3,846 matches
-
a zis Diana. Trimite-o la personal. ― De fapt, a spus atunci Jackie, stând jos și trăgându-și picioarele sub ea, de fapt chiar cred că ar trebui să te uiți pe asta. ― Asta înseamnă că-l placi, i-a replicat atunci Diana cu un zâmbet, întinzându-se mai întâi spre fotografie. Mmm, a spus ea, lingându-și buzele. Înțeleg exact ce vrei să spui. Diana Macpherson e o femeie dură, așa cum se impune să fie, de vreme ce a ajuns într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
jenant. Și apoi Alice, care mai tremura Încă, spuse cu vocea aia joasă a ei: — Ești o mincinoasă ordinară. Nu te-ai culcat În viața ta cu Steve Ketchel și o știi foarte bine. Cum poți să spui așa ceva? Îi replică mândră Oxigenata. — Pot, pentru că-i adevărat. — Eu sunt singura de-aici care l-a cunoscut pe Steve Ketchel. Eu sunt din Mancelona și acolo l-am cunoscut și ăsta-i adevăru’ și tu știi că-i așa și să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
dispusă să-i dau. „Ridicol“, am zis, pregătindu-mă să plec. „Hei, hei, hei!“, a strigat el, eu m-am Întors și am pronunțat o sumă care era o treime din cea inițială. A dublat-o, iar eu i-am replicat că, dacă era așa de amorezat de casa unui mort, nu avea decât s-o păstreze. Am Înjumătățit apoi diferența și i-am zis că voiam monstruozitatea de cutie doar ca să depozitez niște articole pe care le cumpărasem și n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și se refugie lângă Marlena. Ce naiba ați făcut tu și Esmé? Cuvintele Îi ieșiră pe gură complet aiurea, dar ți se poate Întâmpla asta când ai senzația că vei fi linșat În următoarele cinci minute. Ce naiba ai făcu tu? Îi replică Marlena. Tot urlă ceva despre urinat. Ai urinat pe vreun altar? El se simți jignit. — Sigur că nu. Am folosit un pisoar În aer liber... Și chiar În timp ce pronunța cuvintele, Își dădu seama de groaznicul adevăr. —Rahat! O văzu pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
coș. Fără griji, o asiguraseră pe Esmé, gândindu-se că voia să scadă din preț. Dai mai puțini bani. O sută de kuai OK. Nu, nu e asta. Nu pot să-l iau pentru că sunt Într-o călătorie. — Ia, ia, replicaseră ele. Optzeci de kuai. Așadar, În timpul votului, Esmé nu putea decât să stea supărată, cu pieptul Încordat să nu izbucnească În plâns. Nu putea să le explice celorlalți, nu În fața lui Rupert, care, de câte ori cineva se referea la ei amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
omorî direct fără să mai inventeze astfel de justificări. Nu e mai rău decât ce facem noi În alte țări, spuse Dwight. —Despre ce vorbești? zise Moff. Despre faptul că și noi salvăm alți oameni, o facem pentru binele lor, replică el. Invadăm țări, facem victime colaterale, cum le spunem noi. Noi Îi omorâm pe ei ca o consecință nefericită a ajutorului nostru. Știți voi, Vietnam, Bosnia. Nu e același lucru, spuse Bennie. Și ce sugerezi, să stăm cu mâinile În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
oamenii să boicoteze restaurantele din Chinatown care omorau peștii sau păsările În incinta localului ca să se asigure că erau foarte proaspete. —Peștilor li se taie capetele cât sunt Încă vii, auzise plângându-se odată un astfel de protestatar. Marlena Îi replicase: — Toate animalele sunt vii Înainte de a fi omorâte. Cum propui să fie omorâți altfel peștii? Să-i lăsăm să moară de bătrânețe? I se păruse ridicol că oamenii susțineau cauza salvării de la moarte a peștilor. Dar acum vedea totul prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
aduce bani norocoși, le explică Walter. Bennie Îi aruncă o privire neîncrezătoare. —Cum să fie asta prima vânzare din zi? E aproape două după-amiaza. Aha, de-aia Îi era foame. Căută În rucsac un Snickers. S-ar putea să fie, replică Walter. Nu cred că mint. —De ce nu? zise Dwight. — Nu le stă În fire birmanezilor să mintă. Nu le-ar aduce nimic bun. E treaba cu karma, spuse Heidi. — Da, exact, karma. Dacă le cumpărați produsele, ei primesc noroc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
