1,955 matches
-
ă" „fata împăratului”. Adjectivul demonstrativ este urmat cel mai frecvent de substantiv cu articol hotărât ("țista dracu", "țea valea" „valea aceea”, "țișta frațil’" „frații aceștia”), uneori de substantiv nearticulat: "țista drac". Complementul direct exprimat prin nume de persoană nu primește prepoziție: "Să dărǫ́m ună carti să la pęră fitšoru picuraril’" „Să facem o scrisoare pentru ca păstorii să-l ucidă pe băiat”. Anticiparea sau reluarea complementului direct prin pronumele personal de formă neaccentuată corespunzător este mai frecventă decât în română
Limba meglenoromână () [Corola-website/Science/299339_a_300668]
-
se datorează scrierii cu litere chirilice, care are probleme cu notarea unor sunete românești ca î și ă. Textul are unele particularități fonetice (în "ceale" , diftongul "ea" nu s-a redus încă la "e;" apare forma mai veche, "pre" a prepoziției "pe" provenit din latinescul "per" etc.) și gramaticale (de exemplu forma unică pentru persoana a III-a singular și plural a auxiliarului "a avea" : "au"). "Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I B[o]gom darovannomu zupan Hanăș Begner ot Brașov
Scrisoarea lui Neacșu () [Corola-website/Science/298821_a_300150]
-
hotărât, la, care este invariabil. 2. Substantivele se formează adăugând o la rădăcină. Pentru plural, se adaugă j. Există două cazuri: nominativ și acuzativ. Pentru a forma acuzativul, se adaugă n la forma de nominativ. Celelalte cazuri se exprimă cu ajutorul prepozițiilor (ex. de mia patro "al tatălui meu"). 3. Adjectivele se formează adăugând a la rădăcină. Se acordă în caz și număr cu substantivul pe care îl determină, formând pluralul și acuzativul în același fel. Comparativul se formează cu ajutorul cuvântului pli
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
se). Pronumele posesive se formează adăugând a la acestea. Se declină ca și substantivele. 6. Verbele nu se modifică în funcție de număr sau persoană. 7. Adverbele derivate se formează adăugând e la rădăcină; gradele de comparație ca la adjective. 8. Toate prepozițiile cer nominativul, cu excepția cazurilor în care se indică o schimbare de direcție sau de stare. 9. Cuvintele se citesc cum se scriu. 10. Accentul cade pe penultima silabă. 11. Cuvintele compuse se formează prin simpla juxtapunere a rădăcinilor (cuvântul principal
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
cum se scriu. 10. Accentul cade pe penultima silabă. 11. Cuvintele compuse se formează prin simpla juxtapunere a rădăcinilor (cuvântul principal fiind pus ultimul). 12. Nu există negații multiple. 13. Pentru indicarea direcției, se adaugă terminația pentru acuzativ. 14. Fiecare prepoziție are un înțeles bine definit, dar dacă sensul nu arată clar care prepoziție trebuie folosită, se recurge la prepoziția je, care nu are înțeles de sine stătător. Alternativ, se poate folosi acuzativul fără prepoziție. 15. Cuvintele - așa numite - străine, pe
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
formează prin simpla juxtapunere a rădăcinilor (cuvântul principal fiind pus ultimul). 12. Nu există negații multiple. 13. Pentru indicarea direcției, se adaugă terminația pentru acuzativ. 14. Fiecare prepoziție are un înțeles bine definit, dar dacă sensul nu arată clar care prepoziție trebuie folosită, se recurge la prepoziția je, care nu are înțeles de sine stătător. Alternativ, se poate folosi acuzativul fără prepoziție. 15. Cuvintele - așa numite - străine, pe care majoritatea limbilor le-au preluat din aceeași sursă, rămân neschimbate, adaptându-se
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
