4,571 matches
-
spre metrou, doi kilometri, singură, vulnerabilă și fără vreun adăpost pe marginea străzii. Canistra plină e deja pregătită În spatele scaunului. Și Îi va da foc pentru a o vedea intrând În flăcări și arzând În infernul care o așteaptă. Eșarfă portocalie fâlfâitoare, păr strâns erotic la ceafă, poșeta violetă cu curea peste piept, hăinuță de blană pe umeri, cizme și fustă până la genunchi, Emma ieșea pe poarta care despărțea Tiburtina de edificiul din fier și sticlă al agenției, Însoțită de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fericiți. Nu scrieți prea multe minciuni. Arătați puțin respect. Și milă, dacă puteți. Îi iert, totodată, și orgoliul inutil. Sărmana Emma, frumoasă În ultima ei zi, așa cum n-a mai fost de ani de zile - neștiutoare, palidă, nehotărâtă, cu eșarfa portocalie atingând trotuarul, mâinile subțiri ce sâcâie Într-una fermoarul poșetei: voia s-o deschidă ca să fumeze o țigară, dar se Înțepenise. Antonio cunoștea poșeta aceea violetă, Îi cunoștea toate hainele. — Mă bucur pentru tine, Îi spuse el rece. Felicitări. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ton neutru, fără s-o privească. — Nu-l pomeni pe maestrul de salsa, Îi spuse Emma. Întoarse capul și privirea Îi zăbovi asupra manifestelor electorale lipite În mod abuziv pe parcursul câtorva sute de metri pe barierele antifonate ale șoselei: afișe portocalii pe care un tip cu ochelari și cu părul creț surâdea binevoitor invitând-o să aibă Încredere În el. O clipă Îi păru că-l cunoaște, un tip ce-ți dădea Încredere, cu o figură paternă - VOTEAZĂ! VOTEAZĂ! VOTEAZĂ! citi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
E un răspuns pe care ți-l pot Întoarce, râse Sasha, rezemându-se de mânerul scărilor rulante care urcau leneșe prin galeria interminabilă săpată sub Villa Medici pentru a pătrunde În măruntaiele orașului. VIA VENETO VILLA BORGHESE. Alunecând printre bariere portocalii, covorașul de metal se mișca sub picioarele lor cu o lentoare extenuantă. Îi târa - dar părea că nu-i duce nicăieri, căci nu se vedea deloc capătul galeriei. Când Emma făcu câțiva pași pentru a scurta parcursul, căci nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu zări nimic, căci În fața blocului, dincolo de parcare, se Întindea un teren deșert neluminat, cufundat În Întuneric. Atunci, sperând ca Emma să se Întoarcă Înainte de apariția Valentinei, Începu să privească posterele de pe pereții bucătăriei, acoperiți cu un tapet de un portocaliu stresant. Marilyn Manson, rânjind Într-un costum demonic. Campionul de volei Andrea Lucchetta. Bestia lui Disney și elefănțelul zburător Dumbo. Alături, o reproducere decolorată a sistemului solar. Preotul răspunse: — La un moment dat mi-am dat seama că trăiam viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
părți. Ce vei face acum? repetă Sasha. Privea drept În fața ei, Întunericul În care se aruncau grăbiți. Mă voi certa puțin cu mama pentru că am trezit-o și apoi mă pun În pat, răspunse Emma. Își Înfășură șalul de pene portocalii În jurul gâtului, Înfiorată la gândul că trebuia să facă iarăși față reproșurilor Olimpiei. Când Îl părăsise pe Antonio se gândea că-și va lua repede o casă doar pentru ea și copii. Dar nu reușise să plece: fusese obligată să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
stam Și-n balta de jos vedeam Două broaște săltărețe Care, zău, mi-au dat binețe. Veste de toamnă Astăzi am ieșit afară Și un sunet de chitară Îmi șoptea ușor, ușor Uite, toamna vine-n zbor! Frunze galbene-aurii Roșcate portocalii Se joacă și se-mbulzesc Toamna mie mi-o vestesc. Iftode Roxana-Marina, clasa a VI-a Colegiul Național „Costache Negri” Galați profesor coordonator Ciobanu Cristina O lume eternă Pe cerul senin Doar luna dă culoare întunericului Căci stelele și-ascund
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lui Newton. O fată a intrat în vorbă cu mine și m-a întrebat de unde vin și de ce sunt îmbrăcată așa demodat și în niște culori atât de triste. Oamenii din această dimensiune purtau mereu culori fosforescente, predominante fiind verdele, portocaliul și nuanțele de mov. Fetele aveau fuste în formă de farfurii și bluze cu umeri foarte înalți ca niște țepi. Părul îl aveau foarte tapat, fie sub formă de două codițe ciufulite, răsucite, fie sub formă de coc înalt și
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
