6,667 matches
-
de faptul că, zece ani înainte de a fi ieșit din armată, juca polo de trei ori pe săptămână. — Mă tem că doamna Strickland n-are chef să-i stau pe cap tocmai acum, i-am zis. Vreți să-i transmiteți regretele mele? Dacă pot face ceva pentru dumneaei aș fi încântat s-o ajut. El nu mă băgă în seamă. Nu știu ce-o să se întâmple cu ea. Și mai sunt și copiii la mijloc. Din ce o să trăiască? Șaptesprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ca întrebarea mea, așa firească cum era, să pară absurdă. Am stat să reflectez vreo câteva minute. — Mă întreb dacă cineva poate trăi liniștit când este conștient de dezaprobarea semenilor săi. Ești sigur că n-o să înceapă să te chinuie regretele? Toată lumea are cât de cât o conștiință și mai curând sau mai târziu o să te mustre. Dacă soția dumitale ar muri, n-ai fi torturat de remușcări? Nu mi-a răspuns și am așteptat o vreme să vorbească. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Cu siguranță. — Ai băgat de seamă că nu m-ai întrebat nimic de soția și copiii dumitale? Nu te gândești niciodată la ei? — Nu. — Aș prefera să nu fii atât de nesuferit de monosilabic. N-ai avut nici o clipă de regret pentru toată nefericirea pe care le-ai pricinuit-o? Pe buze îi înflori un zâmbet și clătină din cap. — Trăiam cu convingerea, am continuat, că uneori nu poți să nu te gândești la trecut. Nu mă refer la perioada de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mai multă personalitate și tărie de caracter ca să nu regreți niciodată pasul acela făcut brusc. Dar n-am zis nimic, iar Alex Carmichael a continuat pe un ton meditativ: Bineînțeles că ar fi o ipocrizie din partea mea să pretind că regret ce a făcut Abraham. La urma urmei numai eu am avut de câștigat. Și pufăi alene din trabucul Corona pe care îl fuma. Însă dacă n-aș fi fost implicat personal, mi-ar fi părut rău de această pierdere. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
se uită la Dr. Coutras cu un zâmbet firav: — Până la urmă ele izbutesc să te prindă și ești neputincios în mâinile lor. Albe sau negre, toate-s la fel. Dr. Coutras simți că ar fi fost absurd să-și exprime regretul în fața unui dezastru atât de îngrozitor și-și luă rămas-bun. Strickland îi spuse lui Tané, băiatul, să-l conducă până în sat. Dr. Coutras se opri o clipă și apoi mi se adresă: — Nu mi-a plăcut, ți-am spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
unul dintre cei doi asasini, cu siguranță acum trebuia să fie departe. Fu cuprins de nemulțumire. În afară de codice, În cameră nu existau obiecte de valoare, nici un lucru de care om aflat pe fugă să nu se fi putut descotorosi fără regrete. Dacă, Însă, teoria lui era greșită, atunci Bernardo, În acele momente, se găsea aproape de spada fatală, iar odată cu moartea sa, ultima posibilitate de a rezolva enigma avea să se piardă pentru totdeauna. Ieși În dreptul scărilor, sperând că va zări umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o bună aproximație. Dată fiind relativa simplitate a aparatului, intuiția francezului ar fi putut fi anticipată de Înțelepții de care se Înconjurase marele Frederic al II-lea. Faptul că acest lucru nu s-a Întâmplat poate constitui o sursă de regret pentru istoric, Însă Îl tulbură prea puțin pe narator. În schimb, nu e defel nevoie ca raza de lumină să parcurgă o traiectorie octogonală, așa cum ne-am imaginat În povestire: Însă ideea că misteriosul Castel del Monte ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
făcut câțiva pași spre ea. Îmi doream atâta să o sărut, dar nu am avut curaj în fața lui Josăphine. Așa că i-am făcut și eu cu mâna. Și asta e tot. De atunci, nu trece zi în care să nu regret acel sărut pe care nu i l-am dat. — Drum bun! mi-a spus. Acestea au fost ultimele cuvinte. Și sunt micile mele comori. Le aud și acum, neschimbate, și le ascult în fiecare seară. „Drum bun“... Nu îmi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-mă în golul în care eu singur o vedeam pe Clèmence. Despiaux a ridicat din umeri și-a înfundat pălăria pe cap, după care mi-a întors spatele fără să-mi spună la revedere. S-a îndepărtat. A plecat cu regretele lui, iar pe mine m-a lăsat cu ale mele. Știam, ca și el, fără îndoială, că poți trăi în mijlocul regretelor tale ca într-o țară. XIX