2,793 matches
-
talentului și îndemânării, reușise fără greutate să convingă consiliul director al școlii de echitație "Pegas", un club cu "ștaif" din capitală, să-l angajeze ca instructor de călărie. În prezența fetelor se purta tot timpul amabil și galant, cu o politețe desăvârșită asemeni unui cavaler medieval. Maniere atrăgătoare în fața cărora acestea nu rămâneau deloc indiferente, deja cucerite de fața ovală cu trăsături gingașe, aproape feminine, care evoca pentru cele mai romantice dintre ele chipul unui erou byronian. La diversele serate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ta că vei trece mai des pe la noi, acum fiind acasă, nu? întreabă ea cu voce fermă, ce așteptă doar un răspuns pozitiv. Ca întotdeauna, Marius simte un gust coclit ascultând familiaritatea degajată folosită de doamna Hagiaturian. Știa că în spatele politeții excesive, realitatea era cu totul alta. Cunoștea ambiția, dar mai ales mândria nemăsurată ce caracterizau această femeie. La întâlnirea între patru ochi avută cu ea în zilele imediat următoare anunțării logodnei, nu încercase deloc să fie subtilă atunci când își arătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
nu vadă imaginea ei reală dincolo de atitudinea afișată. În timpul conversațiilor lor "amicale" de multe ori se întrebase până când impulsiva și dominatoarea doamnă Hagiaturian își va disimula adevăratele sentimente în spatele acestui teatru al convențiilor sociale pe care-l interpretau amândoi cu politețe excesivă. Evident, fiecare din motive complet diferite. Puteți fi sigură de asta, stimată doamnă. Rămași singuri, cei doi ies pe terasă unde se așează comod în fotoliile de răchită ce încadrează măsuța joasă, rotundă. În grădina imensă trandafirii sunt tunși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vizite la sala de antrenament. Stimată domnișoară Hagiaturian! Domnule! Pocnește energic tocurile cizmelor și înclină scurt capul. Cu un zâmbet larg, Smaranda face prezentările. Logodnicul meu, locotenentul Marius Rădulescu. Domnul locotenent Manfred Kohler. Cei doi tineri se salută cu deosebită politețe. Permiteți să mă așez? întreabă cuviincios neamțul, uitându-se la Marius. După ce primește încuviințarea se așează atent pe scaunul liber din dreptul Smarandei. Domnișoară Hagiaturian, felicitări pentru noua coafură. Vă prinde minunat. Permiteți-mi să alătur complimentele mele, celor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
diviziei. După îndelungi discuții, Hauptsturmführer-ul a fost eliberat, iar la insistențele celorlalți ofițeri germani și-a prezentat scuzele, deși, după mărturiile celor prezenți, ar fi preferat mai degrabă să înghită sârmă ghimpată decât să fie supus acestui exercițiu de minimă politețe verbală. La câteva zile după incident, Marius și Felix fumează comod așezați pe marginea unui șanț aflat în imediata apropiere a poligonului de tragere. E un cald atât de nesuferit, încât îți lasă impresia că te afli într-o saună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
fumează rezemat nonșalant de aripa vehiculului. Nu pare să aibă mai mult de treizeci de ani. Uniforma elegantă, bine croită, scoate în relief trupul înalt și suplu. La apariția lor, strivește țigara sub talpa cizmei apoi se prezintă cu multă politețe. Căpitanul conte Peter von Streinitz. Un nou ofițer instructor proaspăt detașat regimentului lor. Amănunt care, chiar dacă spus pe un ton politicos, trădează neîncrederea vădită a nemților în privința moralului trupelor române. De sub fruntea înaltă și simetrică, ochii verzi, sclipitori, arată o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Dussek. Domnule maior, ordinul a fost îndeplinit. Bine, Wilhelm, puteți pleca. Von Streinitz se așează la birou, apoi se adresează prizonierului cu glas neutru. Te rog, ia loc domnule locotenent. Schultz lovește violent cu pumnul în birou. De ajuns cu politețurile, izbucnește violent SS-istul, congestionat la față și cu venele gâtului umflate. Nu uitați că este un trădător mizerabil. Pentru el, nici o pedeapsă nu este de ajuns. Cu voce aspră și groasă i se adresează lui Dussek: Sper că vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
9. Mă aflam În tribunal, la biroul meu, cînd unul dintre grefieri, tînăr, Înalt, bătu la ușă (politețe ce se va uita cu timpul), o deschise și Îmi spuse (avea ceva desuet ceremonios În voce, ba chiar În alcătuirea frazelor, nu numai că respect față de cel cu care vorbea, dar mai ales În prețuirea, pe care o dorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