de când nu mai fusese un copil mic în familia lui Nakht-re și erau avizi după un micuț. Îmi dădeau să mănânc fructe nemaivăzute, la fel de exotice pentru mine ca florile din grădina veșnic verde din spatele casei. Am mâncat pepeni cu pulpa portocalie și pepeni cu pulpa roz și se găseau mereu curmale din abundență. În multele zile de sărbătoare dedicate zeilor sau vacanțelor familiei, se făcea gâscă cu usuroi sau pește cu sos de miere. Dar cei mai buni erau castraveții, cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
trecut, pe rând, pe la fiecare faclă, cu scărița, s-a urcat pe ea, a turnat în fiecare glob de sticlă neagră câte puțin petrol, apoi, cu un chibrit lung, le-a aprins pe toate. La început, au ars cu flamă portocalie tremurândă, mare, care treptat s-a alungit pe verticală, marșul funebru a fost dat mai tare, nările mi s-au umplut de mireasma de brad a coroanelor și de mirosul de petrol, mi-a venit în minte Crăciunul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
golf, trecu În goană pe dinaintea intrării În peștera În care jefuitorii de corăbii Își depozitau odinioară prada și Începu să țipe ca să Împrăștie zburătoarele isterice, care nici măcar nu binevoiseră s-o bage-n seamă. Privirea ei prinse reflexul unei dungi portocalii și, cuprinsă brusc de o neînfrînată spaimă, adună niște pietre de pe jos, pe care le azvîrli cu putere spre păsări. Acestea Își luară În cele din urmă zborul, bătînd frenetic din aripi și țipîndu-și mînia de a fi fost deranjate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
știa deja că nu era un delfin. Deși deprinsă cu vederea cadavrelor, n-avea să uite niciodată oribila imagine a ochiului care atîrna, pe jumătate ieșit din orbită, nici adînciturile sangvinolente cu carnea smulsă de ciocul ascuțit al pescărușilor. Reflexul portocaliu provenea de la eșarfa pe care bărbatul, căzut pe spate, o purtase și În seara din ajun. Gildas. Marie se lăsă să cadă În genunchi alături de el, copleșită de o durere care cobora departe, În copilărie. Se simți tentată să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pân-acolo ! Uite, ia un șorț. Îmi întinde un șorț cu dungi alb-roșii și mi-l leg în jurul mijlocului, foarte sigură pe mine. — E foarte amabil din partea dumneavoastră că mă ajutați, spun șovăitoare în timp ce ea scoate ceapa și nu știu ce legumă portocalie pe care nu o recunosc. Vă sunt foarte recunoscătoare. — Îmi plac provocările. Mă privește cu ochi strălucitori. Sinceră să fiu, mă cam plictisesc. Nathaniel face totul pentru mine. Câteodată, prea mult. — Dar totuși. Nici măcar nu mă cunoșteați... Mi-a plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
gînditoare, de parcă aș studia trăsăturile lui Sammy. O, Doamne. N-am crezut niciodată c-o să observe. M-am dat peste cap să fac rost de un pește care să semene cît mai bine cu Sammy. Vreau să spun că e portocaliu, are două aripioare, Înoată prin bol... Care-i diferența ? O fi puțin deprimat, zic Într-un final. O să-i treacă. Te rog, Doamne, n-o lăsa să-l ducă la veterinar sau unde se merge cu peștii, mă rog În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Și ăsta e numai meritul tău, Emma ! — Serios, Katie, spun fîstîcită. Exagerezi. — Ba nu exagerez deloc ! spune, cu un nod În gît. Și am vrut să-ți mulțumesc cumva. Începe să scotocească În geantă și scoate o chestie imensă tricotată, portocalie. Așa că azi-noapte ți-am făcut asta. E evident că așteaptă o reacție din partea mea. E o basma. CÎteva clipe, nu mă pot mișca. O basma croșetată. — Katie, reușesc să rostesc cu greu, Întorcînd basmaua pe toate fețele. Nu trebuia... Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
o fi ceasul ? spune Connor. Se uită la ceas și, spre groaza mea, Îl văd pe Jack privind În aceeași direcție. O, Doamne. I-am dat un ceas foarte drăguț, dar el poartă tot porcăria aia de ceas al lui portocaliu, digital... Ia stai o clipă ! spune Jack, părînd că a avut o revelație subită. Se uită la Connor de parcă acum Îl vede prima oară. Stai așa. Tu ești Ken. Aoleu, nu. Aoleu, nu, aoleu, nu... — Connor, spune acesta interzis. Connor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
