2,050 matches
-
în balcon pe mama, sora mea și soția mea. S.B.: Erau bine. D.R.: Am strigat la ele, dar ce să se audă? Trecea un regiment de tancuri! Mai era și un prieten de-al meu cu ele și atunci am răsuflat ușurat că nu erau singure. Am ajuns în Piața Rosetti și atunci am realizat cât de grav era pentru că am auzit că se trăgea cu adevărat. S.B.: Nu mai era o poveste. D.R.: Am înaintat și am ajuns la Universitate
Revoluția română: militari, misiuni și diversiuni () [Corola-publishinghouse/Science/84991_a_85776]
-
urce pe dânsul și începu să înoate din toate puterile să iasă la mal. Șarpele, dacă se văzu în siguranță, începu să se încolăcească în jurul gâtului țapului, gata să-l sugrume. -Dar ce faci, prietene? Că uite, nu mai pot răsufla și o să ne înecăm amândoi. -Vezi, mie mi-e cam foame...și aș vrea să mi-o potolesc cu tine." Se cere: 1. Precizează: a) titlul și autorul textului din care s-a luat fragmentul; b) personajele; c) numărul de
PAȘI SPRE PERFORMANȚĂ Auxiliar la limba și literatura română pentru elevii claselor a III-a by GRETA - FELICIA ARTENI () [Corola-publishinghouse/Science/91575_a_93526]
-
pe toată lumea prin dezbinări, prin dușmănie, prin ură și chiar prin martiriu și foame, prin inocularea bolilor, pentru ca creștinii să nu vadă altă scăpare decât de a recurge la suveranitatea noastră deplină și întreagă. Dacă vom da poporului răgaz să răsufle, momentul prielnic nu va veni poate niciodată. Sumar: Programul noii Constituții. Câteva amănunte asupra loviturii de stat propusă. Creștinii sunt mici. Francmasoneria secretă și lojile sale de fațadă. Consiliul de Stat va fi acolo spre a sublinia puterea guvernului sub
„Protocoalele” Înţelepţilor Sionului by Unknown () [Corola-publishinghouse/Science/852_a_1577]
-
pas înapoi, instinctiv, și a întrebat: „Dein Mann?”. „Ja”, a răspuns femeia, cu lacrimile căzându-i pe obraji. „Gu-ut”, a răspuns gutural rusul, strâmbând din nas, „Nimm mit”, și l-a împins ușor pe prizonierul confuz spre trotuar. Spectatorii au răsuflat ușurați în timp ce cuplul mergea împiedicat, în delir, mână în mână. Cei unsprezece prizonieri șrămașiț, șoptindu-și unul altuia, și-au continuat drumul pe lângă mulțimea care continua să comenteze: „Imprevizibili rușii... incredibil... nu pot să-i înțeleg... nu-i înțeleg pe
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
mai țineau pe picioare, care cutremur mai întâi a început cu un urlet groaznic. “La partea muntelui - spune geologul Gr. Ștefănescu, citând diferite hrisoave - a fost și mai strașnic și atunci multe izvoare din fântâni s-au închis și au răsuflat la distanță de loc”. * în 1740 a avut loc un cutremur în Moldova, despre care se spune că “oamenii din Iași nu se puteau ține pe picioare”. Cutremurul a fost însoțit de zgomote puternice, de crăpături mari ale solului. Unele
Animalele prevestesc cutremurele! by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/825_a_1572]
-
a mea. Numărul cel mai de sus pe care l-am tras la sorți a fost 19: de câte ori număram rațele și ele erau 19 (uneori și 17), mi se întâmpla în ziua cu pricina ceva benefic ori chiar minunat și răsuflam ușurată. De câte ori număram rațele și ele erau sub 10 (sau erau 13), mi se întâmpla ceva neplăcut sau... nu mi se întâmpla nimic. Probabil că mi-am forțat norocul, pentru că mă încăpățânasem să număr rațele aproape în fiecare zi, ca și cum
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
pe măsură ce anii treceau, mitul lui Iisus s-a transformat în legendă, iar legenda a devenit povestea omului care a trăit acum două milenii aici, printre noi, pe pământ. Când am aflat că omul Iisus a existat cu adevărat, atunci am răsuflat ușurat. Nu pentru că, în necredința mea, ar fi fost posibil să mă întorc în timp ca să-L întâlnesc sau să-L aștept să revină, ci pentru că descoperisem dintr-o dată, ca atunci când îți dai seama că iubești, că El este contemporan
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
-o. Îndurerată de ceea ce a văzut, Maica Domnului a plecat acasă, la Giurgeni. Am ajuns mașina în care era icoana, printr-o minune. Un învățător știe întotdeauna cum să ajute copii, să își urmeze Mama... Arhimandritul Antonie și ceilalți călugări răsuflă ușurați. Maica lor Stareță s-a întors acasă, așa că își pot continua viața obișnuită, pe care o duc de 15 ani la Giurgeni. Crinii Bunei Vestiri ai Maicii Domnului au înmiresmat în cântec sfânt fericita apropiere dintre oameni și cer
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
