2,564 matches
-
și clanță mare, ia să ți-o-nmoi eu oleacă! Dar parcă se răzgândi, se plimbă puțin prin fața lor, strânse fălcile și așteptă. Tăceau. - Va să zică, nu spuneți! Se depărta cu mâinile la spate, învîrtin-du-se pe călcâie. Nu spuneți, bine... Se rezemă de masa hodorogită. Lor le ardeau obrajii de lovituri, îi privi. Sergentul iar se amestecă: - Spune, mă, tu, ăsta mai bătrân. Dacă i-ați luat, i-ați luat, dar mărturisiți! Scăpați mai ieftin. Dom' șef vă iartă. Nu-i așa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gardul și s-o rupă la fugă. Beciul avea o ușă de tablă, pe care gaborul o încuie cu lacătul. Codoșul căzu, văicărindu-se, la pământ. - Ce-i, fleoarță? îl înghionti Paraschiv, batjocoritor. Doar de-atîta-mi ești? Celălalt nu răspunse. Se rezemă de zidul rece. Cel tânăr simțea încă pe obrazul sfâșiat inelele comisarului. Îi țiuiau urechile și ar fi dormit. O durere ascuțită de dinți îl făcu să se perpelească încă mult timp. Au ațipit târziu. La miezul nopții, auziră iar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe patul spitalului și, în cele din urmă, doctorii îl trimiseseră acasă, n-aveau ce-i mai face. - Barim să mor în patul meu, spunea meșterul. -Lau dus cu o trăsură. Era galben, numai pielea și osul pe el. Se rezema într-un baston. Nu-l mai cunoșteai. Trei zile se chinuise până să-i iasă sufletul, mai mare păcatul. Ședea prăvălia închisă, nevastă-sa, Florica, nu se mai vedea. Ce nu-i dăduse, câte doctorii, degeaba. Într-o dimineață își
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
terminat, că nu mai am. Lixandra se ridica în picioare. - Ce zice? Ce zice? - Zice că nu mai are morcovi! Surda râdea ușurel, scoțând un fel de behăit, se uita drept în ochii văduvei cu mânie și făcea câțiva pași, rezemată în baston. - Să nu caut eu, auzi tu, Marghioalo, să nu caut!... Și cât se dondăneau, hop și Tinca, cea mai tânără dintre ele, care nici nu mai bătea la ușă, știind sorocul primăverii. - V-adunarăți? - Ne-adunarăm. - Cald afară
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
trântesc oasele mele în cap! Muzica este timp sonor. Viața și cu mine sîntem două linii paralele ce se întîlnesc în moarte. Fiecare om este propriul lui cerșetor. Amețelile cărora sânt supuși unii oameni și care îi obligă să se rezeme de arbori sau de ziduri în plină stradă au un sens mai adânc decât sânt înclinați a crede filozofii și chiar poeții. A nu mai putea sta vertical - a te degaja de poziția naturală a omului - nu-și are sursa
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
început să se ridice în două labe. Și nu sânt introspecții regresive care ne coboară până la acele îndepărtate neliniști, și amintiri indefinibile care ne apropie de amețelile începutului uman? Tot ce nu este inert trebuie, în grade diferite, să se rezeme. Și cu atât mai mult omul, care nu-și împlinește destinul decât născocindu-și siguranțe și nu-și păstrează poziția decât prin tonicul înșelăciunilor. Dar cine e pus în fața sa însuși, cine lunecă în transparența propriei condiții, cine nu mai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tonicul înșelăciunilor. Dar cine e pus în fața sa însuși, cine lunecă în transparența propriei condiții, cine nu mai e om decât în bunăvoințele memoriei - mai poate el apela la sprijinul tradițional, la mândria animalului vertical, și mai poate să se rezeme pe sine, când de mult nu mai este el? Obiectele îl mai țin doar să nu cadă, așteptând să rodească fructele altei vieți în seva atâtor amețeli. Putrezește omul în tine în abuzul pervers al cunoașterii, și nimic nu exprimă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vreo idee la suprafața creierului ea s-ar sinucide din groaza de singurătate. Precum neurastenia este implicația organică a gustului pentru frumusețe, așa amețelile traduc înclinarea noastră spre absolut. Nu mai sânt obiecte care să te rețină, nici stâlpi de rezemat, nici bănci să-ți odihnești povara cărnii îngîndurate. Încheieturile ți se topesc și cazi în veșnicia anonimă a lucrurilor. Vinele, presimțind altă lume, nu mai adăpostesc mândria verticală, ci vestejesc spre absolut de bunăvoie. Iar sufletul, desfermecat de lume și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
s-a înșelat definindu-și astfel plictiseala; s-a înșelat din orgoliu. Căci în plictiseală noi nu sîntem mai mult decât lumea, ci tot atât de puțin cât ea. Este o corespondență de vid. Căci de-am fi mai mult, ne-am rezema destul în noi înșine, am fi destul existență, ca să nu atingem rarefierea conștiinței, din care izvorăște vidul interior. Stările de mare încordare, fie ele de extaz, fie de chin, ne fac impermeabili plictiselii, deși din partea lumii înconjurătoare ar putea pleca