care tocmai expiră. Așa gândeam, sau obișnuiam să gândesc. E plăcut să‑mi amintesc de acea săptămână când m‑a vizitat Ravelstein la țară. Liniștita Nouă Anglie contemplată prin cadrele lungi, Înguste ale ferestrelor - lumina soarelui, verdele, straturile de maci portocalii alături de bujorii roșii și albi. Ravelstein privea printre crăpăturile storurilor (separând și lărgind spațiul dintre lamele, cu degetele lui tremurânde) și vedea pomii În floare - era tocmai vremea când Înfloriseră și azaleele - și găsea că totul e foarte frumos, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ăsta, Întâmplătoare, pe care nu le poți explica, și dintre care le Înregistrezi doar pe cele mai bătătoare la ochi. De pildă, ce mutră o fi avut Vela când a stat să lipească pe toate obiectele bulinele acelea prăzulii și portocalii. Numai cât te uitai la ele și Îți venea să fugi urlând. Așadar, de ce să te fi căsătorit cu o femeie al cărei ultim act conjugal a fost să lipească sute, dacă nu mii de etichete colorate? Și dacă‑i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
încremenit lângă ea în poartă. Cele șapte găini, simțind-o, au încremenit și ele neîndrăznind să zică nici câr. ─ Ilie dragă, spune ea. Nu te speria, vezi bine că-s eu, doar mă știi. Ți-amintești pătura albastră cu dungi portocalii? Pe care i-ai dus-o cățelei care de-abia fătase în magazia de mușețel? Ilie dă din cap. Cum să nu-și aducă aminte? N-avea el ce-i drept pe-atunci decât vreo patru sau cinci ani, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ochi tăios fredonează printre dinți o doină de cătănie și apucă pachetul de cărți pe care i l-a întins mărunțelul în trenci verde cărăbuș. Căci acum a venit și rândul lui. Etalarea. De vizavi, de la etajul doi, un motan portocaliu privește cu mare atenție faptele petrecându-se în plină stradă. Dacă ar fi om, ar spune: ─ Țuc-o, mă! Și după aia, tot el: ─ Măă, da’ chiar așa?!? ─ Pis, piis, se aude din bucătăria de la capătul coridorului și într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ele necunoscute. Iar după mulți, mulți ani să se audă undeva peste ape, dinspre Cuibul cu Barză, un clopot. Și pornind într-acolo, după multe și exotice aventuri printre ruinele năpădite de natura verde, să trec apa pe un stâlp portocaliu de fostă înaltă tensiune, retezat de vâltoare însă rămas pe loc. Iar ajuns în sfârșit dincolo de apa Victoriei, să dau de un tânăr năuc, suit ca iedera într-o clopotniță roșie, un copil mut cu ochi largi de ciuf. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mi-a dat o pereche de pantaloni negri lucioși, dr. Jones o cămașă argintie, cămașă care făcuse cândva parte din uniforma unei defuncte mișcări fasciste americane numită destul de pe șleau „Cămășile Argintii“. Și Fuehrer-ul negru mi-a dat o canadiană portocalie mică de tot, care mă făcea să arăt ca maimuțele flașnetarilor. Iar Resi Noth și George Kraft îmi țineau companie plini de afecțiune - nu se mulțumeau doar să mă îngrijească, ci îmi croiau și planurile și visele. Visul cel mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
-mi place neapărat, dar degajă un feeling mișto, are o frazare interesantă. Ție nu-ți place? Mai scrii? Bineînțeles că scrii. Tu scriai mereu. De ce nu-mi dai niciodată să citesc ce scrii?” Am ajuns devreme, soarele arunca o lumină portocalie. În Lăptărie încă nu dăduseră drumul. Era opt fără zece, și vara deschideau la opt seara. La fără cinci m-au lăsat să intru și m-am așezat lângă scena pe care niște inși montau o baterie uriașă, având în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
domnule, aici era. Se făcuse însă ora trei și jumătate, iar eu nu mai aveam timp de căutări. Ieșeam din când în când pe balcon, scrutând piațeta de peste drum, unde ne dădusem întâlnire. Încercam să identific o fată în haină portocalie de piele, jeanși strâmți și cizme înalte cu toc. Trecerea unui sfert de oră în căutări zadarnice m-a umplut din nou de transpirație, dar oricum nu mai conta, pierdusem orice speranță, nu voi avea parte de nici o fată, îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ușor. Ce nume puteam striga, însă? Nu-mi spusese nici un nume. Era clar că una din ele era fata cu care vorbisem pe internet. Amândouă purtau haine gălbui, blugi și cizme, numai că blonda părea să aibă o haină mai portocalie decât șatena. În plus, arăta și mai bine. Singura problemă mi se părea câinele. Ce fată flirtează cu tine pe internet, îți dă speranțe și apoi acceptă o întâlnire la care vine cu un dulău, așa, ca să te descurajeze? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]