3,432 matches
-
literară. Ei, taci, și nu mai mă speria, În continuare. Bine. Tac. Taci, și, hai, ridică-te de-acolo și du-te și te șterge, că ești ud leoarcă, și bagă-te-n așternuturi, să nu cumva să răcești, și, răceala, să fie considerată o vină a mea. Hai. Ridică-te. Ridică-te și fugi! Fugi la căldură! Apă de Maluri A, stați așa, că a venit. Iată-l. Unde-i? Aici. După ușă. Hai, mă, Apă de Maluri, de ce te
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
HAND!” Doar adventiștii dau o anumita dată, pește vreo două decenii... Dacă nu se întâmplă acel ‘advent’ atunci? Nu se fac de toată minunea? Tot ce-mi doresc este o viață liniștită, alături de soția dată mie de Dumnezeu. Simt o răceală strecurându-se între noi, cu fiecare zi care trece. Am fost fericiți împreună, de Revelion, dar am facut eforturi să fim. Nu a fost acea fericire naturală, simplă, normală, a anilor trecuți. Am simțit, nu știu de ce, că mă aflu
Taraba cu vise by Sava Nick () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91662_a_92378]
-
că se întâlneau destul de rar și întârziau foarte rar, seara, la vreo cofetărie ori grădină de vară. În plus, ea refuza întâlnirile în Marian Malciu intimitate pe care încercase el de câteva ori să le obțină, ceea ce a provocat o răceală crescândă a relației. Pe de altă parte, băiatul susținea că este student la Facultatea de Agronomie, secția „Agricultură și Horticultură”, dar la Iuliana ajunseseră niște vorbe..., cum că băiatul știe să mintă frumos și că a fost student doar un
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
indicând G. Călinescu astfel în chip supărător lipsa de coeziune a planurilor. În sfârșit, tavanul imita prin zugrăveli casetoanele unui plafon roman. Acest sistem de decorație, precum și crăpăturile lungi și neregulate ale pereților dădeau încăperii un aer de ruină și răceală. Tânărul, hotărîndu-se în fine, trase de mânerul clopoțelului. Atunci un fel de schelălăit metalic răsună de sus ca-n niște spații mari și goale cu ecou rău. Trecu un timp chinuitor pentru necunoscutul de jos, apoi scara începu să scârțâie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a supărat-o prin gestul lui. Nu se cădea să-i scrie în chipul acela, care dovedea că pătrunsese în odaia ei (imprudență neiertată), ci să-i spună de-a dreptul, discret. Chinul lui Felix crescu cu trecerea zilelor, fiindcă răceala Otiliei, dacă ea era pricina, era definitivă, iar circulația scrisorii nu mai putea fi urmărită. În ziua când orice speranță păru pierdută, Felix fu atât de mâhnit, încît uită să se mai întoarcă acasă la prânz. Îl cuprinse o frenezie
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca să încerci să mă tragi pe calea pierzării. Felix înțelese îndemnul spiritual al fetei, dar o sfială grozavă îi paraliza orice gest. Se simți stupid. Dorea din tot sufletul pe această fată simplă și grațioasă și-și dădea seama că răceala lui era jignitoare pentru o femeie care mersese atât de departe. Luă amândouă mâinile Georgetei și le sărută și pe o parte, și pe alta. Se afla lângă ușa de la intrare. Georgeta zâmbi. - Ah, zise Georgeta, ești de o timiditate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
scandalizată și plictisită. - Depinde de cauză. Asta n-o putem ști acum. Să stealiniștit în pat și mai ales să-l păzească cineva, asta e esențial. Și să mă chemați. Doctorul ceru să se spele pe mâini, făcu operația cu răceală, aruncând pe sub pleoape ochiri în jurul lui, spre a vedea dacă i se aduce onorariul. Stănică o luă de braț pe Aglae și o duse în odaia vecină: - Trebuie sa-i plătești doctorului vizita de noapte. Dă-mi, că-i dau
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu gura căscată. Combinația lui Stănică, în aparență în favoarea sa, apărea acum ca o manoperă de a căpătui un june bleg, care sta pe capul părinților. - Auzi dumneata! Spune-mi tot, Felix. Felix îi povesti fără exagerări, dar cu o răceală ironică intenționată, toată istoria lui Titi. Căsătoria cu Ana, încăpă-țînările sale, maniile (printre care nu uită legănatul), supunerea la instrucțiile Aglaei, convingerea lui că Simion era nebun și că un factor ereditar apăsa și asupra lui Titi. Toată fantezia matrimonială
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bun cu toată lumea și modest, și să-mi fac o educație de om. Voi fi ambițios, nu orgolios." Felix, după multă luptă cu sine însuși, ajunse la concluzia că "trebuie" să se ducă la Georgeta, spre a repara impresia de răceală pe care o lăsase fetei. Îl tulbura însă faptul că sila pe care și-o făcea îl bucura lăuntric. Lua deci drept hotărâre ceea ce nu era decât slăbiciune? Și apoi, nu cumva nu mai iubea îndeajuns pe Otilia? Căută să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