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cerești... Nevroza e o stare de hamletism automat. Ea acordă celui atins atribute de geniu, fără suportul talentului. Nehotărârea între pământ și cer te transformă într-un sfânt negativ. Pe piscuri de Alpi și de Pirinei, cu norii sub mine, rezemat pe zăpezi și pe cer, am înțeles: - că senzațiile trebuie să fie mai pure decât aerul rarefiat al înălțimilor, - că-n ele nu trebuie să intre nici omul, nici pământul și nici un obiect al lumii, - adieri extatice să fie clipele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
soarele... Istoria s-ar isprăvi în clipa în care omul s-ar înțepeni într-un adevăr. Dar omul trăiește cu adevărat numai întru cât se plictisește de orice adevăr. Izvorul devenirii este posibilitatea de greșeală a lumii. O epocă se reazemă pe un adevăr și crede în el fiindcă nu-l cumpănește. Cum l-ai pus la cântar și-i măsori greutatea, se transformă într-un adevăr oarecare - în eroare. Când judeci, orice - din siguranță de nestrămutat ajunge un principiu ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e decât imposibilitatea de a plânge. Există o oboseală substanțială, în care se adună toate oboselile zilnice și care ne depun fără ocol în mijlocul Absolutului. Umbli printre oameni, împarți zâmbete sau cauți din obișnuință adevăruri, și în sinea ta te rezemi pe temeiurile firii. N-ai încotro: ești împins spre ele. Zaci - cu voie sau fără de voie - în straturile ultime ale existenței. - Viața îți pare atunci - atunci dramatic al fiecărei clipe - un vis pe care-l depeni din priveliștea Absolutului, o
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
procesul lucrurilor. Cel mai mare chin pe capul lui ar fi construirea unei catedrale; tendința lucrurilor înspre înălțime, ascensiunea firii e străină complet geniului nostru. Turnurile bisericilor românești nu se sprijină în cer, așa cum se întîmplă cu cele gotice, ci, rezemate pe corpul bisericii, ele par a fi mulțumite că se află undeva, aproape de tot, un pământ, de care nu e bine să te îndepărtezi. O catedrală este un răspuns lui Dumnezeu la toate întrebările care i le-a pus omului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și industrializarea trebuie să fie două obsesii ale unui popor în ridicare. Cine colindă satele noastre nu se poate să nu le considere ilustrative pentru soarta românească. Fie ele sate de munte - și atunci casele înghesuite se sprijină și se reazemă unele pe altele, scunde și turtite ca de o frică seculară, cu ulițe monotone care plimbă truda oamenilor și cu ferestre mici și închise ca inima țăranilor, inconștienți din mizerie -, fie ele sate de șes, cu case răsfirate și curți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
modificări, la același nivel numeric. Golurile născute prin asaltul orașelor, provocat de industrie, trebuie umplute. Și astfel, se naște la sate o primenire și o renaștere biologică. În plus, muncitorimea neatinsă de șomaj a dat exemple de prolificitate. Culturile populare, rezemate pe popoare agrare, în fața anvergurii culturilor moderne, rezemate pe națiuni industriale, sânt dezarmate atât spiritual, cât și material. De o parte țăranul și satul, de cealaltă muncitorul și orașul. O lume închisă în sine; o lume deschisă spre tot. Toate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
asaltul orașelor, provocat de industrie, trebuie umplute. Și astfel, se naște la sate o primenire și o renaștere biologică. În plus, muncitorimea neatinsă de șomaj a dat exemple de prolificitate. Culturile populare, rezemate pe popoare agrare, în fața anvergurii culturilor moderne, rezemate pe națiuni industriale, sânt dezarmate atât spiritual, cât și material. De o parte țăranul și satul, de cealaltă muncitorul și orașul. O lume închisă în sine; o lume deschisă spre tot. Toate țările au sate și țărani; dar nu în
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care să nu fi creat și o cultură. Forța sau se realizează pe toate planurile, sau nu este nimic. Atâtea războaie s-au gândit inițial în biblioteci. Culturile mari se împlinesc pe toate planurile; în colțurile lor de stradă se reazemă războinicul de înțelept. Neamurile care n-au tot n-au nimic. Pe timpul când atenienii au plănuit expediția de cucerire a Siciliei, se puteau vedea zilnic în piață grupulețe care demarcau pe piatră contururile insulei. Este, acesta, un caz tipic al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
