neptun. Lucrează de câțiva ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
-o cu autobuzul prin oraș. Femeia, ca de altfel și fiica ei, care îi dă o mână de ajutor, se dovedesc niște prooccidentale declarate și nu ezită să împroaște cu ironii conducerea Sankt-Petersburgului, „gorod-gheroi”. Își scot pachetul de țigări din poșetă și se servesc una pe alta cu bricheta. Fata îmi pare proiecția peste timp a mamei sale, o „reproducere” aproape fidelă. Intru în vorbă cu ele. Concluzia pe care o formulează: nu sunt bani, dar nici voință pentru reparația și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
adâncituri mari, ochii, ochii ei aprinși și cercuiți, efect al drogurilor blestemate. M-a târât după ea, ca pe o victimă proastă și ușoară, până Într-o uliță sinistră ca În filmele criminale nemțești din acea vreme; a scos din poșetă o cheie care nu se mai sfârșea și a des chis o poartă la fel de nesfârșită, făcând să răsune cu scârțâitul ei un gang care nu se vedea unde duce, dar unde femeia m-a oprit, mi s-a așezat În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
loc la început necunoscut. Pentru a rămâne la imaginea schimbării de domiciliu,voi spune că atunci când scriu e ca și cum patul s-ar muta într-o pădure, scaunul într-un măr sau strada ar duce într-un deget. Dar și invers: poșeta devine mai mare ca orașul, albul ochiului mai mare ca peretele, ceasul de la mână mai mare ca luna. Când trăiai lucrurile, aveai de-a face cu locuri, aveai un cer deschis sau închis deasupra capului și pământ, asfalt sau podeaua
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu-i nici batista de la margine de drum unde cineva apierdut-o sau a aruncat-o. Aceeași batistă nu-i niciodată identic aceeași. O sumedenie de posibilități nerostite se-ascund în propoziția atât de simplă: „Femeia vâră batista la loc în poșetă“. Într-o seară de vară, la cimitir, băiatul vecinilor mi-a zis: pentru sufletele morților, lumea nu-i mai mare ca o batistă. Ne trimiteau seara târziu la cimitir, când arșița zilei se domolise, puțin înainte să se facă întuneric
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mai beau niciodată din el. În ziua următoare paharul se afla iarăși pe masa mea. Femeia deserviciu se gândise, pesemne, că nimerise din greșeală la coș. Ca să fiu sigură de data asta că scap de pahar, l-am vârât în poșetă la sfârșitul zilei și pe drumul spre casă l-am zvârlit cu toată forța într-un stâlp de beton. Trecea un camion și nu s-a auzit mai nimic, zgomotul când s-a spart a fost mai slab decât susurul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ziare, am cercetat cuvântul „Ladendiebin“ șhoață de magazinț și am descoperit că ascunde în el cuvintele „die bin“1, așa încât tot ce aveam de făcut era să mă adaug pe mine însămi la cuvânt. Drept care mi-am lipit pe o poșetă textul: „Die Ladendiebin die bin ich“ șHoața sunt euț. Trecutul este exacerbarea prezentului pe baza convingerii că viața o schimbă nu atât capul și mâinile, cât mai ales picioarele și obiectele. și că la fel va fi și în viitor
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a căsniciei pe care ați avut-o, o căsnicie de șase decenii. Despre ce-a reușit și ce n-a reușit să schimbe fiecare la celălalt. Despre bilețelele de amor strecurate sub pernă sau sub farfurie, în buzunare sau în poșete. Despre ludicul de tip „Aveți inimă miloasă, / El olog, ea ofticoasă“. Despre călătoria în străinătate în care ați regretat că v-a luat cu el. Despre mierea și fierea celor șase decenii de atelaj conjugal. A.R. Antoaneta Ralian, cea
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