creste mari de munți înzăpeziți, poate niște fiorduri. Nori grei se îngrămădeau în jurul lunii pline. Iar pe o insulă, o mare biserică gotică cu turnuri moscovite își înălța vitraliile albite de lună și zidurile negre în mijlocul unei vegetații luxuriante, în ciuda răcelii de Septentrion a priveliștii. Alte farfurii erau așa de înflorite cu albastru-intens de Prusia, încît apăreau ca niște enormi iriși. Recipientele de băut ale Agripinei erau și mai curioase. Stănică începu să le cântărească în mâini. G. Călinescu - Uite, așa
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
patul lui, deși nu rupsese toate legăturile cu visul. Curios, valurile de sunete răsunau mai departe, alcătuind frazele din Folies d'Espagne de Corelli. Felix își strânse și mai tare ochii ca să se bucure de vis, însă simți în picior răceala tăbliei patului. Printre genele obosite de atâta strângere silnică, se zăreau contururile camerei decolorate de prea multă lumină. Simți că era treaz și valul de sunete e o realitate. Sări din pat. O mână ușoară, furtunoasă execută partea allegro moderato
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
apucă pe individ de braț, vorbi cu el, îl invită într-o bodegă mirîndu-se mereu de unde-l cunoaște. Chestiunea se lămuri, dar rivalii efemeri rămaseră prieteni. Familia Sohațchi era, cu toate ridicările prin profesii, încă de structură mahalagească, recalcitrantă la răceala protocolară, încît e foarte cu putință ca numai acesta să fi fost tot misterul reținerii lui Titi. Însă Aglae, puțin complicată sufletește, dar cu purtări de familie veche, fu implacabilă. Pe Titi nu-l învinovăți deloc că acceptase invitația, ci
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a soacră-sei era infectă. Pascalopol, din tact, venea mai rar și convenise cu moș Costache sa-l cheme atunci când are nevoie de serviciile lui. Nu voia să deștepte bănuieli în Aglae că ar urmări ceva, și de aceea afecta oarecare răceală ceremonioasă față de Otilia, a cărei liniște mai tristă, ce e drept, dar încrezătoare, îi dovedea lui Felix că se-ntîlnea cu Pascalopol. În cele din urmă, Otilia însăși, văzîndu-l pe Felix adumbrit, mărturisi: - Felix, am observat că mă suspectezi! Nu ești
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
așternut pe răcoarea cimentului, până ce țigara binevoia să se lase fumată. Se ridica apoi cu gesturi de fante îmbătrînit, dădea din picioarele lui crăcănate și se târa până la pat. Șmecheria aceasta cu luarea în doze mici, în spinare, a răcelii cimentului, o desprinsese și el de la alții, mai doxați, ce-l asiguraseră că, în felul acesta, o să-i fie mai ușor când o să fie pus la zid. Judecat de doi ani, știa, fără mimică melodramatică, că va fi împușcat. Îl
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe la domicilii concerte își stabiliseră deja o regulă: să nu cânte niciodată după vreun disc oferit de vreun client. Fiecare artist trebuia să cânte numai după propria sa discografie. Apăruseră, bineînțeles, și intrușii, dar ei, neprofesioniștii, își continuau activitatea în răceala generală. Cum erau prinși, ieșeau șifonați, demascați, ciomăgiți. Organizația F.A.M. avea grijă. Contrafăcuții erau încurajați să se apuce de strungărie. Fiilor, le spunea cîte-un F.A.M., Dolănescu ar fi mai fericit să vă știe retrași la depou. Ori suportîndu-vă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cântări în palmă. Și le distribui, după o adâncă reculegere, pe coala de desen, în partea inferioară a cheii desenate. Începu apoi un soi de șah orb, schimbând, în mai multe ape, pozițiile și combinațiile firavelor semiluni de ureche, cu răceala și dezinvoltura cu care și-ar exercita meseria un spărgător de coduri profesionist. Ba era mulțumit. Ba nu era mulțumit. După un timp, nu mai fu deloc mulțumit. Mătură, în afara colii, toate ciudatele jetoane (cu aspect, tot mai deranjant, de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
seara găinile în coteț. Sau, cel puțin, uneori, în mintea ta de Sinistrat așa ți se năzărea. Puteai zbura nestingherit de unde până unde pofteai, fără a te mai expune riscului ca umerii obrajilor să se întîlnească, pe nepusă masă, cu răceala bulbucăturii de sticlă a unui termometru flotabil ori prezența să-ți fie semnalată pe harta izobară, înjghebată de zelul cine știe cărui nepricopsit cercetător al zburdălniciilor climatice. Zburai și gata. Iar Doru Sinistratul exact cu asta se îndeletnicea, zbura de colo până