va sta ani întregi sub torentul curgător, ca un bătrân rege din basme adormit pe sute de ani într-o insulă fermecată. Ieronim privi păreții sculptați cu scene de amor, văzu cărți vechi și scrieri multe pe polițele unui dulap rezemat de un părete și, mirosind apa din ulcior, {EminescuOpVII 150} văzând că ea-i răsuflată și băhnită, presupuse că bătrânul trebuie să fi murit. Astfel el, moștenitorul firesc al acestui locaș de pace, [a] acestei grădini închise ca o odaie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Satan, Încinge o horă lingă turnul creștinesc. Din morminte ies sufletele blestemate: „Acum, iată, pe mormînturi, Clătinați, bătuți de vînturi, Toți strigoii s-au lăsat. Așezați Într-un rond mare, Adînciți În Întristare, Pe secriu-și fiecare Oasele-și a rezemat.” Strigoii sînt foștii despoți, vînzători de țară, demnitari lacomi... Glasul ceresc intervine și pune capăt adunării sinistre, iar focul dumnezeiesc trece și purifică păcătoasele locuri. Fantasticul lui Alecsandri nu e pur. El exprimă, de regulă, o morală. Strigoii sînt produse
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
uita la el, surâdea auzindu-l vorbind de unul singur și murmura câte-o frază pe care Tommaso abia de o pricepea: "Acești parizieni vorbesc prea repede, la Stilo, în schimb, noi târșâim frazele ca și cum am fi vrut să ne rezemăm pe silabe". Revedea zilele copilăriei și pe cele din temniță, imaginile se încrucișau și se suprapuneau, dar fiecare își păstra identitatea sa; un fel de limpezime îi reliefa fiecare detaliu, chiar și cadența glasurilor îi parvenea nealterată. Chipuri de prieteni
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și de azur nu se află doar în marea ta. Cetatea o s-o construim, și nu te-am uitat, dar trebuie să ai răbdare... Pe pod, lumea continua să treacă în grabă, câte unul își arunca privirea spre acel bătrân rezemat de parapet. L-au văzut și doi studenți de la Sorbona, care s-au apropiat de el îngrijorați. Maestro, nu te simți bine? Vrei să te însoțim la mânăstire? Locuim chiar pe strada aceea și nu ne costă nimic să mergem
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
vreme, apoi, când țopăielile paznicului îi părură de-a dreptul caraghioase, se înălță, dând leneș din aripi. Se roti în cercuri tot mai largi, croncănind, apoi se pierdu dincolo de zidurile înalte. Petrache își șterse nădușeala de pe frunte, își netezi hainele, rezemă mopul într-un colț și deschise larg poarta, căci ora începerii programului se apropia și urmau să vină cei ce îngrijeau sălile. Pe urmă se așeză pe un scăunel, la poalele zidului, și așteptă. Se întrebase uneori încotro voia să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Alese niște cuie mărișoare, le înfipse în ochiurile împletiturii și strânse bine, ca să păstreze puterea de a înțepa toate deodată. Apoi luă în spinare scara lungă, folosită la ștersul pânzelor de păianjen de la încheieturile zidurilor, și se apropie de statuie. Rezemă scara de șa. Așteptă, de parcă voia să vadă dacă nu cumva calul o să se tragă îndărăt. Călărețul rămase netulburat, privind înainte, încotro arăta brațul lui și, de altfel, tot încotro zburase și corbul. Petrache urcă dibuind. Statuia se dovedi însă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
benzi transportoare, clești ce apucă, cuptoare ce ard, sudează, concasează, sfărâmă și laminează, curgând și totuși nemișcate, ca în miezul pământului. Petrache trecu pe trotuarul de vizavi, de parcă, stând prea aproape de zidul din prefabricate, ar fi simțit toate astea. Se rezemă de un stâlp de beton, ridică ochii să privească la stele, era însă prea devreme ca ele să se arate ori fumul coșurilor le acoperise. Când porțile se deschiseră, mulțimea năvăli spre stradă. Se trase puțin îndărăt, în beznă, și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
umbrei. Cu cât umbrele sunt mai lungi, cu atât trupul se simte mai bine. Nu degeaba poeții cântă mai ales apusul și răsăritul... Ce putere ar mai avea soarele sprijinit de marginea orizontului, fără umbra groasă de care să te rezemi ? Asta e energia luminii celei vii, care oferă trupului dreptul de a avea umbră. Nu râde. A avea umbră e unul dintre drepturile fundamentale ale omului. Abia când îți este răpit, îți dai seama ce cumplit poate fi. Am înțeles
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]