KorAP: Find »[drukola/base=sânt & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...153 >

3,819 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

moarte prin raționamente artificiale se înșală profund, deoarece este absolut imposibil să anulezi o temere organică prin construcții abstracte. Cine-și pune serios problema morții este absolut imposibil să nu aibă și o teamă. Chiar aceia care cred în nemurire sânt orientați înspre această credință tot din frica de moarte. Este, în această credință, un efort dureros al omului de a-și salva - chiar fără o certitudine absolută - lumea valorilor în care a trăit și la care a contribuit, de a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
un exces de vitalitate și dintr-o expansiune organică. În stările pozitive, viața trece dincolo de determinările ei normale nu pentru a se nega, ci pentru a elibera rezervele care mocnesc și care, acumulate, riscă o izbucnire violentă. Toate stările extreme sânt derivate ale vieții, prin care ea se apără de ea însăși. Transcenderea limitelor din stările negative are cu totul alt sens, deoarece ea nu pleacă din plenitudine, ci dintr-un gol ale cărui margini nu sânt demarcabile. Aceasta cu atât

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ea legată de sentimentul infinitului intern și extern? Privirea melancolică este inexpresivă, concepută fără o perspectivă a nemărginitului. Nemărginirea interioară și vagul lăuntric, ce nu trebuie asimilate acelei infinități fecunde din iubire, cer cu necesitate o întindere ale cărei margini sânt insesizabile. Melancolia prezintă o stare vagă care nu intenționează ceva determinat și precizat. Trăirile comune cer obiecte palpabile și forme cristalizate. Contactul cu viața se face, în acest caz, prin individual; este un contact strâns și sigur. Desprinderea de existență

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Deși simt că tragedia mea este pentru mine cea mai mare tragedie din istorie - mai mare decât prăbușirile de împărați sau decât cine știe ce irosire în fundul unei mine -, totuși am implicit sentimentul totalei mele nulități și insignifianțe. Sânt convins că nu sânt absolut nimic în univers, dar simt că singura existență reală este a mea. Și dacă aș fi pus să aleg între existența lumii și existența mea, aș înlătura pe cealaltă, împreună cu toate luminile și legile ei, încumetîndu-mă să planez singur

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
arunci lumini sau să accepți umbre? N-ar fi mai bine să-mi îngrop lacrimile într-un nisip la marginea mării, în cea mai deplină singurătate? Dar n-am plâns niciodată, fiindcă lacrimile s-au transformat în gânduri. Și nu sânt gândurile acestea tot atâta de amare ca lacrimile? Extaz Nu știu ce sens poate avea într-un spirit sceptic, pentru care lumea aceasta este o lume în care nu se rezolvă nimic, prezența celui mai formidabil extaz, a celui mai revelator și

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mai esențiale viziuni într-un mediu de îndoială și disperare? Decât - nimeni nu va realiza stări extatice fără experiența prealabilă a disperării, deoarece într-una, ca și în cealaltă, se întîmplă purificări tot atât de mari dar cu conținut diferit. Rădăcinile metafizicii sânt tot atât de complicate ca și rădăcinile existenței. LUMEA ÎN CARE NU SE REZOLVĂ NIMIC Mai este ceva pe acest pământ care să nu poată fi pus la îndoială, în afară de moarte, singurul lucru sigur în această lume? A te îndoi de toate

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
stările normale. Câtă diferență față de situația omului în disperare, care, dacă s-ar rezolva toate problemele, nu ar fi mai puțin neliniștit, deoarece neliniștea lui este răsărită din structura existenței lui subiective. Disperarea este starea în care anxietatea și neliniștea sânt imanente existenței. Nimeni nu e torturat în disperare de probleme, ci de convulsiunile și arderile în propria lui existență. Că nu se rezolvă nimic în această lume, este regretabil. N-a existat și nu va exista nimeni care să se

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
din inspirație are valoare, ceea ce izvorăște din fondul irațional al ființei noastre, din zona intimă și centrală a subiectivității. Tot ceea ce e produsul exclusiv al muncii, al silinței și al efortului n-are nici o valoare, iar produsele exclusive ale inteligenței sânt sterile și neinteresante. Mă încîntă îngrozitor elanul barbar și spontan al inspirației, curgerea bogată a stărilor sufletești, sclipirea și palpitația intimă, lirismul esențial și paroxismul vieții spirituale, care fac din inspirație singura realitate valabilă în ordinea condițiilor de creație. Asupra

