KorAP: Find »[drukola/base=prinț & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...851 >

21,274 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805

cuvintele de gesturi meridionale, din cînd în cînd se oprea cu mîna în aer, de parcă ar fi uitat ceva, atunci îl privea drept în ochi pe prinț, Pangratty reușea să-i susțină căutătura, italianul părea mulțumit și-și continua demonstrația. Prințul se simțea din ce în ce mai jenat, ceilalți invitați observaseră interesul lui Balbo pentru el și la rîndul lor îl priveau de parcă atunci l-ar fi descoperit. Mai toți erau niște necunoscuți pentru el, în general ofițeri tineri, grade mici, cei mai mulți din arma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Zilele trecuseră altfel, ce văzuse, ce simțise, ce gîndise, totul fusese altfel, chiar și respirația fusese altcumva, parcă mai adîncă, aerul avea ceva dens și părea, cum să spună, chiar așa părea gustos atîta vreme cît se afla în apropierea prințului. E drept, cu greu îți puteai da seama de aceste lucruri atunci cînd te aflai în ele, însă mai tîrziu, după aceea... "Și în al doilea rînd, Balbo are o obsesie. Este dominat de un gînd, domnule Leonard, iar toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
toate pe cîte le fac sfîrșesc într-un mod înălțător... Am spus, așa, înălțător, ca să evit un alt cuvînt, poate cel mai potrivit, dar, din păcate, de neînțeles pentru multă lume..." Leonard Bîlbîie s-a simțit fericit, fără voia sa prințul îi oferise o ieșire din situația sa destul de neplăcută. Nu-i este ușor unui agent secret să fie dominat, fie și numai emoțional. "Alt cuvînt, prințe? Alt cuvînt decît înălțător?" Se mira sincer. Sinceritatea este dezarmantă și te scoate la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
fericit, domnule Leonard, e foarte fericit că ofițerii noștri se uită la el ca la un zeu care a coborît din nori și se arată binevoitor cu toată lumea. Nu-i așa că e splendid?!" Bîlbîie a încercat să prindă în glasul prințului nuanța adevărată, îl admira cinstit ori nu era decît o ironie foarte bine ascunsă? La ascunzișuri din astea nu-l întrecea nimeni pe Șerban Pangratty. Și, cum nu reușea să se dumirească, reluă cu o naivitate paralizantă: Spuneați de alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
aproape extravagante, palmele fluturau ca două păsări speriate în tufiș, oricum ceva te vrăjea. Șerban Pangratty s-a aplecat la urechea lui Leonard Bîlbîie, acesta era gata să se ferească, atît de neașteptat și mai ales de nepotrivit era gestul prințului, s-a aplecat și i-a spus aproape șuierat "tragic". Bîlbîie a făcut ochii mari, nu pricepea nimic, prințul l-a prins de mînă, ca și cum ar fi vrut să-i încredințeze o taină extraordinară, "da, domnule, tragic. Acesta este cuvîntul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
la urechea lui Leonard Bîlbîie, acesta era gata să se ferească, atît de neașteptat și mai ales de nepotrivit era gestul prințului, s-a aplecat și i-a spus aproape șuierat "tragic". Bîlbîie a făcut ochii mari, nu pricepea nimic, prințul l-a prins de mînă, ca și cum ar fi vrut să-i încredințeze o taină extraordinară, "da, domnule, tragic. Acesta este cuvîntul. Italo Balbo va avea un destin tragic. Aidoma tuturor celor ce sînt stăpîniți de idee. De o singură idee

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
ar fi vrut să-i încredințeze o taină extraordinară, "da, domnule, tragic. Acesta este cuvîntul. Italo Balbo va avea un destin tragic. Aidoma tuturor celor ce sînt stăpîniți de idee. De o singură idee." Leonard Bîlbîie a simțit cum degetele prințului se încordează, devin rigide și se înfierbîntă încetul cu încetul pînă la a deveni de nesuportat. Nici nu știa bine dacă dureroasă devenea strînsoarea lor ca de menghină sau temperatura ce creștea vertiginos. Era emoționat de-adevăratelea, așa cum nu-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
cu Radul Popianu, în noaptea de pomină cînd cu Loteria vieții, ori atunci cînd s-a prăpădit domnișoara Sofie. Nu fusese, desigur, stană de piatră însă așa cum îl vedea, cum îl simțise și nu-l văzuse niciodată. Chiar niciodată. Apoi prințul i-a dat drumul din menghina degetelor sale alb-albastre din cauza efortului, Leonard Bîlbîie s-a frecat încetișor cu podul palmei, se și închipuia cu niște vînătăi zdravene, noroc că nu era diabetic, după o asemenea strînsoare s-ar fi pornit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
