2,453 matches
-
ce s-a ridicat pe teritoriul principatelor dunărene, capăt de linie, pe prima noastră cale ferată, Lemberg-Cernăuți-Iași. Timpul a cruțat-o; oamenii mai puțin. Construcțiile anexe i-au distrus frumusețea originară și unitatea; sumbrul cenușiu, care a înlocuit atât vechiul roz de apus de soare al fațadei, cât și roșul viu venețian din interiorul loggiei, i-a alterat complect expresia veche, i-a imprimat, parcă, un rece aer de cazarmă. Dar să plecăm; timpul de care dispunem e destul de scurt, mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Tour de Nesle, s-a întâmplat să aibă în fața sa o tânără persoană care purta o capelină roză. Dac-am fost în stare să suport melodrama aceasta nesuferită, spune poetul, e numai pentru că toată seara am urmărit-o prin vălul roz care se interpunea între ochii mei și rampă. Legând apoi împrejurarea aceasta de impresiunile pe care i l-ea lăsat revoluția de la 1848, el adaogă: mă simțeam așa de fericit de a mă vedea la Paris, Parisul însuși apărea ochilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
După două zile de mers cu autocarul ajunsese la destinație, acolo unde o aștepta o surpriză de proporții. Motivul nedeclarat al călătoriei îl constituia și situația financiară precară determinată de unele cheltuieli absolut necesare pentru Victoria. Situația nu stătea deloc roz spre sfârșitul anului când se adunau mai multe note și facturi de plată. Nicky îi promisese să lase toate pe seama lui că va rezolva aceste probleme. După părerea lui, nu ar fi trebuit să își stoarcă prea mult creierii sau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și mi-o întinde. Doamne!... exclam eu, fără să mă pot abține la vederea cutiei. Țin în palmă o cutie de celofan transparent, în care stau așezate trei flori mari, cu petalele adunate spre vîrf, încă nedeschise, de o culoare roz aprinsă; trei flori ca trei diamante, iradiind culori de vis; trei flori ca trei inimi pline de iubire, gata să pornească în trei zări ale lumii, lăsîndu-mi mie zarea a patra să o cutreier viața întreagă, pînă dincolo de bătrînețe, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pentru el ceea ce-i Tamara acum pentru mine. Aceste femei deosebite, despre care ar trebui să scriu odată cîteva rînduri cu aceeași pasiune cu care un pictor, extaziindu-se în fața unor magnolii, și-ar muia pensula în cel mai curat roz... Aceste doamne despre care n-am încă puterea să scriu!... Și Vlad... Vlad care-a fost, Vlad care este... Pe el nu trebuie să-l iert; omul încununat de succes, retras în spatele pozei ce și-a construit-o peste noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Pentru versuri și pentru Saint-Exupéry: "numai în raport cu ceea ce fac, poți fi alături de mine sau împotriva mea", repetă ea, parcă să mă convingă că a reținut ceea ce i-am spus. Pe obrazul ei, palid pînă acum, simt cum înflorește din nou rozul aprins, ca o floare de magnolie obrajii ei sînt două petale, adunînd între ele seninul privirii... Ne facem un gest scurt, de rămas bun, un gest ca între camarazi și ne privim lung, surîzîndu-ne, în timp ce ușile liftului se închid încet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mai sosesc scrisorile, dar din cele ce spune doamna, văd că nu ai scris, de vreme ce cele 5 scrisori le-am primit până la 2 octombrie. Mi-a telefonat apoi Ghighi și am mers să le văd copilul, un deliciu alb și roz, cu mânuțe ce nu par omenești, ci angelice, cu gungurit variat și bine plasat, cu o gamă întreagă de gungurit dulce, în fața căreia Camil no.I jubila frenetic și în extaz. Ei doi, el și Ghighi, foarte enpantouffles și casa
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mândră de tine și am să încerc să fiu demnă de tine. Dragostea ta, duioșia ta, bunătatea ta față de mine nu au pereche pe lume. [...] Ver. a lucrat foarte bine; i-a făcut lui Ly o splendidă piesă de porțelan roz; nu se observă nimic. Bineînțeles, nu e chiar ca înainte, dar vorbește și începe să mănânce normal. Minunea asta i-o datorează fiicei ei. Draga mea, dar toate fetele de pe lume nu fac cât tine. Aș vrea ca această c
