2,294 matches
-
exclamat părintele Ulise, crezi că oricine îl aude pe Dumnezeu? Atunci am făcut o mare imprudență. I-am spus că auzisem o femeie. Am avut impertinența să-l întreb dacă era cumva actriță. Părintele Ulise a revărsat asupra mea un potop de ocări. Cum puteam eu să am pretenția de a-l auzi chiar pe Dumnezeu? — Ce, Dumnezeu e un prieten de-al tău de cârciumă? Bețivule! După ce și-a încheiat diatriba, a spus, mâhnit: — N-am făcut nimica. Ți-ai
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
lumea pe care o numim cu îngâmfare modernă, sărăcia e la fel de multă și de ucigătoare ca la începuturile lumii. Se moare de foame și de sete mai ceva ca în război sau din pricina unor mari ca-taclisme. Cred că doar la Potop s-a murit mai mult... Burkina Faso este un stat african care își caută la fel ca și altele din continentul zis negru, ba chiar și de prin alte părți ale lumii celei mari, făgașul. Între anii 1896 și 1906, când
ALTE ?NT?MPL?RI LA APA CORR?ZE by VASILE FILIP () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83173_a_84498]
-
în constelații: Sippar în Cancer, Ninive în Carul Mare, Assur în Arcturus etc.12 Această concepție este generală în Orientul antic. Instituția regalității, de asemenea, "a descins din Cer", în același timp cu însemnele sale, tiara și tronul 13. După potop, ea a fost pentru a doua oară coborâtă pe pământ. Credința într-o preexistentă celestă a "operelor" și a instituțiilor va avea o importanță considerabilă pentru ontologia arhaică și va cunoaște cea mai celebră expresie în doctrina platoniciană a Ideilor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în documentele sumeriene, dar rădăcinile sale vin probabil din preistorie, într-adevăr, teoria modelelor celeste prelungește și dezvoltă concepția arhaică, universal răspândită, după care acțiunile omului nu sunt decât repetarea (imitarea) actelor revelate de către Ființele divine. 18. Primul mit al Potopului Regalitatea a trebuit adusă din nou din cer după Potop, deoarece catastrofa diluvială e echivalentă cu "sfârșitul lumii", într-adevăr, o singură ființă umană, numită Zisudra în versiunea sumeriană și Utnapiștim în versiunea akkadiană, a fost salvată. Dar, spre deosebire de Noe
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
într-adevăr, teoria modelelor celeste prelungește și dezvoltă concepția arhaică, universal răspândită, după care acțiunile omului nu sunt decât repetarea (imitarea) actelor revelate de către Ființele divine. 18. Primul mit al Potopului Regalitatea a trebuit adusă din nou din cer după Potop, deoarece catastrofa diluvială e echivalentă cu "sfârșitul lumii", într-adevăr, o singură ființă umană, numită Zisudra în versiunea sumeriană și Utnapiștim în versiunea akkadiană, a fost salvată. Dar, spre deosebire de Noe, acestuia nu i s-a mai permis să locuiască "noul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
nemurire, supraviețuitorul a fost transferat în țara Dilmun (Zisudra) sau la "gura fluviilor" (Utnapiștim). Din versiunea sumeriană ne-au parvenit doar câteva fragmente, în pofida rezervei sau a împotrivirii unor membri ai panteonului, Marii Zei au hotărât să distrugă omenirea prin Potop. Cineva invocă meritele regelui Zisudra, "modest, supus, pios". Informat de protectorul său, Zisudra înțelege hotărârea luată de An și En-lil. Textul este întrerupt de o lacună foarte mare. Probabil, Zisudra a primit indicații precise privind construirea arcei. După șapte zile
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
The Sumerians, pp. 328 sq. Religiile mesopotamiene se prosternează în fața zeului solar Utu. În ultimul fragment păstrat, An și En-lil îi conferă "viață de zeu" și "suflarea eternă" a zeilor, și îl instalează în țara fabuloasă Dilmun 14. Regăsim tema Potopului în Epopeea lui Ghilgameș. Această celebră capodoperă, destul de bine păstrată, pune și mai bine în lumină analogiile cu narațiunea biblică. După toate aparențele, avem de-a face cu un izvor comun și destul de arhaic. După cum se știe din compilațiile lui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
păstrată, pune și mai bine în lumină analogiile cu narațiunea biblică. După toate aparențele, avem de-a face cu un izvor comun și destul de arhaic. După cum se știe din compilațiile lui R. Andree, H. Usener și J. G. Frazer, mitul Potopului este aproape universal răspândit; el este atestat în toate continentele (deși foarte rar în Africa) și la diverse niveluri de cultură. Un anumit număr de variante par să fie rezultatul difuziunii, pornind, la început, din Mesopotamia, și apoi din India
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