cu ironiile mele de la care uneori nu mă pot abține, îl numeam „pazvantist“. Astăzi regret. Cred că am iubit mult la el iubirea lui pentru mine. Da, e o formă ocolită de narcisism. Bilețelele pe care mi le strecura în poșetă, în buzunare, în cărți, sub perne sau de gâtul cățelului sunt un lucru prea legat de intimitatea noastră. Odată, când m-am întors după o ședere lungă la spital, cățelul m-a întâmpinat cu o floare în moțul de blană
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
rău. M-a luat gura pe dinainte o dată, într-un interviu pe care mi l-a luat scriitoarea Dora Pavel. Era la puțin timp după stingerea soțului meu și, în preajma zilei mele de naștere, am descoperit un bilețel într-o poșetă pe care n-o mai folosisem de multă vreme. Eu, care nu cred în fenomene paranormale (nu cred pentru că nu mi s-au întâmplat decât o singură dată în optzeci și șapte de ani, și nu-mi cereți să vă
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
din jurul meu să se descurce singure, fără bărbați, și să care ceva de dimineața până seara. Era de-a dreptul sfârșitul lumii când vedeam într-o zi lucrătoare că pe strada noastră trece vreo doamnă elegantă, rujată, doar cu o poșetă în mână sau pe umăr, singură sau la braț cu un bărbat. Despre doamnele alea bunica spunea că-s niște puturoase, dar, oricât le adulmecam, nu simțeam în urma lor decât un miros fin de parfum. Nu știu de ce, dar în timp ce
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
Fibre Sintetice. Se strângeau ghem și se îndesau într-o punguță rotundă din pânză de aceeași culoare, cu un căpețel croșetat lăsat afară. Puteau fi cărate așa, strânse ca o mingiucă și flendurate pe lângă fuste, sau puteau fi strecurate în poșetă. E drept, dacă le burdușeai bine, se lungeau cât o zi de post și țineau la cărat cât vechile nețuri de sfoară. Pentru că amândouă cuvintele - și fibră, și sintetic - erau ceva absolut nou, străin și greu de pronunțat pentru ea
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
-și dăduse seama despre ce era vorba, apoi, deși în continuare nu știau ce se întîmpla, cîteva femei s-au pornit să țipe. Una dintre ele își ferea disperată picioarele, ca în prezența unor șobolani. O mamă a acoperit, cu poșeta, privi rea curioasă a puș tiu lui de lîngă ea. Un domn cu părul grizonat și-a scos ochelarii din buzunarul de la piept și și i-a potrivit strîmb pe nas. O doamnă a spus că trebuie să sune cineva
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Tu du-te, că-i tîrziu deja. Sărut mîinile! îi spun, apropiindu-mă de cursă. Oamenii, cîți au mai rămas pe peron, m-au înconjurat și mă simt mînat spre ușa mașinii. În stînga am o servietă, în dreapta am o poșetă, iar în spate simt o palmă pe toată lățimea ei. Vrînd-nevrînd trebuie să urc. Nu urcă decît cei pentru combinat, că eu nu mai opresc pînă acolo! țipă șoferul. Autobuzul pornește încet, patinînd pe urmele de gheață de lîngă peron
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cărțile, a admirat unele dintre ele și s-a mirat sincer găsind cîteva care discutau din punct de vedere științific problema religiei. M-a întrebat dacă am studiat Biblia. Eu i-am răspuns că n-am avut ocazia. A deschis poșeta, a scos Biblia, s-a așezat pe pat și a început să-mi citească pasaje pe care le credea semnificative. Am vrut să scot și eu de sub un raft de cărți Biblia hazlie, să-i dau replica, dar mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spunea aceleași vorbe. "Auzi, i-am zis eu înfuriat, tu nu mă poți boteza? Am un lighean sub pat, luăm apă de la chiuvetă..." M-am culcat lîngă ea, cu fața la marginea patului. Dimineață, cînd a vrut să-și bage Biblia în poșetă i-am luat-o din mînă și-am pus-o la loc, pe masă. Lasă-mi-o, i-am zis. Îți dau două sute de lei pe ea. Știam că de fapt ea o cumpărase cu o sută, o sută cincizeci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]