31,455 matches
-
din grădina de aur) prezentat de Kunisch iese din laboratoarele exclusive ale germaniștilor, devenind bun cultural de uz comun. Pentru că Eminescu a avut onestitatea de a dezvălui originea poemului, scriind: "În descrierea unui voiaj în țările române, germanul K/unisch/ povestește legendă Luceafărului. Aceasta e povestea. Iar înțelesul alegoric ce i-am dat este că geniul nu cunoaște nici moarte și numele lui scăpa de simplă uitare, pe de altă parte, însă, pe pămînt nu e capabil a ferici pe cineva
Călătoria lui Kunisch by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16451_a_17776]
-
Eminescu. Nu se știe, e bine de precizat, dacă la noi vestitul Kunisch a cules basmul (au fost două; capitolul cu pricina din carte e intitulat Basme valahe) direct din surse muntene. E mai curînd posibil să i le fi povestit cineva din conlocutorii săi intelectuali cu care se tot întreținea în franțuzește. Dar e meritul lui de a nu fi uitat basmul și a-l fi transcris în carte. Evident, Kunisch, venit la noi cu vaporul pe Dunăre, a poposit
Călătoria lui Kunisch by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16451_a_17776]
-
e totuși muzicală. Râsetele se amestecă printre miile de cuvinte colorate care-i vin pe buze". Personajele au și fost introduse, căci despre cele două prietene din tren va fi vorba în micul român, despre , prima fiind și personajul care povestește. Despre ele va fi vorba și despre relația lor afectiva care se complică neașteptat, despre trecutul lor matrimonial, sentimental și erotic, pe care amândouă ar fi vrut să și-l șteargă din memorie măcar în intervalul de o lună al
Laura si Chloé by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16447_a_17772]
-
lui afectează serios echilibrul interior greu cîștigat. Relația cu René e analizată cu o luciditate cîteodată crudă, asistăm la dezvelirea fără prejudecăți a unei feminități incendiare. Totul ar indica un jurnal senzațional. Și totuși... felul în care sînt notate sau povestite faptele îl face să fie fabulatoriu. Boala, moartea, un avort, iubirea, dezamăgirea, dorul de țară, micile bîrfe, toate sînt voalate. Pe de-o parte, de un misticism special, asumat, pe de altă parte, de un fel de eleganță metaforică. Primul
Un jurnal fabulatoriu by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16483_a_17808]
-
diagnostic lumii nu chiar atât de frumoase în care trăim: "Orice carte de citire ne spune că, în vremuri grele, strămoșii noștri scutiți de satisfacerea seriviciului militar se ascundeau acolo [în pădure, n.m., M.M.] până la trecerea pârjolului. Manualul nu ne povestește însă nimic despre comportamentul românului în vremuri mai ușoare, când birtul pare un loc de azil mult mai popular. Pentru asta ar trebui mai puțin respect pentru talpa țării decât e de bonton" Lâsându-l așadar, pe dl. Iliescu să-și
Când seceta era rege by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16461_a_17786]
-
jumătate de scris mare". "Vacanța" este ea însăși o muncă în plus - omul modern trebuie să-și ia măsuri pentru a fi sigur că se "distrează" și, mai ales, pentru a fi sigur că a făcut ceva concret, demn de povestit. Un alt subiect demn de atenție este jocul de noroc. Merită citit eseul dedicat "omului care joacă la loterie", pentru că impresionează naturalețea cu care privește fenomenul acest observator extrem de intransigent în alte cazuri. Tema este foarte actuală și ascunde și
Noica on air by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16465_a_17790]
-
semnifica la început a educa, a învăța. Ies astfel la suprafață efectele secundare ale educației și anume mijloacele ei dure! Învățarea de minte! * Virtutea stilistică a omisiunii: Proust elogia la Flaubert mai cu seamă golurile discursului său, capacitatea de-a povesti prin aluzie, "în absență". * Mentalitatea "antimetodologică" a lui Flaubert: "Pe mine nu mă preocupă detaliul tehnic, informația locală, în fine, aspectul istoric și precis al lucrurilor. Eu caut mai presus de toate frumusețea, pe care colegii mei n-o prea
Din jurnalul lui Alceste (VI) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16464_a_17789]
-
se implică în politică, nu are simpatii față de culorile vreunui partid, ceea ce n-a exclus avertismentul primit din partea "cămășilor verzi". Mergând înainte, anticipator, și revenind pe spirala cronologiei, Lidia Stăniloae așterne amintiri fie trăite și relatate prin ochii copilului, fie povestite de tatăl său. Evident cele trăite interesează cel mai mult, cum ar fi evocarea părintelui Cioran și a doamnei Cioran din Sibiu, a personajelor ce vizitează casa Stăniloae la Sibiu (N. Crainic, Radu Gyr, Onisifor Ghibu, arhim. Scriban, Victor Papilian
Credința trăită by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16484_a_17809]
-