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mama ta? — O să-i explicăm care sunt sentimentele tale vizavi de toată situația asta. Luke mă privește lung preț de câteva clipe. Becky, pentru mine nu are nici cea mai mică importanță unde facem nunta. Nu contează dacă florile sunt roz sau albastre. Singurul lucru care contează pentru mine este faptul că vom deveni un cuplu - și toată lumea o să știe acest lucru. Pare atât de sigur și de încrezător, încât mi se pune un nod în gât. — Și pentru mine tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
autocritic. Câte am încercat până acum? Păi, cu asta se fac... treizeci și cinci, spune Cynthia, uitându-se pe listă. — Și câte am notat ca posibilități? — Treizeci și două. — Pe bune? Fac ochii mari, mirată. Care nu mi-au plăcut? — Cele două roz și cea cu jachetă. — A, nu, îmi place și aia cu jachețică. Puneți-o, vă rog, și pe aia pe listă. Mă mai plimb un pic ca la paradă, apoi mă uit în jur în magazin să văd dacă există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mostră de material și o hârtie care miroase vag a parfumul ei. Draga mea Becky, Sper că toate sunt bune și frumoase în Big Apple! Uite culoarea la care ne gândeam pentru șervetele de la masă. Janice zicea să mergem pe roz, dar eu cred că grenaul ăsta deschis de prună e foarte drăguț, mai ales în combinație cu culorile la care ne gândeam pentru flori. Dar spune-mi tu ce părere ai, draga mea, doar tu ești mireasa! Fotograful pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cuvântul „sponsorizează!“ Îți vine să crezi? Păi, spun absentă. Îți plătește chiria. Și el a plătit pentru toate rolele alea de piele de căprioară roz pe care le-ai vrut... — OK, face Danny după o pauză. OK. Pielea de căprioară roz a fost o greșeală. Dar, Dumnezeule! Pur și simplu nu m-a slăbit o secundă. I-am spus despre rochia ta - dar el a sărit imediat că „Daniel, nu poți să-ți bazezi o inițiativă comercială pe un singur client
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
N-auzi că n-am nevoie să mai încerc nici o rochie? Ai ochi foarte bun. — Ba nu, deloc! E groaznică! spun fără să mă gândesc și ea îmi aruncă o privire stranie. Adică, vreau să spun că avem o rochiță roz superbă care cred că ți-ar veni ca turnată... Înșfac repede umerașul. Imaginează-ți doar cum ți-ar sta cu asta! Sau cu asta, care se înnoadă la ceafă!... Amy Forrester se uită la mine cu ușoară nervozitate. — O iau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
simplu, pentru că totul pare să funcționeze perfect. De-a lungul aventurilor mai mult sau mai puțin exotice am avut ocazia să verific acest al șaselea simț care își face apariția din senin și anunță că lumea nu este atât de roz pe cât pare. De cele mai multe ori simțul a avut dreptate doar că mie mi-a luat o bucată bună de timp, uneori ani întregi, să ajung la aceeași concluzie. Cred că fiecare avem respectivul spiriduș doar că viața este mai comodă
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
-mi spori zestrea spirituală. Uneori, în serile cu lună plină, când mă aflam la umbra protectoare a viei noastre, treceam și la cititul la lumina lunii. La cei aproape 16 ani ai mei creșteam înalt, puternic și visam viața în roz, fără evenimente nedorite. E o fericire să fii tânăr, să ai atâtea speranțe și să lupți pentru realizarea acestora. Marea mea reușită n-a trecut neobservată de cei care răspundeau de desfășurarea vieții din sat, adică de învățător și de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
un loc mai răcoros. Lucrările la Palat au fost inițiate în 1840, "înaltul locatar" mutându-se aici la 1845. Astăzi, Palatul a devenit "Museu Imperial". Palatul este, în comparație cu alte edificii senioriale europene, o clădire modestă, de două etaje, zugrăvită în roz și alb, care adăpostește mobilier și obiecte personale ale familiei imperiale, fotografii, cărți, manuscrise, bijuterii, costume pentru acțiunile protocolare. În grădina Palatului pot fi admirate trăsuri din secolele XVIII și XIX, cu decorații de aur și harnașamente pentru 8 cai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
timpului, un mediu total diferit de lumea spațială, pe care nu numai omul, dar și maimuțele, și fluturii o pot percepe. În acea clipă, am devenit extrem de conștient că ființa de douăzeci și șapte de ani, Înveșmântată În alb și roz, care mă ținea de mâna stângă, era mama și că ființa de treizeci și trei de ani, Înveșmântată Într-un alb necruțător și În auriu, care mă ținea de mâna dreaptă, era tata. În timp ce ei Înaintau cu pas regulat, eu pășeam țanțoș
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