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a găsit nici una care să se potrivească. A scos pila și a făcut să sară zăvoarele. Înăuntru era adăpost. Gheorghe și-a făcut o cruce mare: - Doamne, iartă-mă! Oacă a aprins o luminare, luminând pereții. În biserică era o răceală de ziduri și mirosea a untdelemn. Au pășit spre altar. Viscolul zgflțîia cercevelele. Bolțile de piatră gemeau. Codoșul s-a mai închinat o dată. Au urcat niște trepte scunde și au dat la o parte o perdea de catifea. Pe o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ferestrele din fata lui și-a așteptat. Casele erau dărăpănate, căzute pe-o rână, cu geamuri oarbe. Într-un pervaz a zărit fața Sineftei. Fata își despletise cozile și cânta ceva îngînat. Pe sticla umedă se așternuse o brumă subțire de răceală. Hoțul s-a apropiat pisicește. Zăpada se așeza liniștit, straturi-straturi. S-a dat lângă fereastră. În odaie ardea numai o candelă, și când Sinefta i-a văzut chipul în geam, alb ca țuica, a țipat cu mâna la gură. - Deschide
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
foc prin limbă. Căscă ochii mari și nu mai văzu decât o pată cenușie. Se sfârșea. Lumina lămpii pierise. Numai o gălbeneală urâtă u juca sub pleoape. Presării i-au udat pe amândoi cu apă. Când s-au dezmeticit, o răceală li se prelingea pe obraji. Degetele nu le mai simțeam. Parcă erau retezate. Gheorghe oftă domol și crăpă ochii. Lampa ardea încă deasupra lor cu lumina ei murdară. Zbirii ședeau vorbind lângă fereastră. Se trezise și Paraschiv. Sorbi cu limba
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trăsuri se auzeau chiuiturile hoților. Lămpile albastre cu gaz aerian lăsau sub ele, pe trotuarele pustii, umbre albastre. Birjarii întrebau din când în cînd: - Încotro? - Înainte, făcea Gheorghe și iar se lăsa pe spate, fumând. - Dii! îndemnau vizitiii caii somnoroși. Răceala dimineții învinețise obrazul frumos al Didinei. Paraschiv nu-și mai lua ochii de pe ea. Într-un timp, ibovnica se întoarse cu frică și-l întrebă, trăgând cu ochiul la cel din poale: - Ce te-oi fi uitând atîta? - Mi-ești
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aspru și tare gemea sub biciul vântului. Peste malurile galbene fulgerele brăzdau cerul. Vântul se ogoise de la o vreme. Se făcuse liniște. Încremenise și firul ierbii. Cerul întunecat căzuse jos. De departe se auzeau bubuiturile surde ale furtunii. Femeile simțiseră răceala ploii care venea. Strânseseră la repezeală țoalele de pe afară. Cârciumarul a tras obloanele și a aprins lămpile. Picături mari și grele, ca o grindină, se năpustiseră peste locul sălbatic. Se făcuse frig. Bolțile se despicaseră. Apa apăsa pe acoperișuri. Muierile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Vasele se șubreziseră. A trebuit să le pună papură nouă. A pritocit băutura. Făcuse floare și căpătase o acreală. Se strâmbau mușteriii. Rămăseseră și zidurile cu o mucezeală. A adus meșteri, a uns cărămida cu catran, să nu se întindă răceala la pereți. Casele lucrătorilor se dărăpănaseră. Căpătaseră o coșcoveală și o spuzeală verzuie de igrasie. Mucegaiul urca pe neștiute. Iarna aceea degeaba au ars zidarii focurile. În odăi rămăsese un frig ascuns și un miros de putregai. Pereții nu mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să aprinzi o luminare dacă n-ai fi cunoscut, dar văduva cunoștea. Pe podeaua de lut amestecat cu bălegar stătea aruncat un strat mai mărișor de nisip. Mirosea stricat, pentru că în el se mai ușurau motanii babei, dar dedesubt, în răceala lui, stăteau morcovii, niște cotolani roșii, înverziți, buboși și tari, numai buni de mâncat la vremea asta, verzitură de împrospătat sângele. Marghioala se lăsa pe vine, scormonea unde știa și-și umplea poala. Dincolo, babelor li se umplea gura de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
morală a acestei ireversibilități. Răul ne dezvăluie substanța demonică a timpului; binele, potențialul de veșnicie al devenirii. Răul este abandonare; binele, un calcul inspirat. Nimeni nu știe diferenția rațional unul de celălalt. Dar simțim cu toții căldura dureroasă a răului și răceala extatică a binelui. Dualismul lor transpune în lumea valorilor un altul mai adînc: nevinovăție și cunoaștere. Ceea ce deosebește remușcarea de deznădejde, de ură sau de groază este o înduioșare, un patetic al incurabilului. Sânt atâți oameni pe care îi separă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]