1,992 matches
-
acest capitol ar trebui să servească drept avertisment: pe cît de mult a fost idealizat adesea idealismul pentru a permite o critică realistă, pe atît a fost demonizat realismul de către adversarii săi și întrebuințat în mod greșit de către susținătorii săi reacționari. Opoziția binară dintre realism și idealism contribuie mult mai adesea la conturarea identității observatorilor și practicienilor, decît la claritatea analitică. Imaginea realistă asupra lumii vrea să fie pragmatică, nu cinică. Scopul său principal este evitarea unui mare război prin controlarea
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
scrierile lui Morgenthau, ca și în cele ale lui Kennan și Kissinger, apare ca un personaj eroic, romantizat. Adeseori înțeleasă greșit chiar și de cei care se autointitulează realiști, politica realistă nu este proiecția exterioară a unei ideologii militare sau reacționare, ci o adaptare constantă la o realitate tristă. Pentru realiști, Realpolitik nu este o chestiune de alegere, ci o necesitate pe care actorii responsabili trebuie să o modereze. 3. Evoluția conceptelor realiste fundamentale în timpul celei de-a doua dezbateri Prima
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
întîmpinat tendința celor ce fac politica externă americană de a percepe lumea în termeni militari și de a face o cauză dreaptă să triumfe cu mijloace militare. Nu o dată, realiștii au considerat această tendință ca o formă nejustificată, dacă nu reacționară, a idealismului conservator. Exemplele abundă: Kennan s-a opus formării NATO (vezi cap.5); Morgenthau (1965) discredita implicarea SUA în războiul din Vietnam; Kennan a criticat subtil maniheismul lui Reagan sau, mai recent, Tucker și Hendrickson (1992), care au criticat
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
scriitorii români de peste hotare, „oricât de diverse ar fi idealurile lor estetice și de antagoniste perspectivele lor spirituale”, pentru a oferi o imagine „a bogăției și varietății curentelor culturale românești”. Totodată este respinsă în termeni virulenți concepția „retrogradă, obscurantistă și reacționară” impusă în țară de „normativele ocupantului și susținută prin mitralierele lui”. Articolul Literatură și destin de Alexandru Busuioceanu, de fapt o introducere la o istorie a literaturii române, încearcă o definire a spiritului românesc în raport cu cei doi poli tutelari - Orientul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287874_a_289203]
-
Azi criminalul e virtuos, Și virtuosul om vițios; Tot veneticul proprietar Și răspopitul funcționar. Vizionarii sunt diplomați Și ceaslovarii mari literați: Toți intriganții alegători, Toți patentarii legiuitori; Toți veneticii mari patrioți, Toți fanfaronii Mircii nepoți. COL. GR. LĂCUSTEANU Un amuzant reacționar este col. Gr. Lăcusteanu (1813-1883), văr al lui Vasile Cîrlova, scriind mult mai târziu, însă retrospectiv despre evenimentele de la 1848, care formează centrul vieții sale. Și pentru el Tudor "era un om foarte neînsemnat", "vrăjmaș neîmpăcat al nobleței", urmărind "a
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
fie încă bogați, fie mai ales scăpătați, oricum depășiți de vreme și refugiați în patriarhalitate, nedeosebindu-se întru nimic de ființele cele mai rudimentare, cu excepția conștiinței că sunt boieri și a oroarei de a se amesteca cu prostimea. Ei sunt reacționari și în război cu tinerii. Sistematizarea lor se vădește în "tabieturi", în "slăbiciuni", în "metehne". Unul iese în "cerdac" cu "ciubucul", se cuibărește pe divan, cu ochelarii prinși pe după urechi cu șireturi, și acolo, acoperit pe umeri cu o cațaveică
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
provinciilor, adică, au favorizat o descentralizare moderată. Nu este dificil să discernem ceea ce numim "girondism" în diferite momente ale istoriei Franței, nici măcar în perioada curentă a reformelor de descentralizare, dar acest termen urmează să anticipeze principalul subiect al acestei cărți. Reacționarii Girondinii au acceptat principiile de bază ale Revoluției și întemeierea statului-națiune republican. Dar existau alte forțe care se opuneau nu numai Revoluției, ci și însuși statului-națiune și, în mod deosebit, democrației reprezentative liberale pe care acesta o vestea. Acestea erau
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
mare măsură, instituțiile centralizatoare care au funcționat mai mult de 200 de ani, au fost o încercare de a depăși această situație. Iacobinii cei mai extremiști precum Émile Combes, au fost înspăimântați de faptul că marea diversitate asociată cu forțele reacționare provinciale precum Biserica și nobilimea, se vor revolta și vor distruge câștigurile dobândite de Revoluție și de Republica laică (la République laïque). Dar, în spatele acestor instituții, societatea franceză a continuat să-și ducă existența după cum o făcuse de secole, de vreme ce
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și elitele politice ale celei de-a Treia Republici, și mișcarea mai radicală susținută de unele elite din aceste regiuni. Aceste grupări, destul de mici din punct de vedere numeric și probabil fără o susținere largă, au fost descendenții idologici ai reacționarilor și ai regionaliștilor de dreapta din secolul al XIX-lea. Ei se opuneau ideii de stat-națiune și erau suspicioși în ceea ce privea democrația liberală, parlamentarismul și capitalismul industrial. Ei au acuzat aceste aspecte ale "modernității" de distrugerea comunităților organice "naturale
