KorAP: Find »[drukola/base=sân & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...816 >

20,398 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283

Îndelung studiate, pentru că ea era o curvă de port.PRIVATE „Îi iubea și‑i ajuta pe marinarii de pretutindeni“ - urla Bandura În fața mormântului deschis, ca la miting - „și nu avea prejudecăți față de culoarea pielii, față de rasă sau de religie. La sânii ei pâlpâitori și atât de minunați - vorba lui Napoleon Bonaparte, imperatorul criminal - a oploșit pieptul asudat al marinarului din New York, pieptul gălbejit și sfrijit al malaezianului, labele ca de urs ale docherului hamburghez, ca și pieptul tatuat al cine știe cărei călăuze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
mâna sa În buzunarul interior al hainei și, Încins de o dogoare neștiută de el până atunci, mai comandă o stacană de bere. Karolina abia ce puse berea pe muchia mesei când Jeshua, sărind sprinten, reuși să‑i Înșface rotunjimea sânilor revărsați. Pentru o clipă Karolina Încremeni, precum femeia lui Lot prefăcută Într‑un stâlp de sare, după care, dezmeticindu‑se, Îi pocni una. Palma sa greoaie și rumenă Îi mută nasul din loc. „Asta este Aparența plenitudinii“, zise Jeshua pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
gândul de a‑și depăna rătăcirile - de la anarhism și ateism până la adevărul credinței - ca apoi să vestească lumii iluminarea sa: civilizația contemporană se prăvălea În abisuri. Antichristul era la ușă, deja Își punea Însemnul său rușinos pe locuri ascunse: sub sânii femeilor și pe șalele bărbaților. În momentul În care Nilus Își Încheiase opusul biografic, Începură să apară foiletoanele mai sus‑numitului Krușevan. Sămânța căzuse pe un teren fertil. Călătorul francez Duchelle va publica În luna mai a anului 1921 (crezând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205

ai rămas? insistă bună femeie. Oare nu-ți iubeai soția? — Ba o iubeam, recunoscu el. Dar inima mea aparținea în continuare insulei Bora Bora. Rapa-Nui este o insulă neospitaliera, maturata de vânt și în care oamenii trăiesc cu groază în sân, căci nu se află în pace nici macar între ei. Fiecare clan vrea să-și impună propria lui lege, de aceea domnește suspiciunea și ura, iar tatăl meu mă învățase că atunci când sufletul este stăpânit de ură, se întâmplă același lucru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
istorie, nici un membru al rasei lor nu se mai întâlnise cu ființe omenești sosite din cealaltă extremitate a planetei. Nu puteau nici macar să-și imagineze, dar destinul dorise că Marara să-i întâlnească în lungă ei călătorie pe supraviețuitorii de pe Sân Juan Nepomuceno, un mare galion spaniol care pornise din Peru către Manila în primăvara lui 1663, dar care n-avea s-ajungă niciodată - la fel ca atâtea altele care urmaseră această rută - la destinația să din insulele Filipine. În cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
cărora înfipseseră câte două lemne încrucișate, iar într-un adăpost pe care il ridicaseră din câteva resturi ale naufragiului se mai aflau încă o femeie și doi bărbați care agonizau. Trebuia să fi trecut mai mult de o lună de când Sân Juan Nepomuceno eșuase, în plină noapte, pe acea insulița pierdută în mijlocul oceanului și se putea spune ca plecase la drum într-un ceas rău, căci probabil nu există, de-a lungul și de-a lațul întregului Pacific, un loc mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
oameni foarte murdări. Noi trebuie să-i ajutăm și apoi să ne vedem de drum. Hotărâră așadar, de comun acord, să facă astfel, dar era evident că, oricât de mizerabili și de împuțiți li s-ar fi părut, pasagerii de pe Sân Juan Nepomuceno exercitau o irezistibila fascinație asupra celor de pe Marara. Și viceversa. Era vorba despre două culturi care aveau foarte puține în comun, dar care se întâlniseră în spațiul atât de limitat al unei insule puștii a Microneziei și, așa cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
piardă din consistentă și gustul caracteristice. Dată fiind bogăția oceanului care-i înconjura și abundență de Miki-Miki, precum și numărul mare de arbuști scurți și groși, cu frunze în formă de lance, care creșteau chiar pe mal, nu doar echipajul de pe Sân Juan Nepomuceno, ci chiar cel al unei întregi escadre ar fi putut supraviețui acolo luni întregi, de aceea lui Tapú Tetuanúi i se părea absolut de neînțeles cum era posibil că aceste ființe pe care, instinctiv, continuă să le considere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
faptului că n-ar fi reușit încă să-și revină după ororile naufragiului, ci mai degrabă unei convingeri intime că nu vor mai reuși niciodată să se întoarcă în țara lor îndepărtată, aflată în cealaltă extremitate a planetei. Oamenii de pe Sân Juan Nepomuceno, majoritatea europeni, deși în rândurile lorse aflau o femeie și un copil născuți în colonii, știau că se găsesc aproape la antipozi față de locul lor de baștină, la mii de mile de Manila, care era în continuare singurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
aproape că îi asurzi pe bieții sălbatici, care nu auziseră niciodată sunetul vreunui instrument metalic, ale cărui note erau de o sută de ori mai puternice decât cele scoase de cea mai mare cochilie. Clopot! Ce cuvânt blestemat! Clopotul de pe Sân Juan Nepomuceno deveni, dintr-odată, obiectul cel mai grozav pe care il admiraseră vreodată, căci nu numai că era cea mai mare bucată de metal pe care o văzuseră până atunci, dar scotea și cele mai frumoase sunete pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202