cuvântul principal fiind pus ultimul). 12. Nu există negații multiple. 13. Pentru indicarea direcției, se adaugă terminația pentru acuzativ. 14. Fiecare prepoziție are un înțeles bine definit, dar dacă sensul nu arată clar care prepoziție trebuie folosită, se recurge la prepoziția je, care nu are înțeles de sine stătător. Alternativ, se poate folosi acuzativul fără prepoziție. 15. Cuvintele - așa numite - străine, pe care majoritatea limbilor le-au preluat din aceeași sursă, rămân neschimbate, adaptându-se doar ortografic, la nevoie. Derivatele se
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
adaugă terminația pentru acuzativ. 14. Fiecare prepoziție are un înțeles bine definit, dar dacă sensul nu arată clar care prepoziție trebuie folosită, se recurge la prepoziția je, care nu are înțeles de sine stătător. Alternativ, se poate folosi acuzativul fără prepoziție. 15. Cuvintele - așa numite - străine, pe care majoritatea limbilor le-au preluat din aceeași sursă, rămân neschimbate, adaptându-se doar ortografic, la nevoie. Derivatele se vor forma de la rădăcină pe baza regulilor gramaticii esperanto. 16. Literele a din articolul hotărât
Esperanto () [Corola-website/Science/296519_a_297848]
-
și-a păstrat o structură sintetică mai degrabă apropiată de cea a limbii proto-indo-europene, adoptând convențiile saxonei de vest, în timp ce engleza orală a devenit din ce în ce mai analitică în natura sa, pierzând sistemul complex al cazurilor și bazându-se mai mult pe prepoziții și ordine fixă a cuvintelor pentru a transmite sensurile. Acest fenomen devine evident de-a lungul perioadei „englezei de mijloc”, când literatura era până la un punct redactată cu variațiunile dialectale orale aproape intacte, după ce vechea engleză și-a pierdut statutul
Limba engleză () [Corola-website/Science/296521_a_297850]
-
face foarte des confuzie între adjectivele "minim", "maxim" și adverbele sau substantivele corespunzătoare "minimum", "maximum", de exemplu " 140" în loc de "maximum 140" sau "adrenalina e la " în loc de "adrenalina e la maximum". Una dintre erorile de sintaxă cele mai frecvente este omiterea prepoziției "pe" din fața pronumelui relativ "care" cu funcție de complement direct, de exemplu "cu le aveți" în loc de "cu textele pe care le aveți". Cealaltă mare grupă de greșeli sintactice constă în dezacorduri de diverse tipuri: între subiect și predicat, între adjectivele numerale
Elemente problematice ale limbii române () [Corola-website/Science/296532_a_297861]
-
turiști să nu se aventureze" în loc de "ei îi avertizează pe turiști să nu se aventureze". Se mai întîlnește, în special la vorbitorii din Muntenia, folosirea adverbului "decît" în construcții afirmative, în locul adverbului "numai". În construcțiile cu numerale este frecventă omiterea prepoziției "de" la numere începînd cu 20, în special în scris: " pe baril" în loc de "122 de dolari pe baril". În numeroase cazuri în loc de "ca", folosit cu sensul de "în calitate de", apare în mod greșit "ca și": "Ce ai întreba-o tu reporter
Elemente problematice ale limbii române () [Corola-website/Science/296532_a_297861]
-
pronumele personal și verb, dar care la unii vorbitori este antepus pronumelui: "Poate vedem" în loc de "Poate ne mai vedem". Se remarcă răspîndirea unui stil telegrafic, în care raporturile sintactice dintre componentele unui grup nominal nu mai sînt marcate prin desinențele, prepozițiile sau articolele necesare: "reprezentant casă pariuri" în loc de "reprezentantul casei de pariuri". Conjuncția "să" este uneori înlocuită greșit cu "ca să": "dacă vreți vă înscrieți". Deși adverbul și forma sa superlativă nu se acordă, se întîlnesc foarte frecvent forme acordate precum "formația
Elemente problematice ale limbii române () [Corola-website/Science/296532_a_297861]
-