confirme, ea Însăși cunoscîndu-și boala. M-am apropiat de pat. - Doamnă, va trebui să vă citesc testamentul, iar dumneavoastră să spuneți dacă ce e scris aici e voința dumneavoastră sau nu. Ea Îmi răspunse cu o vioiciune pe sfîrșite, o politețe ieșită cu greu din adîncuri: - Da, domnule judecător. Pe mine să mă iertați că deocamdată nu mă pot mișca din pat. Boala, domnule judecător... - Nu-i nimic, doamnă, nu-i nimic, o Întrerupsei. Era perfect lucidă, stare de care eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Înșirate lîngă pereți păreau a nu mă observa; se cunoșteau Între ei, erau vecini, eu fiindu-le singurul necunoscut. Numai una dintre femei, tînără, În jur de treizeci și cinci de ani Își ridică ochii către mine și-mi făcu semn, cu politețe, să stau pe scaunul de lîngă ea, dar mulțumindu-i printr-o ușoara aplecare a capului și rămînÎnd În picioare, ea Își coborî din nou privirea În podea ca Înainte După puțin am plecat, condus pînă la poartă de doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
sînt obișnuiți să fie Întrebați. Totuși au spus; „Veniți cu noi să dați o declarație, atîta tot”. Erau Încă politicoși, vorbeau la plural; peste o oră tonul și limbajul se vor schimba, dar nu vor mai fi ei, ci alții. Politețea de la Început nu aparținea felului lor ci „fazei judiciare” În care operau, se aflau În casa dumneavoastră, totul trebuia să se desfășoare astfel Încît să se evite orice panică sau publicitate, totul să pară normal, să treacă neobservat. „E adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fi spus, ceea ce m-a mirat. PÎnă acolo Însă, am străbătut niște culoare, totul curat. Poftit În birou, fui Întîmpinat de șeful acelei instituții, așa mi se spuse, stătea În picioare, fie Întîmplător, fie pentru a crea o ambiguitate de politețe, după care se așeză pe scaunul fotoliu, făcîndu-mi semn să iau loc pe cel capitonat din față, aflat În ceastălaltă parte a biroului. Domnule magistrat, Începu el (deși nu mai eram magistrat), Îmi pare rău că mi-e dat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
aceea, glasul suna ca o bunăvoință, dar după cîteva minute deveni ferm, cu tăișuri, fața Îi era ușor severă. Începusem să pricep Înaintea cui mă aflu. E adevărat, n-am fost supus nici unei molestări, numai că frazarea trecuse de zona politeții Într-o marginalitate abia precaută, și-mi păru rău, nu pentru mine ci pentru el care știa să se poarte și elevat, și care-și dovedea acum o altă Înfățișare. Devenise iritat pentru că la Întrebarea «De ce În discuțiile particulare, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și spuse scurt: - Aici! - Ce? - MÎncăm prăjituri și vorbim. - Perfect! spusei, și ocuparăm masa liberă de lîngă noi. „Cofetărița” - cum Îi spunea Marga Popescu - (ea zîmbi), ne servi, avea 18 ani, era moleșită de căldura verii, dar binevoitoare, cu vădită politețe profesională (Îmi reașeză, În scurtul interval de timp cît zăbovirăm acolo, Încrederea În posibilitățile morale de civilitate, a căror erodare dirijată Începuse sub ochii noștri de cîțiva ani). Fata avea mișcările grațioase, purta o rochie de serviciu bleumarin, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
sta cîteva zile la tară, la tatăl Anei, apoi oriunde, la munte, la mare sau Înapoi În oraș, ca de obicei). Deodată ne trezirăm cu domnul Davidsohn, care, trecînd prin centru și văzîndu-ne, se opri lîngă noi. Se Înclină cu politețe, și spuse că-i face o mare plăcere că ne-a văzut. ZÎmbetul lui bonom era Îndatoritor că, bucuroși, Îl invitarăm să stea la masă cu noi. Primi vesel, foarte vesel, așa cum Îi era firea, și așezîndu-se pe un scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
fu Întreruptă nu de voința lui - ceea ce profesoara nu observă - ci de tînăra care ne servea și care aduse pe platoul de metal Înghețata comandată. - Mulțumesc! Înclină din cap Davidsohn, adresîndu-se fetei care la rîndu-i rosti ceva, zîmbind, desigur o politețe. - Și ce-o să faceți dumneavoastră acolo? intervenii Într-o doară. - Ce-am să fac? Știu eu? De foame n-am să mor. Văd eu... Eu mă duc, vedeți dumneavoastră, În calitate de tată, iar un tată nu moare de foame niciodată, cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
tînărul judecător, după atîția ani de cînd locuia aici. Soneria zbîrnîi. Judecătorul răsări În fața ușii pe care o deschise larg. - Sărut mîna! Întîmpină cu vădită bucurie, mirîndu-se el Însuși de exuberanța afișată, neștiind precis dacă era o formă exagerată a politeții, ceea ce l-ar fi liniștit, sau o sinceritate ale cărei resorturi - născute de venirea ei - descoperi deodată că-i sînt tulburi. „Nu se poate!” Își spuse, dar ea, ca niciodată, Îl Îmbrățișă, rîzÎnd, că el nu putu desluși decît o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
