1,838 matches
-
asupra acestui decalaj perceptiv cu conotații multiple din punct de vedere social, economic și politic. Propunerea lui Lèvinas se inserează pe fondul reflecției legate de slăbirea concepției despre om și consecințele acestui fapt, și convingerea unei posibile soluții în care primatul îl constituie persoana. Persoana se află într-o relație firească cu lumea care o înconjoară și cu divinitatea. Ea își trăiește prezentul și în același timp aparține istoriei, prin intermediul memoriei. Privirea spre trecut o ajută să-și regăsească rădăcinile și
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
cât și în informația jurnalistică. Globalizarea a fost folosită pentru a explica multe fenomene din lumea modernă, de la dinamica economică a imigrației și a rasismului, până la fundamentalismul religios. Așa cum în anii ’60 a existat ideea de „modernizare”, care a avut primatul în științele sociale, la fel noțiunea de „globalizare” constituie cuvântul cel mai folosit în dezbaterea antropologică actuală. La începutul analizei noastre ne propunem să indicăm semnificația termenului. Doi autori americani, David Held (profesor de politică și sociologie la Open University
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
prevalează permisivismul. Pluralismul modalităților de a concepe viața și societatea a condus la relativismul valorilor umane. De asemenea, prin accentuarea exagerată a „vârstei tinere”, s-au lăsat în umbră vârsta adultă și cea a bătrâneții. Individualismul hedonist pune în relief primatul subiectului care revendică libertatea și capacitatea de a decide în orice experiență, definindu-se ca homo ludens sau homo sentimentalis, care concepe cuplul și familia ca locul unde se respiră ambientul de valorificare a sentimentului și a afectului. De asemenea
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
unică și indivizibilă Evanghelie”. Aceasta înseamnă că a vesti Evanghelia corespunde cu vestirea demnității persoanei, a vieții și a istoriei sale. Persoana umana are pentru Papa o valoare incomparabilă și irepetabilă, de o bogăție imensă, capabilă de prietenie, are un primat recunoscut asupra lucrurilor, merită respect chiar atunci când suferă sau este la o vârstă înaintată și, mai ales, dacă este nevinovată, slabă și fără apărare, pentru că posedă o demnitate incomensurabilă. În această direcție, se înțelege că „modul în care bolnavul înfruntă
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
sănătate!") adresate la sfârșitul mesei "îngerilor sau altor personaje sfinte ale trecutului", considerându-se că "li se acordă cea mai mare onoare dacă în numele lor ne adâncim în cea mai cruntă beție". Pentru Cezar de Arles, care în 514 era primatul Galiei, aceste toasturi erau pardonabile doar printre "păgânii care nu-L cunosc pe Dumnezeu", dar aceste practici sunt inadmisibile printre creștini. E adevărat că, în ciuda interdicției sinodale pronunțate în secolul al IV-lea împotriva agapei, instituția a traversat secolele și
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
și preparate le prezintă pentru ecosisteme. Deși criteriile actuale se referă la ecosistemele acvatice, este recunoscut că anumite substanțe și preparate pot, simultan sau alternativ, să afecteze alte ecosisteme ale căror componente pot varia de la microflora și microfauna solului, la primate. Criteriile stabilite mai jos decurg direct din metodele de testare stabilite prin Regulamentul Comisiei privind metodele de testare specificate la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 în măsura în care sunt menționate. Metodele de testare necesare pentru setul de
EUR-Lex () [Corola-website/Law/207505_a_208834]
-
proces au fost preluate și de către Biserică; la rândul ei (prin definirea sa ca societas perfecta 4, care i se atribuise timp de câteva secole), revendica autonomia față de stat și legitima suveranitate atât în interior, cât și în exterior, inducând primatul jurisdicțional și infailibilitatea doctrinală a Papei 5. La începutul secolului al XX-lea, modul de manifestare a catolicilor în viața publică s-a schimbat. Acest fapt a determinat Biserica Catolică să acorde o atenție sporită mijloacelor de comunicare socială și
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
și să identifice "pozițiile inamice pe care vrea să le cucerească". În prima categorie trebuiau incluse: existența lui Dumnezeu, providența Sa, crearea lumii, spiritualitatea sufletului omenesc și nemurirea lui, originea divină a lui Cristos, natura divină a Bisericii Catolice și primatul Papei. Convingerile opuse erau: materialismul, evoluționismul (care neagă creația), raționalismul (care neagă tot ce e supranatural), indiferentismul și teosofismul. Puteau să apară multe teme care trebuiau contracarate în publicațiile catolice, însă ierarhia era cea care decidea care era strategia de