Doamna de Flers m-a condus în sfârșit până la Clămence. O știam din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cap, după care mi-a întors spatele fără să-mi spună la revedere. S-a îndepărtat. A plecat cu regretele lui, iar pe mine m-a lăsat cu ale mele. Știam, ca și el, fără îndoială, că poți trăi în mijlocul regretelor tale ca într-o țară. XIX Doamna de Flers m-a condus în sfârșit până la Clămence. O știam din vedere. Aparținea unei familii foarte vechi din V. Din lumea bună. Din lumea lui Destinat. Soțul ei, Comandantul, căzuse la datorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și băiatul se prăpădește de râs, pe la c-așa-i hora pi la noi, părintele pronunța un pi atât de dulce, că erai în stare să te duci cu el oriunde, peste mări și țări, doar să-ți cânte... Despre regrete: Lasă-mă să pătimesc,/ Că n-am știut să iubesc./ C-am avut un pui pe lume/ Și n-am știut cum se ține./ Dar acum de l-aș avea,/ Numa-n brațe l-aș ținea... / Cine zice puiu vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ne preocupăm de problema universității. — Și tu ce vei face, Beatrice? — Dumnezeu știe. Se pare că destinul meu este să-mi irosesc anii În țara asta. Nu regret nici o secundă că sunt americancă - ba, dimpotrivă, cred că acesta-i un regret ce-i caracterizează pe oamenii foarte vulgari și sunt sigură că vom deveni națiunea măreață -, dar (aici a suspinat) simt că viața mea ar fi trebuit să moțăie până la sfârșit lângă o civilizație mai veche și mai blândă, Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
simt că viața mea ar fi trebuit să moțăie până la sfârșit lângă o civilizație mai veche și mai blândă, Într-un ținut cu multe nuanțe de verde și maroniuri autumnale... Amory n-a zis nimic, așa că mama lui a continuat: — Regretul meu e că n-ai fost Încă În străinătate, dar, fiind bărbat, e mai bine să te maturizezi aici, sub aripile vulturului care rânjește - am folosit termenul corect? Amory Încuviință. Ea n-ar fi apreciat invazia japoneză. — Și când plec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
altceva decât cu fanioanele grupei lui de studiu și cu fotografii de tigri. S-a auzit un ciocănit În ușă. — Intră. O față Îngustă, cu ochi cenușii și un zâmbet vesel, a apărut În ușa Întredeschisă. — Ai un ciocan? — Nu, regret. Poate că are unul doamna Doisprezece sau cum s-o fi numind. Străinul a pătruns În cameră. — Ești un locatar al acestui azil? Amory a Încuviințat, mișcându-și bărbia. — Groaznic grajd, la chiria pe care o plătim. Amory s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
arborilor se Întunecase și promitea fantome. Luna timpurie scălda arcadele Într-un albastru palid și, Împletindu-se În noapte, intrând și ieșind din urzeala razelor de lună, se auzea un cântec, un cântec care conținea multă tristețe, unul plin de regrete infinite pentru scurgerea rapidă a vieții. Amory și-a amintit că un absolvent din anii nouăzeci Îi povestise cândva despre una dintre distracțiile lui Booth Tarkington: să se proțăpească În mijlocul campusului, când abia se crapă de ziuă, și să cânte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
bun venit. Dar inima Îi bătea să-i spargă pieptul și se simțea foarte frustrată. Evident că vraja se rupsese. Voci imperioase au solicitat un dans, cei doi au făcut schimb de priviri - de partea lui, disperare, de a ei, regret - și serata a continuat, cavalerii recâștigându-și Încrederea și Începând din nou să o ia unul de la altul În timpul dansului. Cu un sfert de ceas Înainte de miezul nopții, Amory a dat solemn mâna cu Isabelle, În mijlocul unui grup adunat ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