vopsit. Femeile fie își accentuează, fie își nuanțează culoarea părului. Lângă ei stă domnul Whittier, ținând strâns cu mâinile lui tremurătoare și acoperite de pete scheletul cromat al scaunului său cu rotile, pliat lângă banchetă. Alături stă doamna Clark, cu sânii atât de mari încât aproape i se odihnesc în poală. Privindu-i cu coada ochiului, Tovarășa Lătrău se apleacă spre mâneca de flanelă gri a Contelui Calomniei. Spune: — Pur ornamentali, presupun. Și fără nici o valoare nutritivă... Aia a fost ziua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
lor sărat. Cu o mână scheletică ține volanul, cu cealaltă înclină cutia și-și toarnă în gură snackurile. Sora Justițiară a adus o pungă de haine, cu un săculeț rotund fixat în partea de sus. Aplecându-se peste propriii săi sâni imenși, ținându-i în brațe ca pe un copilaș, doamna Clark o întrebă pe Sora Justițiară dacă a adus o țeastă de om. Și Sora Justițiară deschise săculețul cât să se vadă cele trei găuri ale unei bile de bowling

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
i-a fost prea greu în viață. Și Sfântul Fără-Mațe, cu gura plină de fulgi de porumb, privindu-ne pe toți în oglinda retrovizoare, mestecând sarea și grăsimile, spune: — Cum așa? Directoarea Tăgadă își mângâie pisica. Doamna Clark își mângâie sânii. Domnul Whittier, scaunul lui cromat cu rotile. Sub un felinar, la colțul următor, așteaptă silueta întunecată a altui scriitor aspirant. — Cel puțin Anne Frank, spune Tovarășa Lătrău, n-a trebuit să meargă în turnee de promovare a cărții ei... Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
în penumbră, așteaptă Baroneasa Degerătură. Prin ușa deschisă intră întâi mâna ei, o mână obișnuită, cu degetele îngălbenite de la țigară. Fără verighetă. Mâna așază o casetă de machiaj din plastic în vârful scărilor. Apoi apare un genunchi, o coapsă, umflătura sânilor. O talie prinsă într-o curea, un pardesiu. Și-apoi toată lumea își îndreaptă privirile aiurea. Ne uităm la ceas. Sau pe geam, la mașinile parcate și la distribuitoarele de ziare. La hidranți. Baroneasa Degerătură și-a adus tuburi peste tuburi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
carton, fiecare în căsuța lui. Livezi de caiși într-o furtună de petale albe. Somn de după-amiază sub castani. Croquet. Chiar înainte să înceapă să-și schițeze scenariul, capodopera vieții ei, Miss America a spus că nu era în stare. Sânii o dureau prea tare ca să poată scrie. Brațele-i erau prea obosite. Cum mirosea cotletele de vită de azi, cum voma câte puțin din pateurile cu crab din ziua precedentă. Ciclul nu i-a mai venit de aproape o săptămână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
spune ceva de genul: “Cu ultimele știri despre scufundarea vaporului de croazieră, reporterul nostru de la New York, Joe Ixulescu”. Asta e ce se numește “pasa”. Sau “saltul”. Se trece la transmisiunea rețelei mamă, și băieții de la local stau cu mâinile-n sân și așteaptă semnalul rețelei care indică sfârșitul alertei speciale. Nici un PR-ist nu se gândește să explice toate astea fiecărui novice aflat în turneu să vândă vreun ghid video pentru investiții, o carte ori vreo nouă șmecherie de curățat morcovi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
și blondă, dar cu cât fața ta are mai multe proeminențe, spune spilcuitul, cu atât dă mai bine pe ecran. De-aia am eu cu mine fotografia de dinainte, spune ea. Aplecându-se în scaun, înclinându-se în față până când sânii îi ating genunchii, caută într-o geantă sport de pe podea. Spune: Asta e singura dovadă reală că nu sunt doar o blondă slăbănoagă. Scoate ceva de carton din geantă, ținând-o de margine cu două degete. E o fotografie, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