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Pastor aeternus. Prima sintetiza doctrina catolică despre revelație, explicând relațiile dintre credință și rațiune. A doua definea infailibilitatea Papei când vorbea ex catedra despre credință și obiceiuri, temă ce a stârnit unele reacții în societate 132. Conciliul a statutat că primatul jurisdicției Pontifului Roman nu se exercită doar în zona credinței și a tradițiilor creștine, ci și în domeniul disciplinar și administrativ. Primatul jurisdicției reprezenta în Biserica Catolică "puterea juridică deplină și supremă". Deciziile papale nu aveau nevoie de validarea nimănui
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
catedra despre credință și obiceiuri, temă ce a stârnit unele reacții în societate 132. Conciliul a statutat că primatul jurisdicției Pontifului Roman nu se exercită doar în zona credinței și a tradițiilor creștine, ci și în domeniul disciplinar și administrativ. Primatul jurisdicției reprezenta în Biserica Catolică "puterea juridică deplină și supremă". Deciziile papale nu aveau nevoie de validarea nimănui și împotriva lor nu se putea face apel. Puterea era imediată (adică dispozițiile sale erau puse în aplicare fără nici o mediere) și
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
și-a impus suveranitatea față de Biserică, punându-se bazele conceptului de Biserică de stat. Ca reacție, Biserica și-a revendicat o autonomie față de stat, și-a legitimat autoritatea în interior dar și în exterior (definindu-se ca "societas perfecta") inducând primatul jurisdicțional și infailibilitatea doctrinală a Papei. Timp de mai multe decenii, primatul papal a fost înțeles ca jurisdicție, iar infailibilitatea ca afirmare necondiționată a autorității (P. Granfield, "Nascita e declino della societa perfecta", în Concilium, 18, 1982, pp. 955-964, Șerban
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
de stat. Ca reacție, Biserica și-a revendicat o autonomie față de stat, și-a legitimat autoritatea în interior dar și în exterior (definindu-se ca "societas perfecta") inducând primatul jurisdicțional și infailibilitatea doctrinală a Papei. Timp de mai multe decenii, primatul papal a fost înțeles ca jurisdicție, iar infailibilitatea ca afirmare necondiționată a autorității (P. Granfield, "Nascita e declino della societa perfecta", în Concilium, 18, 1982, pp. 955-964, Șerban Turcuș, op. cit., p. 30). 51 În pontificatul papei Pius X, natura monarhică
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
concept propus acela de "poporul lui Dumnezeu", care a exaltat unitatea Bisericii lui Christos, subliniind totodată caracterul istoric al acesteia și a răspuns pozitiv la noul program de evanghelizare. Dialogul cu societatea nu s-a mai realizat numai din perspectiva primatului, ci și în condițiile concrete în care erau inserate Bisericile locale. Datorită viziunii Conciliului Vatican II, s-a lărgit câmpul competenței la raportul întregii comunități ecleziastice cu societatea profană, sub toate aspectele acesteia (Ibidem, p. 40). 59 Grupul tradiționalist și
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
referă poetul poate fi orice maladie incurabilă, dar și orice boală netratată. Sintagma aceasta poate avea și o accepție umană în această „lacrimarum vale“, lume a contrastelor, a existenței scindate, lume a unei axiologii inversate în care materia își arogă primatul față de spirit și transcendent. Or, filosofia socratică, și cum vom vedea și cea creștină și în general cele spiritualiste, ne învață că starea de conștiință determină starea de existență și Jurământul hippocratic în acest sens, depune mărturie, legiferează și ne
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
principiu, diferind doar prin formulare. Accentul pus pe iubirea față de profesie și de bolnav, indiferent de originea și starea sa socială e subliniată și în cartea Preceptelor din Corpus. Într-o Eladă a culturii și civilizației promovarea virtuții și a primatului spiritului, ideii, caracterului, îi proteja pe greci de decăderea morală la care îi expune pe oameni opulența, cauză a slăbirii și dispariției atâtor imperii și popoare... Aceasta explică preocuparea filosofilor pentru medicină și a medicilor pentru filosofie. Astfel în dialogul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
își dă mâna cu artele, cu știința și cu filosofia. Morala vorbește în fapte izvorând din religie. Vechea cultură greco-romană se cristalizează în acest timp și în acest teritoriu. Sfântul Augustin (351 - 430) „doctorul milei“, conciliază platonismul cu creștinismul susținând primatul binelui în coexistența, volens-nolens, cu răul. Cărțile sale „Cetatea lui Dumnezeu“, „Destăinuirile“ și „Tratatul despre grație“ circulă cu tulburătoarea și instructiva sa biografie spirituală. De efortul său ideatic vor beneficia, peste secole, și Avicena (n. 980 d.Chr.) în încercarea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Mettrie îi ia sufletul, prin negare. El este monist. și totuși acest medic-filosof crede că secolul rațiunii se luminează și moral prin educație, și instrucție, ideile, opiniile, având rol formativ în devenirea ființei umane. Acestor opozanți ai empirismului care acordă primat experienței comune, ca izvor al cunoașterii nemijlocite, se asociază biologul Maximilian Lamarck (1744 - 1829), autor al termenului „biologie“, unul din întemeietorii evoluționismului, savantul care a împărțit animalele în vertebrate și nevertebrate. Teoria sa susține că rasele se diversifică în funcție de mediu