din nou, săltăreață, rândul pășește Înapoi, grupulețele fac stânga-mprejur și se concentrează asupra colțurilor Îndepărtate ale sălii, deoarece la orizont apare Kaye, asudat și alarmat, croindu-și drum cu coatele către chipurile familiare. — Ascultă, bătrâne. Am o foarte bună... — Regret, Kaye, dar dansul ăsta sunt ocupat. Trebuie să iau partenera de la un tip. — Dar următorul? — Păi... ăăă... jur că m-am Înțelesc să-l Înlocuiesc. Vezi de mă găsește când fata are un dans neangajat. Amory a fost Încântat când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ochelarii ca să-l inspecteze și a rămas cu gura Întredeschisă, ca să audă mai bine. Ia te uită, domnul Blaine! Nu v-am văzut de câteva zile. — Nu, a răspuns Amory. Demisionez. — Păi... păi... Asta e... — Nu mă simt bine aici. — Regret. Și eu, care credeam că relațiile dintre noi sunt... chiar... cordiale. Dădeați impresia unui om harnic... poate cu o oarecare Înclinație pentru texte fanteziste... — Pur și simplu m-am săturat, l-a Întrerupt bădăranul de Amory. Nu-mi pasă nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cutia, a aruncat pachetul În fundul cufărului său și, trântind capacul, s-a Întors În studio. — Ieși În oraș? Vocea lui Tom avea un substrat de Îngrijorare. — Îhî. — Unde? N-aș putea să-ți spun, coțcar bătrân. — Hai să cinăm Împreună. — Regret. I-am promis lui Sukey Brett că mănânc cu el. — Oh. — Pa, pa. Amory a traversat strada și a băut un highball. Pe urmă s-a dus până În Washington Square și a găsit un loc pe platforma unui autobuz. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Întoarce acasă. N-ar fi dorit Amory să ia prânzul cu ea? — Mă gândeam că ar fi bine să recuperez timpul pierdut, doamnă Lawrence, a spus el ambiguu la sosire. — Monsignor a fost aici chiar săptămâna trecută, a anunțat cu regret doamna Lawrence. Era foarte nerăbdător să te vadă, dar ți-a uitat adresa acasă. Și-a imaginat, poate, că m-am lăsat cucerit de bolșevism? a Întrebat curios Amory. — O, trece prin clipe foarte grele. — De ce? — Din cauza Republicii Irlandeze. Crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
elfi, leșina.) Gândurile noastre erau o ceață Înghețată de-a lungul burlanelor. Cele două fantome ale noastre se sărutau sus, pe sârmele lungi și labirintice ... Lugubre ecouri de râs se aud Înfundat, lăsând doar un suspin iluzoriu pentru dorințele tinere. Regretul a urmat lucrurilor iubite de ea, ieșind din coaja cea mare. UN ALT SFÂRȘIT La mijlocul lui august a sosit o scrisoare de la Monsignor Darcy, care, evident, Îi găsise până la urmă adresa: Dragul meu băiat, Ultima ta scrisoare a fost suficientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
suntem amândoi În viață. Războiul care a trecut ar fi putut Însemna sfârșitul unei familii splendide. În ce privește Însă căsătoria, te afli acum În cea mai primejdioasă etapă din viață. Nu e exclus să te Însori În pripă și să ai regrete prelungite, dar sper că n-o vei face. Din ce-mi scrii despre starea de avarie a finanțelor tale, rezultă că ceea ce-ți dorești este o imposibilitate naturală. Totuși, dacă te judec după criteriile pe care le folosesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
repede istoria unui sacrificiu despre care auzise la colegiu: un student trișase la examen, iar colegul său de cameră, Într-un elan sentimental, luase toată vina asupra lui. Din cauza rușinii asociate cu fapta, Întreg viitorul studentului nevinovat păruse năclăit de regrete și eșec, lucru agravat și de ingratitudinea adevăratului vinovat. Nevinovatul și-a pus până la urmă capăt zilelor și, mulți ani după aceea, adevărul a ieșit la lumină. Când o auzise, povestea Îl intrigase, dar Îl și Îngrijorase pe Amory. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
remarca decât prin completa contopire cu personalitatea fârtatelui său. Făcea parte din categoria de mică importanță a secretarilor care, la patruzeci de ani, Își gravează pe cărțile de vizită precizarea „asistent al președintelui“, consacrându-și restul vieții, fără urmă de regret, unor manierisme Împrumutate de la alții. - Mergi departe? s-a interesat cel firav, pe un ton plăcut dezinteresat. - O bucată bună. - Umbli pe jos ca să faci mișcare? - Nu, a răspuns Amory succint. Merg pe jos pentru că n-am bani de mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
accepta acceptabilul, poate hoinări și crește, se poate revolta, poate dormi buștean nopți În șir... În inima sa nu mai era nici un Dumnezeu și o știa. Ideile i se Învolburau În continuare, suferința amintirilor Îl Încerca În continuare, ca și regretul pentru tinerețea pierdută. Totuși, apele deziluziei lăsaseră În sufletul său un sediment, simțul răspunderii și dragostea de viață, tresărirea slabă a vechilor ambiții și a viselor nerealizate. Dar... of, Rosalind, Rosalind! - În cel mai bun caz, totul e un surogat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]