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
formele prototipice de manifestare a limbajului politic, dezbaterea, pune în evidență calitatea de inter-discurs a acestuia: limbajul politic reia, interpretează, analizează, inovează chiar conținuturile altor enunțuri, emise anterior pe scena politică. În presa politică, discursul jurnalistului este în același timp reacționar și inițiator, el traduce, reformulează și transformă discursurile oamenilor politici sau ale altor jurnaliști, constituindu-se în metalimbaj care are ca obiect discursurile altora. Bucurându-se de un loc prioritar în cadrul comunicării politice și constituindu-se în spațiu de mediere
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
sămănătoristă, continuată apoi prin oameni și acțiuni felurite, ea își supraviețuiește și astăzi în unele manifestări xenofobe sau fasciste ce se reclamă încă de la "actualitatea lui Eminescu""180. În 1930, afirmând că Eminescu a simțit și a cugetat ca un reacționar, că a fost "cel mai reacționar om din țara românească", susținând "domnia absolută, reînființarea breslelor, boeria etc."181, Garabet Ibrăileanu aplică publicisticii eminesciene eticheta de reacționarism, preluată de critici de prestigiu și rămasă activă până în zilele noastre. Cu funcție legitimantă
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
acțiuni felurite, ea își supraviețuiește și astăzi în unele manifestări xenofobe sau fasciste ce se reclamă încă de la "actualitatea lui Eminescu""180. În 1930, afirmând că Eminescu a simțit și a cugetat ca un reacționar, că a fost "cel mai reacționar om din țara românească", susținând "domnia absolută, reînființarea breslelor, boeria etc."181, Garabet Ibrăileanu aplică publicisticii eminesciene eticheta de reacționarism, preluată de critici de prestigiu și rămasă activă până în zilele noastre. Cu funcție legitimantă, ampla monografie a lui G. Călinescu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
publicului pentru scrisul jurnalistic al poetului crește, cu atât exegeza în domeniu se îndepărtează de sensurile acestuia. În încercarea de a surprinde profilul spiritual al gazetarului, interpreții sunt atrași de amănunte biografice sau de impactul unor etichete (antisemit, xenofob, naționalist, reacționar) preluate necritic și fără verificări în planul scrisului eminescian. Se consideră că între eul poetic și eul gazetăresc fractura este atât de adâncă, încât putem vorbi de un nou Eminescu pe care ni-l relevă publicistica, fără nici o legătură cu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
eminesciană oferă terenul identificării de adevăruri ideologice pentru o serie de interpreți care, eludând determinările generice ale textului eminescian și recurgând la grile de lectură deterministe, atribuie jurnalistului atitudini și credințe politice dintre cele mai variate. Dintre acestea, atributele de reacționar, naționalist, xenofob și antisemit sunt cel mai des întâlnite, proliferându-se până în zilele noastre. În rândurile care urmează vom prezenta, pe rând, elementele care au determinat formularea unor astfel de calificative și pe cei care le-au promovat, încercând să
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
admițând in extremis acele ramuri industriale care puteau prelucra produse agrare"266. Aceeași concepție dovedește și Garabet Ibrăileanu când susține că poetul-gazetar este un exponent al răzeșimii și al breslașilor care priveau cu mefiență spre înnoirea structurilor 267. Acuza de reacționar, formulată mai întâi de ziariștii de la Românul, declanșează răspunsul lui Eminescu, care notează în 17 august 1879, în Timpul: "Maniera noastră de-a vedea e pe deplin modernă: pentru noi statul e un obiect al naturii care trebuie studiat în mod
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
care i-l dă fiziologia, reacțiunea unui corp capabil de a redeveni sănătos influențelor stricăcioase a elementelor străine introduse înlăuntrul său (s.n.)"268. Luând ca punct de plecare afirmația poetului în construirea demersului argumentativ, Theodor Codreanu subliniază că acuza de reacționar pare "să fi culminat după moartea poetului, în anii proletcultismului, dar mai cu seamă în perioada postdecembristă"269, și consideră mai profitabilă transformarea acestui "defect" al publicisticii eminesciene într-o calitate, prin reconsiderarea semantică a termenului "reacționar" în sensul pe
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
că acuza de reacționar pare "să fi culminat după moartea poetului, în anii proletcultismului, dar mai cu seamă în perioada postdecembristă"269, și consideră mai profitabilă transformarea acestui "defect" al publicisticii eminesciene într-o calitate, prin reconsiderarea semantică a termenului "reacționar" în sensul pe care ni-l sugerează însuși poetul: de a reacționa împotriva progresului asumat de liberali, atunci când acesta are consecințe dezastruoase pentru țară. Un alt element care generează judecata de reacționar îl reprezintă "mitul vârstei de aur", prezent în
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