rămîn turnurile termocentralei, oricum orașul este prezentul continuu, hinterlandul a fost o iluzie la autoproiecția ruralilor, singurii care încearcă să o locuiască, bășica apusului s-o spargă pe cuprins, totdeauna se duce dilatare dacă s-a dat timp mortului să răsufle, probabil traversăm fostul județ Baia, cel mai puțin sigure sînt lucrurile întîmplate, Culoarul Siretului în ax principal, liniile inteligibile ființei, călătoria cometei, călare pe coada ei să fi fost mai lungi, nava scoborînd din deal biserică ori mănăstire, acoperișul clocotește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
urnește, prezența în alții, momentul sec nu a trecut, în loc de sala de așteptare Bacău sala de așteptare Pașcani, de la om la om nu ține nimic, grozav blestem! Călătoria a șaisprezecea consumă libertatea de expresie, slogan, somn în așternut de betoane, răsuflă sforăit, reia motivul condiții asumate, faptele cu neputință conștientizate, femeile n-ar fi decît murdărie de sînge și carne, dacă n-ar fi ferirea lor de prezent, ca de înec ferindu-se și ele, aserțiunea de referință, la 2-3 module
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
și idiș, adresându-mă publicului ca să ies, în cele din urmă, nu știu cum din încurcatură, important fiind faptul că am ieșit. Ba am beneficiat chiar de aplauze, de pură curtoazie probabil, când m-am așezat după bizara alocuțiune trilingvă improvizată. Am răsuflat ușurat, dar în sinea mea ardeam de mânie. Mă simțeam de parcă aș fi căzut într-o capcană. Eram printre ultimii care au părăsit sala de mese și, la ieșire, l-am prins de mână pe Dr. Villa, l-am privit
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
După câteva minute prelungite de așteptare, ofițerul meu a revenit însoțit de un gradat superior, mi-a ștampilat pașaportul fără să-mi arunce vreo explicație sau măcar o privire de omenie și mi l-a înmânat, așa că acum puteam să răsuflu ușurat. După trei ore de la aterizarea pe aeroportul "Sheremetyevo" din Moscova, urma să luăm avionul pentru Tbilisi de la aeroportul rezervat zborurilor interne de la "Vnukovo". Ambasada Olandei care reprezenta interesele noastre în Uniunea Sovietică a trimis un delegat să ne primească
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
dintr-odată să ne întoarcem la civilizație. Întâi câteva lumini palide, apoi lumină după lumină, trotuare care se succedau continuu conducând către o piațetă circulară și, ajungând acolo, taxiul a oprit brusc șoferul anunțându-ne: "Vot kino Zvezda!62". Am răsuflat ușurați, ba chiar am și zâmbit, am plătit șoferului adăugând un bacșiș generos peste tarif și ne-am îndreptat spre casa din fața cinematografului. În locuința unde eram așteptați se adunase între timp un grup important de tineri și tinere în
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
ca să treacă timpul. Hotelul era situat vis-à-vis de aeroport și nu era grabă. Din restaurantul unde luam micul dejun se auzea zgomotul opintelii avioanelor spre înaltul cerului. Cele mai pîntecoase păreau că fac explozie la desprinderea de sol și apoi răsuflau ușurate, țîșnind îndrăzneț spre lumea largă. În restaurant lume nu prea multă defilează prin fața nenumăratelor atracții culinare și, cu mișcări ezitante, aleg, sau mai corect, ciugulesc de pe ici și de pe colo cîte o feliuță de te miri ce. Conștient că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
în picioare și urmăresc finalul cursei spre oaza mult dorită. Taza 20 km, anunțăm toți într-un glas. Ar cam trebui să intrăm în zona industrială, mă gîndeam, puțin intrigat de imensul șes fără suflare de om. Taza 10 km, răsuflăm sacadat, plini de emoții. Vrem și înghețată și banane și... smochine, fac deja comanda copiii. Cumpără tata, tot ce vreți, tot ce doriți. Eu aș zice să dormim aici, intervine soția. Ne ajung 550 km pe căldura asta! Dacă vom
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
ci Milano. Alergăm la panoul general. Bruxelles este la poarta 21. În pas vioi, plecăm agitați. Timpul de îmbarcare deja trecuse. Doi bătrîni asiatici țin pasul cu greu. Am ajuns la poarta 21, iar pe monitor scrie exact zborul nostru. Răsuflăm ușurați. O tînără coptuță este nervoasă. Telefonează și anunță neseriozitatea companiei Iberian Airlines. Se întoarce spre mine și-mi face semn spre elevii gălăgioși. Adică nesimțiți. Incredibil cît de multe biluțe din nas poate face chelul cu laptop-ul. Lîngă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