le urzesc deasupra minusculelor bazine de safir. Locul unde mă aflu este desigur Abbazia, pe țărmul Adriaticei. Obiectul de la Încheietura mâinii mele, care arată ca un inel de șervet fantezi, confecționat dintr-un fel de celuloid semitransparent, verde deschis cu roz, este o podoabă dintr-un pom de Crăciun, pe care Onia, o verișoară drăguță, de aceeași vârstă cu mine, mi-a dat-o la St. Petersburg, cu câteva luni În urmă. Am păstrat-o, din motive sentimentale, până ce s-au
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
așteptat atât de Înfrigurat ca În fața acelor lilieci tot mai Întunecați. Și dintr-odată apărea; Îi auzeam bâzâitul discret trecând de la o floare la alta, vedeam haloul care vibra În jurul trunchiului cu formă aerodinamică a unui fluture Colibri, oliv cu roz, suspendat În aer deasupra corolei În care Își Înmuiase limba lungă. Frumoasele lui larve negre (ce semănau cu o cobră minusculă când Își propulsa afară segmentele sub formă de ochi din față) au apărut, peste două luni, pe iarba umedă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
vânt cu un evantai din fildeș. Avea Întotdeauna lângă ea o cutie cu boules de gomme sau un pahar cu lapte de migdale, precum și o oglinjoară de mână, căci aproape la fiecare oră Își pudra fața cu un puf mare roz, astfel Încât mica aluniță de pe unul din pomeți părea o stafidă pe fondul acela făinos. În pofida lâncezelii În care-și petrecea de obicei zilele, a rămas o femeie extraordinar de rezistentă, insistând să doarmă lângă o fereastră deschisă tot timpul anului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
noastre, Mademoiselle și Miss Greenwood) părea aglomerată și mirosea a aer Închis. În stânga mea, una dintre verișoarele cele mai neastâmpărate, o mică blondă vaporoasă de vreo unsprezece ani, cu un păr lung ca Alice În Țara Minunilor și un ten roz sidefiu, ședea atât de aproape, Încât Îi simțeam fragilul os de la șold frecându-se de mine de fiecare dată când se foia pe scaun, jucându-se cu o buclă sau trecându-și dosul palmei prin părul parfumat sau pe la ceafă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cunoșteam, dar pe care urma s-o cunosc În curând. Îmi amintesc un anumit apus de soare. Clopoțelul bicicletei mele era parcă de chihlimbar. Sus, deasupra muzicii negre a stâlpilor de telegraf, un evantai de nori alungiți, violet-Închis, tiviți cu roz de flamingo, stătea neclintit; totul era o miraculoasă sărbătoare a formei și culorii! Totuși apusul era pe moarte și totul În jur se Întuneca; dar chiar deasupra orizontului, Într-un spațiu limpede, turcoaz, sub un strat negru, ochiul descoperea o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
scheunături și pocnituri, cu jucăriile lui de lemn, cu strigătele vânzătorilor de rahat și cu acei diavoli cartezieni denumiți amerikanskie jiteli („locuitori americani“) - minusculi spiriduși din sticlă care se ridică și coboară În niște tuburi de sticlă umplute cu alcool roz sau cu nuanțe liliachii, imitându-i pe americanii adevărați (deși epitetul avea noțiunea de „străin“) din cuștile de ascensor ale zgârie-norilor transparenți surprinși În momentul când luminile din birouri se topesc În cerul verzui. Agitația de pe străzi te Îmbăta de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
apropiere de Harkov. Purtam ghetre și o pălărie derby. Bastonul pe care-l țineam În mână, un obiect de colecție ce aparținuse unchiului Ruka, era din lemn de culoare deschisă cu frumoase pete maronii, iar mânerul era un glob neted, roz, de coral, incastrat Într-o coroniță de aur. Dacă aș fi fost unul din tragicii vagabonzi care stăteau ascunși În ceața de pe peronul unde un tânăr filfizon firav se fâțâia Încoace și-ncolo, n-aș fi rezistat tentației de a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
iată-mă acolo, ținând În mână o scrisoare de la Tamara. Priveam abrupții munți Iaila, acoperiți până la culmile stâncoase cu pini taurini Întunecați ca o blană de karakul; priveam fâșia de vegetație perenă, de maquis, dintre munte și mare; priveam cerul roz translucid, pe care strălucea un sfios crai nou, alături de care era o singură stea jilavă; și toată această scenă artificială mi s-a părut desprinsă dintr-o ediție frumos ilustrată, dar din păcate prescurtată, a Celor o mie și una
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]