14,792 matches
-
ordine un teanc de hârtii. Vroiam să arunc totul la gunoi, când am văzut o fotografie îngălbenită din timpul când trăiam în România. Mă întrebam: oare cum se rătăcise fotografia asta pe masa mea din Stockholm? Mi s-a tăiat respirația. Inima a început să-mi bată cu putere, vrând să-mi iasă pe gură. Îmi venea să vărs, parcă terorizată de spirite nevăzute. Fusesem neatentă din nou? Nimerisem într-o zonă periculoasă privind o imagine veche? Fotografia îngălbenită mă arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe Mnemosyne și pe cele nouă fiice ale ei, muzele Clio, Euterpe, Thalia, Melpomene, Therpsichore, Erato, Polyhymnia, Calliope și Urania. Numele muzelor și al mamei lor au devenit o bucurie, un cântec pe care-l repet mereu. Apoi îmi țin respirația, puțin câte puțin, pentru a oferi suflul meu vital și a avea acces astfel la „oracolele străzii“, ale zilei. Dar memoria e plină de secrete, capricioasă - nu-mi pot aminti visul, Văd că e deja ora nouă și n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
un chip împietrit de concentrare sau mai degrabă de frig și de beție, trăind poate și el senzația că nu știa unde se află. Nu aveam nici o șansă să ajung până la ei - mulțimea mă împingea din toate părțile. Îmi pierdusem respirația. Nu știu cum, dar până la urmă am ajuns la piatra lui Schiller ca la un colac de salvare. Atârnam cu brațele de stâncă împreună cu alții, vineți de frig ca niște struguri mov. Am văzut din depărtare cum bucata de gheață pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
există ceva mai frumos decât viața. Dar cel mai frumos e să trăiești și să mori, asta sună ca o avansare pe care nimeni nu și-o dorește. Mai rămăseseră în cameră numai doi bărbați, al treilea plecase. Ei ascultau respirația lui Rudi fără să știe ce trebuie să facă. Se aflau într-o cameră bizară, cu obiecte strânse absurd într-o viață, pentru a pleca într-un lung voiaj despre care nu se știa absolut nimic. Sudoarea începuse să curgă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mireasă“ din colivie, era mai mult moartă decât vie. - Răutăciosule, l-a apostrofat prietenul nostru pe Sucki. Așa te porți cu femeile? Sucki avea aerul unui criminal spășit. Am închis repede portița de la colivia lui. Încet-încet, „mireasa“ și-a regăsit respirația și noi ne-am înveselit. - Ești un papagal prost, i-a spus soțul meu lui Sucki. Pe scara zoologică te afli mai jos decât un șobolan! - De ce tocmai mai jos decât un șobolan? a întrebat prietenul amuzat. - Nu știi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
văd din nou pe-ai mei, o știu cu siguranță și o simt, deși groaza pentru crunta judecată pe care aproape am trăit-o în visul din care nu de mult m-am trezit mă înfioară cu certitudinea ei nevăzută. Respirații grele și pline de obidă umplu liniștea și singurătatea în care până acum, surescitat de frumusețea neobișnuită a deciziei mele, credeam că mă aflam. Dar nu. Nu pot avea liniște nici măcar aici, lângă colegii mei de moarte, se pare. Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
smerit, mincinosul e mai sătul decât cel care spune adevărul, desfrânatul are un trai mai dulce decât virtuosul. Eram convinși că așa a fost și așa va fi în veci, cât timp va exista omul pe pământ. Clasa își ținea respirația. În sală eram aproape treizeci de elevi, dar auzeam clar cum în buzunarul vecinului țăcăne ceasul interzis de direcție. Profesorul de istorie stătea la catedră, uitându-se cu ochii mijiți într-o revistă, încruntându-se când și când și pieptănându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de la podea. În timp ce căuta să se sprijine de ceva cu acest picior, se propti în masă și o răsturnă. Câteva secunde zgomotul căderii se auzi straniu în liniștea casei, iar noi rămaserăm cu toții înlemniți, trăgând cu urechea și ținându-ne respirația. Pe fereastra care se lumina se zăreau niște vrăbii așezate pe liniile de telegraf, care păreau fire de sârmă ghimpată. Începui să ridic masa căzută, cu infinite precauții ca să nu produc nici un zgomot, de parcă liniștea în care o ridicam ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