despre rolul unui negustor sîrb Nenadovici care avea afaceri cu Pestel (aflat în Basarabia) și cu Iordache Olimpiotul și, pe aceste canale obscure, se ajunge la Vladimirescu, influențîndu-l ideologic. Cam pe atunci, tineri colegi de la Institutul de Istorie mi-au povestit cum acest autor hilar (altfel, mare sculă în instituție) fusese înșelat de unii cercetători, livrîndu-i false documente, scrise atunci, îngălbenite, pentru a căpăta patina vremii, la flacăra unei lumînări. Și acest pseudoistoric cu mari pretenții de autoritate științifică lua aceste
O carte despre anii 1955-1960 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16469_a_17794]
-
de altădată? Annie Bentoiu ne plimbă pe străzile Bucureștiului (oraș în care familia ei avea o locuință în Piața Amzei, folosită alternativ cu reședința din Oltenița), ne arată șlepurile de pe Dunăre, ne duce la munte, ne introduce în mediul studențesc (povestind cum a devenit studentă la Drept), ne creează prilejul de a înțelege cum iubeau tinerii pe atunci (protagoniștii exemplificării fiind ea însăși și viitorul ei soț, compozitorul Pascal Bentoiu). înainte de instaurarea comunismului, în România se trăia cu adevărat. Era viață
Annie Bentoiu își amintește... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16481_a_17806]
-
apoi esența comunismului, care este ura celor învinși în marea competiție a vieții față de învingători, ura rataților față de realizați. Această ură se instituționalizează, pentru prima dată în istorie. Annie Bentoiu nu se limitează la o teoretizare a aberantei situații; ea povestește cum toți oamenii de valoare în mijlocul cărora a crescut și s-a format au început să fie hăituiți numai pentru că erau de valoare. Meritele lor au devenit un blestem, și pentru ei, și pentru familiile lor. Memorialista găsește ca nimeni
Annie Bentoiu își amintește... by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16481_a_17806]
-
la răsărit de soare. Același astru e luat reper à rebours - Soarele apune la stînga, o succesiune eliptică de peripeții ale unui personaj orb, care călătorește aleatoriu, intersectîndu-se cu alte personaje ciudate dintre care o blondă căreia vrea să-i povestească accidentul fatal pe care l-a avut, dar nu izbutește. Regizor și coscenarist, Fésös András, la cei 39 de ani ai săi, se declară emul al lui Wim Wenders, de la care a împrumutat laitmotivul umanității în derivă, pe care-l
Senzor II: Szeged by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16492_a_17817]
-
la bordel, de puțini frecventat, datorită prețului ridicat. Profesionistele păreau triste, ca după un deces... Un miros dulceag de sulf, de pucioasă topită umplea încăperea intimă. Pînă ce se dumirise. Bucureștiul, după campania nefericită, se umpluse de rîie. A doua, povestită de cel de al doilea martor se petrecuse imediat după cel dintîi război mondial, dar într-o casă extrem de elegantă. Îmi spusese și strada. Nu mai contează. Deși, acolo, se petrecuse un fapt literar. În holul de așteptare, exista un
Case de pierzanie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16511_a_17836]
-
deplin, și pictor deplin, nu se prea poate, fiind vorba de dimensiuni ale existenței care se exclud reciproc." După ce și-a luat aceste măsuri de precauție, Vasile Varga uită că scrisul e plictisitor, iese din tablou și se pune pe povestit (puțin cam incoerent, e drept) despre omul dificil Aurel Cojan, veșnic cîrtitor și nemulțumit, despre succesul lui în țară și surpriza "rămînerii" la Paris, despre cele cîteva întîlniri ale lor de acolo. Memorabilă e scena de prin anii '70: "Auzisem
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16477_a_17802]
-
miște, de noroiul uscat strecurat acolo în cădere... Pe urmă, rămînînd singur cu ea, după ce rudele ei plecaseră, intrasem în vorbă cu ea, iar ea continuase în limba română cu acel perfect simplu, - timpul românesc săltăreț, incapabil, cu neputință să povestești cu el o tragedie: Mă bucurai de cunoștința dvs. Avui plăcerea! Îi spusei și doctorului... Fetița mea plînse mult, dar acum e bine... De cînd femeia a căzut, după șocul nervos, a început să scrie zi și noapte. A fost
Praful by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16489_a_17814]
-
viața lor prima mare dragoste a bărbatului, Jacqueline. Aceasta din urmă refuză să reia relația și toată intriga eșuează într-o ultimă frumoasă frază: "Pe drum, i se făcu groază de singurătate: o simțea ca pe propria-i lene". Am "povestit" romanul și n-am spus încă nimic despre el. Și asta pentru că formula aleasă de Drieu este antinarativă (nu în sens experimentalist) - psihologia personajului (Drieu însuși, după biografi) este cea care-l preocupă. Autorul scrie încă o variantă a discursului
Forma edulcorată a confesiunii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16520_a_17845]
-
foarte bine și soția lui. Cum tăceam. Ședința consacrată tăcerii. Din cînd în cînd, cîte unul își întrerupe tăcerea, brusc, se ridică de pe bancă și începe să vorbească. Întîi, așadar, meditezi un timp, apoi spui la ce ai meditat. Sau povestești ce ți s-a întîmplat recent. Tipul care spunea că trebuie să separe cartofii buni de cei răi. Că treaba i s-a părut grea și a renunțat. "E greu, zice el, să deosebești răul de bine, fiindcă totdeauna răul