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
misterul tristeții este atât de inepuizabil și de bogat, încît tristețea nu încetează niciodată de a fi enigmatică. Dacă există o scară a misterelor, atunci tristețea intră în categoria misterelor infinite, care nu încetează niciodată de a se arăta, fiindcă sânt inepuizabile. Și orice mister adevărat este inepuizabil. Este o constatare pe care, spre regretul meu, o verific în fiecare clipă: nu pot fi fericiți decât oamenii care nu gândesc nimic, adică aceia care gândesc numai cât trebuie vieții. Căci a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
o fi pe capul unora de a nu se simți bine nicăieri? Nici cu soare, nici fără soare, nici cu oameni și nici fără oameni. A nu cunoaște ceea ce înseamnă buna dispoziție, iată un lucru impresionant. Cei mai nefericiți oameni sânt aceia care n-au dreptul la inconștiență. A avea un grad dezvoltat de conștiință, a fi în fiecare moment conștient, a-ți da seama în fiecare clipă de situația ta în raport cu lumea, a trăi într-o veșnică încordare de cunoaștere

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
îmi par prea puțin. Și chiar dacă mi-ar părea mult, cum se întîmplă uneori, nu mă pot totuși atrage. Renunț la omenia mea, chiar dacă pe treptele pe care mă voi urca voi fi singur, dar absolut singur. Și apoi nu sânt atât de singur în lumea aceasta, de la care nu mai aștept nimic? Dincolo de toate idealurile curente și de formele obișnuite, într-o supraconștiință s-ar mai putea probabil respira. Acolo, o beție a eternității ar reduce la nimic toate fleacurile

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
cele patru colțuri ale lumii, că vântul ar împrăștia-o cu o iuțeală frenetică, risipindu-mă în spațiu ca pe o eternă mustrare pentru această lume. Dezintegrarea din viaȚĂ Nu toți oamenii au pierdut naivitatea; de aceea, nu toți oamenii sânt nefericiți. Aceia care au trăit și trăiesc asimilați, naivi, în existență, nu din prostie sau imbecilitate - căci naivitatea exclude astfel de deficiențe, ea fiind o stare mult mai pură -, ci dintr-o iubire instinctivă și organică pentru un farmec natural

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
totale a naivității, acest dar încîntător pe care ni l-a distrus cunoașterea, dușmană declarată a vieții. Viețuirea cosmică, bucuria pentru existența și pitorescul aspectelor individuale, încîntarea pentru farmecul spontan al firii, trăirea inconștientă a contradicțiilor anulîndu-le implicit caracterul tragic, sânt expresii ale naivității, teren fecund pentru iubire și entuziasm. A nu ți se proiecta dureros în conștiință contradicțiile este a atinge bucuria virginală a naivității, este a fi incapabil de tragedie și de conștiința morții, care presupun o complexitate din

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
lumea aceasta. Adevăratele confesiuni nu se pot scrie decât cu lacrimi. Dar lacrimile mele ar îneca această lume, precum focul meu interior ar incendia-o. N-am nevoie de nici un sprijin, de nici un îndemn și de nici o compătimire, căci deși sânt cel mai decăzut om, mă simt totuși atât de puternic, atât de tare și de fioros! Căci sânt singurul om care trăiesc fără speranță. Or, aceasta este culmea eroismului, paroxismul și paradoxul eroismului. Suprema nebunie! Toată pasiunea haotică și dezorientată

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
precum focul meu interior ar incendia-o. N-am nevoie de nici un sprijin, de nici un îndemn și de nici o compătimire, căci deși sânt cel mai decăzut om, mă simt totuși atât de puternic, atât de tare și de fioros! Căci sânt singurul om care trăiesc fără speranță. Or, aceasta este culmea eroismului, paroxismul și paradoxul eroismului. Suprema nebunie! Toată pasiunea haotică și dezorientată din mine ar trebui s-o canalizez pentru a uita totul, pentru a nu mai fi nimic, pentru

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
poți prăbuși oricând. Și numai în asemenea prăbușiri atingi culmile. Grația reprezintă o stare de mulțumire și uneori chiar de fericire. Nici abisuri și nici suferințe mari. De ce sânt femeile mai fericite decât bărbații? Din cauză că la ele grația și naivitatea sânt incomparabil mai frecvente decât la bărbați. Desigur, nici ele nu sânt scutite de boli și de insatisfacții; dar aici vorbim de sentimentul care predomină. Grația naivă a femeilor le transpune într-o stare de echilibru superficial, care niciodată nu poate