apropierea periuței, dădui să trag pe nas, Mik exclamă: Ei, la naiba, a ratat! Pe periuță nu mai era nimic. Ce-ai făcut? se agită Zander (care stătea la masă cu Nelly), Ai risipit-o. Eram într-adevăr îngrozit că respirația, pe care știam că mi-am ținut-o, a putut risipi acest praf alb. Observând că haina mea e murdară pe rever de parcă ar fi fost presărată cu pudră, am început s-o șterg cu mâneca. - Dar ce faci, nebunule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Sau, cum îl numim noi, cocaina, - interveni Mik, dar Nelly îl amenință cu periuța. - Deci, cocșul, continuă ea, este neobișnuit, miraculos de ușor. Înțelegi? Cea mai mică adiere îl risipește. De aceea, ca să nu-l risipești, trebuie să-ți ții respirația. Sau, poate, e mai bine să dai aerul afară înainte de a te apleca asupra lui. - Din plămâni, se înțelege, observă Mik mohorât. - Din plămâni, mârâi Nelly și, întorcându-se spre Mik: Ah, da cară-te de aici, mai mult încurci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Din plămâni, se înțelege, observă Mik mohorât. - Din plămâni, mârâi Nelly și, întorcându-se spre Mik: Ah, da cară-te de aici, mai mult încurci - și din nou către mine - Ei, fii atent, imediat ce apropii de tine periuța, oprește-ți respirația și trage adânc în piept. Ai înțeles, da? spuse ea, punând o porție de cocaină pe coada periuței. Ascultător, mi-am ținut respirația și apoi am inspirat imediat ce am simțit periuța lângă nară. - Minunat, spuse Nelly, acum, încă o dată, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mult încurci - și din nou către mine - Ei, fii atent, imediat ce apropii de tine periuța, oprește-ți respirația și trage adânc în piept. Ai înțeles, da? spuse ea, punând o porție de cocaină pe coada periuței. Ascultător, mi-am ținut respirația și apoi am inspirat imediat ce am simțit periuța lângă nară. - Minunat, spuse Nelly, acum, încă o dată, și mișcă periuța prin praf. La prima priză n-am simțit nimic, poate doar, în momentul când am tras, un miros specific, dar deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de la obloane văd răsăritul de soare. Sub ochi și în pomeți - pustiu și un fel de greutate. În jurul meu și în mine totul pare că se oprește greoi. Nasul stă cu lăcomie deschis; simt un gol tânjitor până în gât, iar respirația mă zgârâie dureros - nu știu dacă aerul e prea dur sau interiorul nasului meu a devenit foarte gingaș. Încerc să alung această tristețe care năvălește asupra mea tot mai insistent, încerc să întorc din drum toate gândurile mele, entuziasmele proprii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tramvaiului brăzdează zăpada, ridicând în urma ei un vârtej alb. Îmi imaginez cum în vagonul trosnind de ger, în vagonul în care miroase a stofă udă, oamenii șed și stau în picioare înghesuiți unul în altul, învăluindu-și vecinii în aburul respirației matinale, urât mirositoare. În fața mea merge un bătrân cu un baston. Se oprește des, se sprijină cu pieptul în baston, după care tușește răgușit și îndelung. Când se oprește și tușește, ochii lui privesc zăpada cu o privire care parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
abia o pot ține, așa de tare mi se zbate în mână. Un vânt de gheață gonește pe străduță. În depărtarea pustie, lângă felinarele galbene se vede cum zăpada uscată viscolește pe garduri, pe geamuri și pe acoperișuri. Pierzându-mi respirația din cauza vântului, cu spinarea zgribulită de frig, pășesc disperat; nici nu apuc să ajung la capătul străduței unde începe piața, când simt că am înghețat bocnă. În piață arde un foc. Flacăra lui își flutură în vânt pletele roșcate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
de la bucătărie, nu știu nici măcar dacă era cheia în broască. Îndreptându-mă apoi spre sufragerie, nu-mi pot da seama până în ce loc am mers liniștit și de unde anume am început să înaintez pe furiș. Ajuns în sufragerie, îmi țin respirația și mă fulgeră gândul că ușa de la camera mea părea să fie încuiată; dar de ce mă tem, de ce mă agit eu atâta la gândul că cineva mă poate găsi acolo nu mai sunt în stare să-mi explic. În sufragerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
face și mai negru. Acum știu că mă aflu la doi pași de pat. Aud cum îmi bate inima și simt deja în nări mirosul cald al corpului care doarme nu departe de mine. Stau încă pe loc, ținându-mi respirația. Deschid gura de mai multe ori, deși ca să spun „mama“ nu e nevoie s-o deschid tare. În sfârșit, mă decid și încep s-o chem: mama?! mama?! De data aceasta, chemarea mea sună gâfâit și plină de neliniște. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