de la ilah la Allah; în schimb, originea și semnificația cuvântului ilah, așa cum au fost ele analizate de lexicografii arabi, aduc elemente importante pentru stabilirea ariei semantice a acestuia. Unii îl consideră pe ilah ca derivând de la ‘aliha/ya’lahu cu prepoziția ‘ila, care înseamnă a căuta scăpare la: Allah este cel la care oamenii caută scăpare în nenorocire. Același verb are ca prim sens a fi uluit: măreția lui Allah este uluitoare pentru oricine. Aliha mai are și sensul de a
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
prezența ei dominantă față de celelalte corpuri cerești, însuși care apare și în alte poezii ale lui M. Eminescu. De exemplu, în Scrisoarea I: În cazul imaginii artistice din poezia Melancolie, comparația apare prescurtată, în lipsa adverbului de comparație (cu valoare de prepoziție) ca și a termenului lună, în acest mod realizându-se concentrarea prin metaforă, care conferă o expresivitate sporită textului poetic. Contextul ne ajută să intuim primul termen al presupusei comparații chiar în absența lui, ceea ce demonstrează că, în înțelegerea metaforei
Metaforă () [Corola-website/Science/308759_a_310088]
-
Potaissa către Napoca", considerând că forma de genitiv a numelui Napoca ar exprima o locație (așa numitul genitiv locativ) și nu aparteneța, cum se întâmplă de obicei. Numai că în limba latină direcția este exprimată firesc prin cazul acuzativ plus prepoziție (ad, versus etc). De aceea nu putem exclude ipoteza formulată încă de Theodor Mommsen, că Napoca era numele unei regiuni, care îngloba și satul (vicus) Potaissa. Centrul acestei regiuni era situat în așezarea omonimă de pe Someșul Mic. În satul Aiton
Miliarul de la Aiton () [Corola-website/Science/306906_a_308235]
-
se adăuga "-s" dacă substantivul se termină în vocală, sau "-es" dacă substantivul se termină în consoana. Totdeauna este regulat și nu există excepții, nu se alterează substantivul cu articol. Nu există cazuri, nici măcar pentru pronume. Acestea se realizează cu prepoziții și ordinea cuvintelor. Există două articole: "la" (cel/cei/..ul) și "un" (un/o). Persoană a treia pronume reflexiv (el însuși, ea însăși) și posesivul reflexiv este "se". În LFN nu există cazuri (nominativ, genitiv, acuzativ...) iar pronumele devin posesive
Lingua franca nova () [Corola-website/Science/298966_a_300295]
-
frumusețe. Asta poate fi folosită și la substantive: "madre" (mama) devine "madria" (maternitate). LFN nu are adverbe explicite (cum are Esperanto). În loc de asta, orice adjectiv poate fi folosit ca adverb plasându-l după verb sau chiar la începutul propoziției: Iată prepozițiile de bază din LFN: Frazele prepoziționale urmează după frazele substantivale sau frazele predicative pe care le modifică. Pronumele relative și interogative sunt identice în LFN: Clauzele urmează la ceea ce modifică: Întrebarea poate include un interogativ sau poate fi indicată prin
Lingua franca nova () [Corola-website/Science/298966_a_300295]
-
o variantă a adjectivului genitival a lui "n" ('de' sau 'la'). "Nw" este forma masculină la plural. "Prt" este o acțiune ne-derivată din verbul "prj" 'a se ridica'. Ea exprimă actul de ridicare sau de înviere. "M" este o prepoziție cu sensul 'în', ("în timpul"). "Hrw" înseamnă 'zi', 'timp de o zi'. Astfel, o traducere literală ar fi 'enunțurile de ridicare în timpul zilei'. O traducere ușor mai flexibilă ar putea fi 'vrăji pentru trecere în timpul zilei'. Cu toate că în timpul Regatului Nou (1570
Cartea Morților () [Corola-website/Science/303503_a_304832]
-
Sunt și cuvinte care nu primesc niciodată accent, și altele care uneori se accentuează, alteori nu. Prima categorie o formează encliticele, adică pronumele personale neaccentuate, formele neaccentuate ale verbelor auxiliare și particula "li", a doua fiind constituită din proclitice, adică prepozițiile, conjuncțiile și particula negativă "ne". Ambele categorii de clitice formează din punct de vedere prozodic un singur cuvânt cu cuvântul cu sens lexical din grupul lor, purtând un singur accent: în cazul unui enclitic, accentul cade pe cuvântul cu sens