diluviene par să facă parte întrucâtva din ritmul cosmic: "lumea veche", populată de o umanitate decăzută, este scufundată sub Ape, și, la câtva timp după aceea, o "lume nouă" răsare din "haosul acvatic"15. Într-un mare număr de variante, Potopul este rezultatul "păcatelor" (sau greșelilor rituale) ale oamenilor; câteodată el rezultă pur și simplu din dorința unei Ființe divine de a pune capăt umanității. Este greu de precizat cauza Potopului în tradiția mesopotamiană. Anumite aluzii lasă să se înțeleagă că
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
din "haosul acvatic"15. Într-un mare număr de variante, Potopul este rezultatul "păcatelor" (sau greșelilor rituale) ale oamenilor; câteodată el rezultă pur și simplu din dorința unei Ființe divine de a pune capăt umanității. Este greu de precizat cauza Potopului în tradiția mesopotamiană. Anumite aluzii lasă să se înțeleagă că zeii au luat această decizie din cauza "păcătoșilor". După o altă tradiție, mânia lui En-lil a fost provocată de zgomotul insuportabil al oamenilor 16. Totuși, dacă se examinează miturile care, în
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Anumite aluzii lasă să se înțeleagă că zeii au luat această decizie din cauza "păcătoșilor". După o altă tradiție, mânia lui En-lil a fost provocată de zgomotul insuportabil al oamenilor 16. Totuși, dacă se examinează miturile care, în alte cazuri, anunță Potopul ce va să vină, se constată că motivele principale ale diluviului se află atât în păcatele oamenilor cât și în decrepitudinea Lumii. Prin simplul fapt că există, adică este viu și produce, Cosmosul se degradează treptat și sfârșește prin a
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
află atât în păcatele oamenilor cât și în decrepitudinea Lumii. Prin simplul fapt că există, adică este viu și produce, Cosmosul se degradează treptat și sfârșește prin a se stinge. Acesta este motivul pentru care el trebuie recreat. Altfel spus, Potopul realizează la scară macrocosmică ceea ce, simbolic, se efectuează în timpul sărbătorii Anului Nou: "sfârșitul Lumii" și al unei umanități păcătoase, pentru a face posibilă o nouă creație 17. 19. Coborârea în Infern: Inanna și Dumuzi Triada zeilor planetari îi cuprindea pe
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
pe Apsu să-i piardă (cf. Enuma elitj, tab. 1,21 sq.) 17 Cf. M. Eliade, Aspects du mythe, pp. 71 sq. (trad. Românească, p. 46 sq. - Nota trad.]. După versiunea păstrată în Epopeea lui Atrahasis, Ea a hotărât, după Potop, crearea a șapte bărbați și șapte femei; cf. A. Heidel, The Gilgamesh Epic, pp. 259-260. 18 După o altă versiune, ea 1-ar fi preferat la început pe țăranul Enkimdu, dar fratele ei, zeul-soare Utu, a făcut-o să-și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
IX, col. I, r. 4)45. El este terorizat de ideea morții. Aventurile eroice nu-J mai pot alina. De acum înainte, singurul său țel este să scape de destinul oamenilor, să câștige nemurirea. El știe că renumitul Utnapiștim, scăpat din potop, trăiește încă, și se hotărăște să meargă în căutarea lui. Călătoria sa abundă în încercări de tip inițiatic. El sosește la muntele Mașu și găsește poarta prin care Soarele trecea zilnic. Poarta este vegheată de o pereche de oameni-scorpioni, pe
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
sa și atunci Siduri îl îndreaptă spre Urșanabi, corăbierul lui Utnapiștim, care se afla în vecinătate. Ei traversează Apele morții și ajung pe malul unde trăia Utnapiștim. Ghilgameș îl întreabă cum a dobândit nemurirea. El află cu acest prilej legenda potopului și hotărârea zeilor de a-1 face pe Utnapiștim și pe soția lui "rude" ale zeilor, așezându-i la "gurile fluviilor". Dar, îl întreabă Utnapiștim pe Ghilgameș, "pentru tine cine va chema pe zei în adunare, ca să poți să găsești
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
este acela care a fost ales de Dumnezeu pentru a deveni strămoșul poporului lui Israel și a pune stăpânire pe Canaan. Dar primele unsprezece capitole din Facerea povestesc evenimentele fabuloase care au precedat alegerea lui Avraam, de la Facerea Lumii până la Potop și la Turnul Babei. Redactarea acestor capitole este, după cum se știe, mai recentă decât multe alte texte ale Pentateuhului. Pe de altă parte, unii autori, și dintre cei mai de vază, au afirmat că cosmogonia și miturile de origine (creația
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Tubal-Cain, "care a fost făurar de unelte de aramă și fier" (4: 22). Primul omor este deci săvârșit de acela care întrupează întrucâtva simbolul tehnologiei și al civilizației urbane. Implicit, toate tehnicile sunt suspecte de "magie". 55. Înainte și după Potop Ar fi inutil să rezumăm descendența lui Cain și a lui Set, al treilea fiu al lui Adam. Urmând tradiția atestată în Mesopotamia, în Egipt și în India, după care primii strămoși atingeau o vârstă fabuloasă, Adam 1-a conceput