tot mai repede iar la un moment dat chiar începu să alerge. Nu știa dacă fugea ca să se încălzească ori din cauza fricii care îl cuprinsese. Alergatul la deal îl storsese de puteri, gâfâia des fără să-și mai poată controla respirația. Se opri ca să-și tragă puțin sufletul. Stătea aplecat în față, cu mâinile rezemate de genunchi. Câțiva pași mai în față văzu un podeț și se grăbi să se așeze pe marginea de beton ca să se odihnească. Respira sacadat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rare ce se scurgeau de pe copaci, căzând pe covorul de frunze uscate de pe jos. În rest, liniște de mormânt, până și vântul încetase să mai bată. Peste țiuitul care înce puse să-i sune în urechi, se suprapunea numai zgomotul respirației sale. Se ridică în capul oaselor, căutând să se orienteze. Habar nu avea unde se află. Încercă să își pună ceva ordine în gânduri. Oare când părăsise drumul forestier, cât de mult alergase fără noimă prin pădure? Se îndepărtase mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cât putea vedea în lumina slabă a unicului bec de iluminat, locul era pustiu. Doar un câine de pripas amușina tomberonul de gunoi lipit de zidul de cărămidă. Zgomotul muzicii și al clienților abia ajungea până la el. Își ținu puțin respirația și ciuli urechile. I se păru că aude pași pe străduța ce se desprindea perpendicular din cea pe care se afla el. Fără să ezite se repezi într-acolo. În jur, bezna era deplină. Abia în depărtare mai ardea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fost asta? întrebă Cristian cu o voce pe care nici el nu și-o recunoștea. Alături de el, Ileana privea și ea spre capătul străzii de unde veniseră și spre lacul a cărui margine se zărea acolo. Pieptul îi tresărea în ritmul respirației repezi. Hai! îl îndemnă ea din nou într-un târziu. Nu mai trebuie să rămânem aici. Vreau totuși să înțeleg ce s-a petrecut, spuse Cristi încăpățânat. Așa ceva nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Ți-am spus să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo. Locurile erau sălbatice, se cunoștea că nimeni nu mai trecuse pe acolo de ani buni. Terenul cobora ușor, după care, zona defrișată din stânga lui se termină brusc. Mai departe, pădurea se întindea iarăși spre vârf. Îi trecuse oboseala și respirația îi revenise la normal. Se opri puțin rezemându-se de trun chiul unui copac. Liniștea din jur îi dădea un sentiment reconfortant. Doar sunetul slab al acelor de brad ce cădeau de pe crengi tulbura tăcerea. Peste el, venind dinspre zona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-l împiedice. Trebuia să se adune și să încerce să le dejoace planurile. Ceva mai liniștit acum, redeveni omul cel mai priceput la furișatul prin pădure. Se apropie de un copac gros și se lipi de trunchiul acestuia. Își reglă respirația și așteptă până ce sângele încetă să-i mai bubuie în urechi. Din moment ce, din cauza întune ricului și a ceței, ochii nu îl mai ajutau aproape de loc, trebuia să aibă toate celelalte simțuri ascuțite la maxim. Cu vârful degetelor de la picioare își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ipoteza că nu se stinsese între timp. Ar fi vrut să știe cât este ceasul dar nu putea să vadă cerul ca să-și dea seama în ce moment al nopții se afla. Oftă adânc și tresări la auzul propriei lui respirații. Își stăpâni cu greu o înjurătură deoarece, pentru o clipă, uitase să se controleze. Speriat, se opri și ciuli din nou urechile. Întunericul rămânea mai departe tăcut. Asta era bine, urmăritorii nu erau prin preajmă. Porni iarăși la drum, pășind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
țină capul sus, ferindu-l de lovituri. Deși ținea ochii strâns închiși, de usturime, lacrimile îi șiroiau pe obraji. Agitându-se atât, consumase și bruma de aer pe care o mai avea în plămâni. Era imposibil să-și mai țină respirația, în urechi pulsul îi bubuia puternic, în timp ce nevoia de a inspira devenea de nestăpânit. Simțea că în câteva clipe își va pierde cunoștința, trebuia să facă ceva. Își duse ambele palme la nas, în încercarea disperată de filtra aerul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]