Răzlețe (2) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16526_a_17851]
-
aceea aura, succesul imediat și nu acela istoric. Și încă e ceva: mai sînt puțini boieri în teatrul românesc. Aceștia continuă să-și iubească profesia dincolo de ființa lor, preferă să stea departe de jocuri și ambiții mici, se luminează cînd povestesc, iar numele invocate sînt copleșitoare și luminează, în continuare, scena fie că sînt regizori, actori sau scenografi. Ei mai au insomnii și emoții atunci cînd este vorba de teatru. Și postura comentatorului, analistului a fost viciată. Teribilisme de tot felul
Decembrie 2000 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16542_a_17867]
-
etc.) și miercuri, 10 februarie, m-am și dus. A zis că aș avea rinofaringită și să iau antibiotice până marți" etc. în acest stil prozaic, fără miză literară, sunt istorisite numeroase alte demersuri și întâmplări cotidiene. Printre altele, scriitorul povestește amănunțit cum a eșuat în tentativa de a lua de la poștă un pachet care-i venise din străinătate, din cauza absurdelor restricții impuse de autorități în relațiile cu străinii. în acest context, el aduce în prim-plan figura unei funcționare tinere
Scriitorul și funcționara de la poștă by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16534_a_17859]
-
și înzestrată cu simț politic. Ferdinand își intră în rolul de principe, urcă treptele militare române pînă la rangul de general și are parte de veghea atentă și neînduplecată a unchiului său, regele Carol. În memoriile sale, regina Maria a povestit pe larg asprul regim de viață (inclusiv călătoriile în străinătate), aproape spartan, pe care l-a impus moștenitorilor săi regele Carol. Nimic important nu se putea întreprinde fără aprobarea unchiului, care era de o strășnicie fără seamăn. Tinerii însurăței au
Regele Ferdinand by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16538_a_17863]
-
de nici doisprezece ani, persistă, în subtext, perspectiva nostalgic-melancolică a adultului. Iată, de pildă, un fragment, dintre cele nu foarte numeroase, e drept, în care autorul-narator uită pentru moment de personajul său, concentrîndu-se asupra funcțiilor recuperatoare, muzeistice ale demersului narativ: "Povestind recreezi oameni și întîmplări din amănunte care au ajuns pînă la noi: ar fi destul de necinstit a pretinde că Hieronim Surkont a fost înalt sau scund, cu părul brun sau blond, din moment ce nu s-au păstrat în această privință nici un
Memoria ca formă de supraviețuire by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/16573_a_17898]
-
dovedește că uitarea este un reflex colectiv care se plătește scump. Totuși, gesturi recuperatoare există. în mod paradoxal, multe dintre ele sunt cărți care se publică în Occident și reprezintă o surpriză chiar pentru aceia despre a căror lume se povestește. Bine documentate, riguros științifice, unele cu dimensiuni narative seducătoare, acestea ar trebui prescrise tuturor acelora care își doresc să trăiască într-o societate normală. Un exemplu, chiar dacă el dinamitează doar un colțișor literar din ignoranța și mitologiile legate de realitățile
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
murise de șapte ani, iar comentariul făcut de I. Berlin despre Ahmatova suna cam așa: poeta trăiește izolată în Leningrad și este inaccesibilă, fiind o supraviețuitoare a vechiului regim. La antipod, în Convorbiri cu Ahmatova și Pasternak 1), diplomatul britanic povestește cum, tot în '45, Pasternak, care lucra la Doctor Jivago îi mărturisea rușinat că nu auzise de Sartre și Camus. Acesta este contextul în care se petrece întîlnirea dintre marea poetă și cel care avea să devină un important teoretician
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
poetei. Vorbesc despre copilărie, despre Don Juan-ul lui Byron, despre soarta lui Osip Mandelstam, despre Anna Karenina și ipocriziile maestrului Tolstoi, despre Pasternak și Țvetaeva; ea îi citește Poema fără erou, la care mai lucra încă, și Recviemul și îi povestește despre 1937-38, anii Marii Terori. Iată Recviemul: Recviem . Epilog II: "Din nou, ceasornicele-n pragul clipăi/ Cînd bate ceasul. Văd, aud și pipăi:// Cu toții, pîn' la capăt, au să-și poarte/ Ologul în dureri, pre cel pe moarte;// Și fata
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
o desparte, totuși, prin naștere, de ceilalți țigani. Continua să muncească, trezindu-se, cîteodată, cîntînd vechi cîntece țigănești de tabără. O stăpînea gîndul răzbunării pe ucigașul părinților ei. Era, socotea, rostul ei în lume. Porni spre bătrînul Miloș, căruia îi povesti despre uciderea părinților lor și tot coșmarul ei. Miloș, după ce ascultă spovedania, plecă din sat cu treburi, lăsînd-o pe Rusalina acasă (deși ea se ruga s-o ia cu el), recomandînd-o drept nepoata lui. Rămăsese singură trei săptămîni. Apoi se
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]