ce surpriză amuzantă sau impresionantă li se pregătise. Dar, ca de obicei, erau În Întârziere, de data asta așteptându-l pe Rupert. Ar trebui să-i cumperi un ceas, Îi spuse Vera pe un ton sec lui Moff. Are ceas, replică Moff. Atunci unul cu cronometru și alarmă. Are două cronometre. Pată Neagră se dădu jos din barcă și se oferi să-l ajute pe Walter să-l caute pe băiat. Walter putea s-o ia Într-o direcție și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
loc copleșit de vinovăție. Cu toții ne simțim așa. Vera Își puse o mână pe umărul lui Bennie. N-am fi oameni altfel. Marlena murmură: —Eu v-am spus că n-ar fi trebuit să venim. Ei bine, acum suntem aici, replică Dwight zâmbind amar. Așa că nu prea mai avem ce face, nu-i așa? — Dar ar trebui să facem ceva, spuse Heidi. Prietenii mei aprobară toți dând din cap, gândindu-se În tăcere. Ce puteau face? Ce se putea face În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Rupert pe un ton reținut. Mama și cu mine am văzut o maimuță azi-noapte. Era imensă. Își Întinse brațele deasupra capului și se ridică pe vârfuri ca să pară cât mai Înaltă posibil. Nu se poate, zise Rupert. —O, ba da, replică Esmé și se ghemui din nou la pământ. Nu văzuse cu ochii ei maimuța, dar când mama ei i-o descrisese cu câteva minute Înainte, avusese un sentiment atât de puternic de oroare și fascinație la gândul că fusese atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
l-a avut când și-a Întors privirea spre plantă Îi era nefamiliar. — Nu ți se pare extraordinar că, deși abia ajunge soarele, aici cresc atâtea chestii? spuse Heidi, Încercând să pară relaxată. —Sunt multe plante care nu necesită fotosinteză, replică Moff. Ciupercile, În primul rând, trufele. Zona trebuie să fie umbrită. De aceea se găsesc sub coroanele copacilor. Păcat că pădurile tropicale de peste tot sunt defrișate de dobitoci nesătui. Habar n-au câte specii de vietăți incredibile sunt distruse pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sta nici zece minute în fața calculatorului. „Mă duc acasă“, am spus și am plecat. Cei de la birou nu știau ce să creadă. „Păi, dacă zici tu.“ Le-am răspuns că era cam nepoliticos să pună problema așa și mi-au replicat: „De unde să știm noi?“. Simptomele nu erau vizibile cu ochiul liber. Nimeni nu știa exact ce să creadă. O săptămână întreagă m-am simțit așa și nu am putut merge la birou. Dacă încercam să mă uit la ceva, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
răzbunare. În timpul discuției m-a fulgerat acest gând. La despărțire am întrebat-o dacă faptul că a discutat atât de mult cu o persoană din lumea telurică nu reprezintă un lucru necurat pentru ea. S-a fâstâcit și mi-a replicat sincer: „Din punct de vedere logic, aveți dreptate.“ E serioasă. M-a servit cu pâine făcută în casă, era proaspătă și gustoasă. M-am născut în Kanagawa. Locuiam împreună cu părinții și doi frați mai mari. Tata avea o slujbă destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mi-a spus: «Poți să vii la noi cu o condiție, să renunți la slujba cu jumătate de normă de acum și să-ți găsești ceva de făcut într-o legătorie.» M-a surprins cererea lui. De ce legătorie? Mi-a replicat: «Aum va face o tipografie și vreau să înveți tehnicile de legare ale unei cărți.» I-am răspuns că am înțeles. Imediat mi-am găsit o slujbă într-o legătorie, unde mi-au oferit cazare și masă. Am descoperit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
erau membri devotați total Maestrului care, indiferent de îndoielile legate de Aum, ar fi urmat întocmai indicațiile primite. Spre deosebire de ei, Toyoda Toru încă mai cugeta. De fiecare dată când îmi expuneam nedumeririle referitoare la Aum, îl puneam pe gânduri. Apoi replica: «Așa este, dar, Takahashi, lumea este deja în Armagedon și totul e tardiv.» Încă putea să judece lucrurile în maniera lui proprie. Mulți dintre ei nu făceau asta. Nu procesau nimic și li se părea normal să se supună ordinelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
eu că este bun, este bun și vei lucra cu el! Și doctorul Moreanu a fost de acord cu varianta finală. - Atunci să lucreze doctorul Moreanu cu el! Eu nu fac nici o lucrare cu date culese după acest chestionar! - am replicat eu furios, ieșind din birou. După nici zece minute, „doamna” însăși se prezintă la mine în birou cu o falcă-n cer și cu una în pământ: - Ascultă, Bălineanule! De ce mă rog nu e bun chestionarul? - Pentru că nu respectă regulile