era sănătos și zdravăn și credea că este așa pentru că n-a băut niciodată nimic altceva decît apă și vin. Iar pe deasupra era și țăran, adică ai lui fuseseră oricum, țăranii n-au cum să aibă sînge albastru, ca să sufere. Prințul i-a dat drumul și i-a luat-o înainte, printre invitați drept către grupul ofițerilor în mijlocul căruia vorbea cam de o oră întreagă marele Balbo. Chiar lîngă umărul lui stîng se afla domnul locotenent inginer Gabriel Corvino de la Arsenal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Bîlbîie se afla într-o situație cu totul disperată. Voia să afle dintr-o dată trei lucruri, ce spune Balbo, ce înțeleg ori ce vor ofițerii buluciți în jurul lui și mai voia pe deasupra să descifreze care este adevăratul motiv al emoției prințului. Oricît de talentat ar fi fost și oricîtă încredere i-ar fi arătat Mihail, marele său maestru, să prindă toate firele într-o clipă și în aceeași mînă era imposibil. Mai ales că în jur era o zumzăială și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
o zumzăială și o foșgăială de zile mari, se schimbau ocheade, se înfulecau tartine și chifteluțe de morun, se schimbau pe văzute și pe nevăzute pahare și semne, mirosurile se amestecau din ce în ce mai mult și asta îl dădea cu adevărat gata. Prințul Pangratty se apropiase foarte mult de italian. Avea pe chip o expresie de încîntare copilărească, asta la prima impresie, dar el, Leonard Bîlbîie, vedea ceva mai mult. Nu doar pentru că îl cunoștea pe Șerban Pangratty, ci mai ales pentru că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
de artiști, de eroi, de navigatori." Și-și puse brusc mîinile încrucișate pe piept, își împinse bărbia cu un efort vădit înainte, își înclină capul pe spate coborînd pleoapele, privind așa, ca printr-o ambrazură. Leonard Bîlbîie îl auzi pe prinț spunînd cu o amărăciune pînă atunci nesesizată în voce, îl auzi în ciuda ropotului de aplauze care izbucnise ca la comandă pe cînd Balbo înțepenise în poza marțială, " Un destin tragic nimerit în plină comedie, va pieri neobservat bietul Balbo". Deși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
în plină comedie, va pieri neobservat bietul Balbo". Deși nu avea nici un motiv să-l creadă, în general Leonard Bîlbîie nu credea nimic, el doar se convingea pe măsura desfășurării faptelor, "în general", dar nu întotdeauna, de data aceasta cuvintele prințului i se părură nu doar potrivite, ci și adevărate. Îndrăzni chiar să se apropie iar și să-l întrebe "ce vreți să spuneți excelență?". De parcă ar fi simțit că se vorbește despre el, Balbo se schimbă la față, rigiditatea statuară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
se vorbește despre el, Balbo se schimbă la față, rigiditatea statuară se transformă într-un fel de încordare, o încordare de fiară la pîndă, și căută insistent cu privirea printre admiratori pentru a-i descoperi pe ei, cei doi necredincioși. Prințul nici nu se sinchisi, fie că era sigur că în tot zumzetul aceia nu va fi auzit, fie că-și închipuia că domnul inginer Corvino n-o să aibă curajul să traducă asemenea cuvinte. "Are un destin tragic, dragă Leonard, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
trăiește în admirație și poate face să lăcrimeze nu doar femeile, ci și bărbații, uită-te la ei..." Leonard nu se uita la ei, la cei ce-l înconjurau pe Italo Balbo, pentru că nu-și putea desprinde privirea de pe chipul prințului. Exprima o adevărată și adîncă tristețe. Iar mai mult decît ce sporovăiau tinerii ofițeri, mai mult chiar decît ce perora Italo Balbo îl interesau cuvintele lui Șerban Pangratty. "Toate sînt pentru el în afara sfîrșitului. Sînt convins că Italo Balbo ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
dinspre el, niciodată către el." Leonard Bîlbîie simți că are gura uscată și limba de tablă. Voia să bea ceva neapărat. Întinse mîna și desigur întîlni la îndemînă tava întinsă de un chelner, șampanie. Bună șampanie, te aduce la realitate, prințul vorbea de parcă ar fi văzut în acel moment imaginile legate de sfîrșitul unui om nu doar viu, ci deja nemuritor pentru cei ce-l înconjurau. Sorbi cu lăcomie și auzindu-și înghițiturile percepu și liniștea care se lăsase, Balbo tăcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
sub tăcere, ca orice eveniment stupid. E o formă credibilă, pe care poate să o îmbrace destinul său tragic. Tragedia poate să ne înfioare, dar nu poate să ne mulțumească." Desigur, italianul nu pricepuse nici un cuvînt din cîte le rostise prințul, însă era imposibil să nu fi înțeles că era vorba despre el. A privit întrebător către Corvino care se făcuse palid, părea și mai subțirel, și mai fragil, aproape o odaliscă sub imperiul emoției, dar inginerul nu deschise gura. A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