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
cineva. Trebuie să fii un om care trăiește în afară de orice risc pentru a putea compătimi pe altul. Orice compătimire este un semn de superficialitate. Căci ori plesnești în fața nenorocirilor iremediabile, în fața destinelor frânte, ori amuțești pentru totdeauna. Mila și consolarea sânt nu numai ineficace, dar sânt și insulte. Și apoi, cum să compătimești pe altul când tu însuți suferi infinit? Compătimirea este un sentiment care nu angajează. De aceea îl găsim la atîția! În lumea aceasta încă n-a murit nimeni

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
om care trăiește în afară de orice risc pentru a putea compătimi pe altul. Orice compătimire este un semn de superficialitate. Căci ori plesnești în fața nenorocirilor iremediabile, în fața destinelor frânte, ori amuțești pentru totdeauna. Mila și consolarea sânt nu numai ineficace, dar sânt și insulte. Și apoi, cum să compătimești pe altul când tu însuți suferi infinit? Compătimirea este un sentiment care nu angajează. De aceea îl găsim la atîția! În lumea aceasta încă n-a murit nimeni de suferința altuia. Iar acela

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
împlinirea datoriei, prin respect, prin sacrificiu, modestie etc. Toate acestea îmi par simple vorbe, deoarece ele nu cuprind numai un vag formal, dar mai cu seamă un vag în determinările concrete de conținuturi. Căci în fața faptului imediat toate principiile morale sânt atât de nule, încît te întrebi de ce n-ar fi mai acceptabilă o viață fără criterii. Aș iubi o lume în care n-ar exista nici un criteriu, nici o formă și nici un principiu, o lume a absolutei indeterminări. Căci în lumea

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de ce n-ar fi mai acceptabilă o viață fără criterii. Aș iubi o lume în care n-ar exista nici un criteriu, nici o formă și nici un principiu, o lume a absolutei indeterminări. Căci în lumea noastră toate criteriile, formele și principiile sânt atât de fade, încît semiprezența lor este mai exasperantă decât cel mai groaznic absolutism normativ. Îmi închipui o lume de fantezie și vis, crescută în lumini portocalii, și unde nu s-ar mai vorbi de bine și de rău, unde

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
această transcendere a momentelor? Este, în această transfigurare, mai repede o deviere a vieții în alt plan, unde antinomismul și dialectica tendințelor vitale se purifică la mari înălțimi. Acei care au nativ în ei tendințele de contemplație a eternității, cum sânt acei care se dezvoltă în culturile orientale, nu cunosc lupta dramatică de transcendere a timpului și nici eforturile de interiorizare, așa cum le depunem noi, care sîntem infectați până în rădăcini de temporalitate. Dar și contemplația eternității este pentru noi un prilej

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
iubești destinul tău sau disperarea ta proprie. Este însă în tendința spre regiunile eternității o atracție ce seamănă cu un zbor înspre un cer senin de vară, sau cu avântarea înspre discreția unei lumini stelare. Azurul și lumina de stele sânt simboluri pentru această eternitate, în care nu mai dorești și nu mai regreți nimic. Istorie Și eternitate Nu înțeleg ce rost mai are să trăiesc în istorie, să am idealurile epocii, să mă preocupe gândul culturii sau problemele sociale. Sânt plictisit

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
asupra istoriei și apoi ai negat-o în urma calculului și a reflecției, când în realitate negația izvorăște din cea mai mare întristare. În acest moment, când neg întreg trecutul umanității, când nu mai vreau să iau parte la viața istorică, sânt apucat de o întristare mortală, dureroasă până dincolo de închipuire. S-ar putea foarte bine ca tristețea să fi fost latentă, iar aceste gânduri s-o fi actualizat și intensificat. Simt un gust amar de moarte și de neant în mine

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
dincolo de închipuire. S-ar putea foarte bine ca tristețea să fi fost latentă, iar aceste gânduri s-o fi actualizat și intensificat. Simt un gust amar de moarte și de neant în mine, care mă arde ca o otravă puternică. Sânt atât de trist, încît toate aspectele acestei lumi nu mai pot avea pentru mine nici o valoare. Cum să mai pot vorbi de frumusețe, cum să mai pot face considerații estetice, când sânt trist, trist de moarte. Am mai pierdut o

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
dramatic scade treptat, până la a deveni nulă. Omul tinde tot mai mult să ia monopolul dramei și al suferinței din lume. De aceea mântuirea este pentru el o problemă atât de arzătoare și de insolubilă. Nu pot avea mândria că sânt om, fiindcă am trăit acest fenomen până în rădăcini. Numai aceia care n-au viețuit cu mare intensitate acest fenomen se mai pot mândri că sânt oameni, deoarece ei tind să devină. Astfel, încîntarea lor este firească. Între oameni există unii

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]