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
terminate cu "-ski", "-nji" și "-ji", precum și adjectivele la gradul comparativ și la cel superlativ relativ (vezi mai jos) - numai formă lungă. Gradul comparativ de superioritate se formează cu sufixe: Comparația se construiește cu termenul de comparație la genitiv cu prepoziția "od" ("Kamen je tvrđi od zemlje) sau cu conjuncția "nego" + nominativ: "Kamen je tvrđi nego zemlja „Piatra este mai tare decât pământul”. Sunt și adjective al căror comparativ este neregulat prin faptul că are altă rădăcină decât adejctivul la gradul
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
la genitiv, dativ și acuzativ au forme accentuate și forme neaccentuate. Pronumele de politețe este "Vi", scris de obicei cu inițială majusculă. Formele accentuate se folosesc: La instrumental, persoana I singular, sunt două forme accentuate: cea scurtă se folosește după prepoziții, cea lungă fără prepoziție: "Što se ne bi oženio mnome" „De ce nu s-ar însura cu mine”. La acuzativ persoana a treia singular, la masculin sunt două forme neaccentuate, iar la feminin trei. Formele neaccentuate se folosesc în general în funcție de
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
acuzativ au forme accentuate și forme neaccentuate. Pronumele de politețe este "Vi", scris de obicei cu inițială majusculă. Formele accentuate se folosesc: La instrumental, persoana I singular, sunt două forme accentuate: cea scurtă se folosește după prepoziții, cea lungă fără prepoziție: "Što se ne bi oženio mnome" „De ce nu s-ar însura cu mine”. La acuzativ persoana a treia singular, la masculin sunt două forme neaccentuate, iar la feminin trei. Formele neaccentuate se folosesc în general în funcție de complement fără prepoziție, înainte
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
fără prepoziție: "Što se ne bi oženio mnome" „De ce nu s-ar însura cu mine”. La acuzativ persoana a treia singular, la masculin sunt două forme neaccentuate, iar la feminin trei. Formele neaccentuate se folosesc în general în funcție de complement fără prepoziție, înainte sau după formele verbale care exprimă sensul lexical al verbului, pronunțându-se împreună cu acesta într-un singur cuvânt prozodic: "Jă sam te čȅkao" „Te-am așteptat”. Formele "me, te, se, nj, nju" se pot folosi și după prepoziții, în
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
fără prepoziție, înainte sau după formele verbale care exprimă sensul lexical al verbului, pronunțându-se împreună cu acesta într-un singur cuvânt prozodic: "Jă sam te čȅkao" „Te-am așteptat”. Formele "me, te, se, nj, nju" se pot folosi și după prepoziții, în acest caz acestea din urmă fiind accentuate: "prȅdă me „înaintea mea”, "ză nj „pentru el”. În ceea ce privește distribuția formelor "ju" și "je" „o” (acuzativ), "je" se folosește în general, iar "ju" în vecinătatea silabei "je", anume înaintea verbului auxiliar "je
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]
-
cu care se formează și locuțiuni pronominale nehotărâte: "ma kad(a) = bilo kad(a)" „oricând”, "ma kako = bilo kako" „oricum”, "ma gdje = bilo gdje" „oriunde”, "ma kuda = bilo kuda" „pe oriunde”. Formând complemente și atribute împreună cu substantive sau pronume, cele mai multe prepoziții se folosesc cu un singur caz al substantivului/pronumelui: Alte prepoziții se folosesc cu două sau chiar trei cazuri, în funcție de sensul lor sau de natura verbului regent: Observație: În cazul unor prepoziții există alternanță "-a" ~ ∅. Vocala "a" este adăugată prepoziției
Limba croată () [Corola-website/Science/304210_a_305539]