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ales din epoca elenistică și până în timpurile iluminismului, nenumărate speculații au încercat să elaboreze o mitologie adamică mai îndrăzneață si, de multe ori, mai originală. 10 Cf. M. Eliade, Forgerons et alchimistes, pp. 89 sq. Când Israel era copil." dinaintea Potopului, coborârea "fiilor lui Dumnezeu", nașterea "eroilor") este semnificativ că cei ce au rcdactat-o le-au menținut în textul final al Facerii, și asta în ciuda unor trăsături antropomorfice cu care ei îl copleșeau pe Iahve. Evenimentul cel mai însemnat al acelui
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Dumnezeu", nașterea "eroilor") este semnificativ că cei ce au rcdactat-o le-au menținut în textul final al Facerii, și asta în ciuda unor trăsături antropomorfice cu care ei îl copleșeau pe Iahve. Evenimentul cel mai însemnat al acelui timp a fost Potopul. Iahve a văzut că "răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ și că toate cugetele și dorințele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele" (6: 5). Dumnezeu a regretat că îl crease pe om și a hotărât pieirea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
anumit număr de elemente comune cu diluviul relatat în Epopeea lui Ghilgameș. E posibil ca redactorul să fi cunoscut versiunea mesopotamiană, sau, ceea ce pare și mai probabil, să fi utilizat o sursă arhaică, păstrată din timpuri imemoriale în Orientul Mijlociu. Miturile potopului sunt, am remarcat deja (§ 18), extrem de răspândite și ele împărtășesc escnțialmente același simbolism: necesitatea de a distruge radical o lume și o umanitate degenerate, pentru a le putea recrea, adică a le restitui integritatea inițială. Dar această cosmologie ciclică se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
după victimele cataclismului (cum fac zeii în versiunea babiloniană: cf. Epopeea lui Ghilgameș, tabl. XI: 116-125,136-137). Importanța pe care el o acordă purității morale și ascultării anticipează "Legea" care va fi relevată lui Moise. Ca atâtea alte evenimente fabuloase, Potopul a fost continuu reintcrpretat și revalorizat, din diverse perspective. Fiii lui Noe au devenit strămoșii unei noi umanități, în vremea aceea toată lumea vorbea aceeași limbă. Dar într-o zi oamenii au hotărât să construiască "un turn al cărui vârf să
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de tip tradițional: ea debutează cu cosmogonia și crearea omului, evocă existența "paradisiaca" a strămoșilor, relatează drama "căderii", cu consecințele sale fatale (mortalitate, obligația de a munci pentru a trăi etc.), amintește degenerescenta progresivă a primei umanități, degenerescentă care justifică Potopul; și încheie cu un ultim episod fabulos: pierderea unității lingvistice și împrăștierea celei de a doua umanități, postdilu-viale, consecință a unui nou proiect "luciferian". Ca în culturile arhaice și tradiționale, această mitologie constituie, în fond, o istorie sfântă: ea explică
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
de prietenia zeilor, dar nu de mortalitate. De altfel, zeii aparțineau celei de a doua generații divine, aceea a Titanilor; altfel spus, structurile lumii și modalitățile de a exista nu erau încă riguros precizate. Zeus și religia greacă frasini. După Potop, Deucalion a repopulat pământul cu "oasele mamei sale", adică cu pietre, în fine, după o tradiție tardivă (secolul IV), Prometeu i-ar fi făcut pe oameni din argilă. Din motive necunoscute, zeii și oamenii au hotărât să se despartă prin
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
nu tolera o omenire puternică și mândră. Oamenii nu trebuiau să uite niciodată regimul lor existențial, precar și efemer. Ei trebuiau, prin urmare, să fie ținuți Ia distanță. Într-adevăr, mai târziu, Deucalion, fiul lui Prometeu și singurul supraviețuitor al potopului provocat de Zeus, îi oferă și el lui Zeus un sacrificiu asemănător aceluia de la Mekone, și el este primit. "Zeus primește cererea lui Deucalion, dar mitul indică faptul că el o încuviințează, numai în măsura în care distanța este păstrată"24. De atunci
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
grăsime arzândă (Iliada, I, 66-67 etc.). Ruptura produsă la Mekone este întrucâtva reparată, grație, cu deosebire, lui Deucalion. Fiul lui Prometeu îi reinstaurează pe zei în prerogativele care-i conveneau lui Zeus. (De altfel, omenirea martoră împărțirii fatale pierise în potop.) Este semnificativ faptul că, după Eschil, Prometeu joacă un rol mai degrabă modest, chiar șters. Poate chiar succesul Prometheidei să fi contribuit la această situație. Căci, dacă Eschil a exaltat grandoarea singulară a acestui erou civilizator, ocrotitor al oamenilor, el
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]