masează umărul brațului cu care a aruncat în timp ce Cora Reynolds aduce șoarecele înapoi, și lăbuțele ei stârnesc un norișor de praf încins din covor, ca o coadă de cocoș. Privindu-i, cu un braț îndoit sub piept ca să-i susțină sânii, cu o mână răsucită masându-și ceafa, doamna Clark spune: — La Villa Diodati aveau cinci pisici. Cu o lingură de plastic Sfântul Fără-Mațe halește clătite Suzette instant dintr-o pungă de plastic Mylar. Făcându-și unghiile cu pila, Lady Zdreanță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
ideii generale a unui film. Închipuie-ți că ai de propus un film la o televiziune într-un singur rând. Inky scrie cu un marker negru și gros pe o bucată de carton maro: Mamă singură. Zece copii. Cancer la sân. — Faci asta - vezi? spune ea, și oamenii pur și simplu îți dau bani. Muffy scrie: Veteran de război olog. Flămând. Vreau să ajung acasă. Și Inky zice: — Perfect. Zice: Tocmai ai prezentat Cold mountain. Asta e mica lor tabără urbană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
vor pretinde că au fost acolo în noaptea cu pricina. Noaptea aia va deveni o legendă. Mitul nostru. Fumătorii de iarbă și poeții și casnicele și noi am stat cu ceștile de carton în mâini ascultând-o pe doamna Clark. Sânii ei care ți se vârau în ochi și botișorul ei siliconat i-au făcut pe unii să chicotească. Cineva a întrebat dacă există un număr de telefon la care cei de afară să-i poată contacta pe cei dinăuntru, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
Whittier scena până la capăt, dacă va scăpa sau va crăpa. Avem mare nevoie de un regizor. Cineva care să-i spună fiecăruia ce să facă. Domnul Whittier geme acolo, mângâindu-se pe coapse. Doamna Clark se apleacă asupra lui. Cu sânii atârnând, spune: Hai, ajutați-mă careva să-l duc în camera lui... Și nimeni nu mișcă. Avem nevoie ca el să moară. Încă mai putem s-o transformăm pe doamna Clark în personaj negativ. Apoi Miss America o spune. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
spune Veriga Lipsă. Barba lui aproape o zgârie pe doamna Clark în frunte, atât de aproape stă de ea, în holul îngust spre care dau cabinele. Își vâră degetele unei mâini sub reverul halatului de baie. Aplecându-se, apăsându-i sânii cu pieptul lui, Veriga Lipsă își strânge pumnul și își îndoaie cotul, ridicând-o în aer cu o singură mână. Doamna Clark dă din papuci în aer, apucând cu mâinile încheietura păroasă care o ține strâns, ochii îi ies din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
poem despre doamna Clark — Instruiești un nou angajat, spune doamna Clark, ca să preia vechea ta slujbă plicticoasă. Atunci când crești un copil. Doamna Clark pe scenă, cu brațele încrucișate pe piept, fiecare mână ținând cotul celeilalte ca un leagăn pentru niște sâni aleși de o femeie mult mai curajoasă. O femeie cu o spinare mult mai solidă. Sânii ăștia îi amintesc acum de toate greșelile despre care ea crezuse c-o vor salva. Pleoapele ei sunt tatuate cu portocaliul care arăta atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
plicticoasă. Atunci când crești un copil. Doamna Clark pe scenă, cu brațele încrucișate pe piept, fiecare mână ținând cotul celeilalte ca un leagăn pentru niște sâni aleși de o femeie mult mai curajoasă. O femeie cu o spinare mult mai solidă. Sânii ăștia îi amintesc acum de toate greșelile despre care ea crezuse c-o vor salva. Pleoapele ei sunt tatuate cu portocaliul care arăta atât de șic acum douăzeci de ani, buzele ei mai întâi siliconate, de mărimea și forma unor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
lecție. Și după atâția ani, vezi cu cât de puțin ai rămas, cât de mărginite ți-au fost viața și educația. Cât de puțin curajul, cât de redusă curiozitatea. Ca să nu mai vorbim de speranțe. Doamna Clark pe scenă, oftează, sânii i se ridică mari cât niște sufleuri cât niște pâini, apoi cad, se domolesc, se odihnesc. Spune că poate cel mai bun sfat e ceea ce nu-i poți spune nicicum: Să rămâi ca și cum ai fi buricul lumii, să-ți fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]