de întîmpinare, Pangratty îl luă ca atare și Leonard Bîlbîie a putut asista la o îmbrățișare plină de efuziune, la bătăi pe umăr și pe burtă, la pupături sonore care îl făcură să se pleoștească pentru o clipă. Toată profeția prințului nu era decît o gargară și el prostul... Dar n-a fost decît o clipă. Reuși să prindă privirea prințului, era aceeași, tristă, grea, întunecată. Corvino dădea detalii, poate inutile, zburătorii se cunosc și se recunosc după semnele lor. În jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
bătăi pe umăr și pe burtă, la pupături sonore care îl făcură să se pleoștească pentru o clipă. Toată profeția prințului nu era decît o gargară și el prostul... Dar n-a fost decît o clipă. Reuși să prindă privirea prințului, era aceeași, tristă, grea, întunecată. Corvino dădea detalii, poate inutile, zburătorii se cunosc și se recunosc după semnele lor. În jurul celor doi aviatori se produse din nou îmbulzeală, încercă să se țină aproape, dar nu reuși, rămase la marginea cercului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
recunosc după semnele lor. În jurul celor doi aviatori se produse din nou îmbulzeală, încercă să se țină aproape, dar nu reuși, rămase la marginea cercului, cînd apăru ca din senin inginerul Corvino. Avea un zîmbet șiret, de vulpiță agreabilă, "excelența sa prințul Pangratty este un pilot de elită". Nu avea de ce să-l contrazică deși nu-l văzuse niciodată zburînd pe Pangratty. Dar toată lumea susținea același lucru, de ce ar fi fost el de altă părere? "Toți piloții sînt niște oameni foarte originali

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
îi spunea că nu trebuie să se angajeze în nici un fel de conversație cu inginerul Corvino. Dacă supoziția lui Mihail avea o bază, în realitate acest inginer, Gabriel Corvino, făcea parte tocmai din realitatea cu pricina. "Din cînd în cînd prințul Pangratty are accese de orgoliu și, hai să-i spun pe nume, de invidie. Nu suportă un alt aviator în preajmă pînă nu-și asigură superioritatea. Iar pe pămînt singurele lucruri care țin de aer sînt cuvintele." Nu avea de unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
Nu suportă un alt aviator în preajmă pînă nu-și asigură superioritatea. Iar pe pămînt singurele lucruri care țin de aer sînt cuvintele." Nu avea de unde să știe, nu era sigur dacă inginerul Corvino auzise și mai ales înțelesese spusele prințului. "Domnul Italo Balbo este un om înzestrat și norocos. Cine și-ar fi închipuit că făcînd ocolul Europei va găsi chiar aici un camarad. Și nu unul oarecare. Se vede limpede că excelența sa și domnul Balbo sînt din aceeași rasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
cu răspunsul, care nu putea fi decît aprobator. O cereau regulile unei politeți elementare. Inginerul Corvino aștepta răbdător, privindu-l drept în ochi. Nu avea cum să scape. A început să rîdă, "vedeți, domnule inginer, eu îl cunosc numai pe prinț. Nu pot să știu dacă amîndoi sînt la fel, cum spuneți, de aceeași rasă." Inginerul Corvino schiță un zîmbet strîmb, se lămurise. Leonard Bîlbîie nu era un entuziast. Unul asemenea celor care se îmbulzeau în jurul lui Balbo și al prințului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
prinț. Nu pot să știu dacă amîndoi sînt la fel, cum spuneți, de aceeași rasă." Inginerul Corvino schiță un zîmbet strîmb, se lămurise. Leonard Bîlbîie nu era un entuziast. Unul asemenea celor care se îmbulzeau în jurul lui Balbo și al prințului Șerban Pangratty. Era un pedestru, nu folosea termenul de "civil" pentru a nu se confunda el însuși cu soldățimea, dar sensul era același. S-a reîntors la grupul plin de entuziasm, lăsîndu-l pe Leonard Bîlbîie să se învîrtă cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
învîrtă cu un aer timid, chiar slugarnic în jurul tinerilor ofițeri, care se ridicau în vîrful picioarelor, se înghesuiau ca la o cursă de cal să-i vadă mai bine pe cei doi zburători. Balbo era fericit, ridicase deasupra capului mîna prințului, parcă se găseau la o întîlnire de box și îl arăta tuturor pe învingător. Dar după cum îi lucea obrazul puteai înțelege lesne cine era adevăratul învingător, veșnicul învingător, omul cel mai norocos din toate cercurile Europei. În spate se auzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]