moment dispare o specie. Dar și un om, iar omenirea e departe de a dispare. Dimpotrivă. Afirmație cu care am reușit performanța de a-mi desparte auditoriul În două tabere: una care m’a și pus la index, alta care răsuflă ușurată. E o exemplificare a faptului că adevărul e la mijloc, ca orice În lumea noastră relativă. Dispariția de specii nu e o noutate pentru Natură. Asta se Întâmplă de când viața, și așa avem mulțimea fosilelor care ne-au permis
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
cu atât mai rău a României. Rusia nu mai este ceea ce a fost, dar nici nu poate renunța la vechile ei vise. Mai mult, e Încolțită. E drept, nu mortal, așa cum am subliniat chiar În preambul, dar nici lăsată să răsufle În voie. Are nevoie de aliați și are și ce le da: ceea ce ei nu-i mai folosește, chiar Îi păgubește, dar pentru alții Înseamnă mult, Basarabia. Cu alte cuvinte, material inutil, deșeu chiar, pentru ruși, suflet pentru români. Sau
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și copaci abia își ridică privirile, surâzând una alteia; drumurile șerpuite se întind până în depărtare, îngrămădite de garduri și livezi; dealurile înconjoară satul ca o năframă cusută cu mii de flori, iar codrii seculari inundă satul de sănătate și fericire, răsuflând adânc și cu foșnet. Numai mănăstirea privește zveltă spre cer, veghind cu turnurile sale întreg orizontul. Vorbind de satul său natal bunicul se umple de bucurie, părând mai alb decât o fereastră ninsă în noaptea de Crăciun. Timpul a trecut
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
se oțărâră ... Dinții începură a-i clănțăni ca de friguri ... el se temea se temea de el însuși de păreți, își întinse mâna spre cadavru ... părea c-aude vuiet de glasuri multe, părea că o mână-i apasă pieptul, el răsufla, dar răsufla parcă aer fierbinte care-i ardea plămânii, se ridică lung în picioare, își ridică umerii cu spaimă părul i se sburli în cap și nările i se îmflase tablouri de foc îi ardea mintea, vedea fulgere parcă tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Dinții începură a-i clănțăni ca de friguri ... el se temea se temea de el însuși de păreți, își întinse mâna spre cadavru ... părea c-aude vuiet de glasuri multe, părea că o mână-i apasă pieptul, el răsufla, dar răsufla parcă aer fierbinte care-i ardea plămânii, se ridică lung în picioare, își ridică umerii cu spaimă părul i se sburli în cap și nările i se îmflase tablouri de foc îi ardea mintea, vedea fulgere parcă tot creierul îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
se oțărâră... Dinții începură a-i clănțăni ca de friguri... el se temea se temea de el însuși de păreți, își întinse mâna spre cadavru... părea c-aude vuiet de glasuri multe, părea că o mână-i apasă pieptul, el răsufla, dar răsufla parcă aer fierbinte care-i ardea plămânii, se ridică lung în picioare, își ridică umerii cu spaimă părul i se zburli în cap și nările i se îmflase tablouri de foc îi ardeau mintea, vedea fulgere parcă tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Dinții începură a-i clănțăni ca de friguri... el se temea se temea de el însuși de păreți, își întinse mâna spre cadavru... părea c-aude vuiet de glasuri multe, părea că o mână-i apasă pieptul, el răsufla, dar răsufla parcă aer fierbinte care-i ardea plămânii, se ridică lung în picioare, își ridică umerii cu spaimă părul i se zburli în cap și nările i se îmflase tablouri de foc îi ardeau mintea, vedea fulgere parcă tot creierul îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în fața mea, mârâia ușor și-ncerca să se ridice în două labe, ca atunci când ne hârjoneam, ca doi copii zburdalnici. Eu încercam să-l fac atent, să vadă, să priceapă, să înțeleagă primejdia, care ne păștea pe-amândoi; când mă răsuflam, încercam să-l chem lângă mine, să-i întorc botul spre arătarea care venea pe urmele noastre; dar el, o făcea pe prostul, nu reacționa nici într-un fel, nu înțelegea, nu vedea, nu pricepea nimic; și faptul acesta mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
acum toată speranța. Fiindcă nu mă mai simțeam în stare să fug în același ritm până acasă. Iată cacadârul! Salvatorul meu! Mai sunt zece pași până la dânsul! Nouă! Opt! Șapte! Șase! Cinci! Patru! Trei! Doi! Un pas... Gata! Încerc să răsuflu mai ușor. Îmi scot opincile. Îmi lepăd obielele. Mă las numai în colțunii de lână. Îmbrăcat și cu bâta în mână, mă prind de-o cracă, la care ajung după trei-patru salturi, mă cațăr ca o pisică, de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]