a zilei de 10 mai, Încoronarea primului rege; femeile erau atît de atente, deși subiectul nu le era străin, că aproape nu-mi observară intrarea În cameră, decît În momentul În care, Înclinîndu-mă ușor, rostii, În pauza cîtorva secunde, cu politețe, dar și afectuos - căci mărturisesc că-mi erau simpatice -: „Sărut mîinile, doamnelor!”. Ele Îmi răspunseră În cor dezordonat: „Bună ziua!”, apoi una din ele adăugă: „Bine-ați venit!” și, odată cu aceasta se amestecară vorbe ce măriră pauza, după care domnul Pavel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
salcîmilor plantați pe marginea trotuarelor largi. În după-amiaza acelei zile merserăm - așa cum aranjasem - la doctor care ne primi la policlinică (vechiul lui cabinet de cu douăzeci de ani În urmă fusese naționalizat, odată cu interzicerea firmelor particulare). Ne primi cu jovială politețe, dar consultul, căruia Ana - În prezența mea și-a fiicei - i se supuse cu stăruința unor Întrebări comune bolnavilor preocupați de soarta sănătății lor, se sfîrși cu o nelămurită ridicare de umeri din partea doctorului care-i spuse că e sănătoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
de care dispun discreționar să le joace. Schimbul de roluri ca în piesa Scaunele a lui Eugen Ionescu, cu interlocutori invizibili, cîte un cuplet sarcastic "Wether by knife, wether by gun/ The loosing of wife can be fun", și incontinenta politețe, un manierism de ceremonial victorian, teatralizează fiecare scenă. Jocul care-i ia uneori drept martori, adică spectatori, pe cei trei membri ai unei onorabile familii înstărite, cu casă, mașină, barcă, retriver etc., este atît de bun încît inculcă chiar un
Mind Games - Funny Games by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8342_a_9667]
-
purifice, să ne dizolve egoismul, să ne înalțe sufletește. Ei bine, nu. Jocul inteligent, voit absurdist, un mind game, descarcă în film oroarea, ea are chipul imaculat a doi tineri îmbrăcați în alb, purtînd mînuși albe de golf, de o politețe în care transpare înșelător o doză de umilință. Una din figuri este clownesc surîzătoare, realizînd treceri spectaculoase de la maximul de transport afectiv la o deplină seninătate, cealaltă este reținută de o politețe aristocratică, dar se poate dilata entuziast cînd e
Mind Games - Funny Games by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8342_a_9667]
-
alb, purtînd mînuși albe de golf, de o politețe în care transpare înșelător o doză de umilință. Una din figuri este clownesc surîzătoare, realizînd treceri spectaculoase de la maximul de transport afectiv la o deplină seninătate, cealaltă este reținută de o politețe aristocratică, dar se poate dilata entuziast cînd e nevoie. Îmbrăcați aproape la fel, casual, ca doi studenți la Harvard aflați pe un teren de tenis, cei doi tineri par niște excelenți mimi, teribil de histrionici, trecînd de la un registru la
Mind Games - Funny Games by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8342_a_9667]
-
este scena din antreu și bucătărie, care mi-a amintit de o scenă de teatru din Îngrijitorul lui Harold Pinter. Unul dintre tineri, Peter, cel interpretat de Brady Corbett, întreține conversația sub pretextul împrumutării a patru ouă în numele vecinei. Eleganța, politețea stîngace, un fel de fragilitate care alunecă spre amenințarea voalată prelungesc dialogul în pericol să se dezechilibreze asemenea unui funambul pe sîrmă. Sentimentul de nesiguranță se accentuează, și în cele din urmă, tînărul face ouăle chisăliță pe parchet, acolo unde
Mind Games - Funny Games by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8342_a_9667]
-
și în cele din urmă, tînărul face ouăle chisăliță pe parchet, acolo unde începe o nouă scenă, neliniștitor-absurdistă, cînd el mai cere patru ouă ridicînd cota de nervozitate. Această labilitate între ludic și patologic prezidează fiecare act al piesei, unde politețea asigură diabolic ducerea la bun sfîrșit a celor mai rele intenții. Funny Games constituie mai mult decît o clonă a filmului din 1997, asemeni scenei stupide, de gag cu ouăle sparte, reluarea face parte din regula jocului, îl aduce pe
Mind Games - Funny Games by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8342_a_9667]
-
un plural sau au unul (în -i sau -e) mai puțin folosit. Destul de numeroase sînt astăzi cazurile de apariție a pluralului în -uri la abstracte - prezentate astfel ca tipuri sau manifestări concrete. Unele s-au impus deja: pluralurile finețuri și politețuri sînt înregistrate chiar în DEX. Ambele au o ușoară notă ironică: "După ce în 2007 guvernul a tot zvârlit cu fonduri în stânga și în dreapta, bugetul pe 2008 renunță la finețuri" (Evenimentul zilei, 9.01.2008); "Băsescu și Tăriceanu se țin de
Singurătățuri by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8357_a_9682]