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
te dau afară din institut! - Mă scuzați, dar nu știam că e institutul dumneavoastră, dar dacă e așa, n-aveți decât să mă dați afară. Oricum, afară din țară n-o să mă puteți da, așa că nu e mare problemă - am replicat cu îndrăzneală. - Bine, mai vedem noi! - și ieși trântind ușa. După încă o încercare de „convingere” din partea doctorului Moreanu, respinsă hotărât de mine, s-a acceptat varianta originală. Am efectuat studiul, am redactat lucrarea, am predat-o, fără să știu
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
Moreanu, respinsă hotărât de mine, s-a acceptat varianta originală. Am efectuat studiul, am redactat lucrarea, am predat-o, fără să știu nici cine urma s-o prezinte și nici când anume, deoarece atunci când am cerut informații, mi s-a replicat că o să aflu la timpul potrivit. Tot așteptând să fiu informat, m-am gândit să-l întreb pe doctorul Moreanu când trebuie să prezint lucrarea. - Aaaa, păi s-a ținut! Da' ce, n-ai știut?Nu! Dar cine a prezentat
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
să înfiripe o discuție cu George: - Nu vă plictisiți privind așa continuu pe geam? - Nuuu! De ce să mă plictisesc? - răspunse George impasibil. - Păi, dacă domnii s-au antrenat la joc, am putea și noi să discutăm ... - Despre ce să discutăm? - replică el fără nici un fel de interes. - De una ... de alta ... Unde mergeți? - La Iași. Dumneavoastră? - Eu vin de la fiica mea, de la Hunedoara ... știți, sunt văduvă și din când în când mai merg la ea, că doar ea mi-a mai
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
-mă naibii în intimitatea mea, să plâng și eu creștinește trei secunde și jumătate la mormântul filmului românesc! Cum am murit eu puțin Dacă v-aș pune întrebarea: „Ași murit vreodată în viața asta a voastră”, cred că mi-ați replica pe bună dreptate, „Fii domnule om serios, moartea este un lucru prea important și trebuie să ai o mare responsabilitate ca s-o respecți, nu să o probezi din când în când așa ca pe o haină. Un om care
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
noi și fără să fi vorbit cu comandantul pentru ei. Și când am certat-o pe Viky explicîndu-i că nu avea dreptul să facă invitații unde era ea însăși invitată, și că aveam teroare văzând străini în tovărășia noastră, a replicat: - N-o să spuie nimeni nimic, lasă că vorbesc eu. Erau două grupe distincte și Viky făcea naveta între ale, la fel de zâmbitoare. Hacik era încurcat simțindu-se iresponsabil, dar râdea ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Și atunci începu o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la o analiză literară, de pildă, pentru care pui cea mai mare sârguință și dorință de adevăr, tot ajungi la anumite convingeri. Într-o zi, când Ioana a insistat după obicei asupra vieții lor comune de ordin intelectual, i-am replicat (cu o neânțelegere perfectă a vieții, dar gelozia era de vină): - Atunci de ce mai trăiați împreună? - Oameni suntem!Cuvinte făcute să mă străbată în întregime și să apară deseori la mijlocul cine știe cărui gând să-mi puncteze toată existența. Mai târziu, Ioana
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o poți anunța cel dintâi. În orășelul în care m-am născut era un domn care avea pasiunea să anunțe cel dintâi veștile, și am asistat la o scenă admirabilă. A venit la mine cu o noutate și i-am replicat cu maliție: "Știam!" Fața pe care a arătat-o atunci a fost plină de savoare, și mi-am dat seama că sunt multe aspecte esențiale ale sufletului omenesc neexploatate, multe fizionomii nereprezentate de pictori. În spaima mea de a nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și chiar și clipele de plictiseală au avut un sens. O luptă neîncetată în care am întrebuințat toate armele, răutate pe față, ironia, șiretenia, tortura. Doi oameni care nu pot trăi unul fără celălalt și totuși se chinuiesc. Ca să-mi replice, Ioana nu-i niciodată obosită, cu toate că ea obosește repede. Dar deseori face impresia de consumată. Marea se zbate fără istovire, ca și sufletele noastre, drept lângă fereastră, și în zgomotele ei variate pot să presupun orice, toate închipuirile, toate arătările
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]