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
19 2.1. Punctul de vedere al metafizicianului / 20 2.2. Punctul de vedere al moralistului / 21 2.3. Urmașii lui Platon / 24 3. Dramaturgia aristotelică / 27 3.1. Cele șase elemente constitutive ale piesei de teatru / 28 3.2. Primatul acțiunii / 29 3.2.1. "O acțiune unică și întreagă" / 30 3.2.2. Regula verosimilului și a necesarului / 34 3.2.3. Subordonarea personajului față de acțiune / 36 3.3 Configurația tragică ideală / 37 3.3.1. Definiția tragediei / 38
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
4.2. Un punct de vedere normativ / 50 Capitolul II Clasicismul / 53 1. De la umanism la clasicism / 53 1.1. O nouă lectură a lui Horațiu și Aristotel / 54 1.2. Teoreticienii clasicismului / 56 2. "Părțile integrante" / 61 2.1. Primatul acțiunii / 61 2.2. Artele subsidiare: morala și retorica / 62 2.3. Spectacol și indicații scenice / 63 3. Unitatea de acțiune / 65 4. Verosimilul intern / 70 4.1. Verosimilul acțiunii / 70 4.1.1. Refuzul miraculosului / 70 4.1.2
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
act. Ea caracterizează personajul în aceeași măsură ca și "caracterul". Dacă Aristotel, în Poetica, se mulțumește să o definească pe scurt, motivul este că începuse deja să o studieze în Retorica , lucrare la care îl trimite pe cititor. 3.2. Primatul acțiunii Printre cele șase elemente care constituie piesa de teatru, "sistemul faptelor (...) este primul și cel mai important", declară Aristotel în capitolul 7. Este cel a cărui eficacitate asupra spectatorului este maximă. Prin complexitatea sa, el cere din partea scriitorului atât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
explică Corneille în Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic, căci ele se întâlnesc în fiecare dintre "părțile de extensie", constituite, în piesa antică, din prolog, episod, exod și cor, în piesa clasică din expoziție, intrigă și deznodământ. 2.1. Primatul acțiunii Dintre cele șase părți "integrante", Corneille, ca și Aristotel, preferă acțiunea, căreia îi consacră majoritatea reflecțiilor sale teoretice. "Dintre aceste șase (părți), numai în cazul subiectului buna sa constituire depinde propriu-zis de arta poetică: celelalte au nevoie de alte
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt obișnuit însoțite de stimularea medulosuprarenalei, ducând la eliberare susținută de adrenalină și noradrenalină, care asigură un efect prelungit și modulat. Fibrele simpatice vasodilatatoare inervează vasele din mușchiul scheletic și sunt colinergice la pisică și adrenergice (β adrenoceptori postsinaptici) la primate, fiind implicate în vasodilatația ce însoțește debutul efortului și sincopa. Aceste fibre constituie sectorul periferic al unui sistem integrat de origine corticală, cu releu hipotalamic și mezencefalic, ce poate contribui la fenomenul vasodilatator ce însoțește declanșarea efortului fizic. In efort
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2281]
-
siturile arheologice din Africa Orientală. Dar cultura poate să fi fost una din Însușirile primatelor hominide dintr-o perioadă mult mai Îndepărtată, chiar și În forme mai simple și mai puțin specifice, având În vedere că o mare parte a primatelor antropoide (fără a mai lua În considerare alte specii de animale) prezintă forme și grade de comportament cultural. Desigur, nu există speranța de a descoperi manifestări religioase atât de Îndepărtate În timp, dar acesta este arcul cronologic de posibil interes
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
stau originile culturii și documentarea arheologică pentru primele două milioane de ani: aici „religia” nu există, nu e vizibilă, orice s-ar Înțelege prin religie. Un al treilea element al opoziției este furnizat de faptul că, după toate probabilitățile, nici un alt primat În afară de om nu manifestă comportament religios. Așadar s-a Întâmplat ceva: Între un pol și altul trebuie să se fi diferențiat o Întreagă activitate nouă. Problema „originii” religiei va fi direcționată În funcție de următorii termeni: discernerea, dacă este posibil, a primelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care conțin diferitele premise ale civilizației mesopotamiene urbane mature de la Uruk și Gemdet NaÌr și care conțin, printre altele, și elemente care au precedat scrierea respectivă. Chiar dacă toate aceste lucruri sunt adevărate, ar fi totuși nedrept și antiistoric să negăm primatul sumerienilor În impulsionarea dezvoltării civilizației mesopotamiene la sfârșitul calcoliticului. Trebuie, de asemenea, adăugat că, pe baza unor afinități, nu este deloc hazardat să ne gândim la prezența sumerienilor În Mesopotamia chiar mai devreme: În etapa ‘Ubad și chiar, după unii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]