într-o calitate, prin reconsiderarea semantică a termenului "reacționar" în sensul pe care ni-l sugerează însuși poetul: de a reacționa împotriva progresului asumat de liberali, atunci când acesta are consecințe dezastruoase pentru țară. Un alt element care generează judecata de reacționar îl reprezintă "mitul vârstei de aur", prezent în poezie, care devine și o constantă a scrisului jurnalistic. Eminescu evocă frecvent domniile lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Matei Basarab, considerate perioade de referință pentru istoria națională: "Pe noi ne
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
lucruri, jurnalistul notează în 9 decembrie 1882: "Nu restabilirea trecutului; stabilirea unei stări de lucruri oneste și sobre, iată ținta la care se mărginește oricine din noi"271. Atitudinea admirativă a jurnalistului față de trecut furnizează argumente celor care îl numesc reacționar, dar reacționarismul eminescian traduce în fond admirația jurnalistului față de trecutul istoric, în care găsește modele și soluții pentru prezent, preocuparea acestuia pentru conservarea valorilor naționale, dezamăgirea provocată de oamenii și de realitățile timpului său și convingerea că progresul are la
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
față de referențialul politic. Astfel, pe lângă inventarul lexical monosemic, ilustrat de termeni precum: administrație, advocatură, alegeri, ambasadă, cadastru, carantină, cesiune, confederație, congres, consiliu, consorțiu, constituție, consulat, decret, protocol, retrocedare, rezoluție, electori, tranzacție, suzeranitate, sufragiu, subvenție ș.a. cuvinte ca liberalism, burghezie, conservator, reacționar, amovibil, fiziocrați, germanofil, monarhist, reformă, remaniere, utilitarism, tiranie ș.a. dobândesc sensuri variate, în funcție de contextele lingvistice în care apar și de intențiile discursive ale jurnalistului. 5.2.1. Semie, polisemie și ambiguitate Analiza semantică a publicisticii eminesciene are în vedere statutul
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
șapte clase semantice 403: a) politică: acredita, admonițiune, amendament, atentat, cameră, coaliza, comunard, conivență, conservatism, constituțiune, convoca, decret, delegat, dinastie, diplomat, edict, electivitate, electorat, facțiune, federalism, for, mandat, mediațiune, membru, ministeriu, mutual, neutralitate, pacific, parlamentarism, partidă, plenipotențiar, prerogative, proclamație, raport, reacționar, republică, rezoluțiune, suveranitate, tiranie, umanitate ș.a.; b) justiție-administrație: abuz, administra, autonomie, citațiune, crimă, daună, delict, filială, inculpat, infracțiune, ingerință, instanță, interpelație, jurisdicțiune, minoră, monedă, organizare, pledoarie, posesiune, posibilitate, procedură, promulgare, recensământ, rector, rescript, riveran, sancțiune, sentență, societate, transdanubian, vamal, valida
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
românești, gazetarul se întoarce spre trecut ca spre un spațiu compensatoriu și nu ezită să-și exprime admirația față de personalități precum Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Matei Basarab ș.a. Atitudinea encomiastică față de trecut îi va atrage jurnalistului acuza de reacționar. Eminescu le răspunde acuzatorilor, chiar în textul articolelor, susținând că: "adevăratul progres nu se poate opera decât conservând pe de o parte, adăugând pe de alta"412 și că "adevăratul progres, fiind o legătură naturală între trecut și viitor, se
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
86 2.2.3. Condiții ale postmodernității și idei ale postmodernismului. Dispute semantice / 87 2.3. PostMODERNism sau POSTmodernISM? Din culisele unui agon cultural / 93 2.3.1. Posibile interpretări ale prefixului "post-" / 93 2.3.2. Perspectiva rupturii. Postmodernismul reacționar / 106 2.3.3. Perspectiva continuității. Postmodernismul moderat / 108 2.3.3.1. Postmodernismul ca parte a modernismului / 108 2.3.3.2. Postmodernismul ca un tip de criză în interiorul modernismului / 110 2.3.3.3. Postmodernismul în conversație cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
că permite critica și explorarea modernismului, dar fără a trebui să se întoarcă la formele sale originare. Astfel, "un postmodernism de rezistență apare ca o contrapractică nu doar la cultura oficială a modernismului, dar și la "falsa normativitate" a postmodernismului reacționar. În opoziție cu acesta (dar nu numai în opoziție), un postmodernism rezistent este preocupat de deconstrucția critică a tradiției și nu de o pastișă instrumentală a formelor pop sau a formelor pseudoistorice, împreună cu o critică a originilor, și nu cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
parțiale) ale alegerilor postmodernilor, cu mențiunea că delimitările ferme nu aparțin spiritului postmodern, multe dintre înscrierile teoretice care vor urma fiind pentru mulți autori strict contextuale și aplicabile doar unor etape ale scriiturii lor. 2.3.2. Perspectiva rupturii. Postmodernismul reacționar Teoreticianul francez Jean Baudrillard este îndeobște considerat drept unul dintre cei mai cunoscuți și influenți susținători ai rupturii de formele moderne ale societății, culturii și politicii 172, și chiar a unui "postmodernism apocaliptic" ce se instituie într-un set de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]